Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 191/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2041/2009)
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 191
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în anulare formulată de petenta - FEROVIARE M SA împotriva sentinței arbitrale nr.144 din 03.07.2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.323/2006 în contradictoriu cu intimații - LEASING AG, INTERNAȚIONAL. și LEASING SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09.12.2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 16.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra acțiunii în anulare:
Prin sentința arbitrală nr.144/3.07.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - LEASING AG, INTERNAȚIONAL. și - LEASING SA (fostă Romania SA) împotriva pârâtei - Feroviare M SA și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 104.286,42 euro din care 16.046 euro penalități pentru sumele neachitate la termen, 5356,26 euro comision de 3% pentru cele 6 bilete la ordin introduse la plată, 150 euro taxă de operare, 10.695 euro dobânzi, 48.519,66 euro rate leasing neachitate și 23.519,5 euro taxă de reziliere redusă de tribunal de 5% din valoarea contractului.
S-a admis în parte excepția prescripției pentru sumele de 4.552 euro și 892,71 euro.
În motivare s-a reținut că sunt necontestate de părți cele 3 contracte de leasing financiar nr./033/2000, /033/2002 ȘI -, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unora din obligațiile de plată de către pârâtă, faptul că pentru plata unora dintre facturi au fost executate de reclamantă 7 bilete la ordin, pentru această modalitate de plată prevăzându-se comision de 3% din valoarea biletului la ordin pentru neplata la termen a ratelor se aplică penalități, finanțatorul păstrându-și dreptul de a rezilia contractul, în contracte s-au prevăzut clauze de plată a unor dobânzi în cazul rescadențării unor debite ori a prelungirii contractului, iar în cursul procesului, au fost achitate unele debite de către pârâtă.
Pârâta a achitat cu întârziere un număr de 18 rate de leasing, suma penalităților de întârziere datorate în temeiul contractului fiind stabilite prin expertiză contabilă la suma de 20.598 euro. Sunt prescrise penalitățile aferente ratelor scadente înainte de 27.10.2003.
Pentru 7 rate, finanțatorul a utilizat la plată 7 bilete la ordin, fiecare în valoare de 29.757 euro, comisionul fiind conform art.3.2 din contract, de 892,71 euro, pentru biletul executat la 2.10.2003 operând termenul de prescripție, iar pentru celelalte 6 bilete la ordin, suma datorată cu titlu de comision este de 5.356,26 euro.
de operare, debit în sarcina pârâtei, conform facturii /033/2000 sunt de 150 euro.
Nivelul dobânzilor calculat de expertul contabil pentru decalarea scadențelor la ratele de leasing 15 și 16 este de 8225 euro și 2470 euro pentru prelungirea valabilității contractului, sumele totale datorate conform actelor adiționale fiind de 10.695 euro.
Ratele neachitate se cifrează, conform expertizei, la 78.320,66 euro. Întrucât, în cursul judecății, s-a mai achitat o parte din debit, diferența neachitată la data judecății este de 48.519,66 euro.
Reclamantele au pretins obligarea pârâtei la plata cu titlu de taxă de reziliere, respectiv de executare a unei clauze penale, în sumă de 47.039 euro reprezentând 10% din valoarea de bază a contractului.
Pârâta a contestat acest debit, susținând că, în conformitate cu dispozițiile art.14 pct.3 din contractul de leasing /033/2000, litigiul trebuia judecat cu aplicarea normelor de drept substanțial din dreptul Angliei și Țării și că, în dreptul acestor țări, clauza penală este interzisă.
Nu s-a făcut dovada dreptului străin, a interdicției clauzei penale în contractul de leasing, dar, pe de altă parte, ar fi fost necesară cererea pârâtei în sensul de a se anula clauza, în lipsa cererii tribunalul arbitral neputând pronunța anularea acesteia.
În plus, în considerarea principiului libertății contractuale, nimic nu împiedică părțile să deroge de la dispozițiile care nu au caracter imperativ în sistemul de drept pe care părțile l-au ales pentru contractul încheiat; în plus, nici nu s-a susținut că în contractele de leasing clauza penală ar fi nulă absolut.
Totuși, având în vedere că prin contractul de leasing se instituie în sarcina utilizatorului obligații de plată a unor penalități de 18% și comisioane, motiv pentru care taxa de reziliere de 10% din valoarea contractului a fost considerată excesivă, fiind redusă la J, adică la 5% în valoare de 23.515,5 euro.
Împotriva acestei sentințe a declarat acțiune în anulare, solicitându-se anularea în parte a sentinței arbitrale, în sensul înlăturării obligării petentei pârâte la următoarele debite: 23.519,5 euro (J din taxa de reziliere), 2470 euro dobânzi, 150 euro taxă de operare și 894 euro penalități aferente valorii reziduale precum și reducerea în consecință a cheltuielilor arbitrale, în măsura admiterii acțiunii în anulare.
Din sentință, se solicită menținerea a 77.252,92 euro (debit principal) și 7.407,76 euro.
În motivare se invocă următoarele:
Potrivit art.14.3 din condițiile generale ale contractului /033/2000, normele de drept substanțial care guvernează contractul, sunt cele din dreptul Angliei și Țării, iar normele procedurale sunt ale Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, completate cu normele de procedură civilă română.
În mod nelegal, s-a dispus obligarea pârâtei la plata unei jumătăți din taxa de reziliere, conform contractului /033/2000.
Întrucât norma procesuală aplicabilă este română, în materia dovedirii dreptului străin, trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art.7 din Legea 105/1992. Nu pârâta avea obligația de a dovedi conținutul legii străine, ci instanța arbitrală trebuia să facă dovada acesteia prin diligențe ori să oblige expres partea la această dovadă, nefiind deci culpa procesuală a pârâtei.
Nu este necesar a se solicita anularea unei clauze contractuale, fiind suficient a se invoca pe cale de excepție nelegalitatea acesteia.
În dreptul englez, clauzele penale sau penalitățile sunt interzise, fiind acceptate doar despăgubirile care pot fi dovedite ca fiind suportate de creditor. Dreptul englez este bazat pe precedentul judiciar. În speța "Bridge vs. Co " pronunțată de Camera în 1962 s-a statuat că, în cazul unui contract de leasing, în care utilizatorul a plătit avansul și o parte din rate, nu i se poate pretinde plata unei taxe de reziliere (clauză penală excesivă "in terrorem"),
Aceeași situație este aplicabilă în speță, petenta aflându-se în situația de a plăti o parte din ratele contractului, în timp ce reclamanta pretinde clauza penală pentru reziliere, fără a face dovada unui prejudiciu efectiv.
De altfel, toate cele 5 autoutilitare care au format obiectul contractului /033/2000 au fost restituite reclamantei în perioada 21.06 -5.08.2005.
Suma de 2470 euro (dobânzi) și 150 euro (taxă de operare) au fost achitate prin dispoziție de plată externă nr.-/21.02.2005, însă deși s-au efectuat obiecțiuni, expertul contabil nu a ținut cont de această plată.
În mod nelegal și nemotivat, instanța arbitrală a dispus obligarea la plata sumei de 894 euro (penalități la valoarea reziduală de 94.078 euro din contractul /033/2000), fiind incidente dispozițiile art.364 lit.g din pr.civ.
Penalitățile de întârziere nu pot curge decât pentru creanțe scadente. Or, plata valorii reziduale se face doar în situația în care utilizatorul optează pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor după finalizarea contractului de leasing, potrivit prevederilor art.3.3 din contract.
Petenta nu și-a exprimat niciodată opțiunea pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor, deci valoarea reziduală nu a fost niciodată scadentă.
În drept, se invocă dispozițiile art.364, 365, 366 Cod procedură civilă, art.69 și 79 din Regulile de procedură arbitrală.
Acțiunea în anulare a fost legal timbrată cu taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în anulare ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art.364 Cod procedură civilă.
Petenta reia în discuție cererile soluționate pe fond de către tribunalul arbitral fără a se întemeia pe dispozițiile art.364 lit.a-i din Codul d e procedură civilă, deși examinarea devolutivă a hotărârii nu este admisibilă (decizia nr.5447/15.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială).
Întreaga acțiune nu reprezintă altceva decât copierea obiecțiunilor formulate împotriva raportului de expertiză contabilă.
În subsidiar, se solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în anulare.
A fost admisă și administrată proba cu înscrisuri pentru petentă și cererea de informații, asupra dreptului străin în temeiul art.27 alin.2 din Legea 189/2003.
Asupra acesteia din urmă s-a revenit la termenul de judecată din 9.12.2009, pentru a nu fi afectată durata rezonabilă a procesului constatându-se că deși documentele au fost înaintate prin Ministerul Justiției autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii, fapt confirmat prin adresa nr.29864/20.03.2009, nu s-a primit nici un răspuns, acordându-se pentru lipsa acestor relații numeroase termene de judecată, existând, pe de altă parte și alte surse de informare asupra conținutului legii străine în discuție, astfel cum se prevede chiar în cuprinsul art.7 din Legea 105/1992.
Prin încheierea din 18.02.2009, s-a admis cererea de suspendare a executării silite a sentinței arbitrale.
Analizând actele dosarului, Curtea constată și reține următoarele:
În ce privește motivele invocate în cuprinsul acțiunii în anulare, se constată că petenta nu s-a circumscris dispozițiilor expres și limitativ prevăzute de art.364 pr.civ. urmărind de fapt reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului.
Or, controlul efectuat de instanță este doar un control de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii, așa cum a solicitat petenta, prin invocarea unor situații de fapt și a unor elemente probatorii interpretate greșit, care au format obiectul analizei de către tribunalul arbitral, acesta motivându-și soluția în legătură cu fiecare dintre chestiunile invocate de petentă, privind taxa de reziliere a contractului, cuantumul dobânzilor, al penalităților de întârziere și al taxelor contractuale, cu referire concretă la datele din raportul de expertiză contabilă împotriva căruia petenta și-a valorificat dreptul de a formula obiecțiuni.
Prin urmare, nu-și poate găsi aplicabilitatea nici art.364 lit.g din Codul d e procedură civilă, invocat de petentă, care prevede ipoteza în care hotărârea arbitrală nu ar cuprinde dispozitivul, motivele, data, locul pronunțării ori nu ar fi semnată de arbitri.
Pe de altă parte, nu se face dovada încălcării unor dispoziții imperative ale legii prin hotărârea arbitrală împotriva căreia este îndreptată acțiunea în anulare.
Potrivit jurisprudenței britanice (cu referire la cauzele "Bridge Co ", " Co " sau " " ultima din 2004), instanțele judecătorești au posibilitatea de a lipsi de efecte juridice acele clauze contractuale considerate "excesive" sub aspectul cuantumului daunelor interese stipulate anticipat.
Or, în același sens a procedat și instanța arbitrală și pentru același motiv expus în cuprinsul sentinței, reducând la J taxa de reziliere convenită prin contract de la 10%, la doar 5% din valoarea de bază a contractului.
În concluzie, pentru considerentele arătate, în temeiul art.366 pr.civ. acțiunea în anulare va fi respinsă.
În conformitate cu dispozițiile art.129 și 274 Cod procedură civilă, se va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în anulare formulată de petenta - FEROVIARE M SA cu sediul în I,-, Județul I, împotriva sentinței arbitrale nr.144 din 03.07.2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.323/2006 în contradictoriu cu intimații - LEASING AG cu sediul ales la.Civilă de av. ", și Asociații", B, Calea, nr.272,.16,.A,.19, sector 2, și cu sediul în B-, sector 2, INTERNAȚIONAL. cu sediul ales la.Civilă de av. ", și Asociații", B, Calea, nr.272,.16,. A,.19, sector 2, și cu sediul în B-, sector 2, și LEASING SA cu sediul ales la.Civilă de av. ", și Asociații", B, Calea, nr.272,.16,.A,.19, sector 2 și cu sediul în B-, sector 2.
Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. Jud.
Tehnored.
11 ex.
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole
