ICCJ. Decizia nr. 419/2011. Comercial

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC N.I. SRL BUCUREȘTI a solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 17.000.000 ROL, consemnată conform recipisei C.E.C, Agenția Șerban Vodă, nr. 42.30.01/01/40.18/000019 din data de 28 august 2001, consemnată cu titlu de cauțiune, în vederea suspendării executării silite a sentinței arbitrale nr. 187 pronunțată la data de 20 iulie 2000, în dosarul nr. 62/2000 de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, formulată în dosarul nr. 442/2/2001 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, analizând cererea formulată de petenta SC N.I. SRL BUCUREȘTI, a luat în examinare, cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către instanță.

Curtea a apreciat că prezenta cerere privind restituirea cauțiunii nu reprezintă o excepție de la regula prescriptibilității extinctive instituită de art. 1 din Decretul nr. 167/1958. în acest sens a invocat dispozițiile art. 23 din Decretul nr. 167/1958 prin care a fost instituit un termen de prescripție egal cu termenul general, pentru acțiunile privitoare la sumele de bani consemnate la bănci și instituții de credit pe seama statului sau a organizațiilor de stat, dar și un al doilea termen de un an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului de stat, atunci când eliberarea este condiționată de un act al organului judecătoresc.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea a apreciat incidența termenului de prescripție de 3 ani, ce curge de la momentul nașterii dreptului de a cere restituirea sumei consemnate cu titlu de cauțiune, respectiv de la data rămânerii irevocabile a încheierii nr. 1255 din data de 25 septembrie 2001, prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite.

De asemenea, Curtea a înlăturat incidența art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, rolul cauțiunii neputându-se suprapune cu cel al unei garanții constituite în baza legii. Caracterul prescriptibil al acestei cereri, în opinia Curții este menținut și prin art. 1 lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 aprobate prin H.G. nr. 731 din 4 iulie 2007.

în consecință, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin încheierea din data de 11 august 2010 a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă cererea de restituire a cauțiunii formulată de petentă.

împotriva acestei încheieri a formulat recurs petenta SC N.I. SRL BUCUREȘTI, în termen legal, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurenta a susținut că încheierea nr. 1255 din 25 septembrie 2001 a fost recurată în termen legal de către petentă, recursul fiind înregistrat la Curtea de Apel București la data de 18 octombrie 2001. Cererea de recurs a fost soluționată de către înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2776/2002, în sensul admiterii recursului, modificării în tot a încheierii atacată și dispunerii suspendării executării silite a sentinței arbitrale nr. 187/2000 până la soluționarea acțiunii în anulare promovată împotriva acestei sentințe, care formează obiectul dosarului nr. 350/2001, cu termen de judecată la data de 9 noiembrie 2010. în consecință, recurenta susține că încheierea care reprezintă momentul începerii cursului prescripției nu a rămas definitivă și irevocabilă, ci a fost modificată în tot de instanța de recurs. Pe de altă parte, cererea de restituire este prematur formulată, întrucât în cadrul acțiunii în anulare nu a fost pronunțată până la acest moment o soluție irevocabilă.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă controlului judiciar de către recurentă, care vizează stabilirea termenului de prescripție aplicabil cererilor privind restituirea cauțiunilor consemnate în temeiul art. 7231 alin. (1) C. proc. civ., se circumscrie motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin prisma acestui motiv de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, întrucât instanța de apel a reținut în mod nelegal incidența art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

în dezlegarea chestiunii de drept supusă judecății, înalta Curte constată că punctul de plecare îl reprezintă natura juridică a cauțiunii. Astfel, aceasta reprezintă o garanție în vederea dezdăunării în situația în care, prin măsurile dispuse, creditorii ar fi prejudiciați în drepturile lor.

Plecând de la această dublă funcție a cauțiunii, Curtea de apel a ignorat prevederile alin. (3) al art. 23 din decret, care dispune în sensul că ,,Dispozițiile aliniatelor precedente nu sunt aplicabile sumelor constituite drept garanție pe baza normelor legale sau a dispozițiilor contractuale "

Din același punct de vederea, invocarea de către Curtea de Apel a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului este greșită, în condițiile în care textul sus evocat este aplicabil în situația în care persoana îndreptățită nu a formulat cerere de eliberare efectivă a sumelor de bani solicitate către instituția bancară, de la momentul eliberării încheierii de încuviințare a restituirii de către instanță.

Față de cele menționate anterior, înalta Curte constată că instanța a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând prescriptibilitatea cererii privind restituirea cauțiunii.

Dintr-un alt punct de vedere, înalta Curte urmează a analiza excepția prematurității formulării cererii privind restituirea cauțiunii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.: ,,Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirilor cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei".

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că admisibilitatea cererii de restituire este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: existența unei hotărâri irevocabile prin care s-a soluționat fondul cauzei și termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a soluționat fondul cauzei.

în speța de față, sentința arbitrală nr. 187 din 20 iulie 2000 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie nu a rămas irevocabilă, întrucât nu a fost soluționată acțiunea în anulare formulată de recurenta SC N.I. SRL BUCUREȘTI, ce formează obiectul dosarului nr. 434/2/2001, cauza fiind în prezent suspendată, astfel cum rezultă din încheierea din data de 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, (fila 19 dosar recurs).

în aceste condiții, înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a admite excepția prematurității formulării cererii privind restituirea cauțiunii.

în consecință, în raport de faptul că înalta Curte a apreciat întemeiată excepția prematurității cererii, constatând că în mod greșit pricina a fost soluționată prin prisma admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul, a modificat încheierea atacată, în sensul respingerii excepției prescripției extinctive și respingerii cererii privind restituirea cauțiunii ca prematur formulată.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 419/2011. Comercial