Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 21/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA

DOSAR NR-

SENTINȚA COMERCIALĂ NR.21

Sedința publică de la 18 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu

GREFIER - - -

***************

Pe rol judecarea acțiunii în anulare a sentinței arbitrale nr.192/03.10.2008 pronunțată în dosarul nr.102/2008 de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României formulată de petenta - SRL, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și A ADMINISTRATIA PROTOCOLULUI DE STAT prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata AVAS prin consilier juridic care depune delegație la dosar și intimata RA APPS prin consilier juridic care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Ambele intimate prin consilieri juridici, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul intimatelor.

Intimata AVAS prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii în anulare, ca neîntemeiată. Depune la dosar practică judiciară.

Intimata RA APPS prin prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii în anulare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 04.12.2008, având ca obiect acțiune în anularea sentinței arbitrale nr.192/03.10.2008 pronunțată în dosarul nr. 102/2008 a Tribunalului arbitral constituit în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, și RA APPS - prin Sucursala pentru Administrare și Întreținerea Fondului Imobiliar, admiterea acțiunii și modificarea sentinței arbitrale în sensul diminuării cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii se arată că:

Prin Sentința arbitrala nr.192 din 03.10.2008, pronunțată în dosarul nr. 102/2008 de Tribunalul arbitral constituit în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, au fost obligată la plata sumei de 129.044,79 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

De menționat că la data de 31.07.2008 s-a formulat de către reclamantă cerere de renunțare la judecată.

Se apreciază că potrivit art. 274 alin. (2) din Codul d e procedură civilă, tribunalul arbitral trebuia să aprecieze asupra onorariului de avocat solicitat și să dispună micșorarea lui corespunzătoare, ținând cont de cele două criterii prevăzute de lege, "valoarea pricinii" și respectiv,munca îndeplinită de avocat".

În speța, onorariul de avocat solicitat de 129.044,79 lei este exagerat de mare, atât în raport cu munca efectivă a avocatului părții adverse, în condițiile în care s-a formulat cerere de renunțare la judecată.

S-a atașat dosarul nr.102/2002 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în care s-a pronunțat sentința arbitrală nr. 192/3.10.2008.

Prin sentința sus-menționată s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanta - SRL și a fost obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în cuantum de 129.044,79 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul arbitral a avut în vedere că cererea de renunțare la judecată a fost formulată după comunicarea cererii arbitrale către pârâte și după ce au fost fixate 5 termene de judecată.

Instanța învestită cu soluționarea prezentei acțiuni în anularea sentinței arbitrale verificându-și competența constată îndeplinite condițiile articolului 365 alin. 1 Cod procedură civilă.

Față de dispozițiile articolului 364 Cod procedură civilă, potrivit cu care hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru motivele expres prevăzute în articolul 364 lit. a-i Cod procedură civilă, constată că motivul invocat de reclamantă, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată, nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute limitativ și expres de lege.

De altfel reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe nici unul din punctele prevăzute de articolele 364 lit. a-i Cod procedură civilă.

Chiar dacă instanța ar aprecia în virtutea articolului 129 alin. 4 Cod procedură civilă, că acțiunea s-ar întemeia pe dispozițiile articolului 364 lit.i Cod procedură civilă tot nu sunt îndeplinite aceste condiții față de motivul invocat în acțiunea în anulare.

Astfel, dispozițiile din Codul d procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată nu sunt imperative și nu țin de bunele moravuri sau de ordinea publică.

Ca atare, criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu pot duce la admiterea acțiunii arbitrale și desființarea hotărârii arbitrale.

Pe de altă parte nu se încalcă nici dispozițiile legale, întrucât conform articolului 246 alin. 3 Cod procedură civilă, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, instanța nu poate cenzura cuantumul acestuia pe calea aleasă de reclamantă întrucât motivul invocat nu se încadrează în nici una din situațiile expres prevăzute de articolul 364 lit. a- i Cod procedură civilă.

Față de dispozițiile foarte clare ale textului de lege, întrucât criticile formulate pe calea acțiunii în anulare nu se încadrează în nici unul din motivele expres și limitativ prevăzute de articolul 364 Cod procedură civilă, acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 192/03.10.2008 pronunțată în dosarul nr.102/2008 al Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr.192/03.10.2008 pronunțată în dosarul nr.102/2008 de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României formulată de petenta - SRL cu sediul în Otopeni, str. -, - și, nr. 5, Județ I, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B, sector 1,--11 și A ADMINISTRATIA PROTOCOLULUI DE STAT prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI cu sediul în B, sector 1,--8 și B, sector 2,-.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2009.

PREȘEDINTE

- - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.5

27.02.2009

Președinte:Ana Maria State Ungureanu
Judecători:Ana Maria State Ungureanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 21/2009. Curtea de Apel Bucuresti