Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BRAŞOV

Judecătoria BRAŞOV - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 7467/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.09.2014

PREȘEDINTE - I. T. D.

GREFIER: D. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința din camera de consiliu din data de 15.09.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22.09.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.03.2014, sub nr._ reclamanta .. a solicitat obligarea pârâtei S.C. S. T. S.R.L. la plata sumei de 6.842,68 lei reprezentând contravaloare facturi și la plata dobânzii legale. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, s-a arătat că părțile au încheiat un contract de închiriere la data de 15.07.2006 în baza căruia reclamanta a emis facturile nr._/16.02.2011, nr._/16.05.2011, nr._/01.07.2011, nr._/15.08.2011, nr._/01.11.2011, nr._/02.12.2011.

A adăugat că facturile cumulează un debit restant în cuantum de 6.842,68 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente lunilor februarie 2011, mai-decembrie 2011. Pentru factura nr._/16.02.2011 din cuantumul total de 851,68 lei, reclamanta a solicitat un debit în valoare de 56,76 lei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 Cod Procedură Civilă.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în valoare de 200 lei, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta nu a formulat răspuns și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

La termenul din data de 28.07.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune privind creanța constată prin factura fiscală nr._ din data de 16.02.2011 și admis-o.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta, în calitate de proprietar și pârâta, în calitate de chiriaș, au încheiat un contract de închiriere la data de 15.07.2006 având ca obiect un spațiu de depozitare în suprafață de 105 mp, situat în Șoseaua Dobroiesti, nr. 9, sector 2, la prețul de 600 euro fără TVA la cursul BNR din ziua facturării. Contractul de închiriere a fost modificat prin actul adițional încheiat la data de 15.02.2007 prin care i s-a prelungit durata până la data de 31.12.2011, iar chiria s-a modificat de la 600 de euro la 200 euro, la cursul BNR din ziua facturării, începând cu 01.02.2007.

În baza contractului de închiriere au fost emise: factura nr._/16.02.2011 în cuantum de 851,68 lei, factura nr._/16.05.2011 în cuantum de 1642,16 lei, factura nr._/01.07.2011 în cuantum de 1696,76 lei, factura nr._/15.08.2011 în cuantum de 1711,36 lei, factura nr._/01.11.2011 în cuantum de 864,86 lei și factura nr._/02.12.2011 în cuantum de 870,78 lei.

Astfel, instanța reține că, prin contractul de închiriere al părților, s-a făcut dovada existenței raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă.

Sub aspectul aplicării legii în timp, având în vedere că raportul juridic dintre părți s-a născut anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, instanța reține că, în speță, este aplicabil potrivit art. 6 alin. 2 Noul Cod Civil, Codul Comercial, precum și Codul Civil de la 1864

Potrivit dispozițiilor art.969 C.civ. 1864 „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, astfel încât prin această dispoziție legală se instituie forța obligatorie a contractului între părțile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.

Totodată, potrivit art.970 C.civ. 1864 „convențiile trebuie executate cu buna-credință”.

În acest sens, în cauza de față între părți a fost încheiat un contract de închiriere, modificat prin act adițional, iar în temeiul acestuia pârâta și-a asumat obligația de a achita chiria.

Conform art. 1082 C.civ. 1864 debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, iar potrivit art. 1083 C.Civ. 1864 debitorul nu va fi obligat la plata despăgubirilor atunci când nu a putut executa datorită unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră.

În acest sens, conform dispozițiilor legale enunțate, instanța reține că în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să obțină executarea silită a obligațiilor și să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.

Astfel, instanța reține că în cazul obligațiilor bănești, astfel cum se solicită în cauza de față, acestea pot fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară determinarea prejudiciului, întrucât o creanță în bani este determinată a priori în ceea ce privește cuantumul său. In acest sens, instanța apreciază că la analiza unei acțiuni ce are ca obiect plata unei sume de bani ce reprezintă obiectul unei obligații contractuale, instanța trebuie să analizeze dacă se deține de către creditor o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitor în urma neexecutării culpabile a contractului de către acesta din urmă.

Astfel cum rezultă din art. 662 alin 2 C.proc.civ., o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator semnat de părți. Potrivit art. 662 alin 3 C.proc.civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, potrivit art. 662 alin. 3 C.proc.civ. o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Instanța apreciază în raport cu considerentele enunțate că, în conformitate cu art. 662 C.proc.civ., suma pretinsă de reclamant reprezintă o creanță certă – existența acesteia rezultând din contractul semnat de părți și facturile fiscale emise de reclamantă și necontestate de pârâtă. Astfel, certitudinea creanței derivă din contractul părților, modificat prin actul adițional, potrivit căruia pârâta și-a asumat plata chiriei în cuantum de 200 euro lunar, la cursul BNR din ziua facturării.

Așadar, având în vedere contractul părților și facturile fiscale emise în temeiul acestuia, instanța constată creanța, reprezentând debit principal, ca fiind certă.

De asemenea, creanța este lichidă, fiind stabilită prin contract și exigibilă, întrucât sumele facturate au ajuns la scadență.

Pe de altă parte, instanța a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune privind creanța constatată prin factura fiscală nr._ din data de 16.02.2011, motiv pentru care va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei restante de 56,76 lei, ca prescrisă.

În consecință, având în vedere raporturile juridice dintre părți și faptul că nu s-a făcut dovada achitării facturilor mai sus menționate, instanța reține că pârâtul datorează reclamantei suma de 6785,92 lei, în baza facturilor emise.

În ceea ce privește plata dobânzii legale, instanța reține că potrivit art. 1082 C.civ. 1864 debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării.

De asemenea, potrivit art. 2 din O.G. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

Așadar, instanța urmează să oblige pârâta la plata dobânzii legale corespunzătoare pentru debitului principal acordat prin prezenta cerere, începând cu data scadenței fiecărei facturi, până la data achitării efective.

În acest sens, instanța constată că factura nr._ a devenit scadentă la data de 16.05.2011, factura nr._ a devenit scadentă la data de 01.07.2011, factura nr._ a devenit scadentă la data de 15.08.2011, factura nr._ a devenit scadentă la data de 01.11.2011 și factura nr._ a devenit scadentă la data de 02.12.2011.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită cererea și să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6785,92 lei, la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenței fiecărei facturi, până la data plății efective.

Instanța mai constată că prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă și reține că în conformitate cu art. 1025 C.proc.civ prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.

Din analiza textului legal menționat, rezultă stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura cu privire la cererile de valoare redusă, legiuitorul prevăzând, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. Astfel, este necesar ca acțiunea promovată să fie evaluabilă în bani și, în principiu, să aibă ca obiect o sumă de bani, iar suma pe care reclamantul o solicită pe calea acestei acțiuni speciale, să nu depășească, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.

Instanța reține că cererea astfel cum a fost formulată îndeplinește condițiile de a fi soluționată în baza procedurii simplificate privind cererile de valoare redusă.

În concluzie, având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 6785,92 lei la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenței fiecărei facturi, până la data plății efective. Instanța va constata prescrisă creanța din factura nr._ din data de 16.02.2011.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere modul de rezolvare al cererii de chemare în judecată în sensul admiterii acesteia și dispozițiile art. 1031 alin.1 C.proc.civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța va admite cererea reclamantei cu privire la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, ce urmează a fi suportate de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .., cu sediul în București, sector 6, ., .. de înregistrare la O.R.C. J_ și CUI_, în contradictoriu cu pârâta S.C. S. T. S.R.L., cu sediul în B., ., ., .. de înregistrare la O.R.C. J_ și CUI_.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6785,92 lei la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenței fiecărei facturi, până la data plății efective.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei restante de 56,76 lei, ca prescrisă.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

D. I. T. D. B.

Red.jud.D.I.T./ 4 ex /22.09.2014

DOSAR NR._

HOT:

22.09.2014