ICCJ. Decizia nr. 331/2011. Comercial

Decizii ICCJ - Secţia comercială (2011)

Prin sentința comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 3638/101/2007, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul pârât G.M. în contradictoriu cu pârâții SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B. și a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului cu un procent de 50% din părțile sociale.

A fost respinsă cererea reconvențională ce are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a actului adițional la actul constitutiv autentificat sub nr. 2094 din 01 iulie 1999 de BNP I.M.

Prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2007 instanța de fond a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți prin care s-a solicitat să se constate revocat actul adițional menționat mai sus.

Asupra acestei cereri instanța de fond s-a pronunțat prin sentința nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B., în contradictoriu cu pârâtul G.M., având ca obiect constatarea revocării tacite a actului adițional autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la BNP I.M.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, iar pe fond a reținut că, potrivit art. 969 alin. (2) C. civ., convențiile se pot revoca prin consimțământ mutual sau din cauze autorizate de lege, deci revocarea se face tot printr-o convenție de revocare (mutus consensus, mutus disensus).

A motivat că această convenție de revocare trebuie să aibă un obiect, un lucru determinat cel puțin în specia sa (art. 964 C. civ.) și că, potrivit art. 966 C. civ., obligația fără cauză nu are nici un efect. S-a reținut că pentru a se revoca actul, ar fi trebuit ca pârâtul să primească o contraprestație, ceea ce nu s-a dovedit și, în consecință, convenția de revocare nu are nici o cauză reală pe care să se întemeieze și care să-l fi determinat pe pârât să revoce actul juridic încheiat.

Pentru a pronunța sentința nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007, instanța de fond a reținut următoarele:

Câtă vreme nu au existat conflicte între reclamant și pârâți, dimpotrivă au colaborat la început, au participat împreună la negocierea prețului imobilului de la SC A.P. (depoziție martor C.L.P.), conflictul apărând abia în anul 2006, fiind prilejuit de cererea reclamantului de a-și menționa în registrul comerțului actul adițional prin care era cooptat în SC S. SRL, nu sunt motive de a rezilia actul adițional și nici actul subsecvent acestuia. S-a dovedit că prețul părților sociale s-a plătit, iar neînscrierea prețului în act nu duce automat la concluzia că prețul nu există, ci că părțile nu au înțeles să se menționeze, iar el este implicit recunoscut.

A apreciat tribunalul că, chiar dacă s-ar accepta că, neprezentându-se la adunările generale (deși nu s-a făcut dovada că a fost convocat) și nedând dovadă de affectio societatis reclamantul este în culpă, tot nu s-ar putea pronunța rezoluțiunea contractelor deoarece a fost cerută de cel în culpă de neîndeplinirea obligației de depunere la registrul comerțului a actelor încheiate de comun acord, iar rezoluțiunea nu poate fi cerută de cel aflat în culpă. Având în vedere însă că și pârâta F.M. a solicitat rezoluțiunea, iar aceasta nu avea obligația de a depune actele la registrul comerțului, pentru că nu mai era administrator, retrăgându-se din societate, și deci nu ar fi în culpă, au fost analizate dispozițiile Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 26/1990 pe care reclamantul se pretinde că le-a încălcat.

Astfel, la alin. (2) al art. 22 din Legea nr. 26/1990, se prevede că "înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării."

Reclamantul însă a cunoscut că nu s-a făcut mențiunea în 2006 și nu s-a făcut dovada că nu a respectat termenul de 30 de zile, de la data luării la cunoștință. în plus, înscrierile din registrul comerțului sunt pentru terți, pe când contractele au putere numai între părți.

Neînscrierea în registrul comerțului nu are consecințe asupra părților, asociaților, nu poate prejudicia partea, ci doar terțul pentru care administrator este tot F.M.. Efectul relativității convențiilor există, ca și forța obligatorie dintre părți, indiferent de mențiunile făcute în registrul comerțului. Cum nu mai există nici o acțiune în realizare pentru reclamant, nici măcar ex contractu, căci atâta timp cât nu se cere desființarea contractelor de către reclamant, nu se poate cere nici obligarea pârâților la a-i recunoaște calitatea de cocontractant printr-o acțiune care să nu fie în constatare, există interesul promovării acțiunii în constatare. Multitudinea de acte adiționale (filele 44-62) nu dovedesc decât culpa pârâților, iar decizia nr. 26 din 04 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova nu poate avea relevanță în cauză câtă vreme în aceasta se arată că "nimic nu-i împiedică pe reclamanți să depună la registrul comerțului spre înregistrare actul adițional și să își exercite calitatea de acționari", pe când în speța de față reclamantul nu mai poate solicita înscrierea actului adițional la registrul comerțului și, în consecință, nu i se recunoaște calitatea de asociat din punctul de vedere al procedurilor de la registrul comerțului.

Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă. Tribunalul a reținut cu privire la excepția prescriptibilității acțiunii, că este de principiu că acțiunea în constatare este imprescriptibilă, astfel încât a fost respinsă.

Tribunalul a reținut că cererea reconvențională nu este întemeiată și a fost respinsă, în raport de următoarele considerente:

Nu se impune anularea parțială a actului adițional și nici rezoluțiunea invocată pentru cele arătate anterior; nu se poate stabili dacă cei 15000 dolari reprezintă 50% din patrimoniu pentru că în caz de retragere sau excludere, reclamantul ar putea solicita 50% din patrimoniul societății ca parte valorică, însă se presupune că părțile, întocmind astfel actul adițional, au fost de acord cu clauza, fiind vorba de 50% din capitalul social la data de 01 iulie 1999.

Prin decizia comercială nr. 25 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins apelurile declarate de parații reclamanți SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B., împotriva sentințelor comerciale 794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială si de contencios administrativ, in dosarul 3638/101/2007 și 793/COM/2007 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 8366/101/2007 în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât G.M., având ca obiect acțiune în constatare, trimis spre rejudecare prin decizia nr. 1602 din 25 mai 2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3638/101/2007, în urma casării deciziei nr. 126 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova.

în considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel a reținut că, prin actul adițional la actul constitutiv al SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, autentificat sub nr. 2094 din 01 iulie 1999 de BNP I.M. (fila 50 dosar nr. 8366/101/2007), apelanta pârâtă reclamantă F.M., în calitate de asociat unic al societății, a hotărât cooptarea în societate a intimatului reclamant pârât G.M. și a apelantului pârât reclamant F.M., retragerea sa din societate și revocarea din funcția de administrator al societății, numirea apelantului F.B. în funcția de administrator al societății, schimbarea sediului societății, divizarea capitalului social al societății în suma de 2.200.000 lei Rol în 22 părți sociale a câte 100.000 lei fiecare, fiecare dintre cei doi asociați urmând a deține câte 11 părți sociale.

Ulterior, în baza actului adițional menționat mai sus, a fost încheiat între asociații F.B. și G.M., contractul de societate autentificat sub nr. 2095 din 01 iulie 1999 de BNP I.M. (filele 35-36 din dosarul de apel). Transmiterea părților sociale a implicat și transmiterea calității de asociat în societatea cu răspundere limitată și a presupus încheierea unui contract de cesiune între asociatul cedent și asociații cesionari.

Din analiza acestui contract rezultă că îndeplinește toate condițiile necesare pentru validitatea unei convenții, prevăzute de art. 948-968 C. civ., respectiv capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza.

Curtea de apel a reținut că, prin răspunsurile la interogatoriu, apelanții F.B. (fila 81 dosar fond) și F.M. (fila 84) au recunoscut că în realitate cesiunea s-a făcut cu titlu oneros, iar din declarațiile martorilor P.V. (filele 86 - 87 dosar fond) și C.L.P. (fila 89) rezultă că intimatul G.M. a achitat suma de 15.000 dolari reprezentând contraprestația pentru părțile sociale cesionate anterior încheierii actului adițional.

Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut corect că a existat un preț pentru cesiunea părților sociale, achitat de către intimat anterior întocmirii actului adițional.

Din moment ce apelanta F.M., în calitate de unic asociat, și-a manifestat expres acordul de voință în vederea retragerii din societate și cesionării părților sociale către soțul său, apelantul F.B. și intimatul G.M., prin actul adițional încheiat în formă autentică de BNP I.M., nu pot fi primite susținerile apelanților referitoare la lipsa consimțământului. Cum nu s-a făcut dovada alterării consimțământului dat la încheierea actului adițional prin eroare, dol sau violență, acesta este valabil și angajează juridic pe cea care l-a exprimat.

Critica referitoare la reținerea greșită a instanței de fond a existenței cauzei actului juridic reprezentat de actul adițional autentificat sub nr. 2094 din 01 iulie 1999 de BNP I.M. este, de asemenea, nefondată.

în condițiile în care părți ale contractului de cesiune de părți sociale cuprins în actul adițional la actul constitutiv al SC S. SRL înregistrat sub nr. 2014 din 01 iulie 1999 de BNP I.M., sunt cedenta F.M. și cesionarii F.B. și G.M., SC S. SRL terț față de convenția acestora, nu are calitate procesuală activă de a solicita rezoluțiunea contractului.

Constituind o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, acțiunea în rezoluțiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul.

Dat fiind faptul că apelantul pârât reclamant F.B. se află pe aceeași poziție contractuală cu intimatul, fiind cesionar în actul adițional a cărui rezoluțiune o solicită, nu are calitate de creditor în ceea ce privește dreptul de încasare a prețului pentru părțile sociale cesionate, astfel încât nu justifică legitimare procesuală pentru exercitarea acțiunii în rezoluțiune, ceea ce conduce la admiterea excepției lipsei calității procesuale față de pârâții reclamanți F.B. și SC S. SRL și menținerea hotărârii instanței de fond privind respingerea acțiunii în rezoluțiune, însă în raport de considerentele expuse mai sus, ce vor fi substituite motivării fondului.

Cât privește apelanta pârâtă-reclamantă F.M., cesionar al părților sociale, se reține că are calitatea de creditor al obligației pretins neexecutate și, deci, legitimare procesuală de a promova acțiunea în rezoluțiune.

Din moment ce intimatul reclamant pârât a făcut dovada executării obligației de plată a prețului părților sociale cesionate, prin achitarea sumei de 15.000 dolari, se constată că în mod corect instanța de fond a considerat ca nefiind îndeplinite cerințele cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare și a respins acțiunea promovată de aceasta.

Acțiunea reclamantei, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., prin care s-a solicitat să se constate că are calitatea de asociat al SC S. SRL, deținând 50% din părțile sociale ale societății, este o acțiune în constatare declaratorie, admisibilă, așa cum a reținut instanța de fond, în condițiile în care partea nu mai poate solicita realizarea dreptului, respectiv înregistrarea actului adițional la Registrul Comerțului.

împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâții SC S. SRL, F.M. și F.B., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Critici subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

1. Recurenții consideră că instanța de apel nu a motivat soluția în raport de toate motivele de apel formulate de apelanți.

Din considerentele deciziei recurate, rezultă că instanța de apel nu a motivat soluția cu privire la motivele de apel invocate de apelanții SC S. SRL, F.M. și F.B., prin care aceștia au susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut (motivele de nelegalitate identificate la secțiunea a II-a pct. 1, pct. 2 din cererile de apel).

în condițiile în care hotărârea recurată este motivată lacunar, criptic, fără a fi analizate în tot cererile de apel, apreciază că aceasta nu răspunde exigențelor art. 261 C. proc. civ., nu este convingătoare pentru părți și nu poate fi supusă controlului pe căile de atac, sancțiunea legală fiind a casării cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate de SC S. SRL, F.M. și F.B.

în consecință, recurenții consideră că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.

2. Recurenții consideră că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 948, pct. 3 și pct. 4, art. 966 C. civ., art. 43 C. com., art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art.111 C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

a) în ceea ce privește dispozițiile art. 948 pct. 3 și pct. 4 C. civ., recurenții apreciază că acestea au fost interpretate eronat de către instanța de apel, raportat la starea de fapt dovedită în cauză.

Astfel, pe de o parte, întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că s-ar fi prevăzut un preț pentru cesiunea părților sociale sau că ar exista o contraprestație din partea reclamantului, în mod eronat instanțele de judecată au apreciat că actul juridic reprezentat de actul adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 01 iulie 1999 la BNP I.M., în ceea ce privește contractul de cesiune a părților sociale încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent și numiții F.B. și G.M. în calitate de asociați cesionari întrunește condițiile de valabilitate a convențiilor, respectiv existența obiectului și a cauzei.

Pe de altă parte, au fost încălcate principiile nulității absolute a actului juridic civil și al simetriei formelor, apreciindu-se că, deși părțile nu au stipulat un preț în contractul de cesiune de părți sociale, neînscrierea nu duce la concluzia că acesta nu există, ci că părțile nu au înțeles să se menționeze, fiind implicit recunoscut.

Raportat la starea de fapt prezentată, recurenții consideră că în speță lipsește cauza, lipsă care se datorează fie lipsei contraprestației, fie lipsei intenției de a gratifica (în situația în care s-ar aprecia că actul ar fi fost încheiat cu titlu gratuit), lipsind, în consecință, un element esențial al actului juridic civil, astfel că sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută.

Ca atare, în mod eronat instanța de apel a considerat valabil contractul de cesiune de părți sociale incorporat în înscrisul intitulat de părți act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL. înregistrat sub nr. 2094 din 01 iulie 1999la BNP I.M., considerând că acesta are cauză și obiect.

b) în ceea ce privește dispozițiile art. 46 C. com., recurenții apreciază că acestea au fost aplicate în mod eronat de către instanța de apel, atunci când a apreciat că unui act juridic comercial, pentru care legea impunea la momentul încheierii acestuia forma autentică, nu îi sunt aplicabile restricțiile de probă prevăzute de art. 1191 C. civ.

c) în ceea ce privește dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenții susțin că în conformitate cu indicațiile instanței de recurs, în ceea ce privește interpretarea clauzelor contractului de cesiune de părți sociale încorporat în înscrisul intitulat de părți act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 01 iulie 1999 la BNP I.M., aceasta urmează a se face în raport de convenția dedusă judecății și nu prin raportare la altă convenție.

Ori, în considerentele sale instanța de apel a analizat convenția dedusă judecății tot prin raportare la conținutul convenției încheiate între G.M. și F.B., încălcând astfel indicațiile instanței de recurs, și problema de drept dezlegată de aceasta, vizând modalitatea de interpretare a actelor juridice.

d) Referitor la dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Recurenții consideră că acțiunii promovate de reclamant nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, reclamantul nu a indicat dreptul care urmează a fi constatat prin cererea de chemare în judecată, situație față de care cererea de chemare în judecată este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

3. Hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., art. 22 din Legea nr. 26/1990,art. 1200 pct. 4, coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ., art. 47 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,art. 111 C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);

a) în ceea ce privește dispozițiile art. 969 alin. (2) C. civ., recurenții consideră că în mod eronat instanța de apel a reținut că acestea nu ar fi aplicabile în cauză, în condițiile în care din comportamentul părților a rezultat că acestea au revenit asupra actului adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 01 iulie 1999 la BNP I.M., în ceea ce privește contractul de cesiune a părților sociale încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent și numiții F.B. și G.M. în calitate de asociați cesionari, precum și a contractului de societate autentificat sub nr. 2095 din 01 iulie 1999 la BNP I.M., ca act juridic subsecvent actului adițional nr. 2094 din 01 iulie 1999.

Astfel, nici una dintre părți nu a solicitat în termenul legal înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind cesionarea părților sociale, raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 26/1990, situația care probează existența unui consimțământ tacit al acestora în sensul revocării convenției.

b) referitor la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 26/1990, recurenții apreciază că acestea au fost interpretate greșit de către instanța de apel, în condițiile în care solicitarea înregistrării s-a făcut după aproximativ 7 ani de la încheierea actului.

Ori, în cauză, nici reclamantul - pârât G.M., nici pârâții - reclamanți F.M. și F.B. nu au solicitat în termenul legal (care începe să curgă de la data de 01 iulie 1999), Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți înregistrarea mențiunilor privind cesionarea părților sociale.

Mai mult decât atât, nici pârâtul - reclamant G.M. nu a exercitat niciodată drepturile și obligațiile ce-i reveneau în calitate de asociat al SC S. SRL, întrucât nu s-a prezentat niciodată la sediul societății, nu a participat la adunările generale ale asociaților.

în principal, însă, pârâtul - reclamant nu a manifestat affectio societatis în sensul că nu a conlucrat în scopul îndeplinirii actelor de comerț, ce se încadrează în obiectul societății comerciale.

c) în ceea ce privește dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ., apreciază că acestea au fost încălcate de către instanța de fond, atunci când a fost nesocotită dezlegarea și interpretarea raporturilor juridice dintre părți prin Decizia nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 13320/54/2006;

d) în ceea ce privește dispozițiile art. 47alin. (2) din Legea nr. 31/1990, recurenții apreciază că în mod eronat acestea nu au fost aplicate de instanța de apel, deși formalitățile prevăzute pentru modificarea actului constitutiv pot fi asimilate cu formalitățile necesare înmatriculării și înființării societății comerciale;

e) Referitor la dispozițiile art. 111 C. proc. civ., recurenții apreciază că acestea au fost încălcate de către instanța de apel.

Astfel, acțiunea în constatare reglementată de art. 111 C. proc. civ. are caracter subsidiar, această cale nefiind deschisă atâta timp cât partea poate cere realizarea dreptului.

4. Hotărârea instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respective a dispozițiilor art. 1020 - 1021 C. civ., dar și a art. 111 C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

a) în ceea ce privește dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., consideră că în mod eronat acestea nu au fost aplicate de către instanța de apel, în sensul că, deși din probele administrate în cauză rezultă că în situația în care ar exista un preț al cesiunii părților sociale, acesta nu a fost achitat de reclamant, nu a fost dispusă rezoluțiunea actului juridic.

b) Referitor la dispozițiile art. 111 C. proc. civ., recurenții apreciază că acestea au fost încălcate de către instanța de apel.

în speță nu sunt îndeplinite condițiile expuse și acțiunea principală nu are un caracter subsidiar în raport cu toate posibilitățile procedurale pe care reclamantul le are pentru a-și realiza dreptul său;

c) în ceea ce privește art. 204 din Legea nr. 31/1990, recurenții consideră că acestea au fost încălcate de către instanța de apel.

în cauză, procedura de modificare a actului constitutiv al SC S. SRL nu a fost parcursă complet, părțile efectuând doar prima fază a acesteia (întocmirea actului adițional la actul constitutive al SC S. SRL), fără a mai parcurge și etapele de înregistrare și de publicare a modificării.

Arătă că o consecință a nerespectării formalităților de modificare a actului constitutiv al SC S. SRL este faptul că societatea nu este legal modificată.

în cauză, însă nu poate fi pusă în discuție o modificare a actului constitutiv prin hotărârea adunării generale, întrucât procedura nu a fost finalizată, prin nedepunerea actului adițional la Registrul Comerțului și nepublicarea acestuia.

Recurenții solicită, în consecință:

I. într-o primă teză:

a) admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecarea apelurilor.

II. într-o a doua teză:

b) admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor, schimbării sentinței comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 și a sentinței comercială nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 și pe fond, admiterea cererii reconvenționale formulate de SC S. SRL, F.M. și F.B. și respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul G.M., cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

Critica formulată de recurenții-pârâți prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susține, pe de-o parte, că instanța de apel nu și-a motivat soluția în raport de toate motivele de apel formulate de apelanți, iar pe de altă parte, că decizia curții de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, nu este fondată.

Se constată astfel, contrar susținerilor recurenților, sub acest aspect, că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților, mai ales dacă ele nu au făcut-o, și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce în speță nu se regăsește.

Nu se regăsește în conținutul motivării deciziei curții de apel nici susținerea recurenților potrivit căreia decizia curții de apel ar conține motive străine de natura pricinii, de vreme ce motivarea dată deciziei curții de apel cuprinde considerentele reținute în soluționarea problemelor de drept deduse judecății, prin raportare la argumentele invocate de părți în acțiune, la apărările părților și la probatoriul administrat și, de asemenea, ținând cont de dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Referitor la criticile subsumate de recurenții-pârâți dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată următoarele:

Recurenții-pârâți susțin că au fost interpretate eronat de către curtea de apel dispozițiile art. 948 pct. 3 și pct. 4 C. civ., raportate la starea de fapt dovedită, apreciindu-se ca fiind valabil contractul de cesiune de părți sociale încorporat în înscrisul intitulat de părți act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub numărul 2094 din 01 iulie 1999 la BNP I.M., considerându-se că are obiect și cauză, întrucât acestea lipsesc și sancțiunea aplicabilă era nulitatea absolută.

Această susținere nu este întemeiată.

Astfel, se constată că instanța de apel a reținut corect că din actul adițional la statutul societății pârâte rezultă calitatea intimatului-reclamant G.M. de asociat al societății SC S. SRL, act ce a fost încheiat în formă autentică sub nr. 2094 la BNP I.M., iar din probatoriul administrat s-a apreciat corect că a existat un preț al cesiunii de părți sociale, ceea ce a determinat o contraprestație din partea reclamantului.

Pârâții F.B. și F.M. au recunoscut la interogatoriu că în realitate cesiunea s-a făcut cu titlu oneros, iar din declarațiile martorilor P.V. și C.L.P. a rezultat că intimatul reclamant G.M. a achitat suma de 15.000 dolari, reprezentând contraprestația pentru părțile sociale cesionate anterior încheierii actului adițional.

Prin urmare, nu s-a făcut dovada alterării consimțământului dat la încheierea actului, cauza a existat, scopul urmărit la încheierea actului, respectiv transmiterea părților sociale s-a realizat, iar operațiunea efectuată de părți nu s-a dovedit a avea o cauză ilicită, împrejurare în care în mod corect instanța de apel a apreciat că, în speță, contractul de cesiune părți sociale îndeplinește toate condițiile necesare pentru valabilitatea convenției, astfel cum sunt prevăzute de art. 948-968 C. proc. civ. și nu există nicio justificare legală pentru constatarea nulității absolute a contractului.

în ce privește susținerea recurenților-pârâți în conformitate cu care dispozițiile art. 46 C. com. au fost aplicate greșit în cauză se constată că de asemenea este neîntemeiată întrucât în materie comercială, potrivit art. 46 C. com. este admisibilă proba testimonială, chiar și în cazurile prevăzute de art. 1191 C. proc. civ.

Nici susținerea conform căreia, au fost ignorate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la dispozițiile deciziei nr. 1602 din 25 mai 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ce se impunea a fi respectate, având caracter obligatoriu nu este întemeiată, deoarece, instanța de apel în ce privește rezoluțiunea actului juridic a pus în aplicare dispozițiile înaltei Curți, analizând justificarea calității procesuale a pârâților-reclamanți în formularea acestui capăt de cerere, apreciind că doar pârâta F.M. justifică această calitate, în timp ce SC S. SA și F.B. nu au legitimare procesuală activă în formularea acestui capăt de cerere.

Judicios au reținut ambele instanțe că acțiunea reclamantului prin care acesta a solicitat să se constate că are calitatea de asociat al SC S. SRL, deținând 50% din părțile sociale ale societății a fost întemeiată corect pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., fiind o acțiune în constatare declaratorie admisibilă în condițiile în care partea, respectiv reclamantul nu mai poate solicita realizarea dreptului și anume, înregistrarea actului adițional la registrul comerțului.

Referitor la interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 26/1990, se constată că o astfel de susținere nu poate fi primită atât timp cât s-a reținut corect că reclamantul nu mai poate solicita înscrierea actului adițional la registrul comerțului, nefiindu-i recunoscută calitatea de asociat din punct de vedere al procedurilor instituite de acesta.

în ce privește dispozițiile art. 969 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenții-pârâți, în sensul că în mod eronat s-a reținut că acestea nu ar fi aplicabile în cauză se constată că cele reținute de instanță sub acest aspect sunt corecte de vreme ce nu s-a făcut dovada existenței unui acord al părților, iar revocarea unilaterală a actului juridic nu este posibilă.

Se mai constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ. în soluționarea cauzei așa cum greșit afirmă recurenții-pârâți și nici ale art. 1204-1206 C. civ., dacă se au în vedere prevederile art. 46 C. com. referitoare la posibilitatea conferită de lege de probare a obligațiilor comerciale "prin orice mijloc de probă admise de legea civilă".

în fine, în raport de cele mai sus arătate privind prețul cesiunii părților sociale rezultă că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., în sensul susținerilor recurenților-pârâți, iar reproșul făcut instanței de apel privind neaplicarea sau încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 204 din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speței deduse judecății, se constată a fi de asemenea neîntemeiat.

în consecință, reținându-se că recurenții-pârâți nu au formulat nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta a fost menținută ca fiind legală și s-a respins recursul declarat de pârâtele SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B., ca fiind nefondat.

← ICCJ. Decizia nr. 64/2011. Comercial  ICCJ. Decizia nr. 29/2011. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 331/2011. Comercial