Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5094/2014. Judecătoria BRAŞOV

Instanța a administrat în cauză proba cu inscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse la dosar, în fotocopie, contractul de prestări servicii salubritate pentru utilizatori asociații de proprietari (f. 12-13), facturi fiscale (f. 15-23), borderou centralizator (f. 10).

Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:

Din probele administrate în cauză, respectiv din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (f. 15-23), coroborate cu contractul de prestări servicii salubritate pentru utilizatori asociații de proprietari (f. 12-13) instanța reține că între părți s-au desfășurat relații contractuale, în temeiul cărora reclamanta, S.C. C. S.A, a prestat servicii de salubrizare, pârâtei revenindu-i obligația de a achita contravaloarea facturilor emise de reclamantă. Astfel, instanța apreciază că în cauză între părți s-au născut raporturi juridice specifice contractului de prestări servicii, în modalitatea prevăzută de art. 270 C.civ.

Pârâta nu a contestat existența și întinderea datoriei sale, după cum nu a probat eventuala plată a sumelor restante invocate de reclamant, prin producerea chitanțelor liberatorii corespunzătoare. Deopotrivă, nu a opus reclamantei vreo excepție de neexecutare a contractului sau de plată a serviciilor.

In drept, instanța reține că dispozițiile art. 1025 din C.proc.civ. prevăd următoarele: “Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 de lei la data sesizării instanței”.

Din conținutul acestei reglementari, rezultă că prima condiție privește creanța creditorului, a cărui obligație corelativă trebuie să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o suma de bani.

A doua condiție de admisibilitate a cererii de declanșare a procedurii constă în existența unui înscris prin care se poate face dovada creanței pretinse de către creditor.

A treia condiție specială de admisibilitate privește caracterul lichid și exigibil al creanței.

In acest sens, art. 662 C. proc. civ., definește creanța certă ca fiind aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuți titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat.

De asemenea, instanța mai reține că potrivit art. 1270 Cod civil părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. Față de împrejurarea că, în materia obligațiilor de rezultat-cum este și cazul obligației de a plăti o sumă de bani-sarcina probei se împarte între reclamant și pârât (astfel încât primul probează existența obligației, pârâtei incumbându-i sarcina dovedirii îndeplinirii acesteia-iar pârâta nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevede art. 249 din C. proc. civ.), instanța reține că aceasta, deși a beneficiat de serviciul în litigiu, nu a achitat la scadență contravaloarea integrală a facturilor fiscale emise de reclamantă, încălcând astfel obligația contractuală, respectiv dispozițiile art. 969 Cod civil.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că, în speță, reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile pe care o are împotriva pârâtei, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii prin care s-a declanșat procedura cu privire la cererile de valoare redusa.

Așadar, reclamanta prin actele depuse la dosarul cauzei a dovedit că este titularul unei creanțe a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea pârâtei de a plăti o sumă de bani, creanța fiind certă (existenta ei rezultând din chiar înscrisul constatator al creanței), lichidă (cuantumul ei fiind determinat prin inscrisul ce o constată, respectiv 7008,74 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în derularea contractului) și exigibilă (față de împrejurarea că termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit), cererea de chemare în judecata fiind exercitată în termenul de prescripție de 3 ani.

Instanța a acordat valoare probatorie înscrisurilor produse de reclamantă, în susținerea pretențiilor sale, atât convenția semnată de părți cât și facturile fiscale subsecvente având natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată, apte a face dovada pretențiilor bănești deduse prezentei judecăți.

Pârâta nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional stabilit între părți, necontestând conținutul actului juridic constatator al acordului de voință al părților.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi, instanța reține următoarele: în lumina principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Reclamanta este îndreptățit să obțină valoarea penalităților de întârziere, datorită neonorării la scadență, potrivit termenelor convenite de părți, a obligației de plată a serviciilor prestate de reclamant.

Astfel, instanța îl va obliga pe pârât la plata sumei de 279,60 de lei cu titlu de penalități aferente facturilor emise de reclamantă in derularea contractului astfel cum a fost indicată de reclamantă (f. 10). In acest sens, instanța reține că termenul de plată al serviciilor prestate de reclamantă era fixat la 30 zile de la data primirii facturilor lunare, întârzierea la plată fiind sancționată cu o penalitate de 0,1%/zi de întârziere din suma datorată la plată, potrivit art. 13.1 din contractul părților.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 1031 din C.proc.civ., instanța o va obliga pe pârâtă, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. C. S.A. cu sediul în B., .. 13, jud. B., in contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari .>, cu sediul în B., ..18, ., parter, jud.B..