ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 70/2011

Dosar nr.206/64/2010

Şedinţa de la 12 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.

Prin încheierea din 23 martie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de petenta SC A. TRANSILVANIA SRL şi a dispus suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 1278/C din 30 iunie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 22/62/2009, până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţa învestită cu soluţionarea apelului promovat împotriva acesteia.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1298/C/2009, Tribunalul Braşov a admis cererea reconvenţională a pârâtei SC A.M. SRL în contradictoriu cu reclamanta SC A. Transilvania SRL şi, în consecinţă, a obligat-o pe aceasta din urmă la predarea animalelor înscrise în factura fiscală nr. 02654041 din 08 iunie 2005, la plata către pârâtă a sumei de 209.531 lei cu titlu de prejudiciu şi 5.787 lei cheltuieli de judecată.

S-au avut în vedere dispoziţiile art. 300 alin. (3) teza finală C. proc. civ. raportat la art. 403 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora în cazuri urgente preşedintele instanţei poate dispune â€" prin încheiere şi fără citarea părţilor â€" suspendarea provizorie a executării unei hotărâri până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac.

În temeiul art. 581 alin. (1) C. proc. civ., instanţa poate dispune măsuri vremelnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Prin urmare, instanţa a apreciat că cererea este întemeiată şi, în raport de dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., a fost admisă şi a dispus suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 1278/C din 30 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 22/62/2009, până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţa învestită cu soluţionarea apelului promovat împotriva acesteia.

Împotriva acestei încheieri, recurenta SC A.M. SRL Caţa a declarat recurs indicând generic dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., iar prin completările la recurs (filele 21-23 dosar recurs), depuse la dosar la data de 29 septembrie 2010, a solicitat admiterea recursului.

Intimata SC A. TRANSILVANIA SRL, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi cea a lipsei de interes a recursului.

Examinând excepţia invocată de intimată, Înalta Curte, constată că aceasta este întemeiată întrucât prezentul recurs este introdus împotriva unei încheieri irevocabile, potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Potrivitart. 299alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile legii hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că: În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac (…).

În speţă, se constată că încheierea din 23 martie 2010 împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, prin care s-a dispus de către preşedintele instanţei suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 1278/C din 30 iunie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială, fiind irevocabilă, este exceptată de la controlul judiciar prin exercitarea căii de atac a recursului.

Prin urmare, Înalta Curte, urmează să respingă recursul declarat de SC A.M. SRL Caţa ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de SC A.M. SRL Caţa invocată de intimata SC A. TRANSILVANIA SRL Braşov.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC A.M. SRL Caţa împotriva încheierii din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Comercial