ICCJ. Decizia nr. 2765/2011. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2765/2011
Dosar nr. 48651/3/2009
Şedinţa publică de la 22 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8529 din 09 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiate, atât acţiunea principală prin care reclamanta-pârâtă N.A.M. a solicitat anularea Hotărârii a A.G.E.A. pârâtei-reclamante SC I.C. SRL din data de 22 octombrie 2009, cât şi cererea reconventională prin care s-a cerut să se constate că notificarea transmisă de către reclamanta-pârâtă reprezintă intenţia de vot a acesteia pentru A.G.E.A. din data de 22 octombrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale, iar convocatorul adunării generale a cuprins ordinea de zi supusă dezbaterii, fiind întocmit conform art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. în continuare, a constatat că însăşi reclamanta-pârâtă a solicitat schimbarea sediul social al SC I.C. SRL, astfel încât a apreciat că asociaţii urmau a se pronunţa asupra locaţiei în funcţie de criterii de oportunitate şi de eficienţă economică. în această ordine de idei, prima instanţă a reţinut că nu este justificat interesul reclamantei-pârâte în anularea hotărârii A.G.E.A. în care s-a decis schimbarea sediului social, deoarece aceasta nu este prejudiciată printr-o astfel de măsură; totodată, a mai reţinut că pentru adoptarea unei astfel de hotărâri nu se cere unanimitate de voturi, întrucât opoziţia unui asociat ar genera blocarea activităţii societăţii.
Instanţa de fond a mai constatat că asociaţii au fost informaţi despre existenţa adunării generale şi despre ordinea de zi a acesteia prin convocator, iar punctul de vedere al reclamantei-pârâte a fost exprimat prin corespondenţă.
Totodată, a mai notat că măsura adoptată la pct. 2 din hotărâre a fost luată în condiţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în scopul evitării săvârşirii unor fapte de concurenţă neloială, context în care, prima instanţă a reţinut că modificarea actului constitutiv în sensul de a se interzice asociaţilor sau de foştilor asociaţi desfăşurarea de activităţi în acelaşi domeniu de activitate sau în domenii similare, fără acordul societăţii, a fost luată pe o durată mai redusă decât cea indicată în convocator.
Referitor la cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC I.C. SRL, Tribunalul a considerat că nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., motiv pentru care a apreciat-o ca fiind o apărare de fond.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 8529 din 09 septembrie 2010, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta-pârâtă N.A.M. - calea de atac fiind calificată apel, în şedinţa publică de la 09 decembrie 2010.
În motivarea căii de atac, aceasta a criticat hotărârea primei instanţe susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care consacră votul unanim al asociaţilor pentru hotărârile prin care se modifică actul constitutiv al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care cuprinde condiţia expresă a indicării ordinii de zi în cuprinsul convocării la adunare.
N.A.M. a precizat că, prin notificarea formulată a transmis intimatei-pârâte votul său împotriva tuturor punctelor înscrise pe ordinea de zi.
Astfel a susţinut că, în ceea ce priveşte schimbarea sediului social, votul său negativ a fost determinat de neindicarea adresei la care urma a fi mutat şi de necunoaşterea condiţiilor economice, vizând spre exemplu chiria; în ceea ce priveşte pct. 2 de pe ordinea de zi, cel referitor la interzicerea desfăşurării unei activităţi în acelaşi domeniu de activitate sau în domenii similare celor ale societăţii, reclamanta-pârâtă a arătat că a votat împotrivă întrucât o astfel de modificare a actului constitutiv al societăţii îi încalcă drepturile sale privind alegerea unui loc de muncă, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Constituţia României şi C. muncii; de asemenea, a susţinut că a votat împotriva celui de-al treilea punct aflat pe ordinea de zi („diverse"), întrucât nu a ştiut la ce se referă, în convocator nefiind detaliate niciun fel de informaţii în acest sens.
Invocând dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, apelanta a afirmat că nulitatea hotărârii adoptate cu încălcarea legii nu poate fi înlăturată pe criterii de oportunitate sau de interes al celorlalţi asociaţi, aşa încât a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii şi anulării hotărârii A.G.E.A. nr. 22 din data de 22 octombrie 2009.
Prin Decizia comercială nr. 95/A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei-pârâte şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul admiterii cererii şi anulării hotărârii A.G.E.A. nr. 22 din data de 22 octombrie 2009 a SC I.C. SRL
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control ordinar a reţinut următoarele:
Întrucât art. 7 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede obligaţia indicării sediului social al societăţii în cuprinsul actului constitutiv al unei societăţii cu răspundere limitată, rezultă că hotărârea de schimbare a acestuia este o hotărâre de modificare a actului constitutiv. De asemenea, completarea actului constitutiv cu o clauză are semnificaţia modificării voinţei iniţiale a fondatorilor.
Potrivit art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, „pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel".
În raport de cele anterior menţionate, de faptul că din notificarea transmisă de reclamantă la data de 22 octombrie 2009 şi din procesul-verbal al adunării rezultă că aceasta nu a votat în favoarea adoptării punctelor înscrise pe ordinea de zi, şi, reţinând că în actul constitutiv al SC I.C. SRL nu există nicio clauză derogatorie de la regula unanimităţii prevăzută de textul de lege precitat, Curtea a înlăturat susţinerile intimatei, potrivit cărora art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată instituie cerinţa votului exprimat al „tuturor asociaţilor", nu cea a votului favorabil al tuturor asociaţilor şi a apreciat că hotărârea A.G.E.A. nr. 22 din data de 22 octombrie 2009 este lovită de nulitate absolută.
Instanţa de control a reţinut că o atare concluzie se impune, întrucât cerinţa unanimităţii votului derivă din însuşi caracterul intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată şi, deci, al actului constitutiv.
Apreciind că argumentele expuse dovedesc, prin ele însele, justeţea căii de atac, Curtea de Apel a reţinut că nu mai este necesară examinarea criticilor dezvoltate de reclamantă relativ la pretinsa nelegalitate a convocatorului.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 95A din 17 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, adeclaratrecurspârâta-reclamantăSC I.C. SRL, criticând-o pentru motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii hotărârii primei instanţe, cu menţiunea că nu cere obligarea reclamantei la plata de cheltuieli de judecată pentru derularea acestei faze procesuale.
Deşi pârâta a indicat, în memoriul de recurs ca temei de drept al căii extraordinare de atac, textele legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că, dezvoltarea motivelor de critică nu permite încadrarea lor în motivele prevăzute de punctele 7 şi 8 C. proc. civ., urmând a analiza recursul exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, în care apreciază că pot fi încadrate criticile formulate de pârâtă împotriva Deciziei comerciale nr. 95/A din 17 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Criticile expuse de pârâtă au vizat următoarele:
1. SC I.C. SRL a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu completările şi modificările ulterioare, în sensul că a reţinut în mod eronat că orice modificare a actului constitutiv se va efectua cu votul unanim al asociaţilor.
În opinia pârâtei, această interpretare a normei legale amintite este una excesivă, care adaugă la lege, în condiţiile în care voinţa legiuitorului a vizat exclusiv exprimarea votului de către toţi asociaţii, nu şi acordul comun al acestora în sensul modificării actului constitutiv.
2. Din perspectiva celor anterior expuse, pârâta a criticat ignorarea de către instanţa de control a faptului că, însăşi reclamanta, prin notificarea transmisă societăţii a solicitat schimbarea sediului social al acesteia şi rezilierea contractului de comodat încheiat cu aceasta, susţinând că în atare situaţie, interesul reclamantei nu ar fi prin nimic vătămat de mutarea sediului, în timp ce societatea, în situaţia respectivă, riscă să intre în procedura dizolvării.
3. Ultima dintre criticile susţinute de pârâtă împotriva deciziei recurate s-a referit la pct. nr. 2 al hotărârii A.G.A. a cărei nulitate s-a solicitat a fi constatată, respectiv la adoptarea clauzei privind concurenţa neloială în raport de care a susţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:
1. Înalta Curte apreciază ca fiind corectă motivaţia avută în vedere de instanţa de apel în ceea ce priveşte incidenţa în speţă şi interpretarea dată dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu completările ulterioare, în sensul că, pentru modificarea actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată, legiuitorul, prin norma menţionată a impus luarea hotărârilor cu votul unanim favorabil al asociaţilor, motivat de caracterul intuituu personae al acestei varietăţi de societate comercială.
Astfel, atât practica, cât şi doctrina în materie au stabilită că, societatea cu răspundere limitată, ca şi construcţie este un hibrid care cuprinde caracteristici aparţinând atât societăţilor de persoane, cât şi celor de capital.
Între trăsăturile caracteristice proprii formelor de societăţi de persoane, pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru societatea cu răspundere limitată se numără: structura asociativă limitată ca număr şi realizată intuituu personae - în considerarea persoanei, cu o puternică prezenţă a elementului afectiv - affectio societatis, dominanţa principiului unanimităţii în formarea voinţei sociale, emiterea de părţi sociale nenegociabile şi dificultatea părăsirii structurii societare, pentru cesiune, retragere şi excludere statuând reguli extrem de precise şi riguroase.
Structura supremă de decizie în societatea cu răspundere limitată este A.G.A.. Aceasta este forul în care se formează voinţa socială şi, în cadrul căruia, asociaţii, prin votul lor, decid asupra chestiunilor fundamentale pentru viaţa societăţii.
Modul de lucru şi de luare a deciziilor în adunarea generală este o demonstraţie a dominanţei caracterului intuituu personae al acestei societăţi. Astfel, modificarea actului constitutiv, la fel ca în cazul societăţii în nume colectiv, impune adoptarea unor hotărâri cu votul tuturor asociaţilor, cu excepţiile prevăzute de actul constitutiv sau de lege.
Corectitudinea raţionamentului juridic făcut de instanţa de apel în analiza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este susţinută de doctrina în materie,care a conchis în acelaşi sens şi rezultă din interpretarea normei prin coroborarea metodei gramaticale, cu cea logică - prin folosirea raţionamentului per a contrario, cu cea sistematică - prin raportarea la alte norme din actul normativ, precum şi din interpretarea teleologică sau după scop, bazată pe finalitatea normei interpretate.
Astfel, art. 192 prevede: "(1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.
(2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel."
În raport de textul normei legale mai sus expus şi de metodele de interpretare menţionate, rezultă indubitabil voinţa legiuitorului ca adoptarea hotărârilor de natură să modifice actul constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată, să se facă cu exprimarea consensului unanim al asociaţilor în sensul respectivei modificări.
Dacă nu aceasta ar fi fost intenţia la edictarea normei, ci s-ar fi urmărit doar prezenţa/participarea tuturor asociaţilor la adunarea generală, nu exprimarea voinţei comune ca act deliberativ, legiuitorul nu ar fi făcut vorbire la alin. (1) despre adoptarea în general a Hotărârii A.G.A. cu votul majorităţii absolute, formulare din care rezultă cu claritate că, cerinţa pentru adoptarea hotărârilor trebuie să fie expresia voinţei comune a jumătate plus unu din numărul asociaţilor. In caz contrar s-ar fi vorbit despre prezenţă, nu despre "votul tuturor asociaţilor".
La aceeaşi concluzie conduce şi derogarea legală, de la prevederile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cuprinsă în art. 202 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru cazul cesiunii părţilor sociale către terţi, care este permisă cu acordul asociaţilor reprezentând trei pătrimi din numărul asociaţilor, deşi cesiunea reprezentând o modificare în structura asociativă presupune şi modificarea actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată.
Astfel, dacă legiuitorul nu ar fi avut în vedere, prin edictarea art. 192 alin. (2), exprimarea voinţei comune a tuturor asociaţilor în sensul modificării actului constitutiv, ci ar fi urmărit doar participarea tuturor acestora la adunarea generală, scopul unei atare cerinţe apare ca lipsit de raţiune.
Dimpotrivă, că s-a dorit ca modificarea actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată să se realizeze prin adoptarea unei hotărârii a adunării generale a asociaţilor, ca expresie a voinţei unanime a acestora, rezultă si din coroborarea art. 7 lit. b) din aceeaşi lege, în care legiuitorul enumera sediul între condiţiile de constituire valabilă a societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată. Această enumerare a categoriilor de societăţi de persoane, conduce în mod evident la concluzia că, legiuitorul a intenţionat să subordoneze eventuale aspecte, modificări legate de sediu, caracterului intuituu personae al acestor societăţi.
Din perspectiva tuturor acestor argumente, Înalta Curte apreciază critica formulată de pârâtă ca lipsită de pertinenţă, motiv pentru care o va înlătura.
2. Referitor la susţinerile vizând finalitatea schimbării sediului pentru fiecare dintre părţi, respectiv că nu ar fi de natură să o prejudicieze pe reclamantă, în condiţiile în care ea însăşi a notificat rezilierea contractului de comodat pentru spaţiul ce constituie actualmente sediul societăţii, în timp ce pentru pârâtă ar putea atrage dizolvare, Înalta Curte apreciază că nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, de care este ţinută conform dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., ca instanţă de recurs.
Înlăturând aceste pretinse motive de critică, Înalta Curte reţine că, în speţă nu se pune problema existenţei vreunui prejudiciu în patrimoniul pârâtei, deoarece notificarea rezilierii contractului de comodat nu atrage automat rămânerea acesteia fără sediu, cu posibilitatea dizolvării, întrucât contractul de comodat, deşi contract unilateral, nu poate fi denunţat de către comodant - reclamanta, decât în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1572 C. civ.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, aceasta a fost în mod cert prejudiciată prin adoptarea unei hotărâri de către societatea al cărei asociat este, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute pentru un asemenea act.
3. Motivul de critică a deciziei recurate vizând legalitatea măsurii adoptate la pct. nr. 2 al ordinii de zi prevăzute pentru A.G.A., SC I.C. SRL din data de 22 octombrie 2009, va fi înlăturat întrucât nu a făcut obiectul analizei instanţei de apel şi nu a condus la pronunţarea hotărârii atacate.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.C. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 95/A din 17 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2645/2011. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2771/2011. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
