Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8688/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8688/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 2203/197/2014
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3062
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8688
Ședința publică din: 07.07.2014
PREȘEDINTE – A. A.
GREFIER – L. T.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe creditorul S.C. I. L. & INVESTMENT S.R.L. în contradictoriu cu debitorul S.C. A. CO S.R.L. având ca obiect „Ordonanță de plată”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.06.2014, apoi la data de 02.07.2014, iar apoi la data de 07.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.01.2014, sub nr. de mai sus, creditorul S.C. I. L. & INVESTMENT S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul S.C. A. CO S.R.L. pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva acestuia pentru suma de 765,40 lei reprezentând debit restant. De asemenea, a solicitat obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere aferente de la data scadenței și până la data plății efective și a cheltuielilor de judecată.
De asemenea, creditorul a solicitat și obligarea debitorului la plata dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale a debitului
În fapt, creditorul a arătat, în esență, că între părți s-au desfășurat raporturi civile, în baza cărora debitorul a beneficiat de serviciile de transport prestate de către creditor, iar debitorul nu a mai achitat facturile emise de către creditor. În consecință, creditorul a apreciat că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În materia timbrajului, cererea a fost timbrată conform dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței aflate la fila 19 din dosar.
B. Apărări
La data de 16.05.2014, debitorul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către creditor, arătând că debitul a fost achitat prin ordinul de plată nr. 481/13.03.2014.
C. Probe și aspecte procedurale
La termenul din data de 02.06.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 255-258 din codul de procedură civilă și conform dispozițiilor art. 1.020 din Codul de procedură civilă.
La același termen, creditorul a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că renunță la capătul principal de cerere, întrucât debitorul a achitat debitul, dar că solicită obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere în continuare, precum și a cheltuielilor de judecată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
II. ÎN FAPT
Între părți s-au desfășurat raporturi civile. Creditorul prestat servicii de transport către debitor și a emis factura nr._/04.06.2013, pe care debitorul a plătit-o în cursul procesului, respectiv la data de 13.03.2014 (f. 41). Instanța reține că existența debitului și achitarea acestuia rezultă din susținerile părților.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ceea ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Pe cale de consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 1.013 din Codul de procedură civilă și următoarele.
În ceea ce privește legea aplicabilă fondului litigiului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul civil coroborate cu dispozițiile art. 102 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, contractul este supus legii în vigoare la data încheierii sale în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Având în vedere că încheierea contractelor a avut loc după . Codului civil din anul 2009, instanța reține că vor fi aplicabile dispozițiile Codului civil 2009 (Noul Cod Civil).
B. Soluția instanței
În ceea ce privește solicitarea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităților, calculate asupra debitului, de la data scadenței și până la data formulării cererii, instanța constată că între părți nu a fost încheiat un contract prin care să fie reglementate raporturile dintre părți sub toate aspectele.
Instanța califică mențiunea din factură (fila 8) cu privire la penalități drept o clauză penală. Instanța consideră că o clauză penală trebuie stabilită convențional, fiind obligatoriu acordul expres al debitorului. Simpla specificare pe factură a cuantumului penalităților în caz de întârziere nu poate conduce la concluzia că debitorul a acceptat această prevedere contractuală.
Facturile reprezintă contracte în formă simplificată, în măsura în care acestea au fost acceptate la plată de către debitor. Acceptarea la plată nu poate proba decât ceea ce în mod standardizat și general cuprinde o factură, respectiv marfa și prețul. De plano, nu poate fi exclusă și posibilitatea existenței altor clauze, însă pentru validitatea acestora trebuie să se probeze acordul de voință neîndoielnic al debitorului sau al unui reprezentant legal sau convențional al acestuia. În speță, acceptarea facturilor nu are altă semnificație decât confirmarea primirii produselor în cantitatea și calitatea descrisă în factură, fără a putea fi extinsă la penalități.
Instanța are în vedere că jurisprudența instanței supreme este constantă în materie în sensul respingerii cererilor de obligare a debitorului la plata penalităților stipulate doar în facturile fiscale emise în desfășurarea unor raporturi comerciale. Astfel, prin Deciziile nr. 774 din 2003, nr. 3079 din 2003 și nr. 778 din 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că ”simpla mențiune de pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ., întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârâtă. Acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere“.
În cazul în care raportul dintre profesioniști se desfășoară doar în baza unor facturi fiscale, și nu în baza unui contract încheiat sub forma înscrisului unic, trebuie considerat că nu există un acord expres al părților cu privire la convenția reprezentată de clauza penală.
În consecință, instanța va respinge cererea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităților, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară din cererea de chemare în judecată referitoare la plata dobânzii legale, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1523 alin. 1 lit. d, debitorul este de drept în întârziere când nu a executat obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.
Din analiza textelor legale rezultă că reclamantul, suferind o neexecutare a obligației din partea debitorului, beneficiază de dreptul la dezdăunări, legiuitorul stabilind o prezumție de culpă în sarcina debitorului, fără a mai fi necesară o punere prealabilă în întârziere. Întrucât debitorul nu și-a executat obligația la scadență, instanța consideră că solicitarea de obligare a acestuia la plata unor dobânzi penalizatoare este întemeiată. În privința cuantumului acestora, instanța reține că părțile nu au convenit prin contract asupra cuantumului penalităților. P. urmare, debitorul va fi obligat la plata dobânzii legale,
În consecință, instanța va admite cererea, și va obliga pe debitor la plata către creditor a dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 765,40 lei, calculate de la data formulării cererii de chemare în judecată (30.01.2014) și până la data achitării integrale (13.03.2014).
Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru (filele 19 – 200 lei) și chitanța de plată a onorariului de avocat (f.32 – 300 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a debitorului, va obliga pe acesta să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
ORDONĂ:
Admite în parte cererea formulată de creditorul S.C. I. L. & INVESTMENT S.R.L., cu sediul în B., Calea Feldioarei nr. 75C, etj. P, cam 1, jud. B., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, C. RO_, în contradictoriu cu debitorul S.C. A. CO S.R.L., cu sediul în Voluntari, .. 1/II, etj.2, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, având CUI RO_.
Respinge cererea de obligare a debitorului la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.
Obligă pe debitor la plata către creditor a dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la data formulării cererii de chemare în judecată (30.01.2014) și până la data achitării integrale (13.03.2014).
Obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitor și pentru creditor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. L. T.
Red./Dact. A.A.
11.07.2014 –4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3055/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria... → |
|---|
