Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 20119/197/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința din camera de consiliu de la 17 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. D. - judecător

Grefier: A. E. G.

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta R. PUBLICĂ LOCALĂ A PĂDURILOR S. RA și pe pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile au avut loc în ședința de cameră de consiliu din data de 10.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.10.2014.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Prin formularul de cerere introdus pe rolul instanței la data de 16.07.2014 sub nr._ reclamanta R. PUBLICĂ LOCALĂ A PĂDURILOR S. RA în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2073,60 lei cu titlu de penalități de întârziere.

În motivare, reclamanta a arătat că debitoarea a achitat cu întârziere facturile emise în temeiul contractelor nr. 198 – 199/10.03.2010 prin care debitoarea și-a asumat obligația de plată a penalităților în caz de întârziere,conform cap VII, art 27.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1025 – 1032 C proc civ, art 1350 C civ.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse, în copie, următoarele: calcul penalități, copii contracte, facturi.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 200 lei.

Pârâta nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din C.pr.civ.

La termenul din 10.12.2014 instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune. Totodată, a încuviințat proba cu înscrisuri și a decăzut reclamanta din proba cu interogatoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Între părți s-au încheiat contractele de vânzare cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 198/10.03.2010 și nr. 199/10.03.2010.

În temeiul contractelor au fost emise facturile nr._/30.03.2010 în valoare de_,95 lei, nr._/ 26.08.2010 în valoare de_,05 lei și nr._/29.09.2010 în valoare de 6879,60 lei.

Potrivit situației derulării contractelor de masă lemnoasă și extraselor de cont anexate, pârâta a achitat facturile în cursul anului 2010.

Având în vedere dispozițiile art. 248 C.proc.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Astfel, art 201 din Legea nr. 71/2011 stipulează că „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”. Prin urmare, instanța reține faptul că în cauza de față, cu privire la prescripția extinctivă, sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, iar conform art. 3 alin. 1 din același decret, termenul prescripției este de 3 ani, care începe să curgă, conform art. 7 alin. 1, de la data când se naște dreptul la acțiune.

Art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 stipulează că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

Totodată, prin RIL nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

În acest sens, instanța constată faptul că pârâta a efectuat plata facturilor în cursul anului 2010, respectiv în lunile martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, octombrie, noiembrie și decembrie 2010.

Prin urmare, prescripția dreptului de a solicita suma de bani reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea la timp a facturilor a început să curgă la data încasării contravalorii facturilor, respectiv în cursul anului 2010, împlinindu-se cel mai târziu la sfârșitul anului 2013.

Având în vedere faptul că acțiunea în instanță a fost introdusă la data de 16.07.2014 instanța constată faptul că la aceea dată se împlinise termenul de prescripție de 3 ani, astfel încât reclamanta nu mai poate solicita suma de bani reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la timp a facturilor emise în temeiul contractelor nr. 198/10.03.2010 și nr. 199/10.03.2010.

Prin urmare va admite excepția prescripției și va constata prescrisă creanța în valoare de 2073,60 lei reprezentând penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată de R. PUBLICĂ LOCALĂ A PĂDURILOR S. RA cu sediul în S., . 17, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_ împotriva debitoarei . cu sediul în B., . 34, . 4, CUI_ ca prescrisă.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.12.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. D. A. E. G.

Tehnored: A.D

17.12.2014- 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BRAŞOV