ICCJ. Decizia nr. 1598/2011. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1598/2011
Dosar nr. 95/97/2004
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1829/CA din 31 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 95/97/2004, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea introdusă de reclamanta SC F. SA împotriva pârâţilor SC M.C.C. SRL, F.C. şi L.E.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că prin acţiunea sa (înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 2108/2004, instanţă care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 1921 din 6 iulie 2004) reclamanta a solicitat anularea actului autentic de vânzare - cumpărare încheiat de pârâţii L.E. şi F.M., antecesoarea pârâtului F.C. cu pârâta SC M.C.C. SRL pe motiv că terenul în suprafaţă de 951 mp înscris în C.F., Cristur nu ar aparţine vânzătorilor, terenul fiind inclus la data încheierii contractului în certificatul de atestare a dreptului de proprietate 30 octombrie 1992.
S-a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost contestat în instanţă de către pârâţii persoane fizice, cererea acestora fiind respinsă definitiv şi revocabil.
Judecătorul fondului a apreciat că chiar dacă la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare terenul obiect al vânzării figura înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea reclamantei, anularea actului de înstrăinare nu poate fi cerută decât de persoanele care au participat la încheierea actului sau succesorii acestora, în condiţiile în care convenţia nu este lovită de nulitate absolută. In consecinţă, a apreciat că adevăratul proprietar poate recurge pentru apărarea drepturilor sale la acţiunea în revendicare. Judecătorul a mai apreciat că vânzarea bunului altuia este motiv de nulitate relativă, iar reclamanta nu a dovedit nici un motiv de nulitate absolută, astfel încât nu se poate dispune anularea unui contract de vânzare cumpărare la cererea unei persoane străină de contract.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta SC F. SA, criticile sale vizând greşita soluţionare a cauzei în condiţiile în care a fost invocată fraudarea legii, părţile urmărind eludarea unor dispoziţii legale şi lezarea intereselor legitime ale unor terţi. Reclamanta a mai invocat întabularea dreptului său de proprietate, în timp ce pârâţii persoane fizice nu beneficiază de întabulare.
Prin Decizia comercială nr. 86/A din 3 septembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia a respins apelul reclamantei ca nefondat cu următoarele considerente: a fost înlăturată susţinerea reclamantei potrivit căreia pârâta F.M. nu era proprietara terenului vândut, în condiţiile în care acest teren este menţionat în C.F. Cristur, nefiind dovedită vânzarea terenului reclamantei de către antecesoarea pârâţilor L.E. şi F.C.; s-a reţinut că şi dacă s-ar fi dovedit vânzarea terenului reclamantei, acesta este un motiv de nulitate relativă, nefiind admis a fi invocată de un terţ; s-a mai apreciat că nu se poate face compararea titlurilor de proprietate, acest aspect excedând obiectului cauzei, el putând fi făcut în cadrul acţiunii în revendicare.
Au fost înlăturate apărările reclamantei bazate pe concluziile expertului topograf referitoare la faptul că terenul nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, expertul neavând abilitate să se pronunţe asupra problemelor de drept; a fost înlăturată şi apărarea reclamantei vizând imposibilitatea dovedirii dreptului său de proprietate; de asemenea, s-a reţinut că reclamanta a invocat prevederile legii şi manoperele dolozive ale pârâţilor, tară a dovedi aceste aspecte.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC F. SA, care a solicitat admiterea apelului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel din perspectiva greşitei interpretări a motivelor de nulitate invocate. A arătat sub acest aspect că a invocat lipsa obiectului licit şi valabil al contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, precum şi frauda la lege; în dezvoltarea acestor motive, reclamanta a arătat că în ce priveşte obiectul contractului încheiat la data de 24 august 2000, terenul se afla într-o zonă cooperaţi vizată şi era supus Legii nr. 18/1990, vânzătoarea neprimind niciodată titlu de proprietate în baza acestei legi, folosindu-se pentru încheierea contractului de înscrierile vechi din C.F.; în consecinţă, terenul nu se afla în circuitul civil, neputându-se face tranzacţii bazate pe vechile cărţi funciare, ci doar pe titlurile de proprietate; cu privire la cauza contractului, a arătat că pârâţii, cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă au procurat acte pentru a putea încheia contractul de vânzare cumpărare, fiind dovedit, astfel motivul de nulitate absolută a cauzei ilicite a contractului, în condiţiile în care societatea pârâtă cunoştea proprietarul terenului, prin încheierea anterioară actului de vânzare cumpărare a unui contract de închiriere chiar cu reclamanta. în acest context, a apreciat ca fiind dovedită frauda la lege, ca motiv de nulitate absolută.
Prin întâmpinare, pârâta L.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză nu este vorba de o nulitate absolută, ci de una relativă, respectiv vânzarea bunului altuia; a mai arătat că figurează în C.F. ca titular la dreptului de proprietate asupra terenului, alături de F.M., înstrăinarea fiind legală, de asemenea a reiterat apărări invocate la fond referitoare la nelegalitatea cuprinderii în certificatul de atestare a dreptului de proprietate a terenului vândut, în condiţiile în care reclamanta avea doar un drept de folosinţă, terenul aparţinând fostului C.A.P. Cristur, iar prin adoptarea Legii nr. 18/1991 terenul a revenit de drept în proprietatea sa.
La termenul din data de 24 februarie 2011, pârâta a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, având în vedere că obiectul contractului este un teren.
Pârâta SC M.C.C. SA a solicitat, de asemenea, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că reclamanta nu are calitate procesuală activă, în condiţiile în care motivul de nulitate invocat este unul relativ, iar nu absolut, vânzarea bunului altuia nefiind lovită de nulitate absolută, calitatea de proprietar nefiind de esenţa vânzării; de asemenea a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului, simpla emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nedovedind acest lucru.
Pârâta a mai invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii de conciliere prealabilă, raportat la Decizia nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Părţile au administrat proba cu înscrisuri noi.
Examinându-se cu prioritate excepţiile invocate de pârâţi, conform art. 137 C. proc. civ., se reţin următoarele:
Excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei este nefondată pentru următoarele considerente: se reţine, în primul rând că iniţial acţiunea a fost depusă la judecătorie, reclamanta apreciind caracterul civil al litigiului, judecătoria apreciind, însă, că speţa are un caracter comercial raportat la faptul că obiectul contractului de vânzare cumpărare este un teren ce intră în fondul de comerţ al societăţii reclamante, astfel încât devin incidente prevederile art. 56 C. com. Sentinţa de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei pronunţată de judecătorul din cadrul judecătoriei nu a fost recurată de nici una dintre părţi, nefiind invocată ca motiv de apel nici în cursul soluţionării acestei căi de atac. în consecinţă, se retine caracterul irevocabil al sentinţei de declinare a competenţei, prin nerecurare, această declinare de competenţă dobândind autoritate de lucru judecat.
În al doilea rând, se apreciază corecta interpretare de către judecătorii instanţelor inferioare a caracterului comercial al litigiului, din perspectiva apartenenţei la fondul de comerţ al reclamantei al terenului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită, fiind incidente prevederile art. 56 C. com. în consecinţă, va fi respinsă excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâta L.E.
Nu este fondată nici excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC M.C.C. SRL. Se reţine că litigiul de faţă a fot promovat în anul 2003, pârâta întemeindu-şi excepţia pe Decizia nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii referitor la caracterul patrimonial al acţiunilor în constatarea nulităţii unor contracte privind drepturi patrimoniale. Această decizie, însă, are efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut. Or, în speţă, litigiul a fost promovat cu mult înainte de interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie caracterului patrimonial sau nepatrimonial al acţiunilor în constatarea nulităţii unor contracte. în consecinţă, nu se poate reţine o obligaţie a reclamantei de îndeplinire a procedurii prealabile la momentul introducerii acţiunii, prin raportare la o interpretare dată unor texte legale ce au primit o dezlegare diferită, interpretare efectuată la o distanţă de patru ani de la momentul introducerii acţiunii. Pentru considerentele reţinute, va fi respinsă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere, invocată de pârâta SC M.C.C. SRL.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel din perspectiva criticilor formulate şi a apărărilor invocate, se reţine caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru următoarele considerente: se apreciază că atât judecătorul fondului, cât şi judecătorii apelului au interpretat eronat dispoziţiile legale incidente în cauză, stabilind greşit motivul de nulitate invocat de reclamantă. Astfel, s-a reţinut că reclamanta a invocat ca motiv de nulitate vânzarea bunului altuia, motiv de nulitate relativă, ce poate fi invocat doar de părţile contractante. Din acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantă, rezultă, însă, că aceasta a invocat expres şi explicit motivele de nulitate privind frauda la lege, lipsa de obiect a contractului şi cauza ilicită. Greşita interpretare a motivului de nulitate invocat de reclamată a condus, inerent, şi la o greşită aplicare a legii, reţinându-se, în consecinţă, incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se reţine existenţa fraudei la lege, în condiţiile în care reclamanta a dovedit dreptul său de proprietate, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 15/1990 şi prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, înscris în cartea funciară. Pârâţii, persoane fizice, s-au folosit la încheierea contractului de vânzare cumpărare de înscrierile aflate în vechea carte funciară, ce a funcţionat până la adoptarea Legii nr. 7/1996, în condiţiile neelucidate efectuându-se o sistare a cărţii funciare deschise pe numele reclamantei şi o nouă înscriere pe numele pârâţilor - persoane fizice. Potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996 activitatea de cadastru şi publicitate imobiliară urma să se realizeze prin deschiderea de noi cărţi funciare. Potrivit art. 56 din lege, „înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, în cărţile funciare şi în cărţile de publicitate funciară, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce şi după această dată efectele prevăzute, cu excepţia cazurilor în care drepturile de proprietate şi celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii". De asemenea, art. 58 menţionează că „în regiunile de carte funciară supuse Decretului-Lege pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la C.F. nr. 115/1938 şi Decretului nr. 2.142/1930 pentru funcţionarea cărţilor funduare centrale pentru căile ferate şi canaluri, cu excepţia zonelor care fac obiectul legilor de restituire a proprietăţilor funciare, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărţile funciare, vor continua să fie făcute în aceste cărţi, cu respectarea şi în condiţiile dispoziţiilor prezentei legi". Din interpretarea acestor textele legale rezultă că nu era posibilă continuarea efectuării înregistrărilor în vechea carte funciară, sau folosirea acestor înscrieri pentru deschiderea noii cărţi funciare, atât raportat la faptul că terenul este situat într-o zonă ce face obiectul legilor de restituire a proprietăţilor funciare, cât şi raportat la faptul că vechea înscriere nu mai putea produce efecte ca urmare a afectării dreptului iniţial de proprietate al autorilor pârâţilor, prin colectivizare. Actele administrate în recurs au demonstrat că terenul a tăcut obiectul colectivizării, ieşind din patrimoniul pârâţilor - persoane fizice, aceştia fiind în prezent doar în faza formulării unei cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991 pentru retrocedarea terenurilor autorilor lor. De asemenea, pârâţii au precizat că nu au obţinut un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, în chiar întâmpinarea lor precizând că din punctul lor de vedere prin simpla apariţie a legii au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Or, Legea nr. 18/1991 nu constituie dovada dreptului de proprietate pentru terenurile preluate de stat, actul normativ stabilind o procedură de reconstituire a dreptului de proprietate, ce trebuie urmată, doar titlul de proprietate emis cu respectarea prevederilor legale putând constitui o dovadă a proprietăţii ce ar putea fi înscrisă în cartea funciară.
Se reţine, totodată, că în chiar cuprinsul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită vânzătorii au declarat, deşi cunoşteau situaţia legală a terenului vândut, că acesta nu a trecut în patrimoniul statului.
În ceea ce priveşte societatea comercială pârâtă, se reţine că aceasta a folosit terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare în baza unui contract de închiriere încheiat cu reclamanta, astfel încât se prezumă că avea cunoştinţă despre existenţa titlului de proprietate al celei din urmă. In acest condiţii, a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu pârâţii - persoane fizice, ignorând prevederile legale.
Or, un act juridic se socoteşte săvârşit in frauda legii când anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. In lumina celor reţinute, se apreciază că a existat o fraudă a legii la încheierea contractului a cărui nulitate s-a solicitat.
Este reţinut că fiind fondat şi motivul de nulitate al nevalabilităţii obiectului contractului, în situaţia în care una din condiţiile ce trebuie respectate în legătură cu obiectul actului juridic este aceea ca acţiunea părţilor să fie în concordanţă cu legea. De asemenea, în actele translaţive de drepturi se impune ca cel ce se obligă să fie titularul dreptului, potrivit principiului „nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet". In speţă, nu sunt îndeplinite aceste două condiţii ale obiectului contractului, acţiunea părţilor contractante eludând prevederi imperative ale legii, iar pârâţii - persoane fizice neputând invoca o prezumţie de dobândire viitoare a dreptului de proprietate asupra terenului, în baza doar a simplei cereri de retrocedare a terenului, formulată în temeiul Legii nr. 18/1991.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se nelegal itatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi admis, cu consecinţa modificării deciziei de apel în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbării sentinţei de fond şi admiterii în parte a acţiunii acesteia.
Va fi constatată nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâţi.
Va fi respins capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară pe numele pârâtei SC M.C.C. SRL, în considerarea prevederilor art. 51, coroborat cu art. 34 din Legea nr. 7/1991, reclamanta urmând să se adreseze oficiului de cadastru pentru radierea menţiunii efectuate în baza actului constatat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei materiale şi excepţia inadmisibilitătii.
Admite recursul declarat de reclamanta SC F. SA împotriva Deciziei comerciale nr. 86/A din 3 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinţei nr. 1829/CA din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că admite acţiunea.
Constată nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat de B.N.P., F.L. din 24 august 2000, cu privire la terenul în suprafaţă de 951 mp., înscris în C.F., Cristur.
Respinge capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară pentru acelaşi imobil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2011. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1814/2011. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
