Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 316/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 316
Ședința publică de la 10 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - - S împotriva Sentinței nr. 82/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat arată că nu are dovada mandatului din partea lichidatorului Insolvență H, dar susține că o va depune până la sfârșitul dezbaterilor.
Instanța, îi pune în vedere să depună această dovadă, sub sancțiunea pronunțării pe lipsa de mandat.
La reluarea cauzei, la sfârșitul dezbaterilor, la apelul nominal se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Mandatarul - - depune la dosar împuternicire avocațială, prin care face dovada mandatului de reprezentare din partea administratorului judiciar Insolvență.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat solicită repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate.
Solicită cheltuieli de judecată contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin Sentința civilă nr. 82/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Albas -a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta - -, societate în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar INSOLVENȚĂ în contradictoriu cu pârâta și în consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3203,7 EUR, reprezentând contravaloarea facturii nr. 785/17.03.2006, s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 15.088,44 EUR reprezentând contravaloarea facturii nr. 809/11.04.2006 și la plata penalităților de întârziere și a fost obligată pârâta la plata sumei de 960 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că:
La data de 24.11.2000 părțile au încheiat contractul în regim lohn nr. 2272/2000 prin care reclamanta - - S, în calitate de producător, s-a obligat să confecționeze pentru pârâta COMPANIA ITALIANA, în calitate de beneficiar, aproximativ 10.000 de poșete de damă din piele, cu material livrat de beneficiar.
Prin actul adițional nr. 1/09.09.2002 la contract s-a confirmat schimbarea denumirii beneficiarului în.
Conform dispozițiilor art. 5 din contract, prețul lucrărilor urma să fie achitat prin transfer bancar swift în termen de 30 de zile de la data livrării bunurilor pe baza unei facturi eliberate de - - pentru manoperă.
Conform facturii nr. 785/17.03.2006, ca urmare a comenzilor nr. - și -, reclamanta i-a livrat pârâtei 41 de colete conținând 528 bucăți genți din materiale combinate, în valoare totală de 3203,7 Eur.
Din declarația vamală depusă la dosar rezultă că marfa menționată în factura de mai sus a fost expediată pârâtei în aceeași zi, respectiv la data de 17.03.2006.
La data de 111.04.2006 reclamanta a emis factura proformă nr. 809 pentru suma de 15.088,44 lei reprezentând contravaloarea a 2013 colete. Reclamanta nu a făcut însă dovada că marfa menționată în această factură a fost efectiv expediată pârâtei.
Acțiunea formulată de reclamantă a fost doar în parte întemeiată pentru următoarele considerente:
Pârâta nu a contestat că reclamanta i-a livrat efectiv gențile conform facturii nr. 785/17.03.2006, dar se apără și invocă drept motiv pentru neachitarea prețului, faptul că reclamanta nu a respectat termenul de livrare, stabilit pentru data de 10.03.2006 și care în opinia acesteia este un termen esențial, întrucât gențile ce urmau a fi confecționate erau special comandate pentru colecția de primăvară.
Prin ultimele note de ședință din 12.05.2008 pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii susținând în esență că obligația acesteia de a achita prețului facturilor emise de reclamantă la data de 17.03.2006 îi revenea doar în condițiile în care reclamanta și-ar fi îndeplinit în termen obligația de livrare a mărfii.
Practic, prin toate notele de ședință depuse la dosar, pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului motivat de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de livrare înăuntrul unui termen considerat de aceasta esențial și pentru care ar fi suferit un grav prejudiciu.
Susținerile pârâtei cu privire la caracterul esențial al termenului de livrare nu au fost dovedite nici în contractul încheiat inițial și nici în comenzile efectuate de aceasta și care au fost depuse la dosar, nefiind făcută vreo mențiune în acest sens.
În ceea ce privește corespondența purtată ulterior de părți și solicitarea pârâtei ca gențile să-i fie livrate în termen cât mai scurt, motivat de faptul că urmează să le prezinte la o anumită colecție în anotimpul de primăvară, acestea nu au putut fi luate în considerare și nici nu erau de natură să o angajeze în vreun fel pe reclamantă, atâta timp cât acest aspect nu i-a fost adus la cunoștință prin comenzile trimise și termenul nu a fost considerat ca atare de părți inițial.
În același sens sunt și dispozițiile art. 1024.civ. conform cărora: termenul este presupus întotdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit și în favoarea creditorului. Așa fiind, apărarea pârâtei referitoare la termenul esențial de livrare nu a putut fi primită.
În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite în doctrină pentru admisibilitatea acesteia.
În doctrină s-a stabilit că pentru a se putea invoca această excepție este necesar ca din partea celuilalt cocontractant să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă.
Potrivit comenzilor, termenul de expediere a genților era stabilit pentru data de 10.03.2006, iar reclamanta le-a expediat efectiv la data de 17.03.2007, așa cum rezultă chiar din actele depuse de pârâtă.
În condițiile în care termenul a fost depășit cu doar șapte zile, reclamanta nu a putut fi considerată atât de culpabilă pentru neexecutarea corespunzătoare a obligației sale, încât pârâta să fie îndreptățită să invoce neexecutarea contractului.
Practic, și la data de 17 martie, ca și la data de 10 martie 2006, era tot primăvară, astfel încât pârâta avea posibilitatea să prezinte gențile la colecția specifică acestui anotimp, iar prejudiciul pretins suferit de aceasta era practic inexistent.
Cu totul alta era situația dacă termenul de livrare ar fi fost depășit cu mai multe luni de zile.
Pentru aceste motive, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3203,7 Eur reprezentând contravaloarea facturii nr. 785/17.03.2006 a fost apreciată ca fiind întemeiată.
În ceea ce privește factura proformă nr. 809/11.04.2006 pretențiile reclamantei au fost nefondate.
Această factură a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 5 alin.2 din contract, în conformitate cu care: beneficiarul se obligă să plătească în avans ultima livrare a comenzii pe baza unei facturi emise de la producător, după ce s-a efectuat controlul calitativ al bunurilor care urmează să fie trimise beneficiarului.
Din modul de redactare a articolului susmenționat rezultă că pentru aplicarea acelei clauze contractuale era necesar să fie îndeplinite anumite condiții, și anume: să fie vorba de ultima livrare a comenzii și să se fi efectuat controlul calitativ al bunurilor ce urmează a fi trimise beneficiarului.
Reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost îndeplinite aceste condiții, din actele depuse la dosar nereieșind că acea factură a fost emisă pentru ultima livrare a comenzii și nici că s-a efectuat controlul calitativ al bunurilor ce urmau să fie trimise pârâtei în calitate de beneficiar.
Mai mult decât atât, reclamanta nu a făcut dovada că a livrat efectiv pârâtei marfa menționată în acea factură, astfel că nu era îndreptățită să solicite achitarea ei.
Deși a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere reclamanta nu a indicat care era temeiul acestora.
Examinând contractul încheiat de părți, instanța a constatat că acesta nu conținea nicio clauză cu privire la penalități de întârziere.
Clauza cu privire la plata penalităților de întârziere are caracterul unei clauze penale în sensul prevăzut de art. 1066.civ. astfel că pentru a fi aplicabilă era necesar să fi fost inserată în contract.
Întrucât părțile nu au prevăzut o astfel de clauză în contract pârâta nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - - S, solicitând repunerea în termenul de recurs și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că nu i-s fost comunicată sentința la sediul social. Pârâta nu a contestat executarea contractului, reclamanta îndeplinindu-și întocmai obligațiile contractuale. Pârâta trebuia să facă verificarea calitativă a mărfurilor. Penalitățile de întârziere sunt datorate în temeiul art. 43.com.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 și 274.pr.civ. și art. 43.com.
Recursul este scutit de taxe.
Cu privire la declararea peste termen a recursului, curtea de apel reține următoarele:
Recursul a fost declarat de reclamanta în insolvență reprezentată de administratorul judiciar care a dat împuternicire avocatului la 16.01.2009 (fila 15 din dosar). De altfel, după deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei, aceasta putea sta în justiție doar prin administratorul judiciar care a înlocuit administratorul social preluându-i toate atribuțiile.
În aceste condiții, comunicarea sentinței atacate la sediul social este irelevantă, câtă vreme a fost comunicată administratorului judiciar la 9.07.2008. Administratorul judiciar a semnat de primire. Acesta a avut cunoștință de la acea dată despre sentința atacată, putând exercita recursul în termen de 15 zile.
Reclamanta în insolvență nu a făcut dovada intervenirii vreunei cauze de repunere în termenul de recurs.
În aceste condiții, față de prevederile art. 301.pr.civ. prezentul recurs apare drept tardiv, urmând să fie respins ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - "" - S împotriva Sentinței nr. 82/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.04.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th. - Ex.2/06.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
