Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3875/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3875/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 32447/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDEȚUL B.
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3875
Ședința publică din data de 28.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte: S. V. - I.
Grefier: G. E. - A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,ordonanță de plată” formulată de creditoareaS.C. E. C. S.A., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu debitorii A. S. TEHNICĂ ANONIMĂ (A. S.A.), SUCURSALA BUCUREȘTI, prin reprezentant legal și S.C. A. C. S.R.L., prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 21.03.2014, respectiv 28.03.2014, când a dat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 06.12.2013 înregistrată sub numărul de dosar_, creditoarea S.C. „E. C.F.R.” S.A în contradictoriu cu debitoarea A. S. TEHNICĂ ANONIMĂ (A. SA) și S.C. A. C. S.A. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarele să fie obligate la plata sumei de 24.139,89 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că între ea și pârâte a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 40/20.03.2013 (T_ ) prin care creditoarea se obliga să presteze servicii de electrosecuritate construcții și instalații pe baza solicitărilor beneficiarului pe distanța Micăsasa – Coșlariu, iar A. S. TEHNICĂ ANONIMĂ se obliga să plătească prețul serviciilor prestate de către creditoare pe baza situațiilor de lucrări emise de către prestator.
Creditoarea a mai arătat că deși și-a executat obligațiile contractuale, beneficiarul lucrărilor nu și-a executat obligația de plată a facturilor emise în derularea contractului. Astfel, creditoarea a emis somația de plată cu confirmare de primire nr. AR_ din data de 26.08.2013.
Societatea creditoare a învederat că are o creanță certa, lichidă și exigibilă.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1013 și urm. C. Proc. Civ.
Reclamanta creditoare a solicitat incuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în fotocopii următoarele înscrisuri: somație de plată cu confirmare de primire, facturi, contract de prestări servicii T_ din data de 20.03.2013, anexe la contractul de prestări servicii, nota de negociere nr. 424 din 19.03.2013.
S-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 200 de lei potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 23.12.2013 creditoarea a depus la dosarul cauzei precizări privind cuantumul debitului principal, solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plată în suma de 2823,89 lei reprezentând penalități pentru facturile neachitate în termen pentru perioada 27.07._13. Creditoarea a mai arătat că au fost plătite toate facturile de prestări servicii, mai puțin două facturi de penalități.
La data de 05.02.2014 debitoarea S.C. A. C. S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței să constate că cererea introductivă de instanță a creditoarei S.C. „E. C.F.R.” S.A a rămas fără obiect deoarece aceasta a efectuat atât plata debitului restant cât și a penalităților de întârziere . Debitoarea pârâtă a anexat în dovedirea afirmațiilor sale următoarele înscrisuri: ordine de plată și extrase de cont.
La data de 4.02.2014 debitoarea A. S. TEHNICĂ ANONIMĂ (A. SA) a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să constate că cererea introductivă de instanță a creditoarei a rămas fără obiect deoarece aceasta a efectuat atât plata debitului restant cât și a penalităților de întârziere.
Creditoarea a depus la data de 28.02.2014 precizare la acțiune învederând că nu mai solicită decât obligarea debitoarelor la plata cheltuielilor de judecată în valoare totală de de 205 lei.
Instanța a luat act de precizarea cererii făcută de creditoare.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Între părți au avut loc relații contractuale în baza cărora creditoarea a emis mai multe facturi.
Debitoarele au achitat sumele datorate creditoarei astfel: suma de 22.759,70 lei la data de 22.11.2013, prin ordinul de plată 3274 (extras de cont, f.53 dos.) și suma de 2.823,86 lei la data de 31.01.2014, prin ordinul de plată 144 (extras de cont, f.55 dos.).
Creditoarea si-a precizat acțiunea arătând că solicită doar plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 205 lei.
Potrivit art. 454 C.pr.civ. ,,Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, cu excepția cazului in care, prealabil pornirii procesului, a fost pus in întârziere de către reclamant sau se afla de drept in întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile”.
Instanța reține că potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d) C.civ., debitorul se află de drept în întârziere atunci când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.
Având în vedere că obligația de a plăti suma de bani solicitată de creditoare a fost asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, instanța reține că debitoarelor le sunt aplicabile prevederile mai sus arătate.
Din probele de la dosar, instanța reține că debitoarele nu au plătit la data scadenței facturile emise de creditoare, fiind de drept în întârziere.
Față de cele arătate mai sus, raportat la prevederile art. 453 alin. 1 și art. 454 C.pr.civ. instanța va obliga debitoarele, în solidar, la plata către creditoare a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Va respinge cererea creditoarei de a obliga debitoarele la plata timbrului judiciar, ținând cont de dispozițiile art. 58 din O.U.G. nr. 80/2013 unde se prevede că ,,La data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta se abroga Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, aprobata cu modificări prin Legea nr. 106/1995, cu modificările si completările ulterioare”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de creditoarea S.C. „E. C.F.R.” S.A. cu sediul în București, .. 38, sect.1, înmatriculată la registrul comerțului sub numărul J40/_/18.10.2004 în contradictoriu cu debitoarele A. S. TEHNICĂ ANONIMĂ (A. SA), Sucursala București, cu sediul în București, ., parter, sector 6, înmatriculată în registrul comerțului sub numărul J_, având CUI: RO_ și S.C. A. C. S.A., cu sediul în G., .-4, jud. G., înmatriculată în registrul comerțului sub numărul J_ .
Obligă debitoarele, în solidar, la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea creditoarei de a obliga debitoarele la plata timbrului judiciar.
Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru ambele părți. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publica, astăzi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. V.-I. G. E. - A.
Red./Dact. S.V.I.
28.03.2014– 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2448/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5813/2014. Judecătoria... → |
|---|








