Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 78/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.78
Ședința publică de la 24 aprilie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în anulare formulată de reclamantul, împotriva sentinței arbitrale nr.101/17.05.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.255/2006, în contradictoriu cu pârâtul.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul pârâtului solicită acordarea unui termen, având în vedere faptul că deși nu s-a reușit soluționarea litigiului pe cale amiabilă până la acest termen, are că se va soluționa într-un final.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de pârât ca nefondată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul pârâtului solicită respingerea acțiunii în anulare ca nefondată și menținerea sentinței arbitrale atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16.01.2008, reclamantul a formulat o acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr.101/17.05.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, solicitând în contradictoriu cu pârâtul, desființarea hotărârii arbitrale, rejudecarea cererii de arbitraj pe fond, astfel cum a fost precizată și restrânsă, respectiv admiterea acesteia în sensul desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 31.03.2006 pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către pârât. Prin sentința arbitrală s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
În motivarea acțiunii în anulare, reclamantul a susținut că hotărârea arbitrală încalcă dispoziții imperative ale legii și faptul că tribunalul arbitral s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
În dezvoltarea primului motiv de anulare prevăzut de art.364 alin.1 lit.i Cod procedură civilă, reclamantul învederează că, prin înscrisul intitulat "Declarație", dată de dl. la data de 14.02.2007, s-au încălcat dispozițiile art.1191 Cod civil, cu privire la admisibilitatea probei cu martori.
Prin al doilea motiv de anulare invocat de reclamant, circumscris art.364 alin.1 lit.g Cod procedură civilă se susține că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat cu privire la cererea de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare pentru neexecutarea culpabilă, la scadență, a obligație de plată a ratei 2 din preț.
La termenul de judecată din data de 28.02.2008, reclamantul și pârâtul prin reprezentanții lor legali în instanță, au învederat posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
Până la termenul din 24.04.2008 părțile nu au putut prezenta tranzacția încheiată privind aspectele aflate în litigiu, astfel că, instanța a reținut cauza în pronunțare.
Analizând sentința arbitrală nr.101/17.05.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr.255/2006, în raport de cele două motive în anulare evocate (art.364 alin.1 lit.i și lit.g Cod procedură civilă), Curtea reține următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de arbitraj, reclamantul a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la 31.03.2006 cu pârâtul, în calitate de cumpărător, repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, susținându-se că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în sensul neplății celei de-a doua tranșe de preț, respectiv a sumei de 325.000 Euro din totalul de 1.125.000 Euro, conform contractului de vânzare-cumpărare.
Ulterior, prin cererea completatoare, reclamantul a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pentru pretinsa neexecutare culpabilă a obligației de plată a ratei 2 din prețul vânzării și pentru nerespectarea obligației de furnizare a capitalului de lucru pentru societate, repunerea părților în situația anterioară și plata de despăgubiri în valoare de 3.000.000 Euro.
Prin cererea precizatoare din data de 20.03.2007, reclamantul a renunțat la capetele de cerere privind repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și acordarea despăgubirilor în sumă de 3.000.000 Euro.
Prin sentința arbitrală nr.101/17.05.2007 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost modificată, respectiv capătul de cerere privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la 30.03.2006.
În motivarea sentinței, tribunalul arbitral a reținut în ceea ce privește pretinsa neexecutare a obligațiilor asumate de către pârât, în urma administrării probatoriului cu înscrisuri și interogatoriu, că pârâtul și-a executat în integralitate obligația de plată a ratei I și ratei II, astfel că în temeiul art.969, 1020-1021 cod civil a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Primul motiv al acțiunii în anulare potrivit căruia, instanța arbitrală a încălcat dispozițiile legale în materia probatoriului prevăzut de art.1191 Cod civil prin considerarea ca probă concludentă a "Declarației" dată de dl. la data de 14.02.2007, este neîntemeiat.
Prin această declarație, dl. a confirmat că, înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare, a plătit reclamantului, în numele pârâtului, suma de 10.000 Euro în numerar.
Instanța arbitrală a acordat acestui înscris intitulat "Declarație" valoarea probatorie a unui înscris, fără a se încălca dispozițiile legale prevăzute de Codul civil cu privire la admisibilitatea probei testimoniale. De asemenea, instanța arbitrală pentru a-și forma convingerea, a coroborat acest înscris cu celelalte probe, respectiv documente bancare depuse la dosar, răspunsurile reclamantului și recunoașterea acestuia din interogatoriul formulat de pârât, declarația semnată de reclamantă și depusă la Registrul Comerțului.
Nici cel de-al doilea motiv de anulare întemeiat pe art.364 alin.1 lit.g Cod procedură civilă nu este fondat. Atât din dispozitivul hotărârii arbitrale atacate, cât și din considerentele acesteia rezultă că instanța arbitrală s-a pronunțat asupra cererilor cu care a fost învestită, respectiv asupra cererii de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare pentru neexecutare culpabilă la scadență, a obligației de plată a ratei 2 din preț.
În concluzie, Curtea consideră că sunt nefondate cele două motive de anulare a sentinței arbitrale invocate de reclamantul, astfel că urmează să respingă acțiunea în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în anulare formulată de reclamantul cu domiciliul ales la, & Asociații în B, str. - -, nr.1-5,.7, sector 5, împotriva sentinței arbitrale nr.101/17.05.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.255/2006, în contradictoriu cu pârâtul cu sediul ales la & Asociații în B, str. - - - House, nr.4-8,.8, sector 1, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2008.
PREȘEDINTE: Iulia Prelipcean
I -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 14.05.2008
Tehnored. - 20.05.2008
Nr.ex.: 4
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean