ICCJ. Decizia nr. 899/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 899/2010
Dosar nr.12452/118/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta D.S. Constanţa – O.S. Basarabi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 22.707 Euro în echivalent în lei la cursul din ziua plăţii, reprezentând contravaloare taxe de depozitare a 138,027 mp cherestea, pe ultimii trei ani şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la achitarea debitului principal.
Prin sentinţa civilă nr. 3866/COM din 15 iunie 2010, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei următoarele suma de 22.707,90 Euro în echivalentul în lei la cursul din ziua plăţii, reprezentând preţ al depozitării pentru perioada de depozitare 16 noiembrie 2006 - 16 noiembrie 2009, dobânda legală aferentă creanţei principale, de la data pronunţării şi până la executarea obligaţiei de plată precum şi 6.067 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut situaţia de fapt invocată de reclamantă cu privire la lăsarea în custodia sa a cantităţii de 138,027 mp cherestea prin procesul verbal de contravenţie nr. 25 din 30 august 2005 şi împrejurarea că această marfa se află şi în prezent în posesia reclamantei, fapt recunoscut de pârâtă. Astfel, atât prin întâmpinare cât şi în răspunsul la interogator, pârâta a recunoscut că între părţi s-au stabilit raporturi juridice specifice contractului de depozit, însă a susţinut că depozitul este cu titlu gratuit.
A mai reţinut prima instanţă că în ceea ce priveşte contractele comerciale, acestea se consideră încheiate în condiţiile realizării acordului de voinţă între părţi, iar condiţia înscrisului unic nu este obligatorie, reglementările comerciale admiţând existenţa raporturilor contractuale, dacă manifestarea de voinţă a părţilor - oferta şi acceptarea ofertei sunt concordante. Contractul de depozit comercial, cum este cel din speţă în conformitate cu art. 3 pct. 19 C. com., spre deosebire de depozitul civil care poate fi şi cu titlu gratuit, nu poate fi decât cu titlu oneros şi voluntar. Ca şi contract comercial, forma scrisă a depozitului nu este cerută ad probationem nefiind enumerat de legea comercială între actele juridice a căror formă scrisă este cerută pentru probă, prin urmare, oricare element al contractului poate fi dovedit prin orice mijloace de probă, în absenţa formei scrise a contractului deoarece în cazurile în care dovada existenţei contractului însuşi este posibilă prin orice mijloc de probă, acelaşi regim juridic îl va avea şi oferta şi acceptarea ofertei. Notificarea adresată pârâtei şi înregistrată sub nr. 1919 din 07 octombrie 2005 constituie oferta lansată de reclamanta-depozitar către pârâta-deponent sub aspectul preţului depozitării şi deşi pârâta nu a emis un act de acceptare expresă a ofertei, lăsând marfa în continuare în custodia reclamantei, a achiesat la oferta primită, actul de acceptare fiind tacit.
Reţinând ca fiind dovedite elementele contractului de depozit, inclusiv preţul depozitării, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei, astfel încât, în calitate de deponent, pârâta datorează plata preţului depozitării la nivelul tarifului stabilit prin oferta reclamantei, pentru o perioadă de trei ani anterior momentului sesizării instanţei.
Împotriva sentinţei primei instanţe, a formulat apel pârâta R.N.P.R.S. prin D.S. Constanţa, iar prin Decizia nr. 117/COM din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
In argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 25 din 28 septembrie 2005 inspectorul cu paza pădurii din cadrul O.S. Basarabi din subordinea D.S. Constanţa a stabilit că făptuitorul SC C. SA Constanţa, în incinta Port, a depozitat cherestea cu avizele de însoţire completate necorespunzător în sensul că s-au făcut modificări ulterioare pe avizele de însoţire seria MHIba, nr. 2483784 din 10 septembrie 2005 şi HDIba, nr. 2305975 din 07 septembrie 2005 la rubricile privind provenienţa, documente de provenienţă, depozitar.
Această faptă a fost considerată de organul constatator ca întrunind elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 3i, art. 4b, art. 4 alin. (4) din HG nr. 427/2004, fapt pentru care a procedat la sancţionarea SC C. SA Constanţa cu amendă contravenţională în cuantum de 2.500 lei; totodată s-a procedat şi la aplicarea sancţiunii complementare a confiscării cantităţii de 138,027 m3 material lemnos, care a fost lăsat în custodia SC C. SA.
Împotriva acestui proces verbal de contravenţie a formulat plângere contravenţională petenta SC K.G. & H.W.T.C. SRL, înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 10970/2005, iar prin sentinţa civilă nr. 11640 din 21 decembrie 2005, Judecătoria Constanţa a respins plângerea astfel formulată ca nefondată, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea recursului, potrivit menţiunii de pe sentinţă, făcută odată cu legalizarea acesteia.
Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că litigiul dintre părţi a fost determinat de săvârşirea de către intimata reclamantă a unei fapte contravenţionale, faptă care urmare a controlului judecătoresc exercitat ulterior prin plângerea contravenţională s-a dovedit că există, iar sancţiunea principală a amenzii şi cea complementară a confiscării cu lăsarea în custodie sunt legale şi temeinice.
Lăsarea cantităţii de cherestea în custodia intimatei reclamante s-a făcut în temeiul art. 4 alin. (3) din HG nr. 247/2004 în forma publicată la data de 01 iulie 2007 potrivit căruia, în cazul în care la unitatea silvică prevăzută la alin. (2) nu există spaţii adecvate şi/sau mijloace de încărcare-descărcare, agentul constatator stabileşte de comun acord cu unitatea silvică respectivă un alt spaţiu pentru deţinerea în custodie a materialului lemnos confiscat sau reţinut în vederea confiscării, inclusiv în spaţiile deţinătorului, cu acceptul acestuia.
Avându-se în vedere atât dispoziţiile HG nr. 247/2004 cât mai ales derularea procesului contravenţional, instanţa a apreciat ca nefondată şi total inoportună notificarea nr. 1919 din 07 octombrie 2005 prin care reclamanta SC C. SA a solicitat pârâtei D.S. Constanţa să procedeze de urgenţă la ridicarea mărfii ce face obiectul procesului verbal nr. 1820 din 27 mai 2005 de pe platforma sa, iar în cazul în care marfa nu ar fi fost ridicată în termen de 3 zile lucrătoare, s-a pus în vedere organului constatator posibilitatea stabilirii preţului custodiei la nivelul preţului existent pentru marfa respectivă la momentul confiscării, respectiv 0,15 Euro/m3 (cu TVA inclus).
Din probele administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că între părţi nu pot fi aplicabile regulile contractului de depozit din moment ce între acestea nu există un acord de voinţe privind încheierea unei astfel de convenţii. în ceea ce priveşte preţul depozitului, faţă de poziţia pârâtei care nu a fost nici un moment de acord cu preţul fixat de reclamantă pentru custodia cantităţii de cherestea, indicând atât în întâmpinare cât şi la interogatoriu faptul că depozitul este unul gratuit, depozitul astfel invocat fiind cel mult cu titlu gratuit.
Din cele reţinute, instanţa a considerat că nu ne aflăm în fata unui contract de depozit, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei pentru neplata preţului, ci în materia executării sancţiunilor contravenţionale complementare prevăzută de art. 40 şi urm. din OG nr. 2/2001.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamanta SC C. SA CONSTANŢA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtei şi respingerea acţiunii reclamantei.
In argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că potrivit art. 3 pct. 19 C. com., contractul de depozit încheiat de părţi are natură comercială, iar contractul de depozit comercial nu poate fi decât cu titlu oneros. A mai susţinut recurenta că este o societate specializată în operaţiuni de depozitare, că şi-a îndeplinit obligaţiile specifice depozitarului, însă intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă de achitare a preţului depozitării.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecăţii.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că acţiunea are ca obiect pretenţii în cuantum de 22.707,90 Euro, reprezentând 97.569,03 lei la data formulării acţiunii, ca atare, în raport de dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) acelaşi cod, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Constanța.
In ceea ce priveşte caracterul comercial al litigiului, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că ne aflăm în prezenţa unui contract de depozit comercial, având în vedere atât calitatea de comerciant a uneia dintre părţi, cât şi prezumţia de comercialitate instituită de dispoziţiile art. 4 C. com., ce nu a fost înlăturată.
Altfel spus, având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei şi faptul că izvorul pretenţiilor acesteia este un contract de depozit comercial, rezultă că litigiul este de natură comercială.
In consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte admite recursul reclamantei, casează Decizia atacată şi sentinţa primei instanţe şi trimite cauza spre soluţionare, în primă instanţă, ca litigiu comercial, Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA CONSTANŢA şi în consecinţă:
Casează Decizia civilă nr. 117/COM din 30 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, şi sentinţa civilă nr. 3866/COM din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, şi trimite cauza spre soluţionare în primă instanţă ca litigiu comercial, Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 894/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2859/2010. Comercial → |
|---|
