Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.290
Sedința publică de la 05 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dana Arjoca
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs, formulată de recurentul petent împotriva sentinței comerciale nr.10864/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - ROMANIA SA.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 27.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 05.03.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la data de 17.05.2006, reclamanta - ROMÂNIA SA a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 12.440,9964 RON, cu cheltuieli de arbitrare.
Prin sentința arbitrală nr. 270 din 14.12.2006, tribunalul arbitral a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 12.440,9 RON reprezentând 8.590,4 RON valoarea seminței de orzoaică livrată și neachitată, plus 3.850,5 RON dobânda legală calculată până la data de 15.05.2006.
Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare petentul, care a fost soluționată prin sentința comercială nr. 10864 din 3.10.2007 de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială,în sensul respingerii ei ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că la data de 15.05.2006 (data poștei), - (actualmente - ROMANIA SA) a depus o cerere de arbitrare împotriva pârâtului la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă, prin care solicita obligarea pârâtului la plata sumei de 12.440,9964 lei, care se compune din suma de 85.904.359 lei ce reprezintă valoarea seminței de orzoaică și a îngrășămintelor livrate conform contractului și din suma de 38.505.605 lei reprezentând dobândă legală calculată până la data de 15.05.2006.
Soluționarea cauzei a fost amânată la data de 27 octombrie 2006 la solicitarea pârâtului, in sensul de a-și angaja un apărător.
La data de 27 octombrie 2006, acesta a formulat o nouă cerere prin care solicită acordarea unui nou termen pentru a-și pregăti apărarea și pentru a depune întâmpinare.
In acest sens cauza a fost amânată la 7 noiembrie 2006, termen la care a fost constatată lipsa de procedură cu acesta, acordându-se termen la 5 decembrie 2006. La această dată pârâtul a formulat o nouă cerere de amânare însă instanța arbitrală a considerat că toate împrejurările cauzei sunt lămurite și a rămas în pronunțare cu dosarul, amânând pronunțarea la 14 decembrie 2004. La această dată a admis cererea cu care a fost investit.
La data de 3.10.2007, petentul a solicitat instanței să dispună suspendarea cauzei in conformitate cu dispozițiile art.244 alin.1 Cod Procedură Civilă până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Reghin ce are ca obiect constatarea nulității înscrisului denumit "Protocol" din data de 2.04.2003 încheiat intre părți. Instanța a respins însă această cerere având in vedere, de pe o parte că petentul nu a făcut dovada existenței acestui litigiu pe rolul Judecătoriei Reghin, și pe de altă parte soluționarea acelui dosar nu are nicio înrâurire asupra prezentei cauze, față de motivele invocate de petent in acțiunea in anulare.
In cadrul acestor motive, petentul susține că hotărârea arbitrală a fost dată de către un tribunal arbitral care nu a fost constituit in conformitate cu prevederile convenției arbitrale și că dreptul la acțiune a fost prescris.
Insă, analizând dispozițiile art.3561alin.1 și 2 Cod Procedură Civilă (care privesc modul de soluționare a litigiului arbitral) se observă că pârâtul are obligația să depună la dosar întâmpinare în termen de 30 zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, întâmpinare care trebuie să cuprindă excepțiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt și în drept la această cerere, probele propuse în apărare. 2 prevede că excepțiile și alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin întâmpinare trebuie ridicate, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la primul termen de înfățișare.
Conform art.35812Cod Procedură Civilă, orice excepție privind existența sau validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de înfățișare trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, până cel mai târziu la acest prim termen.
Or, așa cum s- arătat anterior, petentul nu a formulat în dosar decât diverse cereri de amânare a cauzei, nu a depus la dosar întâmpinare și nu a invocat excepții, astfel că aceste aspecte nu pot fi invocate direct in acțiunea în anulare, tribunalul arbitral soluționând litigiul în conformitate cu normele procedurale.
In plus, așa cum intimata a făcut dovada, la data introducerii cererii de arbitrare, aceasta avea sediul in B, astfel că sesizarea instanței arbitrale s-a făcut cu respectarea clauzei arbitrale privind competența.
Nici motivul privind prescripția dreptului material la acțiune nu subzistă având in vedere că la data de 2.04.2003 intre părți s-a încheiat un protocol prin care petentul a recunoscut că la 2.04.2003 avea față de intimată o datorie de 110.904.359 ROL, obligându-se la achitarea debitului în trei tranșe, până la 16.06.2003 (suma de 25.000.000 ROL până la 15.03.2003; 30.000.000 ROL până la 15.05.2003 și 55.904.359 ROL până la 16.06.2003).
Or, acțiunea arbitrală se referă la ultimele 2 tranșe, cererea fiind trimisă la Curtea de arbitraj la 15.05.2006 (data poștei). Or, conform articolului 16 din Decretul nr.167/1958, prin recunoașterea expresă prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă, efectul fiind conform articolului 17 ștergerea prescripției anterioare recunoașterii.
In consecință, față de cele reținute și având in vedere și dispozițiile art.364 Cod Procedură Civilă, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată.
De asemenea ca și consecință, respingând cererea în anulare a respins și cererea de suspendare a executării sentinței arbitrale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
În motivarea recursului, se arată că s-a solicitat instanței să constate faptul că hotărârea arbitrală s-a dat de către un tribunal arbitral care nu a fost constituit în conformitate cu prevederile convenției arbitrale.
Prin clauza compromisorie, părțile au stabilit cadrul în care eventualele litigii urmează sa fie soluționate:
- de către tribunalul arbitral de la sediul cumpărătorului;
- după regulile Curții de Arbitraj comercial, etc. de pe lângă CCIA a României.
Ori, la data semnării contractului de vânzare cumpărare nr. 462/09.03.2001, sediul paratei - Romania SA era În R, jud.
Așadar, având în vedere faptul că și domiciliul recurentului este tot în R, că toate obligațiile contractuale urmau să fie executate în R, este cât se poate de clar că din punct de vedere teritorial, competentă de soluționare a eventualelor litigii trebuia să revină, potrivit voinței părților, Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț si Industrie
Este adevărat că, la momentul introducerii cererii, pârâta își schimbase sediul central in B, dar acest aspect nu este de natură a aduce vreo modificare voinței părților clar exprimată în contractul de vânzare cumpărare, în condițiile în care nu s-a cerut acordul în vederea semnării vreunui act adițional la contract, cu privire la stabilirea competentei teritoriale a tribunalului arbitral; la data la care s-a semnat contractul s-a consimțit ca părțile să se supună hotărârii tribunalului arbitral de la sediul de atunci al pârâtei, adică cel de pe lângă
Acest aspect rezultă cu claritate din următoarele aspecte:
-nu exista, pe atunci, nici un fel de premisă care să determine recurentul să considere că intimata își va schimba vreodată sediul din R;
-ambele părți contractante aveau domiciliul/sediul în R;
-toate obligațiile contractuale urmau să fie executate în R;
-recurentul este agricultor, mic producător, cu posibilități financiare reduse; nu putea (și nu poate nici acum) face față cheltuielilor unui proces în B, astfel încât nu avea cum să consimtă la o eventuală propunere de soluționare a litigiilor în B;
-singurul aspect aparent contrar celor de mai sus, ar putea rezulta în mențiunea potrivit căreia arbitrajul se va desfășura după regulile Curții de Arbitraj de pe lângă CCIA a României. Această mențiune nu înlătură, însă, argumentele expuse anterior, în condițiile în care scopul urmărit de părți a fost doar să delimiteze "regulile" după care urmează să fie soluționat litigiul, nu și instanța competentă. Aceste reguli de soluționare pot, așa cum reiese din prevederile legii procedurale civile, să fie liber alese de părți, prin convenția arbitrală, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat (nu este de ignorat și faptul că, cel mai probabil, părțile au avut în vedere în mod eronat o ierarhizare -care în realitate nu există- a instanțelor arbitrale, considerând că ar fi bine să fie respectate regulile "celei mai înalte instanțe arbitrale).
Prin urmare, față de cele mai sus arătate, este evident că acest litigiu a fost soluționat de un tribunal arbitral care nu a fost constituit potrivit voinței părților, voință potrivit căreia litigiile dintre ele urmau să fie soluționate la R, nu în
Instanța a reținut, în conformitate cu prevederile art. 35812Cod procedură civilă, că orice excepție privind existența sau validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii trebuie, sub sancțiunea decăderii, ridicată prin întâmpinare sau cel târziu până la prima zi de înfățișare.
Instanța retine, de asemenea, că nu s-a depus întâmpinare ci doar "diverse cereri de amânare."
Litigiul a fost soluționat în doar două termene, urmare a ignorării singurei cereri de amânare, deși aceasta fusese perfect întemeiată:
-primul termen fixat pentru arbitraj a fost 27 octombrie 2007. Pentru acest termen recurentul a expediat Ia dosar un înscris in cuprinsul căruia desemna arbitrul și arbitrul supleant, în conformitate cu prevederile Curții;
- deși înscrisul a fost înregistrat la sediul curții la 2.10.2007 -adică cu cel puțin 3 zile înainte de termen, Curtea a reținut că nu s-a îndeplinit obligația de a desemna un arbitru până la termenul stabilit, astfel încât a procedat la desemnarea unui arbitru din oficiu;
-Curtea a acordat un al doilea termen, pentru 5 decembrie 2007. La această dată, apărătorul ales a fost în imposibilitate să se prezinte în fața Curții, datorită programului aglomerat, astfel încât a solicitat acordarea unui termen, invocând și demararea unor proceduri de conciliere între părți cu privire la valabilitatea înscrisului de care reclamanta se prevalează;
-această cerere de amânare, deși întemeiată, a fost ignorată cu desăvârșire de tribunalul arbitral, care nu s-a pronunțat în nici un fel asupra ei si a acordat cuvântul in fond.
În această situație, hotărârea instanței de fond cu privire la acțiunea în anulare promovată, apare ca fiind neîntemeiată: dreptul petentului de a invoca excepțiile arătate în fata tribunalului arbitral, până la prima zi de înfățișare, nu a putut fi exercitat, deoarece Curtea a trecut Ia soluționare cu încălcarea dreptului la apărare, ignorând cererea de amânare a judecării cauzei depusă de pârât pentru motive justificate. Este adevărat faptul că acele excepții trebuie invocate sub sancțiunea decăderii, cel târziu până la prima zi de înfățișare, dar soluția corectă impunea ca, mai întâi, să se parcurgă pașii procedurali cu respectarea dreptului la apărare; tribunalul arbitral trebuia să se pronunțe asupra singurei cereri de amânare (în realitate, așa cum s-a arătat, nu au existat "diverse" cereri de amânare ci doar una) și, având în vedere motivele întemeiate invocate, sa acorde un nou termen, pentru care s-ar fi prorogat și prima zi de înfățișare.
S-a solicitat instanței, în subsidiar, pentru situația în care considera că voința părților a fost respectată și cauza a fost soluționată de un tribunal arbitral competent, să constate faptul că dreptul la acțiune în sens material al pârâtei, pentru obținerea sprijinului forței publice în vederea îndeplinirii obligațiilor decurgând din contractul de vânzare-cumpărare nr. 462/9.03.2001 s-a prescris.
La data de 20 septembrie 2002, pârâta din cauza de față a efectuat, este adevărat, un act întrerupător al cursului prescripției: a înregistrat, Ia sediul Tribunalului Mureș, o cerere de emitere a somației de plată, cu privire Ia aceleași sume de bani. Ordonanța conținând somația de plată a fost, în cele din urmă, anulată tot de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 10754/2002, Ia data de 5 februarie 2003.
În aceste condiții, la data de 2 aprilie 2003 s-a încheiat, între recurent și o persoană care a pretins că este reprezentantul pârâtei, un protocol cu privire la modul în care urmau să fie executate obligațiile convenite. Din acest protocol reiese că suma restantă urma să fie achitată în trei tranșe, cu următoarele scadențe: 15 aprilie 2003, 15 mai 2003, 16 iunie 2003.
La data de 1 decembrie 2006, s-au demarat procedurile de conciliere prealabilă cu reclamanta - ROMANIA în conformitate cu prevederile articolului 720 indice 1 Cod procedură civilă, cu privire Ia înscrisul în temeiul căruia a fost introdusă cererea care face obiectul dosarului de față. Potențialul litigiu are ca obiect constatarea nulității absolute a acestui înscris că urmare a lipsei capacității de folosință, având în vedere faptul ca Protocolul încheiat Ia data de 2 aprilie 2003 a fost semnat de o persoană care nu avea drept de reprezentare a societății.
În această situație, având în vedere că acest litigiu va fi soluționat de o instanță de drept comun -cauza face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Reghin -, în considerarea faptului că este vorba chiar de actul care întemeiază pretențiile formulate în fața tribunalului arbitral, de creditoare, s-a solicitat suspendarea judecării dosarului 166/2006 până la momentul la care cererea de constatare a nulității absolute a Protocolului va fi soluționată, definitiv si irevocabil.
Aceeași cerere de suspendare a fost formulată și în fața primei instanțe, pentru termenul din 3 octombrie 2007.
Dacă tribunalul arbitral a ignorat cererea de suspendare în același mod în care a trecut și peste dreptul la apărare, instanța de drept comun a avut o poziție mai nuanțată: a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, reținând că soluționarea acelui dosar nu "are nici o înrâurire asupra prezentei cauze".
Se observă netemeinicia sentinței criticate și cu privire Ia acest aspect: în dosarul menționat al Judecătoriei Reghin, urmează să se analizeze valabilitatea înscrisului constatator al drepturilor pentru a căror ocrotire creditoarea s-a adresat tribunalului arbitral. Cu alte cuvinte, desființarea retroactivă a acestui înscris de către instanța de drept comun ar lipsi de orice suport pretențiile creditoarei. Suntem, fără îndoială, în prezența celei mai clare situații cu putință în care dezlegarea unei cauze atârnă, în întregime, de soluția care se va da într-o alta. Soluția corectă impunea, așadar, suspendarea judecării cauzei, atât în fața tribunalului arbitral cât și în fața primei instanțe de drept comun.
În drept, se invocă articolul 3041Cod procedură civilă.
Pentru termenul din 27.02.2008, intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
La același termen, Curtea a respins cererea de suspendare a cauzei conform articolului 244 pct. 1 Cod Procedură Civilă având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței pe rol a dosarului nr- al Judecătoriei Reghin cu obiectul invocat, în raport cu care s-a solicitat suspendarea judecății cauzei.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Părțile au încheiat la 9.03.2001 contractul de vânzare-cumpărare pentru orzoaică nr.462 în care la articolul 14 s-a stipulat că eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu derularea contractului vor fi deduse spre soluționare arbitrajului de pe lângă Camera de Comerț și Industrie de la sediul cumpărătorului.
La data formulării acțiunii arbitrale, cumpărătorul - ROMÂNIA SA (în prezent - RROMÂNIA SA) avea sediul în B, astfel că în mod corect a fost sesizată Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Voința părților a fost clar exprimată în sensul arbitrajului de la sediul cumpărătorului, fără nicio precizare că s-ar avea în vedere sediul de la momentul încheierii contractului, fiind de asemenea fără relevanță că ambele părți aveau la semnarea convenției domiciliul/sediul în R, că obligațiile contractuale urmau a fi executate în R sau că recurentul, mic producător, nu ar putea suporta financiar un proces în
Deși articolul 3585Cod Procedură Civilă prevede că amânarea litigiului se poate acorda pentru motive temeinice și doar o singură dată, tribunalul arbitral a amânat judecata de două ori la cererea pârâtului pentru lipsă de apărare și pentru a-și pregăti apărarea, în fața tribunalului arbitral fiind formulate trei astfel de cereri, motiv pentru care dreptul la apărare al pârâtului a fost pe deplin respectat.
Pe de altă parte, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepții până la primul termen de înfățișare și în consecință a operat sancțiunea decăderii prevăzute de articolele 3561alin. 2 și 35812alin. 1 Cod Procedură Civilă iar excepțiile nu mai pot fi invocate direct în căile de atac.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, nici până la momentul soluționării recursului nu s-a făcut dovada existenței pe rolul Judecătoriei Reghina dosarului nr- având ca obiect constatarea nulității absolute a protocolului din 2.04.2003 prin care recurentul a recunoscut datoria, întrerupând cursul prescripției conform articolului 16 alin.1 lit. a din Decretul nr.167/1958.
Mai mult, recurentul nu că a recunoscut suma restantă ce urma să fie achitată în trei tranșe, ci invocă ca motiv de nulitate lipsa calității de reprezentant a celui ce a semnat protocolul din partea societății intimate.
Față de cele arătate, conform articolului 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, cererea de suspendare a executării sentinței atacate rămânând fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul petent împotriva sentinței comerciale nr.10864/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - ROMANIA SA.
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței atacate ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
13.03.2008
Președinte:Dana ArjocaJudecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu
