Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 148/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.148
Ședința publică de 25 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în anulare formulată de reclamanta - SRL, împotriva sentinței arbitrale nr.51/06.03.2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.312/2007, în contradictoriu cu pârâta - ROMÂNIA SA
Dezbaterile au avut loc la data de 18.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 25.09.2008, când în aceeași componență a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii în anulare cu care a fost sesizată, constată următoarele:
La 06.03.2008 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a pronunțat sentința arbitrală nr.51 în dosarul nr.312/2007, soluționând litigiul dintre reclamanta România și pârâta, în sensul admiterii cererii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 120.978 lei cu titlu de despăgubire și 14.445,55 lei cheltuieli de arbitrare.
După verificarea competenței proprii prin reținerea existenței și eficienței clauzei compromisorii contractuale, tribunalul arbitral a reținut că litigiul decurge din contractul nr. 105/09.05.2006, prin care s-a obligat să cultive pentru reclamantă suprafața de 130 ha de sfeclă de zahăr, urmând ca prețul să-i fie plătit la predarea culturii, în condițiile art.8.3 din contract, sub sancțiunea plății penalităților de 30% din valoarea producției de sfeclă pentru ipoteza necultivării suprafeței de teren în termenii contractați.
În condițiile în care reclamanta a susținut că dintre cele 130 ha contractate pârâta a cultivat numai 100 ha, tribunalul arbitral a reținut ca probe în privința stabilirii situației de fapt procesul-verbal nr. 3853/31.08.2006, unde se estimează că suprafața cultivată a fost de 100 ha, contractul de prestări servicii de recoltare a sfeclei de zahăr din 04.09.2006, care atestă recoltarea unei suprafețe de 100 ha de sfeclă de zahăr, raportul de activitate întocmit de către delegatul pârâtei, care menționează că sfecla de zahăr a fost recoltată de pe 94 ha teren și raportul de expertiză extrajudiciară, care atestă însămânțarea suprafeței de 100 ha de teren cu sămânță de sfeclă de zahăr.
Instanța arbitrală a înlăturat apărările pârâtei, care au susținut cultivarea întregii suprafețe contractate, arătând că procesele-verbale de recepție și restituire nr.65, 66 din 29.06.2006 încheiate pentru obținerea de sprijin financiar vorbesc despre însămânțarea a 130 ha de sfeclă de zahăr, dar în realitate toate actele ulterioare emise de către pârâtă, inclusiv cele din 31.08.2006 încheiate de administratorul pârâtei cu șeful fermei și inginerul de la camera agricolă, atestă că s-au cultivat și recoltat numai 100 ha cu sfeclă de zahăr.
De asemenea, susținerile pârâtei potrivit cu care 14.42 ha cultivate cu sfeclă de zahăr au fost calamitate, au fost înlăturate, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional reținând că aceste acte constatatoare sunt emise în luna mai 2003, în timp ce raportul contractual s-a derulat în anul 2006, iar celelalte susțineri referitoare la calamitarea unei alte suprafețe de 16,8 ha, nu pot fi reținute întrucât nu au fost identificate și nu s-au adus probe în sprijinul acestor afirmații.
Împotriva acestei sentințe a formulatacțiune în anulare, arătând că tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul unei convenții arbitrale inoperante, și că hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale legii, dispoziții aplicabile raportului juridic dintre părți.
După descrierea circuitului dosarului în fața instanței de arbitraj și a principalelor momente procesuale în acest cadru, reclamanta a trecut la detalierea celor două motive de nulitate.
Cu privire la primul motiv:
Reclamanta a arătat că tribunalul arbitral a fost sesizat prin invocarea clauzei compromisorii inclusă în art. 9 alin. 3 din contractul nr.105/09.05.2006, care constituie izvorul obligațiilor dintre părți, dar și că această clauză a fost implicit revocată prin clauza cuprinsă în art. 8 pct.2 din contractul de prestări servicii (recoltare sfeclă de zahăr) din 14.09.2006, care arată expres că litigiile ce se vor naște din acest contract sau în legătură cu el sunt în competența instanțelor judecătorești de la sediul beneficiarului. Concluzia revocării implicite a convenției compromisorii inițiale trebuie considerată prin interpretarea art. 7 pct. 7.1 alin. 2 din contractul nr.105/2006, care arată că face parte integrantă a acestui contract și contractul de prestări servicii.
De aceea, plecând de la regulile de interpretare ale convențiilor - art. 970, 977 și 982 cod civil - trebuie considerat că înțelegerea compromisorie a devenit inoperantă, că exclusivitatea soluționării litigiilor aparține jurisdicției statale și că respingerea necompetenței proprii de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a fost greșită, dosarul fiind soluționat de către o instanță necompetentă.
Cu privire la al doilea motiv:
Reclamanta arată că probele administrate în cauză sunt incomplete întrucât i s-a refuzat administrarea probei testimoniale și nu au forța juridică necesară de a determina acele constatări de fapt care au justificat soluția dată de tribunalul arbitral.
Se arată că dimpotrivă, înscrisurile din dosar dovedesc faptul că a înființat cultura de sfeclă de zahăr pe 100 ha de teren, așa cum rezultă în procesul-verbal de constatare și evaluare a daunelor întocmit de - Asigurări, extrasul de cont al Băncii nr.133/1/05.07.2006, care atestă suma terenurilor cultivate.
De aceea, în temeiul art. 366 raportat la art. 167 Cod procedură civilă, solicită acestei instanțe încuviințarea și administrarea probei testimoniale, sens în care sunt indicați martorii: G, încuviințarea și administrarea probei cu expertiză agricolă care să determine suprafața de teren însămânțată și determinarea cauzelor care au dus la obținerea unei recolte slabe de sfeclă de zahăr, de natură a exonera pe cultivator de orice culpă contractuală și implicit de obligația de despăgubire.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. b și i, art. 365 raportat la art. 342 și art.2 Cod procedură civilă, art. 69 lit. b și i și art. 71 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
La dosar s-au atașat înscrisuri: raportul de expertiză tehnică judiciară consemnat în dosarul nr- al Tribunalului Botoșani, procese-verbale de constatare a daunelor la culturile agricole, acte emise de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile - M, procese-verbale de recepție și restituire, referat de plată a daunei întocmit în cadrul procedurii de constituire a dosarului de daună, etc.
Împotriva acțiunii în anulare a formulat întâmpinare România, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la primul motiv al acțiunii în anulare, se arată că pretinsul contract ulterior de prestări servicii (recoltare sfeclă de zahăr) are un conținut distinct de contractul inițial. Astfel, art.8 pct.2 din contractul nr.4185/26.09.2006 se referă exclusiv la litigiile generate de contractul de recoltare și obligațiile asumate de părți prin acesta, în timp ce obligația de a cultiva 130 ha de sfeclă de zahăr decurg din cu totul alt contract, cel cu nr.105/2006. contractul nr.4185/2006 este subsecvent și accesoriu contractului nr.105/2006 și nu se poate astfel considera că primul poate fi modificat de către accesoriu.
În acest context tribunalul arbitral a fost deplin competent să soluționeze cauza.
Cu privire la al doilea motiv al acțiunii în anulare, pârâta arată că nu precizează care au fost dispozițiile imperative care au fost încălcate de tribunalul arbitral și că toate invocările reclamantei nu au nici o legătură cu textul de lege invocat și reprezintă doar nemulțumiri asupra rezultatului procesului.
Pe fondul litigiului se arată că toate reținerile instanței arbitrale sunt corecte și se întemeiază pe o justă interpretare a probelor cauzei, probe care duc la concluzia că au fost însămânțate numai 100 ha de teren.
În ce privește calamitarea suprafeței de 14.42 ha de teren în, România arată că procesul-verbal are o singură dată de înregistrare în anul 2003 și că suprafața apare identificată atât în procesul-verbal din 31.08.2006 cât și în expertiza comandată de la 17.10.2006 ca fiind o zonă cu producție bună la ha, nicidecum calamitată 100%.
În privința celeilalte suprafețe pretins calamitate, România subliniază că nu se face nici o dovadă a susținerilor
În cadrul probatoriilor a administrat înscrisuri consemnând la dosar raport de inspecție de risc privind asigurarea culturilor agricole întocmit de - Asigurări, norme metodologice privind încheierea și derularea asigurării autovehiculelor pentru avarii și furt, planșe fotografice, o notă internă a Sucursala B însoțită de anexă.
În acest proces pârâta România nu a solicitat probe.
Asupra litigiului cu care a fost sesizata, Curtea va proceda la analiza temeiniciei motivelor de nulitate, asa cum acestea au fost expuse in cuprinsul actiunii in anulare promovate de catre România.
Textele de lege invocate de catre reclamanta in actiunea promovata
Articolul 342 Cod procedură civilă: "Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată, care în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță.
În cazul în care părțile au încheiat convenția arbitrală în cursul judecării litigiului la o instanță judecătorească, aceasta devine competentă să soluționeze cererile prevăzute în alin. 1.
Instanța va soluționa aceste cereri de urgență și cu precădere, cu procedura ordonanței președințiale".
Articolul 365 Cod procedură civila: "Competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
Acțiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale.
Instanța judecătorească va putea suspenda executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acțiunea în anulare, numai după depunerea unei cauțiuni fixate de ea. Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător".
Articolul 71 din Regulile de procedura arbitrala elaborate deCamera de Comerț și Industrie a României:"Competența de a soluționa acțiunea în anulare revine, în funcție de valoarea cererii arbitrale, Curții de APEL BUCUREȘTI sau Tribunalului Municipiului
Acțiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale".
Aceste dispozitii cu caracter reglementar se refera la competentaratione materiaesiratione locipentru solutionarea actiunii in anularea sentintei arbitrale, chestiune care a fost solutionata de catre aceasta instanta prin incheierea interlocutorie din 19.06.2008, astfel ca aceasta problema competentei Curtii de APEL BUCUREȘTI nu va mai fi reluata in aceste considerente.
Cu privire la primul motiv al actiunii in anulare:
In drept:
Articolul 364 Cod procedură civilă: "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante".
Articolul 69 lit. b) din Regulile de procedura arbitrala elaborate deCamera de Comerț și Industrie a României" Sentința arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante".
Cu privire la temeinicia motivului de anulare derivand din lipsa conventei arbitrale:
Potrivit art. 340 si art. 343 Cod procedură civilă partile pot conveni ca litigiile patrimoniale dintre ele sa fie solutionate in arbitraj, conditionat de incheierea unei conventii compromisorii in forma scrisa care sa permita arbitrajului verificarea propriei sale competente, in conditiile art. 3433Cod procedură civilă si art. 15 alin. 2 din Reglementarile privind regulile de procedura aplicabile arbitrajului comercial adoptate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Românei.
In masura in care reclamanta critica existenta conventiei arbitrale si imputa instantei arbitrale aplicarea clauzelor conventiei din art. 9 din contractul nr. 105/09.05.2006 prin adaugare si cu depasirea intentiei reale a partilor ulterior exprimata in contractul 4185/2006, Curtea va proceda la analiza continutului acestor dispozitii conventionale, amintind ca, potrivit art. 982 cod civil, clauzele unei conventii se interpreteaza sistematic, -se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg.
Or, potrivit art. 9 din contractul nr. 105/09.05.2006, partile au stabilit ca eventualele litigii intre parti vor fi solutionate pe calea arbitrajului de catre Camera de Comerț și Industrie a României.
Acest contract a fost incheiat de parti la 09.05.2006 si avea caobiect, potrivit art. 1-4 al contractuluicultivarea si livrarea sfeclei de zahăr, implicand pentru obligatia de insamantare a terenului, de productie efectiva a sfeclei si de livrare totala a produsului final catre beneficiara România.
Prin urmare, litigiile dintre parti care erau arbitrabile, potrivit clauzei din art. 9 al acestui contract sunt acele litigii care se genereau in legatura directa cu obliectul contractului, adica cu acea categorie de obligatii pe care acesta le si care nu erau corespunzator executate.
Intre ele, Curtea distinge ca una dintre obligatii era aceea de cultivare a suprafetei de 130 ha cu sfeclă de zahăr de catre, obligatie cu privire la care România a pretins executarea necorespunzatoare, sub clauza penala, astfel incat litigiul derivat din incalcarea sa este considerat arbitrabil.
Ceea ce pretinde insa, este imprejurarea ca o conventie ulterioara, contractul de prestari servicii recoltare de sfecla cu nr. 4185 incheiat intre aceleasi parti la 14.09.2006 este, din perspectiva continutului sau, de natura a modifica intelegerea nr. 105/09.05.2006, in special sub aspectul intentiei partilor de a supune diferendele dintre ele arbitrajului, in masura in care art. 12 din noul contract arata ca daca partile nu vor ajunge la o intelegere amiabila, atunci litigiile vor fi inaintate spre solutionare instantelor competente de la sediul beneficiarului.
Desigur ca principiul libertatii de vointa alaturat celui al prioritatii vointei reale a partilor permite manifestari de vointa succesive care sa reconfigureze intelegerea initiala, potrivit interesului celor implicati.
Insa, pentru a considera ca o conventie, ca cea incheiata la 14.09.2006 este de natura a modifica o alta conventie, cum este cea din 09.05.2006, trebuie ca ultima manifestare de vointa sa se suprapuna continutului celei dintai si sa nu fie considerata un contract cu al continut (inteles in sensul de obiect al contractului, conduita asumata a partilor).
Or, in speta, contractul de prestări servicii recoltare sfeclă de zahăr nr. 4185 din 14.09.2006 are ca obiect - conform art. 1 - recoltarea sfeclei de zahar in baza si in parametrii tehnici prefixati de catre România si este fundamental distinct de obiectul contractului nr. 105/09.05.2006, obiect pe care l-am relevat anterior.
Pe cale de consecinta, sunt supuse jurisdictiei statale de la sediul beneficiarului litigiile care se vor genera in legatura cu contractul de recoltare de sfeclă de zahăr, nr. 4185/14.09.2006, nu si litigiile care sunt generate de alte contracte incheiate chiar si de catre aceleasi parti (cum este contractul 105 al carui obiect era cultivarea si livrarea sfeclei de zahar).
Desi Curtea intrevede ca cele doua contracte - nr. 105/09.05.2006 si nr. 4185/14.09.2006 - se afla in succesiune si conexiune, cel de-al doilea fiind generat de primul, subliniaza totusi ca cele doua intelegeri au obiect distinct, sunt doua conventii autonome, astfel ca nu se poate considera ca, in privinta clauzei compromisorii de arbitraj, contractul ulterior aduce vreo modificare expresa sau implicita.
In aceste conditii, Curtea considera ca art. 9 din contractul nr. 105/09.05.2006 nu a fost modificat din perspectiva continutului sau de vreo conventie ulterioara, astfel incat clauza compromisorie este valida si deplin eficienta, iar toate litigiile cu caracter patrimonial decurgand din executarea acestui contract sunt arbitrabile in Curtii de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Pe cale de consecinta,a cest prim motiv de nulitate a sentintei arbitrale nu este fondat.
Cu privire la al doilea motiv al actiunii in anulare:
In drept:
Articolul 364 Cod procedură civilă: "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".
Articolul 69 lit. b) din Regulile de procedura arbitrala elaborate deCamera de Comerț și Industrie a României" Sentința arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".
Cu privire la temeinicia motivului de anulare derivand din incalcarea unor dipozitii legale cu caracter imperativ:
de concluziile anterioare si pornind de la modalitatea de organizare si functionare a arbitrajului institutionalizat, o observatie care se impune si la care Curtea subsumeaza prezentele considerente este aceea ca intre partile care au recurs la arbitraj in baza unei clauze contractulale compromisorii si institutia arbitrala se stabilesc raporturi juridice speciale, semnificand adeziunea partilor la regulile administrative, organizatorice si procedurale ale instantei arbitrale. care intra in compunerea tribunalului arbitral, desemnati de parti, sunt investiti de catre acestea cu o functie jurisdictionala ce poate fi redusa la un ansamblu de acte avand ca finalitate solutionarea disputei dintre parti prin pronuntarea unei hotarari obligatorii, de natura a solutiona defintiv acest diferend.
Astfel, actiunea in anulare hotararii arbitrale este expresia dreptului de acces al partii la jurisdictia statala potrivit limitelor sale de exercitare impuse prin art. 364 si urmatoarele Cod procedură civilă.
In aceasta ordine de idei, actiunea in anularea hotararii arbitrale nu poate fi considerata o cale de atac de reformare si nici o procedura alternativa de rejudecare in fond a cauzei atunci cand partile se declara nemultumite de hotararea data in arbiraj.
Astfel, hotararea unei instante arbitrale - act jurisdictional de origine privata - nu poate fi desfiintata decat pentru motivele exhaustiv enumerate de art. 364 Cod procedură civilă, fiind de ramarcat ca niciunul dintre acestea nu se refera la gresita judecata a procesului in fapt sau in drept. Controlul statal realizat asupra hotararii arbitrale este unul de legalitate, iar nu unul de temeinicie, iar aceasta nu reprezinta o sustragere nejustificata a actului de jusrisdictie arbitrala de la controlul exercitat de catre o instanta statala, ci rezida in natura contractuala a arbitrajului si obligativitatea actului emanat de la institutia de arbitraj la care partile au consimtit sa apeleze.
In aceasta ordine a ideilor, Curtea arata ca evocarea de catre reclamanta a motivului de nulitate derivat din incalcarea unei norme imperative a legii prespune in primul rand a lamuri conotatia notiunii de norme imperative.
Norma legala imperativa indeplineste functia de a fi o interdictie sociala care restrange libertatea individuala prin indicarea faptului ca exista interese generale, sociale care depasesc sfera intersului particular si pe care partile nu le pot nesocoti.
Norma legala imperativa impune partilor sau subiectului de drept vizat de norma respectiva o conduita inderogabila, fie explicita (prin impunerea sanctiunii nulitatii absolute), fie implicita (dedusa din modul in care norma impune sau din scopul pe care il urmareste). Cu caracter exemplificativ, sunt de ordine publica normele care intereseaza ordinea constitutionala, administrativa si judiciara, libertati ale persoanei, astfel ca, in mod conventional, partile nu pot aduce atingere acestora.
Curtea observa insa ca, in realitate, atat in actiunea promovata, cat si in cadrul concluziilor scrise, arata ca instanta arbitrala a adminsitrat in cauza probe incomplete care nu au forta necesara sa stabileasca situatia de fapt retinuta de catre arbitri, ca, in fapt, dovezile administrate de catre parata in tribunalului arbitral duceau la concluzia ca au fost cultivate 130 ha cu sfeclă de zahăr, dar parte a culturii a fost calamitata, ca in aceste conditii, clauza pelana a fost gresit activata, iar actiunea România trebuia respinsa.
Aceste aprecieri ale instantei arbitrale, criticate de parte, potrivit cu care instanta arbitrala a gresit atunci cand a apreciat ca si-a incalcat obligatia de cultivare a suprafetei de 130 ha cu sfeclă de zahăr, sunt aspecte care tind sa repune in discutie temeinicia hotararii, control ce nu poate fi realizat prin actiunea in anulare. Cele retinute de catre instanta arbitrala reprezinta, in opinia Curtii de Apel, rezultatul evaluarii situatiei de fapt in baza unui material probator elaborat pe care arbitrii l-au avut in vedere si l-au interpretat sistematic.
Curtea nu intrevede in acest fel care este norma imperativa incalcata de catre instanta arbitrala in realizarea acestor evaluari de fapt, subliniind ca aceasta critica a sentintei, subscrie ideii de netemeinicie a hotararii arbitrale, aratand ca s-a stabilit o obligatie de plata a penalitatii atunci cand aceasta nu era datorata datorita lipsei oricarei culpe contractuale a. Or, aceasta critrica nu se integreaza, la randul sau, motivului continut de art. 364 lit. i) din Codul d e procedură civilă, reclamanta neindicand continutul normei imperative ignorate prin pronuntarea acestei sentinte.
De asemenea, reclamanta se refera la incalcarea dispozitiilor imperative, atunci cand instanta arbitrala a apreciat ca probele aduse in aparare de catre sunt inscrisuri fara relevanta probatorie fiind emise in anul 2003, in vreme ce raportul contractual s-a desfasurat in anul 2006. Si tot subscris acestei categorii de incalcari, reclamanta arata instanta arbitrala nu a incuviintat o serie a probatoriilor, desi acestea isi vadeau atat utilitatea, cat si concludenta in solutionarea cauzei.
Curtea subliniaza insa ca a stabili modalitatea in care instanta arbitrala a dat interpretare probelor aduse in solutionarea cererii implica a devoluare a actiunii in ansamblu, o cercetare de temeinicie a hotararii arbitrale care nu are ca izvor o incalcare a unei norme de ordine publica, asa cum sustine. De asemenea, a cerceta daca instanta arbitrala a procedat gresit sau nu atunci cand a respins partii o cerere de probe, are ca premisa o aplecare directa asupra fondului raportului juridic dintre parti cu depasirea limitelor impuse de art. 364 Cod procedură civilă.
Curtea arata ca reclamanta nu a aratat care este norma imperativa incalcata de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, ci a facut o referire generica la dispozitiile art. 969-070 Cod civil.
Or, aceste norme stabilesc regula potrivit cu care conventiile sunt obligatorii pentru parti si ca acestea trebuia executate cu buna credinta si in raport de continutul lor, instanta arbitrala dand expresie, prin hotararea pronuntata tocmai acestor reguli de conduita, prin stabilirea situatiei de fapt in baza unor probe pe care le-a considerat relevante si pe care le-a evaluat.
Tot ceea ce tine de rezultatul acestor interpretari, insa, nu reprezinta o incalcare a unei norme imperative a legii, ci tinde la o critica de fond a hotararii arbitrale, ceea ce nu poate fi admis.
Astfel, si acest al doilea motiv al actiunii in anulare este considerat nefondat.
In consecinta, intreaga actiune a reclamantei este neintemeiata.
De aceea, de toate considerentele de fapt si de drept expuse in aceasta motivare, Curtea va respinge va respinge actiunea in anulare ca nefondata atat in privinta principalului, cat si a capatului accesoriu de cerere - cheltuielile de judecata - intrucat, de lipsa oricarei culpe procesuale in declansarea acestui litigiu si art. 274 Cod procedură civilă, România nu datoreaza sume de bani cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 51/06.03.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr.312/2007, formulată de către reclamanta, cu sediul în comuna, județul B, cod -, în contradictoriu cu pârâta ROMÂNIA, cu sediul în B, șos.--180, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2008.
Președinte,
Jud.
Grefier,
Red.Jud.
4 ex.
3.10.2008
.
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă
