ICCJ. Decizia nr. 2645/2011. Comercial. Pretenţii. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2645/2011

Dosar nr. 1410/108/2009

Şedinţa publică de Ia 14 septembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC C. SRL prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia comercială, a solicitat obligarea pârâtei SC I.E.C. SRL la plata sumei de 70.000 euro, în echivalentul în lei la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Arad, secţia comercială, prin sentinţa comercială nr. 485 din 10 martie 2010 a admis acţiunea reclamantei SC C. SRL şi a obligat pârâta SC I.E.C. SRL la plata a 70.000 euro, în echivalentul în lei la data plăţii şi la 6.603,60 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut. în esenţă, că prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2009 a fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei a constatat că, între A.P. din Arad şi societatea pârâtă s-a încheiat o convenţie la 24 octombrie 2005. prin care pârâta va prelua spaţiul comun din podul imobilului pe care-l va transforma în locuinţe asupra cărora va deveni proprietară, iar în schimb aceasta va efectua lucrări de reparaţii la întreg imobilul şi va suporta toate cheltuielile cu investiţia.

La data de 01 martie 2006 s-a încheiat şi actul autentificat pentru apartamentare, reapartamentare şi ieşire din indiviziune, în cadrul căruia s-a prevăzut că termenul de executare a tuturor lucrărilor şi obligaţiilor pârâtei la data de 31 decembrie 2008. iar în caz contrar s-a convenit să achite fiecărui proprietar suma de 10.000 euro, care va fi utilizată de aceştia numai în vederea îmbunătăţirii imobilului.

Tribunalul a mai constatat că lucrările ce trebuiau executate până la termenul stabilit nu sunt determinate neechivoc, însă, prin aplicarea principiului conform căruia dubiul profită celui ce se obligă, a apreciat că pârâta s-a obligat ca până la 31 decembrie 2008 să execute lucrările de restructurare a întregii faţade a imobilului.

Aceasta deşi ar exista prezumţia că voinţa proprietarilor apartamentelor ar fi de a se stabili o dată până la care ar fi trebuit terminate toate lucrările.

S-a mai constatat că, nu există un proces-verbal de recepţie la finalul lucrărilor. iar din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, reiese că lucrările au fost realizate în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, deci peste termenul stabilit în convenţie. ceea ce determină aplicarea clauzei penale ce atrage despăgubiri în sarcina pârâtei. Iară a se mai cerceta calitatea lucrărilor, deficienţele eventuale sau alte aspecte de acest gen.

Cu privire la întinderea daunelor, tribunalul a reţinut că actul a fost semnat de proprietarii apartamentelor şi pârâtă, iar clauza trebuie interpretată în sensul că suma de 10.000 euro se datorează pentru fiecare apartament, astfel că reclamantei i se cuvine suma de 70.000 euro întrucât are în proprietate 7 apartamente.

Tribunalul a înlăturat susţinerea pârâtei în sensul că se datorează suma din convenţie fiecărui proprietar şi nu pentru fiecare unitate locativă. apreciind şi faptul că banii ar fi destinaţi în legătură cu clădirea şi nu cu proprietarii.

Împotriva sentinţei a declarat în termen legal calea de atac a recursului pârâta SC I.E.C. SA Arad, care a fost calificat ca fiind apel de către Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2010, prin aplicarea art. 282 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi raportat la valoarea pretenţiilor solicitate de reclamantă.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC I.E.C. SA Arad şi în consecinţă a admis în parte acţiunea reclamantei SC C. SRL Arad. A obligat pârâta la plata sumei de 10.000 euro în echivalentul în lei la data plăţii către reclamantă şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. Iară cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel. examinând calea de atac a pârâtei prin prisma excepţiilor şi motivelor invocate în scris în cerere, verificând starea de fapt şi aplicarea legii de către tribunal, a constatat că tribunalul s-a pronunţat asupra excepţiei de prematuritatc a acţiunii prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2009 (fila 34) apreciind corect că se impune respingerea acesteia.

S-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este indubitabil de natură comercială şi evaluabilă în bani. astfel încât este necesară îndeplinirea procedurii de conciliere directă şi prealabilă prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă. înscrisul de la fila 7 existent la dosar reprezintă dovada de efectuare a concilierii directe, atâta timp cât, din cuprinsul său reiese că reclamanta a indicai soluţionarea neînţelegerilor, iar în al doilea rând s-a procedat la o convocare a părţii adverse prin stabilirea datei, locului şi orei de întâlnire.

Prin acestea, finalitatea acestei proceduri de conciliere a fost realizată, iar susţinerile pârâtei înlăturate, mai ales că nu s-a reclamat producerea unor vătămări prin aceasta.

Excepţia invocată de pârâtă privind lipsa calităţii procesuale activă a reclamantei. a fost respinsă ca nefondată de instanţa de apel, reţinându-se faptul că aceasta se bazează pe o interpretare subiectivă şi greşită a înscrisurilor de la dosar. Astfel, instanţa a apreciat că atâta timp cât pârâta consideră că s-a obligat faţă de A.P. să efectueze lucrările de construcţii şi implicit să plătească suma impusă cu titlu de sancţiune, indiferent de destinaţia acestor sume nu se poate omite că în actul autentic încheiat de părţi s-a prevăzut că banii se vor achita proprietarilor apartamentelor din imobil, reclamanta fiind un astfel de proprietar.

Pe fondul cauzei, instanţa de apel a constatai că tribunalul a apreciat corect asupra activării clauzei de răspundere contractuală pentru nercspectarea obligaţiilor din actul de sistare de apartamentare, reapartamentare şi ieşire din indiviziune de către pârâtă.

Astfel, la pag. 9 din acest act s-a prevăzut că toate lucrările menţionate şi constând în repararea jgheaburilor pluviale şi acoperişul imobilului, refacerea faţadei imobilului conform proiectului să fie executate până la data de 31 decembrie 2008.

Dintre aceste lucrări. în paragraful următor părţile au convenit că doar pentru cazul în care nu va restructura faţada imobilului, deci prin raportare doar la această obligaţie, până la termenul de mai sus, pârâta se obligă la plata unei sume stabilite în concret, respectiv de 10.000 euro pentru fiecare proprietar.

În acest context, din întregul ansamblu probator, inclusiv raportul de expertiză tehnică, reiese că această lucrare a fost finalizată doar în luna februarie 2009. deci peste termenul din actul părţilor.

Curtea de Apel a considerat că, nu se impune a se mai raporta la alte lucrări pe care pârâta s-a obligat a le executa (acoperiş, jgheaburi) în raport cu care nu s-a înţeles a se răspunde prin plata vreunei sume de bani, în cazul depăşirii termenului de 31 decembrie 2008 şi. de asemenea, a nu aprecia ca relevante împrejurările invocate de pârâtă pentru întârzierea executării obligaţiei atât timp cât nu a obţinut acordul proprietarilor pentru prelungirea perioadei de executare.

Prin urmare, pârâta datorează suma stabilită cu titlu de sancţiune. însă în ce priveşte cuantumul cerut de reclamantă şi acordat de tribunal, instanţa de apel a apreciat că a fost interpretată greşit clauza contractuală care prevede în mod clar că suma de 10.000 euro se datorează „fiecărui proprietar" şi nu fiecărui apartament. în acest caz, reclamantei, care. deşi deţine mai multe apartamente în proprietate, unele dobândite chiar ulterior încheierii actului, i se cuvine doar suma de 10.000 euro.

O apreciere contrară acestei clauze, apreciază instanţa de apel. ar fi în contradicţie cu voinţa părţilor consemnată în actul autentic şi ar fi inechitabilă în raport cu pârâta. care pe de o parte este beneficiara prevederilor art. 983 C. civ. care arată că atunci când .este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă", iar pe de altă parte. întrucât lucrarea de reparare a faţadei a fost efectuată, chiar dacă peste termenul prevăzut.

Deci. sancţiunea cu titlu pecuniar se impune doar pentru întârzierea lucrării şi nu pentru neefectuarca acesteia, ceea ce înlătură argumentul destinaţiei banilor .numai în vederea înfrumuseţării imobilului*" pentru a fi acordată prin raportare la fiecare apartament în parte şi nu fiecărui proprietar.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC C. SRL Arad cât şi pârâta SC I.E.C. SA Arad.

I. Recursul reclamantei SC C. SRL Arad.

În motivarea recursului său reclamanta, care nu a încadrat în drept recursul, a susţinut că instanţa de apel. din eroare, a trecut peste logica interpretării contractului atunci când apreciază clauza penală în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar şi nu pe apartament.

Totuşi, susţine recurenta, instanţa de apel realizând că este în logica lucrurilor ca sumele acordate să revină fiecărui apartament, dat fiind prevederea conform căreia acestea nu vor putea fi folosite decât în scopul exclusiv al înfrumuseţării imobilului, a încercat să înlăture acest raţionament prin aceea că despăgubirile ar II datorate doar din motivul întârzierii efectuării lucrărilor şi nu pentru că acestea nu ar fi fost realizate, ceea ce excede voinţei părţilor contractuale care nu au înţeles să facă vreo distincţie asupra destinaţiei sumelor datorate în funcţie de cauza datoriei.

Totodată, susţine recurenta, prin concluzia instanţei de apel conform căreia sancţiunea cu titlu pecuniar se impune doar pentru întârzierea lucrării şi nu pentru neefectuarca acesteia, s-a înlăturat în mod abuziv voinţa părţilor în ceea ce priveşte destinaţia banilor. întrucât aceste lucrări nu au fost executate în mod corespunzător.

De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanţa de apel în baza rolului său activ era datoare să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză. în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în condiţiile în care a solicitat în faţa primei instanţe proba testimonială, astfel că nu putea să se mulţumească cu invocarea principiului interpretării convenţiei celor care se obligă.

Faţă de aceste susţineri, recurenta a solicitat în principal modificarea deciziei instanţei de apel în sensul respingerii apelului, iar în subsidiar admiterea apelului. casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecarea acesteia în vederea administrării probaţiunii necesare.

2. Recursul pârâtei SC I.L.C. SA a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor invocate, recurenta a arătat. în esenţă, că acţiunea este prematur introdusă faţă de lipsa îndeplinirii procedurii de conciliere prealabilă prevăzută de art. 720¹ C. proc. civ. întrucât convocarea la conciliere nu poartă data emiterii iar la dosar nu există dovada comunicării, aşa cum prevede alin. (3) din acest articol.

Totodată, susţine recurenta, instanţa de apel a procedai greşit la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei întrucât din conţinutul convenţiei şi din înscrisurile încheiate anterior şi concomitent cu convenţia, reiese clar că se află în prezenţa unei veritabile stipulaţii pentru altul. Asociaţia fiind terţul beneficiar al stipulaţiei pentru altul şi titularul dreptului de a încasa eventualele daune şi a dispune asupra lor pentru întrebuinţarea potrivit scopului stabilit de părţi.

De asemenea, recurenta susţine că acţiunea este netemeinică având în vedere că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, daunele au fost prevăzute doar pentru neexecutarea obligaţiei de reparare a faţadei nu şi pentru celelalte obligaţii, obligaţie care de altfel a fost îndeplinită aspect constatat şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul judiciar.

Recurenta susţine că, instanţele au reţinut greşit că lucrările au fost finalizate în luna februarie 2009 bazându-se pe raportul de expertiză care nu este tocmai exact pentru a fi o probă concludentă în totalitate. Totodată, acest raport de expertiză nu reflectă realitatea nici în ceea ce priveşte valoarea lucrărilor.

Mai mult. părţile beneficiare nu au făcut obiecţii nici la calitatea lucrărilor nici la termenul de realizare, depăşit în mod obiectiv, iar acţiunea reclamantei are scopul de a se încasa pretenţii care nu i se cuvin, deşi chiar şi în cazul unei executări parţiale a obligaţiei se pot acorda daune proporţional cu obligaţia neexecutată.

Totodată, susţine recurenta, soluţia instanţei de apel dată asupra cheltuielilor de judecată este greşită întrucât nu a renunţat la cheltuielile de judecată, mai mult decât atât a solicitat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, iar referitor la cheltuielile acordate reclamantei la prima instanţă acestea trebuiau reduse proporţional cu partea admisă din acţiune.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate. rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar recurenta reclamantă SC C. SRL. răspunzând punctual criticilor recurentei pârâte SC I.I.C. SA. A solicitat respingerea recursului pârâtei şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate. înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

1. Recursul reclamantei SC C. SRL.

Premergător analizei argumentelor invocate de recurentă. Înalta Curte, faţă de conţinutul criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. va reţine din dezvoltarea motivelor de recurs numai argumentele care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Modilicărea hotărârii, potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se poate cere atunci când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Pentru a demonstra nelegalitatea deciziei recurate, recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat contractul atunci când a apreciat clauza penală în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar şi nu pe apartament.

Critica recurentei privind interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi a interpretării eronate a clauzei penale este nefondată.

Astfel, se constată că actul dedus judecăţii îl reprezintă actul de sistare de aparlamentare, reapartamentare şi ieşire din indiviziune autentificat din 01 martie 2006. instanţa de apel neavând în vedere un alt act juridic pentru a determina raporturile juridice dintre părţi.

De asemenea, se constată că nu s-au încălcat prevederile art. 969 C. civ. atunci când s-a stabilit obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar şi nu pe apartament. întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, la fila 9 a actului dedus judecăţii, părţile au convenit că doar pentru cazul în care nu se va restructura faţada imobilului, pârâta se obligă la plata unei sume stabilite în concret, respectiv de 10.000 curo pentru fiecare proprietar şi nu pentru fiecare apartament cum eronat susţine recurenta.

Nici critica conform căreia instanţa de apel a înlăturat voinţa părţilor când a reţinut că sancţiunea cu titlu pecuniar se impune doar pentru întârzierea lucrării şi nu pentru neefectuarea acesteia, nu poate fi reţinută.

În adevăr, dispoziţiile art. 969 C. civ. stabilesc puterea de lege a convenţiei dintre părţi. însă efectele clauzelor convenţiei se examinează de instanţa de judecată, în ipoteza în care părţile pun în discuţie aplicarea sancţiunilor pe care le-au stipulat, instanţa urmând a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să opereze. Din perspectiva acestor cerinţe instanţa de apel a analizat corect clauza făcând o apreciere corectă a dispoziţiilor art. 983 C. civ., astfel că nu poate fi reţinută critica privind aplicarea greşită a art. 969 C. civ., întrucât puterea de lege a convenţiei nu a fost afectată prin soluţia pronunţată.

În ceea ce priveşte încălcarea rolului activ al instanţei privind proba testimonială solicitată în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că acest motiv nu poate face obiectul analizei întrucât nu a fost supus dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel. astfel încât peste motivele invocate la instanţa de apel nu se poate trece şi să fie examinate omisso medio, pentru prima dată în recurs.

În consecinţă. în condiţiile în care nu s-a demonstrat că instanţa de apel a interpretai greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi nici lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii, criticile recurentei reclamante vor fi respinse.

2. Recursul pârâtei SC I.E.C. SA Arad.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că. recurenta critică în alţi termeni faptul că instanţa de apel deşi a recurs la textul art. 720 C. proc. civ. a dat o interpretare greşită împrejurărilor legate de convocarea hi conciliere şi de aici s-a ajuns. în opinia acesteia la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale prin neobservarea exigenţelor textului de lege menţionat. Critica este nefondată.

Astfel, în mod corect instanţa de apel a apreciat că. prin comunicarea convocării la conciliere, confirmată de înscrisurile depuse la dosar, reclamanta şi-a exercitai cu bună credinţă drepturile procesuale. Promovarea acţiunii şi anexarea înscrisurilor care au demonstrat faptul că s-a iniţiat această procedură a pus instanţa de apel în situaţia de a examina dacă a fost îndeplinită condiţia declanşării procedurii concilierii prealabile. Fiind o excepţie de fond. instanţa a examinat împrejurările realizării procedurii prealabile şi în mod corect a pornit în această examinare de la buna-credinţă cât şi de la inexistenţa unei vătămări, care i s-ar fi putut produce recurentei prin faptul că deşi convocarea s-a iniţiat. însă din cauze neimputabile părţilor, procedura concilierii nu a putut fi urmată în conformitate cu art. 720¹ C. proc. civ.

Înalta Curte, observă în raport de această analiză că instanţa de apel a apreciat corect că nu există o vătămare procesuală a recurentei-pârâte în condiţiile în care nu a fost iniţiată o înţelegere amiabilă pentru rezolvarea litigiului, ci. dimpotrivă, părţile, deci şi recurenta, s-au menţinut pe poziţiile anterioare promovării acţiunii.

Nici critica privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei nu poate fi primită întrucât, aşa cum corect a reţinui şi instanţa de apel. recurenta consideră greşit că s-a obligat faţă de A.P. să efectueze lucrările având în vedere că în actul autentic încheiat între părţi s-a stipulat în mod concret că banii se vor achita proprietarilor apartamentelor, iar reclamanta este un astfel de proprietar.

Cel de-al doilea motiv de recurs - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia nu a fost argumentat în drept, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Din expunerea motivării recursului rezultă că recurenta a făcut referiri la concludenta raportului de expertiză tehnică, aspecte de netemeinicie care nu vizează nelegalitalea. or. în recurs, se examinează soluţia anterior pronunţată numai pentru cauze de nelegalitate care se încadrează în cerinţele art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., asllel că nu este suficient ca partea să facă trimitere la un motiv de nelegalitate Iară să respecte cerinţa textului invocat.

Critica cu privire la neacordarca cheltuielilor de judecată în apel şi obligarea de către instanţa de fond la plata către reclamantă a acestora, se apreciază a fi nefondată.

Astfel, din practicaua deciziei recurate rezultă că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi mai mult decât atât nu a făcut cerere de completare sau îndreptare a erorii cuprinse în practicaua deciziei, ceea ce echivalează cu o acceptare a constatărilor instanţei.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond. se apreciază că în recurs nu pot fi invocate motive care nu au fost supuse spre analiză instanţei de apel întrucât nu s-ar putea, ca motivele respective să fie examinate omisso medio, pentru prima dată în recurs.

Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C. SRL Arad şi de pârâta SC I.E.C. SA Arad împotriva Deciziei nr. 199/Com din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2199/2011. Comercial. Pretenţii. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 2765/2011. Comercial. Acţiune în anulare a... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial: