Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 126/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V- A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALA NR.126

Ședința publică din 26..09.2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

Grefier - -

**************************

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, având ca obiect acțiunea în constatare.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la 19.09.2008, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta decizie, cind, avand nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, Curtea a amanat pronuntarea la data de 26.09.2008, cand a decis urmatoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de față;

- și au investit Curtea de Apel Iași - Secția Comercială,în dosarul nr- cu acțiune în constatare în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că suma de 1.710.372,86 USD și 952,00 RON solicitată de intimată reprezintă o plată nedatorată de către reclamanți.

În motivarea cererii s-a arătat că, în baza adresei nr.1952/1.03.2008 emisă de B, în calitate de cesionar al și BANCA AGRICOLĂ SA, acesta a solicitat de la reclamanți plata sumelor de 1.710.372,86 USD și 952,00 RON, arătând totodată că urmează a continua procedura de executare silită prin valorificarea prin licitație publică a imobilului constituit garanție în favoarea creditului acordat SC SRL

Anterior, prin alte două adrese, respectiv nr. 11598/30.08.2007 și nr. 40528/13.10.2005 i-a comunicat că va executa contractul de garanție imobiliară nr.2028/1994, pentru faptul că au calitate de garanți ipotecari ai debitoarei SC SRL

Cu scrisoarea din 15 octombrie 2005 reclamanții au comunicat că prin sentința civilă nr. 7/COM/28.09.1999 Tribunalului Iași, contractul de garanție sus-menționat a fost executat în sensul că s-a autorizat de către judecătorul-sindic vânzarea directă a apartamentului ipotecat numitului G cu suma de 55.000.000 lei, iar acesta cu chitanțele nr.-/30.07.1999 și nr.-/30.07.1999 a achitat prețul de 55.000.000 lei plus 1.000.000 lei transcrie și 5.000.000 lei linie bar.

În final, s-a arătat că prin decizia comercială nr.774/8.09.2003 a Curții de Apel Iașia fost înlăturată răspunderea personală a administratorului iar nu a avut obiecțiuni la vânzarea directă a apartamentului ipotecat și nici la planul de distribuire a fondurilor, însă intimata continuă nejustificat formele de executare asupra apartamentului.

La dosar s-a depus adresa nr. 40528/13 octombrie 2005 din care rezultă că a comunicat contestatorului - titlurile executorii ce constituie soldul sumei de 1.710.372,86 USD din convenția angajament nr. 17/3.03.1995 și addendum-ul nr. 24/17.03.1995 la acesta, - contractul de credit nr.10013/25.03.1993;- contractul de credit nr. 4781/18.05.1993; - contractul de credit nr. 71/23.08.1993 și contractul de garanție imobiliară nr. 2028/11.02.1994 autentificat cu nr. 2512/23.02.1994 și transcris sub nr.996/23.02.1994 la notariatul de Stat

În contradictoriu cu a formulat întâmpinare solicitând,pe cale de excepție, necompetența teritorială a Curții de Apel Iași ( filele 46-50 dosar fond).

Totodată intimata a solicitat instanței să se califice acțiunea ca fiind contestație la executare și față de această calificare a invocat excepția tardivității contestației.

Totodată a arătat că în situația în care instanța apreciază că acțiunea nu poate fi calificată contestație la executare, intimata a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii față de dispozițiile articolului 111 Cod procedură civilă.

Pe fond, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a arătat că a solicitat relații cu privire la acest imobil de la Primăria P și biroul de carte funciară

Din adresa nr.13101/5.06.2007 a Primăriei P și adresa nr.5587/2007 a Biroului de Carte Funciară a rezultat că proprietar al imobilului ipotecat este -, iar ipoteca în favoarea nu fost radiată, motiv pentru care intimata a solicitat respingerea cererii întrucât debitul garantat nu a fost achitat.

Prin sentința comercială nr. 1/21 aprilie 2008 Curtea de Apel Iași - Secția Comercială a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Iași și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.

În fond după declinare, s-a format dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială, iar reclamanții au răspuns la întâmpinare precizând că în cauză nu este incidentă modalitatea procedurală a contestației la executare ci acțiune în constatare pentru plată nedatorată.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a califica cererea ca fiind contestație la executare întrucât prin petitul acțiunii reclamanții tind la anularea formelor de executare silită începute de prin instituirea sechestrului asigurător la data de 18.09.2007 prin procesul-verbal nr. 11598.

Ca atare, actele deduse judecății și a căror nulitate se invocă sunt acte de executare și nu acte juridice de drept comun încheiate în baza principiului libertății de voință a părților.

Potrivit articolului 399 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Pe cale de consecință, modalitatea procedurală stabilită de legiuitor pentru controlul actelor de executare este contestația la executare și nu o acțiune de drept comun care urmărește constatarea nulității unor acte de executare.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de Curtea urmează aoa dmite întrucât conform dispozițiilor articolului 401 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, contestația la executare poate fi introdusă în termen de 15 zile de când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.

În speță, contestatorii au avut cunoștință de începerea executării silite, de la data de 18.09.2007 când s-a aplicat sechestrul asupra imobilului în litigiu, conform procesului verbal nr.11598 (filele 31-32 dosar fond) însă nu au formulat contestație la executare în termenul de 15 zile prevăzut în actul normativ sus-menționat ci au depus cererea la data de 31.03.2008 cu mult peste termenul legal.

Față de aceste împrejurări, Curtea va admite excepția tardivității contestației invocată de intimată și pe cale de consecință, va respinge contestația, ca fiind tardiv declarată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv declarată contestația formulată de contestatorii și, domiciliați în P,-, -. A, Județ I, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1,--11.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 26.09.2008.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

5ex.

10.11.2008

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 126/2008. Curtea de Apel Bucuresti