ICCJ. Decizia nr. 842/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 842/2010
Dosar nr. 8397/121/2007
Şedinţa publică de la 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 26 septembrie 2007, sub nr. 3131/104/2007, reclamanta SC G.M.E. SRL Slatina a chemat în judecată pârâta SC B.C. SRL Galaţi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor- interese, pentru prejudiciul cauzat societăţii sale prin introducerea la plată în valoare de 84.859,27 RON, fără ca reclamanta să aibă niciun fel de debit faţă de pârâtă, prejudiciul creat prin declararea unui incident bancar de plată fiind estimat la o valoare de 400.000 RON.
La data de 22 octombrie 2007, pârâta SC B.C. SRL Galaţi a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.
Prin sentinţa nr. 584, pronunţată la data de 20 noiembrie 2007, Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei SC G.M.E. SRL Slatina, în contradictoriu cu SC B.C. SRL Galaţi, în favoarea Tribunalului Galaţi.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ-fiscal, la data de 17 decembrie 2007, sub nr. 8397/121/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 3062, pronunţată la data de 5 noiembrie Tribunalul Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ-fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.M.E. SRL Slatina în contradictoriu cu pârâta SC B.C. SRL Galaţi şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 400.000 RON, cu titlu de daune-interese şi la 7.191 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în estenţă, că pârâta nu a respectat obligaţia de a nu introduce fila C.E.C. atâta timp cît în data de 27 aprilie 2007 a ridicat marfa de la reclamantă în aceeaşi valoare cu cea care o avea de încasat.
Fapta pârâtei, arătată mai sus, a cauzat reclamantei un prejudiciu motiv pentru care, potrivit dispoziţiilor art. 998- 999 C. civ., are obligaţia de a-l repara, prejudiciul suferit de reclamantă privind perioada cât aceasta s-a aflat înscrisă în Centrala Incidentelor de Plată, începând cu data de 27 aprilie 2007 până la data de 18 mai 2007 când a fost dispusă ridicarea interdicţiei bancare şi radierea acesteia din fişierul C.I.P., potrivit sentinţei comerciale nr. 213 din 18 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Olt (Dosar nr. 1615/204/2007), neputând efectua operaţiuni comerciale (refuzuri de comenzi - SC C. SRL Craiova), fiind somată de către bănci să restituie integral anumite credite (B.C.R. Olt), (U. România).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC B.C. SRL Galaţi, la data de 13 noiembrie 2008, motivele de apel fiind depuse în termen, la data de 24 martie 2009.
Prin decizia nr. 42/A, pronunţată la data de 1 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, a admis apelul declarat de pârâta SC B.C. SRL Galaţi împotriva sentinţei comerciale nr. 3062 din 5 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în Dosarul nr. 8397/121/2007 şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa comercială nr. 3062 din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Galaţi, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta SC G.M.E. SRL şi a obligat pe intimata-reclamantă către apelanta-pârâtă la plata sumei de 3.593 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că reclamanta a transmis oferta de modificare a clauzelor contractului iniţial la data de 26 aprilie 2007, orele 1905, astfel încât nu era îndreptăţită să considere că s-a realizat acordul de voinţă, în acest sens, decât în momentul când cunoştea că oferta a fost acceptată.
Or, singura probă din care rezultă că oferta a fost acceptată datează de la 30 aprilie 2007, fiind evident că acordul de voinţă s-a realizat ulterior introducerii filei C.E.C. spre decontare în bancă (27 aprilie 2007).
Aşa fiind, pârâta, procedând la introducerea instrumentului de plată spre decontare, în bancă, nu a încălcat vreo obligaţie asumată faţă de reclamantă, întrucât modificarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, în sensul stingerii obligaţiei cumpărătorului-reclamant de plată a preţului, prin compensarea cu alte mărfuri, a intervenit ulterior datei de 27 aprilie 2007.
De altfel, este exclusă aplicarea răspunderii civile delictuale, atâta vreme cât părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, ale cărui clauze au fost modificate, în parte, prin acordul părţilor, ulterior datei de 27 aprilie 2007.
Drepturile şi obligaţiile părţilor sunt reglementate de un contract, iar în cazul neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a unei obligaţii contractuale, se antrenează răspunderea civilă contractuală, iar nu delictuală, a debitorului obligaţiei.
Cum, în speţă, s-a dovedit faptul că pârâta nu a încălcat nicio obligaţie stabilită prin convenţia părţilor, este evident că aceasta nu poate răspunde pentru eventuale prejudicii determinate de intrarea reclamantei în incident major de plată.
A mai reţinut instanţa de apel că nu s-a făcut nicio dovadă că, în cele 21 de zile în care reclamanta a fost înscrisă în Centrala Incidentelor de Plată (C.I.P.) ar fi suferit un prejudiciu de natură materială.
Aceasta întrucât reclamanta a dovedit doar faptul că, în situaţia în care nu ar fi fost radiat incidentul de plată, ar fi fost obligată să restituie către B.C.R. creditul nescadent, fapt care nu s-a mai întâmplat. De asemenea, nu a dovedit că ar fi avut, în intervalul în discuţie, vreun contract în derulare, pe care ar fi fost în imposibilitate să îl execute, ci doar că, în acea perioadă, a încercat încheierea de noi contracte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC G.M.E. SRL Slatina, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului declarat de intimata SC B.C. SRL Galaţi, şi menţinerea sentinţei nr. 3062 din 5 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi, ca fiind temeinică şi legală.
Recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta- reclamantă SC G.M.E. SRL Slatina a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Decizia instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv, a dispoziţiilor art. 35- 39 din C. Com., privitoare la regulile speciale care guvernează încheierea contractului între absenţi.
Încheierea contractului între absenţi, ca şi încheierea contractului între prezenţi, presupune două manifestări de voinţă: oferta de a contracta şi acceptarea ofertei.
C. Com. a consacrat în privinţa momentului încheierii contractului între absenţi teoria informaţiunii sau cunoaşterii acceptării.
Potrivit art. 35 C. Com., contractul se consideră încheiat în momentul cunoaşterii de către ofertant a acceptării ofertei, apreciindu-se de legiuitor că la primirea de către ofertant a corespondenţei, acesta a luat cunoştinţă de acceptare, ceea ce echivalează cu aplicarea teoriei recepţiunii, fiind vorba de o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin probă contrarie, în sensul că, fără a fi în culpă, ofertantul nu a luat la cunoştinţă de acceptarea ofertei la primirea corespondenţei.
În speţa de faţă, în mod eronat Curtea de Apel care a soluţionat cauza, a reţinut că reclamanta-recurentă nu a reuşit să facă dovada că reprezentanţii pârâtei au luat la cunoştinţă de oferta transmisă prin fax în ziua de 26 aprilie 2007, orele1905 şi au fost de acord cu acceptarea acesteia, din moment ce a doua zi, la prima oră, 730, directorul de vânzări al părţii, M.D., s-a prezentat personal la sediul societăţii reclamante din Slatina, ocazie cu care a încărcat marfa oferita în compensare pentru care s-au emis facturi fiscale.
În aceste condiţii, este evident şi fără putinţă de tăgadă că, în momentul introducerii filei de C.E.C. în bancă, destinatarul a acceptat oferta, din moment ce destinatarul ofertei a luat toate măsurile în vederea executării, asigurând inclusiv mijloacele de transport al mărfii.
În situaţia în care, Curtea de Apel Galaţi aprecia că la dosar nu sunt suficiente probe în vederea lămuririi situaţiei privind data acceptării ofertei, în virtutea rolului activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ. pct. 5, avea obligaţia să pună în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului, situaţie în care recurenta ar fi solicitat inclusiv audierea ca martori a directorului de vânzări, M.D., din cadrul societăţii-intimate, precum şi a celor doi şoferi care au transportat marfa, persoane care au avut calitatea de delegaţi, conform menţiunilor din facturile fiscale.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, consideră recurenta că, atât cu ocazia primei judecăţi, cât şi în apel, a depus la dosar înscrisuri prin care a făcut dovada prejudiciului material şi moral cauzat ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligaţiei stabilite prin oferta din 26 aprilie 2007, privind compensarea sumei datorate cu mărfuri, introducerea filei de C.E.C. şi crearea incidentului bancar, aducându-i grave prejudicii.
Analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce priveşte incidenţa art. 304 pct. 8 C.proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
În ceea ce priveşte criticile subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că, în cauză, instanţa nu a aplicat greşit dispoziţiile invocate, dimpotrivă, le-a avut în vedere în conţinutul prevăzut de legiuitor şi de parte, ceea ce se invocă prin recurs fiind, de fapt, răsturnarea prezumţiei relative privitor la momentul când s-a luat efectiv la cunoştinţă, aceasta neechivalând cu o încălcare a legii, ci implică o reapreciere a situaţiei de fapt, raportat la probe.
Recurenta- reclamantă SC G.M.E. SRL Slatina mai susţine, prin recursul formulat, că nu s-au respectat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind rolul activ al instanţei, în suplimentarea probatoriului în apel, situaţie în care aceasta ar fi solicitat inclusiv audierea ca martor a directorului de vânzări, M.D., din cadrul societăţii-intimate, precum şi a celor doi şoferi care au transportat marfa, sub aspectul momentului la care s-a luat cunoştinţă despre acceptarea ofertei.
Sub acest aspect, trebuie reţinut că, procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private; rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii.
Instanţa are obligaţia, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să ordoneze dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii, şi, în cauză, s-au administrat atât probe cu acte, cât şi cu martori, recurenta- reclamantă nesolicitând suplimentarea probei cu martori.
Aşa fiind, nu se poate reţine nici încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ..
Cât priveşte celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă SC G.M.E. SRL Slatina în susţinerea recursului său, referitoare la dovedirea prejudiciului material şi moral suferit de recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează a le înlătura, pentru aceleasi considerente, partea criticând, de fapt, şi în această privinţă, probatoriile administrate.
Nefiind vorba, aşadar, de vreo interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii sau de vreo aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta- reclamantă SC G.M.E. SRL Slatina este nefondat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.M.E. SRL Slatina împotriva deciziei din 1 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3154/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 583/2010. Comercial → |
|---|
