Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 15288/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Camerei de Consiliu din data de 29.10.2014

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect “cerere de valoare redusă” privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței, de către societatea reclamantă, prin reprezentant legal, cerere de renunțare la judecată, urmare a faptului că pârâtul a achitat debitul și cheltuielile de judecată.

Instanța reține faptul că partea reclamantă, prin apărător ales, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.411 pct.2 N.c.p.c.

Procedând la verificarea competenței sale, în baza art.131, pct.(1) NCPC, instanța reține că este legal investită pentru judecarea prezentei cauze, fiind competentă material și teritorial.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 255 NCPC, acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.

Instanța reține faptul că partea reclamantă, prin apărător ales, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Reține faptul că partea pârâtă nu a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns completat în condițiile art.1029 N.c.p.c. și nu a propus probe în apărare.

În temeiul dispozițiilor art.255 NCPC, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, având în vedere solicitarea părții reclamante de judecare a cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.411 pct.2 C.p.c., față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

P. cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pârâtul M. C. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 47,06 lei cu titlu de pretenții .

În data de 30 09 2014, după comunicarea acțiunii către pârât, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată,întrucât pârâtul a achitat debitul și cheltuielile de judecată.

Față de disp art 406 al 3 c pr civilă instanța a emis către pârât o adresă pentru ca aceasta să-și spună punctul de vedere cu privire la cererea de renunțare depusă de reclamantă, însă pârâtul nu și-a exprimat poziția.

Având în vedere art 406 al 6 c pr civilă instanța va lua act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . pârâtului M. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . sediul în B., ..25E, . împotriva pârâtului M. C., cu domiciliul în B., ., ., jud. B..

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 29.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

L. ACHTENLAURA T.

Red./Dact. judecător L.A.

30.10.2014 – 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BRAŞOV