ICCJ. Decizia nr. 2808/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2808/2011
Dosar nr. 40707/3/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 1998 reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI a solicitat obligarea pârâtei U.C. BUCUREŞTI la plata sumei de 29.116.596.237 lei reprezentând contravaloare preţ lucrări construcţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 112.798.017.245 lei reprezentând actualizarea în funcţie de cursul leu-dolar a sumei iniţiale.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 250 din 19 ianuarie 1999 a anulat ca insuficient timbrată acţiunea reclamantului Municipiului Bucureşti, prin primar formulată în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti.
Prin Decizia nr. 1555 din 18 iunie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului ce a fost desfiinţată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că acţiunea are ca obiect venituri publice şi, potrivit art. 17 din legea nr. 146/1997, este scutită de plata taxei de timbru.
Hotărârea a fost confirmată prin Decizia nr. 6303 din 15 decembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Prin întâmpinare pârâta U.C. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin încheierea pronunţată la 14 noiembrie 2003 a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâtă iar, prin sentinţa nr. 1399 din 28 martie 2005 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut sub aspectul prescripţiei, că în speţă au operat cauzele de întrerupere a prescripţiei dreptului material la acţiune şi sub aspectul calităţii procesuale pasive, că reclamanta a formulat o acţiune în pretenţii bazate pe convenţia de cooperare din septembrie 1989 semnată de U.C.M. Bucureşti Metal – C.L.C. şi nu de pârâta U.C.
Prin Decizia nr. 772 din 24 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de împotriva sentinţei tribunalului, ce a fost desfiinţată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut în considerentele deciziei că acţiunea reclamantei se fundamentează pe convenţia de cooperare încheiată în luna septembrie 1989 între aceasta şi U.C.M.B. – M.C.L.C. şi că, în momentul încheierii convenţiei intimata-pârâtă A.N.C.– U.C., care purta denumirea de U.C. era for tutelar al U.C.M.B. – M.C.L.C. şi al U.C.M.B. – C.I.P.N.
Instanţa a apreciat că deşi U.C.M.B. – MCLC a dispărut ca subiect de drept, raporturile contractuale au fost preluate de către U.C. după anul 1990. Că intimata – pârâtă a recunoscut că este beneficiara de investiţii pentru spaţiile comerciale şi a susţinut că şi-a respectat obligaţiile contractuale, că pentru anumite lucrări deţine situaţii de plată şi ordine de plată.
Împotriva acestei decizii pârâta A.N.C.M. U.C. BUCURESTI a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2127 din 8 iunie 2006, a respins ca nefondat recursul pârâtei, reţinând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 40707/3/2006.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile în concluziile căreia expertul evidenţiază în sarcina pârâtei un debit în sumă de 1.521.410,3347 lei.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.798.450,94 dolari SUA, sumă din care s-a dedus valoarea de 584.711 dolari SUA, reprezentând contravaloarea construcţiei plus montaj la blocul G2c, recuperată de la A.T., unitate aflată sub tutela U.C. la data convenţiei.
Prin întâmpinare, intimatul Municipiul Bucureşti a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin sentinţa comercială nr. 8183 din 08 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea precizată şi formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General în contradictoriu cu pârâta U.C. A.N.C.M. şi în consecinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.798.450,94 dolari SUA, echivalentul în lei din data efectuării plăţii, reprezentând cota parte datorată din valoarea lucrărilor de construcţie cu o altă destinaţie decât aceea de locuinţă aferente blocurilor edificate în B-dul Unirii şi Piaţa Victoriei în perioada 1988 -1990.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, reținând faptul că pârâta nu a aprobat faptul că a făcut plăţile către reclamant şi că ar deţine acte justificative în aceste sens, aşa încât din interpretarea probelor a rezultat că sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, în sensul că pârâta nu a achitat cota parte din valoarea investiţiei pentru imobilele preluate, şi, prin urmare, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată asumată prin convenţie.
Pârâta U.C. a declarat apel împotriva acestei sentinţe şi a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, se susţine în primul rând că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor modificarea acţiunii de către reclamant, modificare sesizată abia la momentul comunicării sentinţei.
Un alt motiv de apel s-a referit la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, apelanta apreciind că în speţă nu este vorba de o răspundere contractuală, întrucât obligaţiile părţilor semnatare ale convenţiilor nu se referă la prestaţii băneşti reciproce, ci prin aceste convenţii numite de „cooperare" beneficiarii se obligau să coopereze pentru realizarea blocurilor de locuinţe prevăzute la parter cu spaţii comerciale.
O altă critică invocată de apelantă se referă la faptul că instanţa a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză deşi multe dintre constatările şi concluziile expertului prezintă lacune şi inadvertenţe, nerăspunzându-se la obiectivele fixate.
Apelanta a invocat totodată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, afirmând că adresele emise de U.C. nu reprezintă o recunoaştere a debitului pretins de intimat, deoarece la acea dată, U.C. nu cunoştea suma exactă datorată, în lipsa posibilităţii verificării existenţei documentelor de plată, documente solicitate intimatului dar pe care acesta a refuzat constant să i le comunice.
Instanţa a încuviinţat apelantei proba cu expertiza contabilă, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 5 august 2010.
Curtea de Apel București, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 525 din 22 decembrie 2010, a admis apelul pârâtei U.N.C.M. U.C. BUCUREŞTI, a schimbat în tot sentința, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, din examinarea probatoriului administrat, că nu a existat o recunoaştere valabilă din partea apelantei U.C. în sensul prevederilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, recunoaşterea datoriei neîntrunind în speță cele trei condiţii şi anume: să fie voluntară, să fie neîndoielnică şi să fie pură şi simplă, adică neafectată de vreo condiţie şi nici însoţită de vreo rezervă din partea autorului ei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Recurenta – reclamantă îşi subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
a) instanţa de apel a reținut greșit faptul că „ambele părţi au formulat obiecţiuni la raportul expertiză.
În dezvoltarea acestei critici reclamanta precizează că raportul de expertiză contabilă a fost efectuat ca urmare a solicitării acestei probe de către U.C., la care ulterior Municipiul Bucureşti a achiesat, formulând trei obiective. Ambele părţi au avut expert parte, întocmirea raportului desfăşurându-se o perioadă de timp îndelungată. Deşi munca depusă în vederea efectuării raportului de expertiză a fost anevoioasă, cei trei experţi au colaborat pe toată perioada desfăşură expertizei, fără să existe în nici un moment opinie separată a vreunuia dintre cei trei experţi parte. Municipiul Bucureşti nu a formulat obiecţiuni, raportul de expertiză fiind contestat doar de către juriştii reprezentanţi ai U.C.
b) instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv ale art. 7 și art. 8 din Decretul 167/1958. Dezvoltând această critică recurenta – reclamantă arată că, în opinia sa, pentru Municipiul Bucureşti, termenul de prescripţie nu a început să curgă, încă, pentru următoarele motive:
- conform art. 23 din Convenţia de Cooperare se menţionează că „după semnarea procesului – verbal de recepţie și luarea în primire a spaţiilor comerciale, unităţile beneficiare (respectiv U.C.) au obligaţia să se prezinte la DGDAL pentru verifica şi intra în posesia documentelor şi documentaţiei necesare înregistrării în patrimoniu";
- U.C. nu s-a prezentat la DGDA pentru a i se întocmi procesul verbal de predare primire, prin care i-ar fi fost transmis proprietatea. Conform Hotărârii nr. 273/1994, recepţia finală putea fi făcută numai după finalizarea tuturor lucrărilor cerute de comisii de recepţie, valoarea spaţiilor comerciale putea fi solicitată U.C.-ului numai la încheierea procesului verbal de predare - primire, astfel că, suma datorată de beneficiar, conform convenţiei de cooperare putea fi cerută după încheierea procesului verbal de recepţie. Prin urmare, concluzionează recurenta, termenul de prescripţie începea să curgă de la data la care se încheia procesul verbal de predare primire.
- deşi conform convenţiei erau beneficiarii spaţiilor, U.C. nu au devenit niciodată proprietarul acestor spaţii deoarece nu a fost încheiat procesul verbal de predare primire şi nici nu a plătit banii pe care municipalitatea i-a cheltuit pentru execuţia acestor spaţii.
Sub acest aspect apreciază recurenta că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 8 din Decretul 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripţia extinctivă care menţionează că prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba.
c) cu privire la condiţia prezentării documentelor justificative - obiecţiunea nr. 2 formulată de U.C. şi preluată de instanţa de judecată, recurenta – reclamantă arată că în răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de către U.C. este menţionat că "expertul contabil nu se află în situaţia de imposibilitate a efectuării raportului de expertiză întrucât există evidenţă contabilă completă care a fost verificată în cursul, expertizei de la nivel de facturi emise de constructor (documente justificative), ordine de plată, înregistrări contabile şi până la bilanţ contabil".
Se mai arată că U.C. deţine copiile documentelor, fapt ceea ce îi permitea să le confrunte oricând cu originalele acestora la sediul Municipiului Bucureşti, prin delegaţi sau experţi desemnaţi de U.C., aşa cum au procedat experţii desemnaţi de instanţă, existând dovezi în sensul că intimata este invitată la sediul PMB pentru a verifica toate copiile deţinute cu originalele aflate în arhiva recurentei.
Sub acest aspect recurenta reproșează instanţei de apel că în mod eronat a reţinut că intimatei nu i-au fost transmise documentele justificative, acestea fiindu-i transmise în copie urmând ca după plata de către U.C. a investiţiilor efectuate de către recurentă să se încheie procesul verbal de predare primire a spaţiilor comerciale.
Înalta Curte examinând Decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Recurenta – reclamantă formulează trei critici distincte: prima vizează o situație de fapt constând în aceea că instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamanta Municipiul București a formulat obiecțiuni, cea de-a doua are în vedere modul în care instanța a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune iar cea de-a treia are în vedere, ca și prima, o situație de fapt, respectiv aceea că instanța a reținut în mod eronat că intimatei nu i-au fost trimise documentele justificative.
Primele două critici vizează netemeinicia hotărârii recurate, aspect ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală în raport de cadrul legal configurat de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.
Cea de-a doua critică este nefondată şi aceasta întrucât excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost tranșată în primul ciclu procesual de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 1235/2003 care, prin încheierea pronunțată la 14 noiembrie 2003 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a încuviințat proba cu expertiza contabilă.
Dat fiind faptul că prin această încheiere premergătoare nu s-a întrerupt cursul judecăţii, partea interesată, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. o putea ataca, cu apel odată cu fondul.
Întrucât această cale de atac nu a fost valorificată de pârâtă, soluția de respingere a excepției prescripției a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiectul unei noi judecăți, datorită caracterului său irevocabil.
Aşa fiind, soluția pronunțată prin Decizia recurată repunând în discuţie excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune asupra căreia instanţele au statuat anterior prin hotărâre irevocabilă este de natură a nesocoti principiul puterii lucrului judecat, și de a periclita astfel securitatea raporturilor juridice, ordinea şi stabilitatea de drept.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Dat fiind faptul că prin această încheiere premergătoare nu s-a întrerupt cursul judecăţii, partea interesată, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. o putea atacat, cu apel odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 525 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează Decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2648/2011. Comercial → |
|---|
