ICCJ. Decizia nr. 159/2012. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 159/2012
Dosar nr. 568/1/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3053/ C pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 27 decembrie 2006, s-a respins acţiunea comercială formulată de reclamantul C.I. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al SC H. SA, în contradictoriu cu pârâţii M.T.C.T., SC A.I. SA; s-au respins, în fond, cererile de intervenţie în interesul reclamantei SC H. SA şi în interes propriu formulată de intervenientul L.I., în contradictoriu cu pârâţii C.I., M.T.C.T. şi SC A.I. SA; s-a respins, în principiu şi în fond, cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de A.G.A.P.H., în contradictoriu cu pârâţii L.I., C.I., M.T.C.T., SC A.I. SA, SC H. SA şi A.V.A.S. şi a fost obligată reclamantul C.I. şi intervenientul L.I. să plătească pârâtei SC A.I. SA suma de 1.229,34 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi suma de 5.219,19 lei, cu acelaşi titlu, pentru SC H. SA
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta SC A.I. SA a dobândit calitatea de acţionar la SC H. SA prin achiziţionarea pachetului de acţiuni aflate în posesia pârâtului M.T.C.T. în baza contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni cu plata în rate nr. 7 din 28 august 2001, iar în afara celor două părţi contractante, toate celelalte părţi din prezenta cauză sunt terţi faţă de menţionatul contract, aşa încât, în temeiul art. 969 şi 973 C. civ., a considerat că reclamantul şi intervenienţii L.I. și A.G.P.H. nu au calitate procesuală activă, iar pârâta A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, în cauza având ca obiect constatarea rezoluţiunii menţionatului contract.
Prin decizia nr. 140 din 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile formulate de reclamantul C.I., intervenienţii L.I. şi A.G.A.P.H., de asemenea cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de Asociaţia Salariaţilor şi Membrilor Conducerii SC H. SA
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, atât apelantul - intervenient L.I., cât şi apelantul - reclamant C.I., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Asociaţiei Generale a Acţionarilor Pro SC H. şi al Asociaţiei Salariaţilor şi Membrilor Conducerii SC H. SA, iar prin decizia nr. 160 din 20 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins, ca nefondate, recursurile.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că recurenţii persoane fizice, în lipsa unei vătămări, nu pot invoca nelegala citare în cauză a persoanelor juridice, neindicate, de altfel, spre a se putea verifica, din perspectiva existenţei vătămării, dacă critica nelegalei citări vizează recurentele persoane juridice, iar, potrivit tezei ultime a art. 92, pretins a fi fost încălcat de către instanţa de apel, o atare comunicare a citaţiei persoanelor juridice este posibilă în cazul în care se refuză primirea sau în cazul în care se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora, aspecte ce înlătură incidenţa motivului invocat şi dezvoltat, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În ce priveşte criticile referitoare la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau nesocotirea de către instanţă a înscrisurilor depuse la dosar, s-a constatat că acestea nu pot fi analizate, deoarece punctul 10 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurenţi, era abrogat la data pronunţării deciziei recurate, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, iar motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 nu au fost dezvoltate conform cerinţelor art. 302 lit. c) C. proc. civ., spre a putea fi examinate.
Împotriva deciziei sus menţionate, a formulat contestaţie în anulare contestatorul L.I., pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 317 alin. (l) şi (2) C. proc. civ.
În argumentarea motivelor invocate, contestatorul a susţinut, în esenţă, că la termenul din 20 ianuarie 2010, când a fost pronunţată hotărârea contestată, procedura de citare a intimatului M.D.R.T. nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legale, astfel încât sunt incidente dispoziţiile legale anterior invocate.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii A.V.A.S. BUCUREŞTI şi M.D.R.T. BUCUREŞTI au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca lipsită de interes, având în vedere că doar partea care nu a fost legal citată poate exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Examinând motivele contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 317 alin. (l) pct. l C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legale, iar potrivit alin. (2) al articolului menţionat, contestaţia poate fi primită pentru motivele arătate, în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară ca el să fi fost judecat în fond.
În acest sens, este de observat că neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părţilor, este sancţionată cu nulitatea relativă, potrivit art. 108 C. proc. civ., iar nelegala citare a părţii conduce la nulitatea actului procedural numai dacă prin aceasta i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare, din această perspectivă Înalta Curte constată că susţinerile contestatorului sunt nefondate, având în vedere că şi dacă s-ar constata o eventuală viciere a procedurii de citare a intimatului, cel în măsură să invoce un asemenea motiv, ar fi doar acesta şi nu contestatorul, căruia nu i s-a produs nicio vătămare conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Aşadar, pentru a exista motivul de contestaţie în anulare invocat este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită faţă de partea care formulează această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura de citare este sancţionată aşa cum s-a arătat anterior, cu nulitatea relativă, nulitate ce poate fi invocată numai de partea lezată prin actul de procedură.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (l)) pct. l C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.I. împotriva deciziei nr. 160 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1227/2012. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2818/2012. Comercial → |
|---|
