Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1045/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1045/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 1045/2016

Acesta este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1045/2016

Ședința publică de la 27.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ș. C. M.

GREFIER: B. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea E. E. MUNTENIA S.A. și pe debitoarea ASOCIAȚIA DE proprietari HRISOVULUI NR. 2-4, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.01.2016, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2015, sub nr._, creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA S.A. a chemat in judecata pe debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI HRISOVULUI nr. 2-4, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 33.116,32 lei reprezentând consum energie electrică și/sau taxă deconectare/reconectare.

În motivarea cererii, creditoarea a învederat că între aceasta și R.A.T.B. S.A., s-au derulat raporturi contractuale, debitoarei fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora creditoarea a livrat energie electrică, corelativ născându-se în sarcina debitoarei obligația de plată a serviciilor de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise. A mai arătat că, raporturile contractuale derulate între creditoare și debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI HRISOVULUI nr. 2-4 au ca izvor preluarea de către debitor a contractului încheiat de creditoare cu RATB S.A., motivat de faptul că ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI HRISOVULUI nr. 2-4 a dobândit calitatea de proprietar asupra imobilelor aflate la adresele de consum din .-4, sector 1, București, astfel cum rezultă din angajamentul de plată depus la dosar.

A mai învederat creditoarea că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, aplicabil la nivel național, termenul de scadență al obligațiilor de plată fiind de 10 zile de la data emiterii facturii. Potrivit dispozițiilor Art. 33/Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hg nr. 1007/2004, furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul. Totodată, potrivit dispozițiilor Art. 61 alin. 2 din Legea nr. 132/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de către clientul final poate atrage suportarea următoarelor consecințe: penalizări, sistarea temporară a furnizării energiei electrice, rezilierea contractului, suportarea de către consumator a cheltuielilor opartorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, fiind reglementată de dispozițiile Art. 200 alin. 5 din HG 1007/2004. În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, reclamanta a învederat că lipsa semnăturii debitoarei de pe facturile fiscale nu poate fi asimilată cu neînsușirea acestora la plată, furnizarea serviciilor de către E. făcându-se pe baze contractuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Art. 1014 și urm. NCPC, art. 150 alin. 1, 2, Art. 223 alin. 3, Art. 277, Art. 453, Art. 628 alin. 2, Art. 662 NCPC și Art. 1270, Art. 1516 și Art. 1535 NCC.

În dovedire, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, conform dispozițiilor Art. 6 alin. 2 din OG 80/2013.

Legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat la termen, prin reprezentant, precizând că recunoaște debitul, însă nu îl poate achita decât eșalonat.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între creditoare și R.A.T.B. S.A., s-au derulat raporturi contractuale prin contractul nr._ și nr._, acesteia din urmă fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora creditoarea a livrat energie electrică, corelativ născându-se în sarcina RATB S.A. obligația de plată a serviciilor de care a beneficiat. În baza acestui contract, în perioada noiembrie 2012 – februarie 2013, reclamanta creditoare a emis facturi fiscale, aferente consumului de energie electrică, în valoare totală de 33.116,32 lei.

Astfel cum rezultă din angajamentul de plată depus la fila 44 din dosar și necontestat de către debitoare, chiar recunoscut în ședință publică, debitoarea s-a obligat să achite facturile emise de către creditoare în temeiul contractului încheiat cu RATB S.A.

Raportat la dispozițiile art. 1013 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța constată că cererea reclamantei de a se emite o ordonanță de plată este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

În primul rând, art. 1013 alin. 1 prevede că “Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Prima condiție și anume aceea ca obligația să fie una de plată a unei sume de bani este îndeplinită în speță, reclamanta solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 33.116,32 lei. De asemenea, această obligație incumbă debitoarei dintr-un contract civil, în sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă, respectiv angajamentul de plată, semnat și ștampilat de către ambele părți contractante.

Analizând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reclamantei, instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1014 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește caracterul cert al creanței, instanța reține că existența neîndoielnică a creanței reclamantei rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în ceea ce privește caracterul lichid al creanței, aceasta este determinată în cuprinsul facturilor, fiind în cuantum de 33.116,32 lei, fiind îndeplinită și condiția exigibilității, facturile fiind scadente.

Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 1022 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reținând ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei-creditoare, instanța va admite cererea și va ordona debitoarei sa achite reclamantei suma de 33.116,32 lei reprezentând contravaloare servicii.

În baza art. 1021 al. 3 C.proc.civ, instanța va stabili un termen de plată de 30 de zile pentru achitarea sumelor mai sus menționate.

Va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.proc.civ., aceasta din urmă fiind în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind emiterea ordonanței de plată formulate de creditoarea E. E. MUNTENIA S.A. cu sediul ales în sector 2, București, .. 10A, .. 7, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI HRISOVULUI NR. 2-4, cu sediul în sector 1, București, ..

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 33.116,32 de lei reprezentând consum energie electrică și taxă deconectare/reconectare, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin grefă, astăzi, 27.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Ș. C. M. B. I.

24 Februarie 2016

Red./Teh. C.Ș./I.B./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1045/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI