ICCJ. Decizia nr. 1257/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1257/2011
Dosar nr. 66/1259/2010
Şedinţa publică de la 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 911/C din 22 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş s-a admis acţiunea reclamantei şi au fost obligate pârâtele să plătească acesteia suma de 25.024 euro (echivalent în lei la data plăţii), rest despăgubire, plus dobânda legală pentru suma susmenţionată până la achitarea efectivă a acesteia, precum şi a sumei de 5.683 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, la data de 20 mai 2008, s-a încheiat de către reclamanta B.E.M.M. poliţa de asigurare CASCO pentru autoturismul marca Volkswagen Phaeton.
La data de 16 februarie 2008, autoturismul menţionat condus de T.A.N., a fost implicat într-un eveniment rutier, urmare căruia a rezultat avarierea gravă a bunului asigurat, avariere care a dus la catalogarea pagubei ca daună totală.
Pârâtele au achitat doar suma de 30.000 euro, refuzând să plătească despăgubirea integrală, conform prevederilor contractuale, pentru diferenţa dintre suma solicitată de reclamantă şi suma achitată de către pârâte. Din conţinutul raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză, a rezultat că suma datorată de pârâte se cifrează la 25.024 euro. Astfel, tribunalul a considerat justificată acţiunea reclamantei faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 136/1995 şi art. 969 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel de către pârâta SC A.A. SA Bucureşti.
Prin Decizia nr. 95/A-C din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Piteşt, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut că în speţă este vorba despre o asigurare facultativă CASCO, în temeiul căreia s-a încheiat o poliţă convenţională, deci, pe temei contractual, şi nu a celui de asigurare tip RCA (asigurare obligatorie), astfel că, prin suma la care s-a făcut asigurarea se înţelege suma asigurată înscrisă în poliţă stabilită potrivit prevederilor legale, referitoare la condiţiile în raport de care se face constatarea, evaluarea pagubelor şi plata despăgubirilor, dispoziţii în raport de care susţinerea apelantei-intimate legată de faptul că, suma constând în despăgubirile ce urmează a fi plătite, trebuie calculată având în vedere valoarea de piaţă a autoturismului asigurat, nu a fost primită.
Curtea de apel a ajuns la această concluzie din cuprinsul textului art. 2 din Legea nr. 136/1995, potrivit cu care în asigurările facultative raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare, iar conform art. 3 al aceluiaşi temei legal, în asigurările obligatorii raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se stabilesc prin lege.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC A.A. SA Bucureşti, prin sucursala Piteşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 299 C.proc.civ., solicitând admiterea lui si modificarea deciziei criticate in sensul admiterii apelului si modificarea sentinţei Tribunalului Comercial Argeş in sensul respingerii acţiunii.
Recurenta a susţinut că prin hotărârile pronunţate a fost încălcat dreptul la apărare, astfel, in cauza, instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiza tehnica in specialitatea auto, expertul stabilind că reclamantei ii revine obligaţia de a mai achita către reclamanta o diferenţa in cuantum de 12.815 euro, acesta neavând in vedere că, la stabilirea acestei sume, asa cum ar fi fost legal, valoarea de piaţa a maşinii la data producerii evenimentului rutier, motiv pentru care au fost formulate obiecţiuni, instanţa admiţându-le, dar nu a mai ţinut cont de răspunsurile date la ele.
Recurenta susţine ca instanţa de apel se afla într-o gravă eroare, având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările si reasigurările în România. Astfel art. 27 alin. (2) care stabileşte că despăgubirile plătite de către asigurător ca urmare a producerii riscului asigurat nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, se regăseşte în Secţiunea a 2-a a Legii privind asigurările şi reasigurările in România care reglementează Asigurarea de bunuri, respectiv asigurarea facultativă. Nicio parte din acest articol nu reglementează asigurarea obligatorie, aşa cum eronat, reţine instanţa de apel, aceasta fiind reglementată în Secţiunea a 4-a denumită Asigurarea de răspundere civila.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Nu poate fi reţinut că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al pârâtei pentru că instanţa nu şi-a întemeiat soluţia pe răspunsurile date de expert la obiecţiuni. Proba cu expertiză se interpretează ca şi celelalte mijloace de probă, neavând o forţă probantă superioară. Oricum, această critică nu poate fi analizată în recurs, cale de atac prin care nu pot fi cenzurate decât aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.
Cât priveştea cea de-a doua critică, reglementarea juridică vizând cuantumul despăgubirilor este cea cuprinsă în dispoziţia articolului 27 alin. (2) din lege, invocat de pârâtă în susţinerea apărării sale, dar ea nu este reprodusă integral, ci numai în partea referitoare la asigurarea obligatorie, fără asigurarea facultativă. Or, textul respectiv stipulează că despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi suma la care s-a făcut asigurarea.â€.
Sub acest aspect, în mod corect, şi în raport de valoarea înscrisă în poliţă, expertul a stabilit că valoarea rămasă pentru despăgubirea reclamantei este de 25.024 euro, după ce s-au scăzut valoarea pieselor rămase neavariate şi valoarea epavei.
Nici critica vizând suma luată în considerare pentru epava autovehiculului nu poate fi primită, atâta vreme cât aceasta a fost ofertată pe piaţa liberă, oferta dată de SC L.A.F. SRL Leorgeni, judeţul Argeş fiind cea mai mare, în cuantum de 4.200 euro. De subliniat că, în poliţa de asigurare, nu este menţionată nicio limită maximă a valorii epavei, astfel că nu se poate accepta argumentul că valoarea epavei trebuie raportată la uzura elementelor componente, atâta vreme cât calculul valoric nu se face prin raportare la normele RCA, ci, fiind în prezenţa unei asigurări convenţionale, se are în vedere avarierea pieselor componente şi nu uzura acestora.
Observând condiţiile generale de asigurare, stabilite de SC A.A. SA se reţine că suma asigurată reprezintă valoarea reală a autoturismului din nou la care se adaugă coeficientul de uzură practicat 40% în funcţie de preţul de catalog şi nu în funcţie de factura de cumpărare pe piaţă (pentru autovehicul vechi), pentru suma asigurată stabilită în acest mod, stabilindu-se şi valoarea primelor de asigurare prevăzute în poliţa de asigurare.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 şi 274 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, împotriva Deciziei nr. 95/A-C din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi va obliga recurenta pârâtă SC A.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă B.E.M.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, împotriva Deciziei nr. 95/A-C din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta pârâtă SC A.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă B.E.M.M..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2808/2011. Comercial → |
|---|
