ICCJ. Decizia nr. 894/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 894/2010
Dosar nr. 1264/1285/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 208/C din 3 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului B.V. şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC V.T.T. SRL CLUJ-NAPOCA, ca fiind formulată de o persoană tară calitate procesuală, cu privire la hotărârile adoptate la punctele 2 şi 3 din procesul-verbal al adunării generale a asociaţilor din data de 04 mai 2009.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului şi, în consecinţă, s-a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată a reclamantului B.V. în ce priveşte hotărârea adoptată la punctul 1 din procesul-verbal al adunării generale a asociaţilor din data de 04 mai 2009. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.
În ceea ce priveşte cererea pârâtei vizând obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, instanţa a reţinut că dovada cheltuielilor a fost depusă doar după reţinerea cauzei în pronunţare asupra excepţiilor invocate, proba nefiind administrată în condiţii de contradictorialitate, astfel încât cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. V.T.T. S.R.L. Cluj-Napoca, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate şi având în vedere dispoziţiile legale incidente, instanţa de control judiciar a reţinut că hotărârea primei instanţe pronunţată în urma admiterii unei excepţii peremptorii este criticată de către pârâta apelantă SC V.T.T. SRL sub aspectul aprecierii administrării probatoriului în ceea ce priveşte cererea accesorie cu privire la obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că la data de 12 noiembrie 2009, prima instanţă a acordat părţilor cuvântul asupra unor excepţii peremptorii iar ulterior a pronunţat hotărârea supusă căii de atac a apelului, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile puse în discuţie fiind de natura celor ce fac de prisos cercetarea fondului pricinii.
Pornind de la cele reţinute în soluţionarea cererii de respingere a obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată şi luând în considerare caracterul devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a procedat la reanalizarea acestei cereri şi a reţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică sub aspectul aprecierii administrării probatoriului.
Pârâta apelantă SC V.T.T. SRL CLUJ-NAPOCA a depus la data de 12 noiembrie 2009 (fila 75 după rămânerea în pronunţare pe excepţii, potrivit celor statuate de prima instanţă) ordinul de plată în format electronic din data de 11 noiembrie 2009 prin care se atestă plata de către pârâta apelantă a sumei de 4.562,83 lei în contul beneficiarului cabinet avocat B.F. deschis la Banca Transilvania, reprezentând contravaloare factură nr. 1148.
In aceste condiţii, Curtea a reţinut că prima instanţă, în mod greşit, nu a înţeles să dea eficienţă acestei probe care, chiar dacă a fost depusă la dosar după rămânerea în pronunţare pe excepţii, ea exista înainte de închiderea dezbaterilor asupra acestei cereri accesorii sau asupra fondului cauzei. Aceasta deoarece prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate şi după ce părţile au pus concluzii asupra acestor excepţii rară alte precizări, potrivit încheierii din 12 noiembrie 2009, a rămas în pronunţare asupra acestor excepţii, moment la care reprezentantul apelantei a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu avocaţial reiterând cererea de acordare a acestora care de altfel fusese solicitată în scris prin întâmpinare.
S-a mai reţinut că deoarece contradictorialitatea constă în posibilitatea conferită de legiuitor de a pune în discuţia părţilor şi a discuta şi combate orice elemente de fapt şi de drept, condiţie ce trebuie asigurată efectiv de către instanţă, aşa cum rezultă din cuprinsul şi mersul dezbaterilor, nu s-a respectat aplicarea acestui principiu de vreme ce în încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2009, după punerea concluziilor pe excepţiile invocate, nu s-a discutat cu privire la alte cereri ori alte probe.
Drept urmare, instanţa de control judiciar a apreciat că, în speţă, trebuie aplicate dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că reclamantul fiind partea care a căzut în pretenţii va fi obligat la cererea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată dovedite prin ordinul de plată în format electronic depus în faţa primei instanţe.
Pentru aceste considerente, prin Decizia nr. 91 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul pârâtei SC V.T.T. SRL CLUJ NAPOCA, a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul obligării reclamantului B.V. la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă în favoarea pârâtei, în cuantum de 4562,83 lei reprezentând onorariu avocat şi a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii. In temeiul dispoziţiilor art.274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea reclamantului şi la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 595 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamantul B.V., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
În argumentarea criticilor formulate, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că cheltuielile de judecată nu au fost dovedite şi că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 103 coroborat cu art. 138 C. proc. civ. şi art. 112 alin. (2), art. 132 şi art. 134 acelaşi cod.
A mai susţinut recurentul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre bazată pe o probă ce fusese înlăturată de către prima instanţă, probă constând într-un înscris ce nu i-a fost comunicat şi care nu a fost solicitat ca probă prin motivele de apel, fiind astfel încălcate şi dispoziţiile art. 287 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ.
S-a mai susţinut că instanţa a pronunţat o hotărâre nemotivată în ceea ce priveşte înscrisul depus la fila 75, înscris ce nu face dovada cheltuielilor efectuate cu onorariul avocaţial pentru activitatea avocatului angajat în cauză. Astfel, s-a susţinut că ordinul de plată nu poartă nicio menţiune care să formeze convingerea că suma plătită este achitată pentru activitatea avocatului în prezenta cauză, iar la dosar nu există dovada că avocatul F.B. ar fi efectuat o activitate profesională pe baza unui contract de asistenţă juridică. La toate termenele de judecată s-a prezentat un alt avocat şi deşi împuternicirea avocaţială a fost acordată către doi avocaţi, respectiv F.B. şi C.A., cei doi sunt organizaţi în cabinete individuale, astfel încât apreciază recurentul că în aceste condiţii, nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată şi de asemenea, nu există dovada unui mandat de reprezentare acordat Cabinetului individual avocat F.B.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
Din această perspectivă şi în raport de dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza doar criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează aplicarea dispoziţiilor legale pretins a fi fost încălcate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea căzută în pretenţii, va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Faţă de soluţia pronunţată, având în vedere şi faptul că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces, se constată că în mod corect, instanţa de control judiciar a făcut aplicarea dispoziţiilor legale sus menţionate.
Aşa fiind, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., în mod corect, instanţa de control judiciar a reanalizat probatoriul administrat în cauză şi a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică, având în vedere cele reţinute prin încheierea de amânare a pronunţării din 12 noiembrie 2009, conform căreia instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiilor invocate, moment la care reprezentantul pârâtei a reiterat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada acestora. Procedând în acest mod, în mod corect s-a reţinut încălcarea principiului contradictorialităţii şi mai mult, lipsa de rol activ a instanţei, statuată prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora judecătorul are îndatorirea să facă respectate atât principiul contradictorialităţii cât şi celelalte principii ale procesului civil.
Pentru aceleaşi considerente, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, nu poate fi reţinută nici critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 138, art. 132 şi art. 134 şi art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la modalitatea de apreciere a înscrisului doveditor al cheltuielilor de judecată, precum şi a mandatului de reprezentare acordat avocatului F.B., critici supuse de altfel analizei instanţei de control judiciar, se constată că acestea vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea dată probelor, aspecte ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.
Referitor la critica formulată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este nemotivată în ceea ce priveşte caracterul doveditor al înscrisului depus la fila 75, se constată a fi nefondată, întrucât instanţa a răspuns printr-o amplă motivare, în fapt şi în drept susţinerilor şi apărărilor părţilor, iar argumentele reţinute au condus în mod logic la soluţia cuprinsă în dispozitiv.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, recurentul va fi obligat la plata sumei de 5.740,20 lei, cheltuieli de judecată către intimata SC V.T.T. SRL CLUJ-NAPOCA, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.V., împotriva deciziei nr. 91 din 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul să-i achite intimatei SC V.T.T. SRL CLUJ-NAPOCA suma de 5.740,20 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 818/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 899/2010. Comercial → |
|---|
