Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 503/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.503R
Ședința publică de la 24 aprilie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - COM SRL, împotriva sentinței comerciale nr.684/17.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimatul a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare, iar recurenta nu a timbrat.
Având în vedere că intimatul prin întâmpinare a solicitat judecata în lipsă Curtea reține cauza în pronunțare.
Până la sfârșitul ședinței de judecată se prezintă, consilier juridic al recurentei care depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Curtea va reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.684/17.01.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus dizolvarea nicușor com, în temeiul dispozițiilor art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, respectiv pentru că societatea pârâtă nu a mai depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005, fiind justificată sancțiunea dizolvării pentru acest motiv.
În termenul legal, nicușor com a declarat recurs împotriva acestei sentințe și a solicitat anularea hotărârii atacate și menținerea în funcțiune a societății recurente.
În motivarea recursului se susține în temeiul dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, că la data de 06.02.2008, recurenta a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2003 - 2005, înregistrate sub nr.44211, 44221 și 44236 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și că astfel au fost înlăturate cauzele care au dus la pronunțarea unei hotărâri prin care s-a dispus dizolvarea societății recurente.
Prin întâmpinare, intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a arătat că înțelege să lase la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Au fost atașate la dosar, în copii conform cu originalul, formularele de înregistrare la Registrul Comerțului de către recurentă a situațiilor financiare aferente anilor 2003 - 2005.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, în raport de înscrisurile depuse în susținerea recursului și ținând seama de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă și art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, Curtea reține că, ulterior pronunțării hotărârii recurate, la data de 06.02.2008, au fost înregistrate de către recurentă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. 44211, 44221 și 44236 bilanțurile contabile aferente anilor 2003 - 2005. Acesta a fost motivul pentru care Tribunalul Bucureștia dispus dizolvarea societății nicușor com
Sigur că recurenta și-a îndeplinit cu întârziere obligația legală de a depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile financiare anuale aferente anilor 2003 - 2005, însă dispozițiile art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, prevădposibilitateapentru instanță de a aplica sancțiunea dizolvării la cererea unei persoane interesate. În speță, sancțiunea dizolvării societății recurente nu mai are justificare în fapt și în drept, fiind împlinită lipsa bilanțurilor contabile prin înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București la data de 06.02.2008.
Ca urmare, recursul este întemeiat și în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea îl va admite și drept consecință, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de dizolvare a societăți pârâte ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta nicușor com, împotriva sentinței comerciale nr.684/17.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGITRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge cererea de dizolvare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă
I - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 5.05.2008
Tehnored. - 8.05.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă