ICCJ. Decizia nr. 676/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 676/2010
Dosar nr. 1031/30/2008
Şedinţa publică din 15 februarie 201.
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 453 din 21 aprilie 2009 pronunţată în dosar nr. 1031/30/2008 al Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC O. SA Timişoara împotriva pârâtelor SC C.M. SA Timişoara şi SC T.D. SRL Galaţi.
Pentru a pronunţa ac soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu cele două pârâte să se dispună anularea tranzacţiei încheiate între acestea la data de 22 iunie 2007 arătând în motivare că este acţionară a pârâtei 1 C.M. SA, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a SC C. Timiş SA, societatea pârâtă fiind constituită din cinci acţionari printre care şi antecesoarea sa, care a adus ca aport în natură la capitalul social imobilele pe care le deţinea în patrimoniu.
Între cele două pârâte au existat mai multe litigii desfăşurate în cadrul procedurii reglementate de OG nr. 5/2001, iar prin ordonanţele pronunţate pârâta SC T.D. SRL - acţionar al SC C.M. SA - obţinând câştig de cauză a demarat procedura executării silite a debitoarei sale, devenind proprietară pe aproximativ 9.190 mp teren în detrimentul reclamantei, deoarece acest teren a fost adus ca aport în natură de către SC O. SA.
Titlurile executorii au fost însă ulterior desfiinţate, motiv pentru care pârâta SC T.D. SRL a formulat o cerere de chemare în judecată pe calea dreptului comun solicitând obligarea SC C.M. SA la plata sumei de 4.693.249.363 lei (Rol), litigiul formând obiectul dosarului nr.3499/30/2007 al Tribunalului Timiş, dosar în cadrul căruia pârâtele în vederea stingerii litigiului au încheiat tranzacţia a cărei anulare reclamanta a solicitat-o prin prezenta acţiune, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 31/1990.
Cât priveşte motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea acestui act s-a menţionat faptul că tranzacţia a fost încheiată pentru a-i prejudicia interesele, în condiţiile în care persoana semnatară a acesteia este administrator, respectiv preşedinte al Consiliului de administraţie în ambele societăţi, demersul având drept scop favorizarea patrimoniului pârâtei SC T.D. SRL.
În acest context tribunalul a arătat că operaţiunile de înstrăinare şi dobândire de bunuri de la sau către societate nu pot fi echivalate cu o tranzacţie judiciară care, deşi este un act de dispoziţie, vizează drepturile procesuale respectiv, recunoaşterea unor creanţe de către pârâtă în favoarea reclamantei în considerarea unor raporturi comerciale derulate între acestea în limitele dreptului şi obligaţiei de reprezentare a societăţii, pentru care hotărârea adunării generale nu este necesară, astfel cum eronat susţine reclamanta.
Totodată, verificându-se înscrisul atacat prima instanţă a concluzionat că nu se verifică afirmaţia reclamantei potrivit căreia scriptul emană de la o singură persoană în numele celor două societăţi.
Făcând aplicarea art. 1169 C. civ. tribunalul a arătat că deşi reclamanta a înţeles să critice tranzacţia încheiată şi prin prisma cauzei false derivată din intenţia de prejudiciere a intereselor sale, nu s-au adus dovezi care să confirme o atare susţinere.
Apelul declarat de reclamanta SC B.I. SA (fost SC O. SA Timişoara) a fost admis prin Decizia civilă nr. 64/A din 30 martie 2010 a Curţii de apel Timişoara SC, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi anulării tranzacţiei încheiate între pârâte, intimatele fiind obligate şi la plata sumei de 3.944,8 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a arătat că în speţă sunt incidente prevederile art. 150 alin. (1) din Legea nr. 31/90 în sensul că, sub sancţiunea nulităţii administratorul nu putea să încheie tranzacţia respectivă deoarece valoarea acesteia este superioară procentului de 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, astfel cum rezultă din situaţiile financiare, motiv pentru care obţinerea aprobării adunării generale extraordinare era obligatorie. O astfel de aprobare lipseşte, situaţie în care, în mod evident tranzacţia nu putea fi încheiată valabil, cu atât mai mult cu cât prin acest act juridic societatea pârâtă nu numai că recunoaşte pretenţia materială pentru care SC T.D. SRL a declanşat litigiul, dar se angajează să plătească o sumă considerabilă în favoarea acesteia.
În plus, actul juridic contestat a fost încheiat între societatea reprezentată de dl. S.C.C. pe de o parte şi o societate comercială la care aceeaşi persoană are calitatea de administrator cu puteri depline şi deţine împreună cu o rudă de gradul I toate părţile sociale, niciuna dintre cele două societăţi comerciale nefiind filiala celeilalte, iar operaţiunea nu a fost efectuată în cadrul activităţii curente a societăţii ori din dispoziţiile unei autorităţi administrative sau a unei instanţe judecătoreşti, pentru a fi incidentă situaţia de excepţie prevăzută în teza a II-a a alin. (4) din art. 150 din Legea nr. 31/90.
Pe de altă parte, deşi încheierea acestui act ar putea fi considerată o decizie de afaceri a cărei oportunitate nu poate fi cenzurată de instanţă, nu se poate stabili fără nicio reţinere că încheierea actului nu a implicat vreun interes personal al administratorului în condiţiile în care prin încheierea tranzacţiei judiciare preşedintele consiliului de administraţie al unei societăţi pe acţiuni recunoaşte şi se obligă să plătească o sumă ce depăşeşte nu numai capitalul social al persoanei juridice dar şi capitalul total către o altă societate comercială deţinută tot de el împreună cu o rudă de gradul I şi al cărui administrator este de aproximativ 10 ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.D. SRL Galaţi criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii, motiv pe care a menţionat că nu înţelege să-l mai susţină deoarece criticile formulate la acest punct vizează în realitate aplicarea greşită a art. 150 din Legea nr. 31/90 care constituie un motiv de recurs distinct. Cu această precizare recurenta menţionează că Decizia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul acestuia şi ajungând la concluzia eronată că tranzacţia nu a fost încheiată cu bună-credinţă şi implică un interes personal al administratorului. O atare concluzie vine în contradicţie de altfel cu motivarea conform căruia deciziile de afaceri ale administratorului nu pot fi cenzurate atât timp când nu există dovezi că aceştia şi-au încălcat îndatoririle de diligenţă şi loialitate ori au procedat cu rea-credinţă. De asemenea nu se poate reţine o prezumţie de culpă din împrejurarea că preşedintele consiliului de administraţie al pârâtei SC C.M. SA este şi administrator al recurentei.
O altă critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 31/90 care priveşte doar operaţiunile de înstrăinare şi dobândire de bunuri de la sau către societate, operaţiuni care nu pot fi echivalate cu o tranzacţie judiciară deoarece textul legal menţionat sancţionează cu nulitate absolută doar actele translative de proprietate încheiate cu nerespectarea acestei dispoziţii legale.
Prin întâmpinarea formulată intimata SC B.I. SA a solicitat respingerea recursului susţinând în esenţă că prin motivele de recurs s-a apreciat că obiectul litigiului constă în cenzurarea unei hotărâri a administratorului şi nu anularea operaţiunii încheiate de cele două societăţi pârâte în lipsa acordului adunării generale a acţionarilor a cărui lipsă sancţionează cu nulitatea absolută operaţiunile care se încadrează în ipoteza reglementată de dispoziţia legală anterior menţionată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale menţionate Curtea constată că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
În conformitate cu prevederile art. 150 din Legea nr. 31/1990, care reglementează actele juridice încheiate între administrator şi societate precum şi condiţiile de valabilitate ale acestora, ,,dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub rezerva dispoziţiilor art. 441 , sub sancţiunea nulităţii, administratorul va putea în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească bunuri către sau de la societate având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale extraordinare , în condiţiile prevăzute la art. 115".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal prevederile alin. (1) se aplică şi operaţiunilor de închiriere sau leasing, iar conform alin. (4) prevederile acestui articol sunt aplicabile şi operaţiunilor în care una dintre părţi este soţul administratorului ori, rudă sau afin până la gradul al IV-lea al acestuia, ori dacă operaţiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele menţionate anterior este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris.
Rezultă aşadar din textul legal citat că actul de înstrăinare, respectiv, de dobândire trebuie să aibă ca obiect bunuri către sau de la o societate, ipoteză în care este obligatorie obţinerea hotărârii adunării generale. Sunt asimilate înstrăinării sau dobândirii de bunuri între societate şi administrator şi actele juridice menţionate la alin. (2), respectiv închirierea şi leasingul deoarece şi prin aceste două modalităţi se produc efecte similare celor pe care legea urmăreşte să le elimine adică înstrăinarea folosinţei bunului sau transferul dreptului de proprietate asupra acestuia.
Totodată, sub raport subiectiv textul extinde aplicarea prevederilor menţionate şi cu privire la operaţiunile în care sunt parte soţul administratorului ori rudele sau afinii acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv sau societăţi civile ori comerciale la care persoanele menţionate deţin calităţile vizate de acest text legal.
Din această perspectivă rezultă că textul citat are în vedere, în mod expres, operaţiunile de înstrăinare şi dobândirea de bunuri de la sau către societate cu consecinţa că acestea nu pot fi echivalate cu tranzacţia judiciară prin care părţile au convenit plata unei sume de bani, astfel că în speţă nu este incident art. 150 din Legea nr. 31/90 în sensul că lipsa hotărârii adunării generale sancţionează cu nulitate absolută actul încheiat cu neobservarea acestei cerinţe.
În egală măsură se impune şi precizarea că prevederile alin. (4) vizează de asemenea înstrăinarea sau dobândirea bunurilor şi respectiv operaţiunile de închiriere sau de leasing şi nu orice fel de operaţiune încheiată între persoanele avute în vedere la acest alineat.
Prin urmare, sunt întemeiate criticile formulate de recurentă derivate din aplicarea greşită a prevederilor art. 150 din Legea nr. 31/1990 deoarece actul a cărui anulare s-a cerut nu face parte din categoria celor avute în vedere de aceste dispoziţii legale, situaţie în care lipsa hotărârii adunării generale a acţionarilor nu lipseşte de efecte, pentru acest motiv, tranzacţia încheiată.
În acest context este de asemenea întemeiată şi critica potrivit căreia instanţa de apel a instituit o prezumţie de culpă şi în consecinţă, absenţa bunei-credinţe la încheierea tranzacţiei derivată din faptul că preşedintele consiliului de administraţie al SC C.M. SA este şi administrator al recurentei.
De menţionat sub acest aspect că, deşi prin acţiunea formulată reclamanta a invocat nevalabilitatea tranzacţiei şi prin prisma cauzei false această susţinere a fost înlăturată ca nedovedită în conformitate cu art. 1169 C. civ., iar instanţa de apel nu a stabilit o altă stare de fapt ci a pronunţat Decizia dând o altă interpretare prevederilor art. 150 din Legea nr. 31/1990 dar a ajuns la o concluzie greşită în privinţa sferei de aplicare a acestui text legal.
În consecinţă, recursul este întemeiat şi va fi admis în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar Decizia recurată va fi modificată în sensul respingerii apelului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T.D. SRL GALAŢI împotriva deciziei nr. 64/A din 30 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC B.I. SA TIMIŞOARA împotriva sentinţei civile nr. 453 din 21 aprilie 2009 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 657/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 818/2010. Comercial → |
|---|
