ICCJ. Decizia nr. 657/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 657/2010
Dosar nr. 3334/1/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2806 din 17 mai 2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei SC M. SA Mangalia în contradictoriu cu pârâtul S.P.P. Bucureşti pe care l-a obligat la plata sumelor de 370.440 euro cu titlu de daune pentru lipsa de folosinţă a terenului aferent activului Hotel Z. plus restaurant şi de 23.523 lei cheltuieli de judecată.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor pentru perioada 31 ianuarie – 16 mai 2002, ca prescrisă.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Finanţelor.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă cererea de chemare în garanţie a statului român prin Ministerul Finanţelor formulată de pârâtul S.P.P. Bucureşti şi a fost obligat chematul în garanţie să vireze fondurile necesare achitării sumelor la care a fost obligat pârâtul către reclamantă.
Apelul declarat de pârâtul S.P.P. Bucureşti împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a fost soluţionat de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, investită să soluţioneze apelul prin strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului de la Curtea de Apel Constanţa – prin Decizia nr. 32 din 31 ianuarie 2008.
Prin această decizie a fost admis apelul pârâtului, a fost schimbată în parte sentinţa civilă a tribunalului, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 239.544 euro, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei şi cu obligarea reclamantei la plata de cheltuieli de judecată în sumă de 7.761 lei.
Prin aceeaşi decizie s-a respins apelul chematului în garanţie.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs reclamanta SC M. SA Mangalia şi chematul în garanţie statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice Bucureşti Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 645 din 3 martie 2009, a respins, ca nefondate recursurile declarate în cauză, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre corectă.
La data de 15 aprilie 2009 reclamanta SC M. SA Mangalia a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei de mai sus, susţinând că soluţia din această decizie este rezultatul unei greşeli materiale. Au fost invocate în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susţinând că nu s-a avut în vedere terenul efectiv folosit de pârât conform expertizei efectuate la instanţa de fond.
Prin încheierea din 29 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a scos din cauză pârâtul S.P.P. Bucureşti şi a fost introdusă în cauză A.V.A.S. în calitate de intimată, întrucât prin HG nr. 765/2009 imobilul în discuţie Hotel Z. a fost transmis din proprietatea publică a statului şi administrarea S.P.P. Bucureşti, în proprietatea privată a statului şi administrarea A.V.A.S.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat în principal respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă avându-se în vedere că în susţinerea acesteia se invocă greşita apreciere a probelor, critică formulată în recurs, şi în subsidiar ca nefondată.
Contestaţia în anulare este nefondată şi se va respinge, ca atare.
Potrivit prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Practic, prin prezenta contestaţie, contestatoarea SC M. SA Mangalia a invocat greşita apreciere a probelor aflate la dosarul cauzei cu privire la suprafaţa de teren pentru care instanţa de fond a stabilit necesitatea plăţii contravalorii lipsei de folosinţă.
Aceste aspecte au fost invocate în motivele de recurs ocazie cu care instanţa de recurs a considerat că pe parcursul procesului, reclamanta nu a făcut dovezi în susţinerea pretenţiilor sale privind lipsa de folosinţă şi a suprafeţei de teren liberă pe care pârâta i-a comunicat că nu o utilizează.
Întrucât prin prezenta cale de atac nu sunt invocate greşeli materiale de tipul celor avute în vedere de textul procedural invocat, contestatoarea tinzând la o reapreciere a probelor administrate în faţa instanţei de fond, de apel şi de recurs, se impune constatarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Din probele administrate în cauză reiese faptul că S.P.P. Bucureşti nu a preluat în administrare suprafaţa de 1.715,04 mp şi nici nu a folosit integral această suprafaţă ci doar terenul de sub construcţie.
În fapt, din suprafaţa totală de teren aferentă Hotelului Z., doar 881 mp reprezintă suprafaţa ocupată de construcţii, trotuare şi alei de circulaţie, restul de 834 mp reprezentând spaţii verzi.
Atât instanţa de apel cât şi instanţa de recurs au considerat că o parte din zonele evidenţiate în raportul de expertiză ca fiind zone verzi, sunt fâşii aflate în faţa şi în lateralul hotelului ce nu pot avea o utilitate individuală.
Cum motivele prezentei contestaţii în anulare exced dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA Mangalia împotriva deciziei nr. 645 din 3 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 658/2010. Comercial → |
|---|
