Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 130/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.130/
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta B împotriva sentinței civile nr.510/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată GAZ ROMÂNIA, având ca obiect acțiune în anularea hotărârii AGA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei intimate GAZ ROMÂNIA, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.510/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a anulat cererea formulată de reclamanta - SRL B, cu sediul în B, R, nr. 1, - 47,. 1,. 5, JUD. B, în contradictoriu cu pârâta - GAZ ROMANIA SRL, cu sediul în T, STR. - - NR.9, JUD. T, ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 22.04.2009 sub nr-, reclamanta - SRL Bas olicitat, în contradictoriu cu pârâta - GAZ ROMANIA SRL, anularea sentinței arbitrale nr.76/2008 pronunțată de CCIA
La termenul din 12.05.2009 în baza art. 137 alin. 1.pr.civ. Tribunalul a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de netimbrare a cererii, excepție asupra căreia reține:
Până la termenul de la 12.05.2009 reclamanta nu a depus la dosar timbre judiciare în valoare de 0,30 lei și nici nu a făcut dovada că ar fi plătit taxa judiciară de timbru în valoare de 8,00 lei, deși necesitatea îndeplinirii acestor obligații i-a fost adusă la cunoștință cu ocazia citării sale pentru același termen, așa după cum se atestă în procesul-verbal de la data de 4 mai 2009, aflat la dosar ( 11).
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1-3 coroborate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se achită anticipat sau, cel mai târziu până la primul termen de judecată. Nerespectarea acestor cerințe este sancționată prin anularea acțiunii sau cererii.
În raport cu prevederile art. 9 alin. 2 din nr.OG 32/1995 sancțiunea anulării acțiunii sau cererii devine incidentă și în cazul neîndeplinirii obligației de aplicare a timbrului judiciar în valoarea stabilită prin același act normativ.
Având în vedere că în cauza de față obligațiile legale privind timbrarea nu au fost îndeplinite, s-a admis excepția netimbrării și s-a anulat cererea formulată de reclamanta - SRL
Împotriva sentinței civile nr.510/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a formulat recurs reclamanta, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea criticata pe calea prezentului recurs cu încalcarea normelor imperative prevăzute de codul d e procedura civila, referitoare la legala citare pârtilor.
Astfel, prin citația comunicata la sediul nostru, instanța a pus in vedere subscrisei sa comunicam adresa intimatei din prezenta cauza, pentru legala citare.
S-au conformat dispozițiilor instanței și au transmis în data de 12.05.2009, in cursul ședinței de judecata, pe fax, adresa - GAZ ROMÂNIA SRL. In motivarea sentinței care face obiectul acestui recurs instanța a reținut ca la apelul nominal au lipsit părțile dar ca procedura de citare este legal îndeplinita, deși ei au transmis adresa completa în cursul ședinței de judecata din data de 12.05.2009, iar instanța nu avea timpul material necesar in vederea transmiterii citației cu o copie a acțiunii, in cadrul aceleași ședințe de judecata; procedura nu a fost acoperita nici cu prezenta unui reprezentat al paratei pentru ca s-a reținut in preambulul sentinței recurate ca la apelul nominal au lipsit părțile.
Față de acest aspect, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea sentinței civile nr. 510/ PI pronunțata in dosarul nr-, in ședința publica din data de 12.05.2009 de Tribunalul Timiș - secția comerciala și de contencios administrativ, trimiterea cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Cu privire la excepția netimbrarii acțiunii, solicită să se ia act de faptul că instanța a pronunțat o hotărâre de admitere a excepției invocate din oficiu, fără ca ei sa poată exprima o apărare fata de excepția invocata.
Aceasta excepție nu a fost invocata in temeiul art. 115 ori art. 132 din pro. civ. Apreciază ca nefiind reprezentați in ședința de judecata, instanța de fond ar fi trebuit sa proroge dezbaterile cu privire la excepția netrimbrarii la următorul termen de judecata, oferindu-ne astfel posibilitatea sa formulam apărări.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate in sensul admiterii cererii de anulare a hotărârii arbitrale nr. 76/2008 pronunțata de.
Examinând recursul astfel formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a apărărilor ridicate, respectiv a prevederilor art.304 pct.5 și 9.proc.civ. și art.3041C,proc.civ. Curtea de Apel constată că acesta nu este fondat pentru motivele ce succed.
Întreaga critică a recurentei se concentrează pe temeiurile avute în vedere de către Tribunal atunci când dispus prin sentința atacată anularea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale pentru netimbrarea acesteia.
Sentința este legală și temeinică întrucât reclamantei i s-a pus în vedere prin citație să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată. Această sancțiune este consemnată în dovada de îndeplinire a procedurii de citare, și mai mult este prevăzută de Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru prin articolul 20 alin. 3, dar și prin nr.OUG32/1995 art.9 alin.2.
Recurenta nu este în drept să in voce neamânarea judecății cauzei la cererea pârâtei intimate întrucât acest drept îl avea pârâta, iar prin pronunțarea soluției vizând anularea acțiunii ca netimbrată, pârâtei intimate nu i s-a adus nici o vătămare.
În fine, Curtea mai precizează că dispozițiile art.304 pct.5 proc.civ. nu sunt incidente în dreptul reclamantei recurente, iar pârâta intimată nu le-a invocat. În același sens Curtea nu a avut motive pentru a reține acest motiv de casare ca motiv de ordine publică în conformitate cu art.306 alin.2 și art.3041proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamantei B împotriva sentinței civile nr.510/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - DR. - - - -
GREFIER,
Red.26.02.2010
Tehnored 2 ex.26.02.2010
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin