Obligarea RADEF la încheierea, prin negociere directă a contractului de vânzare - cumpărare a activelor. Cinematografe
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4456/2010
Dosar nr. 27836/3/2007
Şedinţa publică de la 20 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar se constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10486 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prematurităţii şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC Q.C.B. SRL în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F.R.F., având drept obiect obligarea pârâtei la încheierea, prin negociere directă a contractului de vânzare - cumpărare a activelor denumite cinematografele din Piteşti, din Târgovişte, din Brăila, din Buzău şi din Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că prin anularea H.G. nr. 1874/2006 (prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) care prevedea strategia de vânzare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea pârâtei, a fost desfiinţat temeiul juridic care permitea înstrăinarea menţionatelor active care erau trecute pe lista celor disponibile.
În consecinţă, în lipsa unei asemenea strategii, printr-o interpretare „per a contrario”, instanţa considerând că articolul 67 din O.G. nr. 39/2005 ar interzice vânzarea unor astfel de active, soluţia de respingere a cererii s-ar impune.
Instanţa de fond a mai avut în vedere şi dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004 care prevedeau obligaţia de a negocia, preţul vânzării şi nu pe aceea de a vinde necondiţionat activele cinematografice.
Prin Decizia nr. 34 din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de SC Q.C.B. SRL.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor articolului 65 din O.G. nr. 39/2005 „se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F.R.F., sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, precum şi terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta ordonanţă”, cinematografele în litigiu fiind înscrise - la poziţiile nr. 74 - Cinematograful din Bucureşti; - Cinematograf din Brăila; - Cinematograf din - Buzău; - Cinematograf - din Piteşti, şi - Cinematograf din - Târgovişte.
De asemenea s-au avut în vedere prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, potrivit cu care activele disponibile care fac parte din patrimoniul intimatei vor fi vândute la solicitarea locatorului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ de locatar, dispoziţii ce impun îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- apelanta să facă parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii - realizat;
- intimata să fie proprietara activelor - nerealizat pentru că intimata era administratora acestora; conform prevederilor articolului 65 din O.G. nr. 39/2005, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic şi terenurile aferente aflându-se în proprietatea privată a statului;
- activele să fie disponibile - nerealizat pentru că cinematografele menţionate nu figurau în această calitate în Lista Activelor Disponibile, întocmită de intimată conform dispoziţiilor art. 13 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 364/2004, care avea caracter public şi care se afla postată pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie.
Instanţa de apel a luat în considerare şi dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 364/2004 conform cu care - “Regiile autonome, societăţile/companiile naţionale, precum şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească şi să întocmească liste cuprinzând activele disponibile…”- condiţie esenţială ce trebuia îndeplinită şi în cazul strategiei de vânzare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic aflate în proprietatea statului şi în administrarea intimatei, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1874/2006 prin care au fost detaliate modalităţile de vânzare a cinematografelor către utilizatorii actuali prin negociere directă, constatându-se că acest act normativ şi implicit strategia reglementată a fost anulată irevocabil prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
- activele să fie deţinute de locatar în baza unor contracte de închiriere în vigoare, conform dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 - nerealizat întrucât, contractele de locaţiune din 2004 au fost reziliate de către intimată la data de 18 ianuarie 2008 astfel cum atestă adresa din 18 ianuarie 2008 (fila 18 dosar apel);
- solicitarea pentru cumpărarea activelor realizat, adresa din 12 octombrie 2006;
- efectuarea de către locatar a unor investiţii de 15 % din valoarea activului - nerealizat.
S-a mai constatat că apelanta şi-a respectat obligaţiile asumate cu ocazia organizării licitaţiei şi nu a efectuat investiţiile al căror cuantum a fost stabilit cu exactitate pentru fiecare obiectiv în parte, astfel cum rezultă din adresa din 18 ianuarie 2008, motiv pentru care contractele de locaţiune din 2004, conform art. 9 lit. b) au fost reziliate.
Coroborând aceste argumente cu faptul că potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 303/2008, privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 referitoare la modificarea şi completarea O.U.G. nr. 39/2005 de la data de 30 decembrie 2008 sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în Anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea intimatei, vor trece în domeniul public al statului, (chiar dacă nu retroactivează), iar Anexa nr. 1 despre care se face vorbire în actul normativ menţionat figurează şi cinematografele în litigiu respectiv: poziţia nr. 74 - Bucureşti; nr. 58 - Brăila; nr. 103 - Buzău; nr. 24 Piteşti şi nr. 153 Târgovişte, instanţa a reţinut neîndeplinirea cerinţei esenţiale a disponibilităţii activelor apare ca evidentă şi, în consecinţă, a respins apelul ca nefondat.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive din data de 30 decembrie 2008 invocată de intimată în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008, Curtea a considerat că momentul în raport de care se analizează obligaţia unei persoane de a răspunde faţă de pretenţiile invocate împotriva sa, este acela al introducerii cererii de chemare în judecată şi că potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba cauza, obiectul cererii sau calitatea părţilor.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora a arătat următoarele:
- Privitor la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta susţine că adresa nr. 910 din 18 ianuarie 2008 nu se referă la contractul de închiriere din 2005, privitor la activul - Cinematograful X, închiriat până la 31 decembrie 2010, iar sub acest aspect nu se motivează în niciun mod situaţia privitoare la acesta, decizia fiind nemotivată, contrar dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, se arată că - deşi instanţa a reţinut neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 303/2008 – a făcut aplicarea acestei dispoziţii legale, apreciind că obiectul negocierii pentru încheierea unui contract nu mai există, deoarece cinematografele vor trece în domeniul public al statului.
Recurenta mai susţine că decizia recurată nu analizează temeiul de drept al apelului privind neaplicarea art. 12 - 14 din Legea nr. 346/2004 şi păstrează sentinţa, care reţine că ar fi incidentă exclusiv O.G. nr. 39/2005, deşi acest act normativ nu reglementează procedura de vânzare a cinematografelor către întreprinderile mici şi mijlocii, motivarea - pe acest aspect- fiind străină de natura pricinii.
- Privitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că societatea reclamantă îndeplineşte toate condiţiile impuse de prevederile art. 12 lit. b), art. 13 - 14 din Legea nr. 346/2004, iar în condiţiile în care art. 12 lit. b) precizează în mod expres că activele disponibile utilizate de către întreprinderile mici şi mijlocii “vor fi vândute la solicitarea locatarului”, este evidentă neîndeplinirea de către pârâtă a unei obligaţii legale, imperative.
Se susţine de către recurentă că, instanţa de apel a interpretat incorect dispoziţiile legale incidente şi nu a observat toate dispoziţiile legale aplicabile în speţă, respectiv cele ale art. 13 alin. (4) teza I, art. 13 alin. (2), art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, în sensul că: la data judecăţii nu exista o dispoziţie legală potrivit căreia vânzarea activelor să fie condiţionată de înscrierea acestora pe lista activelor disponibile ori vânzarea să se facă în conformitate cu strategia de vânzare aprobată de Guvernul României; dreptul reclamantei de a solicita vânzarea activului deţinut în baza contractului de închiriere se naşte, corelativ cu obligaţia regiei de a vinde, legiuitorul stabilind expres condiţiile şi etapele necesare în vederea finalizării procedurii de vânzare.
De asemenea, se afirmă că dispoziţiile legale incidente au dobândit o interpretare jurisprudenţială, de la al cărui caracter unitar, instanţa de apel s-a îndepărtat, dându-se exemplu Decizia nr. 3076 din 28 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 20809/3/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, recurenta consideră că dreptul său de a solicita vânzarea activelor deţinute în baza contractelor de închiriere se naşte, corelativ obligaţiei regiei de a vinde aceste active, în temeiul Legii nr. 346/2004, iar dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 303/2008 nu sunt incidente, neexistând un protocol încheiat în condiţiile legii şi nicio hotărâre a consiliului pentru a opera trecerea activelor în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
- În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., instanţa constată că niciuna dintre cele două ipoteze avute în vedere de recurentă - aceea a lipsei motivării în privinţa situaţiei unuia dintre activele în litigiu şi aceea a existenţei unei motivări străine de natura pricinii, în privinţa temeiului de drept al apelului - nu se confirmă.
Astfel, în privinţa situaţiei Cinematografului X, faptul că acesta este deţinut în continuare de locatar, la el efectuându-se investiţii substanţiale, nu are nicio relevanţă, în contextul în care instanţa apelului a analizat îndeplinirea condiţiilor cumulative cerute de lege pentru toate active în litigiu, în bloc, situaţie expusă pe larg în considerentele deciziei atacate la pag. 3 - 4.
De asemenea, recurenta nu poate susţine existenţa unei motivări străine de natura pricinii, constând în neanalizarea temeiului de drept privind neaplicarea art. 12 - 14 din Legea nr. 346/2004, în contextul în care instanţa apelului a analizat incidenţa cerinţelor impuse de textele de lege evocate, constatând că în cauza dedusă judecăţii acestea nu sunt îndeplinite.
În atare situaţie, afirmaţia recurentei potrivit cu care soluţia instanţei s-ar fi fundamentat exclusiv pe dispoziţiile O.G. nr. 39/2005 nu corespunde realităţii.
Pe de altă parte, se impune a se arăta că decizia atacată este suficient motivată fiind în măsură să permită exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.
Deşi, recurenta a indicat ca temei al recursului şi incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din argumentele aduse în susţinere nu rezultă care anume act dedus judecăţii ar fi fost interpretat greşit şi nici cum instanţa ar fi schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
- Nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite, constatându-se că dispoziţiile legale incidente în cauză au fost interpretate şi aplicate corect.
Instanţa apelului a reţinut în acord cu dispoziţiile Legii nr. 346/2004 că cerinţele prevederilor art. 12 lit. b) trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauza dedusă judecăţii această condiţie nu este îndeplinită, în condiţiile în care intimata nu este proprietara activelor în litigiu, având doar calitatea de administrator al acestora, activele (cinematografe) aflându-se în proprietatea privată a statului conform art. 65 din O.G. nr. 39/2005.
De asemenea, nu este îndeplinită nici cerinţa ca activele să fie disponibile, în contextul în care niciunul din cele 5 cinematografe nu figurează înscris pe lista activelor disponibile întocmită de intimată conform dispoziţiilor art. 13 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004, listă afişată pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie. Mai mult, H.G. nr. 1874/2006, care reglementa strategia de vânzare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic a fost anulată irevocabil prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Chiar dacă pentru unul dintre cele 5 active este îndeplinită condiţia deţinerii în baza unui contract de închiriere în vigoare, situaţia nu prezintă relevanţă cât timp, aşa cum s-a arătat anterior, parte din condiţiile cerute de lege nu sunt îndeplinite.
În plus, activele în discuţie nu mai fac parte din patrimoniul intimatei dat fiind că prin Legea nr. 303/2008, privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008, referitoare la modificarea şi completarea O.U.G. nr. 39/2005, de la data de 30 decembrie 2008 au fost trecute în domeniul public al statului, fiind înscrise în Anexa nr. 1 la Lege.
Sub acest aspect, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel nu se poate face abstracţie de situaţia juridică actuală a celor 5 cinematografe, de faptul că aparţin domeniului public al unităţilor administrativ - teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor Municipiului Bucureşti, fără ca prin aceasta să se înţeleagă o retroactivare a actului normativ menţionat, situaţie ce întăreşte caracterul de bun disponibil al imobilelor în discuţie şi implicit a lipsei unei condiţii esenţiale prevăzute de Legea nr. 364/2004.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta SC Q.C.B. SRL, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 34 din 25 ianuarie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 decembrie 2010.
| ← Pronunţare hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare | Pretenții comerciale.Constatare nulitate absolută clauză... → |
|---|
