Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9399/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9399/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-08-2014 în dosarul nr. 5625/197/2014
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3062
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9399
Ședința din camera de consiliu din data de 04 August 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: N.-E. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect ,,cerere de valoare redusă” formulată de reclamantul C. A. B. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. I..
Procedura se desfășoară în camera de consiliu, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
La apelul cauzei de către grefierul de ședință se constată lipsa părților.
Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în baza dispozițiilor art. 131 pct. (1) din Codul procedură civilă coroborate cu cele ale art. 107 și 1.027 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța se consideră competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri de valoare redusă.
În lumina prevederilor art. 238 din Codul procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.1.029 alin.8 din Codul procedură civilă, instanța, ținând cont de împrejurările cauzei și celeritatea desfășurării procedurii în cazul cererilor de valoare redusă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.
Având în vedere ca nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța, pune în discuție probatoriul.
În temeiul dispozițiilor art. 255 alin. 1 din Codul procedură civilă coroborate cu cele ale art. 1.029 alin. 9 din Codul procedură civilă, apreciind proba cu înscrisuri solicitată de către partea creditoare, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, încuviințează pentru aceasta proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Având în vedere ca nu mai sunt alte cereri de formulat, alte incidente de soluționat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 din Codul procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și declară cercetarea procesului încheiată.
În baza dispozițiilor art. 392 din Codul procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, în baza dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.02.2014 sub numărul de mai sus, reclamantul C. A. B. S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul M. I. cerere de valoare redusă solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 331,97 lei, reprezentând debit restant aferent facturilor fiscale emise către pârât, alături de penalități legale de întârziere în cuantum de 0,04 %/zi de întârziere și de cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a învederat instanței că între părțile aflate în litigiu s-au derulat relații contractuale în cadrul cărora reclamantul a furnizat pârâtului apă potabilă.
Reclamantul a arătat că și-a executat obligațiile pe care și le-a asumat și a prestat serviciile către pârât, fiind emisă factura fiscală aflată la fila 17 pentru perioada 14.02._14.
În concluzie, reclamantul a arătat că sunt întrunite toate condițiile cerute de art. 1.025-1.032 din codul de procedură civilă și a solicitat admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1.025-1.032 din Codul de procedură civilă, pe dispozițiile Legii nr. 241/2006 și pe cele ale Codului de procedură fiscală.
În materia timbrajului, cererea a fost legal timbrată potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanței depuse la filele 2-3 din dosar.
B. Apărări
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări sau pentru a propune probe.
C. Probe și aspecte procedurale
În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 255-258 și conform dispozițiilor art. 1.029 alin. 9 din Codul de procedură civilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
II. ÎN FAPT
Între părți s-au desfășurat raporturi civile în baza contractului de prestări servicii încheiat între părți. În baza acestor raporturi, reclamantul a furnizat apă potabilă pârâtului. De asemenea, reclamantul a emis factura de la fila 17, emise în perioada 14.02._14, pe care pârâtul nu le-a plătit. Reclamantul a comunicat pârâtului facturile emise (f.12).
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Întrucât cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. ulterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă.
În ceea ce privește dreptul material aplicabil, instanța reține că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil 2009 – Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. nr. 505/15.07.2011, republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul civil 2009 raportat la art. 102 din Legea nr. 71/2011, „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Având în vedere că încheierea contractului a avut loc ulterior intrării în vigoare a Codului civil 2009, instanța reține că aplicabil în cauza de față va fi Codul civil din 2009.
B. Soluția instanței
În ceea ce privește capătul principal de cerere, în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.
Instanța mai constată că prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă și reține că în conformitate cu dispozițiile art. 1025 C.p.c. această procedură se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Din analiza textului legal menționat rezultă că pentru stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura cu privire la cererile de valoare redusă, legiuitorul a prevăzut, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. Astfel, este necesar ca acțiunea promovată să fie evaluabilă în bani și, în principiu, să aibă ca obiect o sumă de bani, iar suma pe care reclamantul o solicită pe calea acestei acțiuni speciale, să nu depășească, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.
Instanța consideră că cererea formulată de către reclamant îndeplinește condițiile de a fi soluționată în baza procedurii simplificate privind cererile de valoare redusă.
Dacă în materie de răspundere civilă delictuală creditorul trebuie să demonstreze caracterul ilicit al faptei, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit, în materie de răspundere contractuală creditorul este ținut să probeze un singur aspect, respectiv existența unei obligații derivând dintr-un contract, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului. Acestuia din urmă îi revine sarcina de a dovedi stingerea sau inexistența obligației.
În măsura în care creditorul demonstrează existența relației sale contractuale cu debitorul și existența obligației debitorului, atunci fapta ilicită a neexecutării obligației și vinovăția debitorului se prezumă până la dovada contrară.
Analizând condițiile răspunderii civile contractuale, instanța reține că între cele două părți a fost încheiat un contract, prin care pârâtul și-a asumat o obligație constând în plata unei sume de bani cu titlu de preț al contraprestației reclamantului. În aceste condiții, neexecutarea obligației de către pârât se prezumă.
Potrivit dispozițiilor art. 1.270 C.civ. contractul are putere de lege între părțile contractante. Potrivit dispozițiilor art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației sale.
Instanța observă că potrivit mențiunilor din cuprinsul fiecărei facturi, debitorul are obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în termen de 15 de zile de la data emiterii facturii.
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art. 1.025 din Codul de procedură civilă, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 331,97 lei, reprezentând debit restant.
În ceea ce privește solicitarea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităților, calculate asupra debitului, de la data scadenței și până la data plății integrale a debitului principal, instanța constată că între părți nu a fost încheiat un contract prin care să fie reglementate raporturile dintre părți sub toate aspectele.
Instanța califică mențiunea din facturi cu privire la penalități drept o clauză penală. Instanța consideră că o clauză penală trebuie stabilită convențional, fiind obligatoriu acordul expres al debitorului. Simpla specificare pe factură a cuantumului penalităților în caz de întârziere nu poate conduce la concluzia că debitorul a acceptat această prevedere contractuală.
Facturile reprezintă contracte în formă simplificată, în măsura în care acestea au fost acceptate la plată de către debitor. Acceptarea la plată nu poate proba decât ceea ce în mod standardizat și general cuprinde o factură, respectiv marfa și prețul. De plano, nu poate fi exclusă și posibilitatea existenței altor clauze, însă pentru validitatea acestora trebuie să se probeze acordul de voință neîndoielnic al debitorului sau al unui reprezentant legal sau convențional al acestuia. În speță, acceptarea facturilor nu are altă semnificație decât confirmarea primirii produselor în cantitatea și calitatea descrisă în factură, fără a putea fi extinsă la penalități. Instanța are în vedere că jurisprudența instanței supreme este constantă în materie în sensul respingerii cererilor de obligare a debitorului la plata penalităților stipulate doar în facturile fiscale emise în desfășurarea unor raporturi comerciale. Astfel, prin Deciziile nr. 774 din 2003, nr. 3079 din 2003 și nr. 778 din 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că ”simpla mențiune de pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ., întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârâtă. Acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere“.
În cazul în care raportul dintre profesioniști se desfășoară doar în baza unor facturi fiscale, și nu în baza unui contract încheiat sub forma înscrisului unic, trebuie considerat că nu există un acord expres al părților cu privire la convenția reprezentată de clauza penală.
În consecință, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata penalităților, ca neîntemeiată.
Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 și cu cele ale art. 1.031 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru (filele 2-3 – 50 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a pârâtului, va obliga pe acesta să plătească suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul C. A. B. S.A., cu sediul în B., .. 13, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO81BRDE080SV_, deschis la BRD B., în contradictoriu cu pârâtul M. I., domiciliat în B., ., ., jud. B., CNP_.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 331,97 lei cu titlu de debit restant.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.08.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. N.-E. B.
Red./Dact. A.A.
05.08.2014 –4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4418/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria... → |
|---|
