Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 136
Ședința publică de la 13.03.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
GREFIER - - -
Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul, împotriva sentinței comerciale nr. 13525/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul, reprezentat de Dl., în calitate de mandatar cu procură judiciară autentificată sub nr. 2191/02.10.2006 de depusă în original la fila 38 din dosarul de fond și intimata, reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care mandatarul apelantului, legitimându-se cu seria - nr. -, eliberată de Poliția Municipiului S la data de 24.02.1999, depune la dosar chitanța seria --7 nr. - din data de 20.02.2008, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 9,5 lei, precum și un timbru judiciar de 0,15 lei.
Răspunzând întrebărilor Curții, mandatarul apelantului precizează că are calitatea de consilier juridic și afirmă că, în afara cererii de emitere a unei ordonanțe care să cuprindă o somație de plată, care a format obiectul dosarului nr. 572/2005 al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, apelantul nu a mai demarat nici o procedură prin care să încerce să obțină obligarea la restituirea sumei achitate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1171/03.10.1996, întrucât nu a avut resursele financiare necesare achitării taxei de timbru la valoarea pretențiilor formulate pe calea dreptului comun.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea apelului.
Mandatarul apelantului solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, reluând argumentele pe larg prezentate în cererea de apel.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 21.08.2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate existența compensației de drept și judiciare între creanța sa asupra pârâtei, în cuantum de 451.715,28 lei și creanța pârâtei, în valoare de 53.969,62 lei.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că la data de 03.10.1996 a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1171, în temeiul căruia, până la data de 28.01.2002, când convenția a fost rezoluționată prin aplicarea pactului comisoriu de ultim grad stipulat de părți, a achitat pârâtei suma totală de 451.715,28 lei. Reclamantul a mai arătat că prin sentința civilă nr. 289/05.04.2001 a Tribunalului Suceavaa fost obligat la plata către a sumei de 53.969,62 lei.
Având în vedere cele două creanțe reciproce ale părților, reclamantul a solicitat să se constate compensarea lor.
Prin sentința comercială nr. 13525/16.11.2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 289/05.04.2001, Tribunalul Suceaval -a obligat pe reclamantul din prezenta cauză la plata către a sumei de 53.969,62 lei, cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a ratelor 2 și 3 din prețul stabilit conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1171/03.10.1996, dar și că, până la data desființării contractului, 28.01.2002, reclamantul achitase pârâtei suma de 401.715,27 lei, reprezentând avans, rata 1, dobânzi și penalități aferente ratei 1.
Citând dispozițiile art. 1144.civ. prima instanță a apreciat că nu poate opera compensarea, deoarece creanța reclamantului nu are caracter cert, în condițiile în care hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile purtate între părți nu au stabilit, cu certitudine, faptul că reclamantul ar fi creditorul
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, solicitând desființarea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.
În motivare, apelantul a arătat că la data de 03.10.1996 a încheiat cu intimata contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1171, în temeiul căruia, până la data de 28.01.2002, când convenția a fost rezoluționată prin aplicarea pactului comisoriu de ultim grad stipulat de părți, a achitat suma totală de 451.715,28 lei. Totodată, a mai arătat că prin sentința civilă nr. 289/05.04.2001 a Tribunalului Suceavaa fost obligat la plata către a sumei de 53.969,62 lei.
Referindu-se la obligația de restituire a sumei achitate în temeiul contractului, până la data rezoluționării sale, apelantul a arătat că, după cum rezultă și din considerentele sentinței comerciale nr. 13490/10.12.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, rămasă irevocabilă, efectul rezoluțiunii presupune repunerea părților în situația anterioară, așa încât intimata este obligată să restituie sumele încasate în temeiul contractului.
Susținând că cele două creanțe, a căror compensare o pretinde, sunt certe, lichide și exigibile, apelantul a solicitat admiterea apelului. Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de către apelant, Curtea reține următoarele:
La data de 03.10.1996 părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1171, în temeiul căruia apelantul a achitat intimatei suma totală de 401.715,27 lei, până la data de 28.01.2002, când convenția a fost rezoluționată prin aplicarea de către a pactului comisoriu de ultim grad stipulat de părți.
Se cuvine subliniat că, deși a susținut că a achitat intimatei suma totală de 451.715,28 lei, apelantul nu a probat decât plata a 401.715,27 lei.
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 289/05.04.2001, Tribunalul Suceaval -a obligat pe apelantul din prezenta cauză la plata către a sumei de 53.969,62 lei, cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a ratelor 2 și 3 din prețul stabilit conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1171/03.10.1996.
Apelantul solicită schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și constatării compensării acestor două creanțe.
Pentru a opera compensarea, așa cum pretinde apelantul, Curtea urmează să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele art. 1143-1153.civ. respectiv dacă datoriile sunt reciproce, dacă au ca obiect bunuri fungibile și dacă sunt întrunite cerințele certitudinii, lichidității și exigibilității creanțelor.
din acestea și în mod prioritar, trebuie examinate și aspectele legate de o eventuală prescripție a dreptului material al apelantului de a obține obligarea intimatei la plata sumelor achitate în contul contractului (întrucât apelantul nu deține vreun titlu împotriva intimatei) și, respectiv, a dreptului intimatei de a obține executarea silită a sentinței civile nr. 289/05.04.2001 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Examinând primul aspect, cel legat de prescripția dreptului material al apelantului de a obține obligarea intimatei la plata sumelor achitate în contul contractului, Curtea reține că în raport de data desființării contractului, 28.01.2002, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile nr.OG 25/2002, care ar fi îngăduit intimatei să rețină sumele achitate de cumpărător în contul contractului, potrivit art. 21, deoarece convenția părților încetase anterior intrării în vigoare a ordonanței sus-menționate.
Această împrejurare a fost reținută, cu autoritate de lucru judecat, atât prin sentința comercială nr. 17419/20.12.2002, cât și prin sentința comercială nr. 13490/10.12.2004, ambele pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, rămase irevocabile.
Cele de mai sus conduc la concluzia că efectele rezoluțiunii urmau a fi guvernate de regulile dreptului comun referitoare la repunerea părților în situația anterioară, așa încât o cerere a cumpărătorului în acest sens ar fi putut fi considerată întemeiată.
În acest context, Curtea subliniază că dreptul apelantului, de a solicita restituirea sumelor achitate în contul contractului, s-a născut la data rezoluționării convenției, respectiv la data de 28.01.2002.
Pentru valorificarea dreptului său, apelantul ar fi trebuit ca în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, să inițieze proceduri pentru obligarea la restituirea sumelor plătite în contul contractului.
Probele relevă însă, așa cum și mandatarul apelantului a confirmat astăzi, în ședință publică, faptul că singura procedură demarată de către apelant a fost cea care a format obiectul dosarului nr. 572/2005 al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, prin care a solicitat emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somația de plată adresată pentru restituirea sumei de 401.715,27 lei, care a fost respinsă, însă, prin sentința comercială nr. 3153/01.07.2005, rămasă definitivă.
În aceste condiții, cererea ce a format obiectul dosarului nr. 572/2005 al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială nu poate produce efectul întreruptiv al prescripției, potrivit art. 16 alin. 2, rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.
O altă procedură, pe calea dreptului comun, nu a mai fost parcursă, mandatarul apelantului invocând lipsa resurselor financiare de natură să permită părții achitarea taxei de timbru aferentă pretențiilor sale, cu toate că art. 74-81.proc.civ. prevăd proceduri prin care părțile pot beneficia de înlesniri, chiar și de scutiri de la plata taxelor de timbru.
Așa fiind, dreptul apelantului la acțiune, în sens material, în vederea obligării intimatei la plata sumelor achitate în contul contractului, s-a născut la data de 28.01.2002 și s-a stins, prin prescripție, la data de 28.01.2005, în speță nefiind incidentă nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției.
În această ordine de idei, Curtea ia act de susținerea apelantului, potrivit căreia răspunsul dat de către la întrebarea nr. 9 din interogatoriul administrat în dosarul nr. 6195/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-ar constitui într-o recunoaștere a datoriei.
O asemenea afirmație nu este susținută de argumente legale, întrucât, răspunzând întrebării nr. 9 din interogatoriul administrat în dosarul nr. 6195/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, a recunoscut doar plata de către apelant a sumei de 401.715,27 lei și împrejurarea că acestuia nu i s-a restituit nici o parte din această sumă, dar nu și o datorie a sa în sensul restituirii sumei către apelant.
Or, pentru ca recunoașterea să producă efectul întreruptiv al prescripției prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, trebuie să fie clară și neechivocă; în speță însă, nu există o recunoaștere neechivocă a datoriei, făcută de către, ca parte în folosul căreia curgea termenul de prescripție.
Având în vedere considerentele expuse mai sus și constatând și că prezenta acțiune, care pune în discuție caracterul cert al creanței de care apelantul se prevalează, a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 21.08.2006, după împlinirea termenului de prescripție, Curtea apreciază că dreptul apelantului de a solicita obligarea intimatei la restituirea sumelor achitate în contul contractului rezoluționat la data de 28.01.2002 este stins, ca efect al prescripției extinctive.
Pe de altă parte, procedând la analiza eventualei prescripții a dreptului intimatei de a obține executarea silită a sentinței civile nr. 289/05.04.2001 a Tribunalului Suceava, Curtea constată că la data pronunțării acesteia nu erau în vigoare dispozițiile art. 7208.proc.civ. referitoare la caracterul executoriu al hotărârilor pronunțate în primă instanță, în materie comercială, prevederile menționate anterior fiind introduse în Codul d e procedură civilă prin nr.OUG 138/2000, care a intrat în vigoare la data de 02.05.2001.
Prin urmare, pentru a dobândi caracter executoriu, hotărârea Tribunalului Suceava trebuia mai întâi să devină definitivă, iar apoi, să fie învestită cu formulă executorie, potrivit art. 374, 376 și 377.proc.civ.
După cum rezultă din mențiunile de pe sentința civilă nr. 289/2001, aceasta a devenit definitivă, prin anularea apelului, ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 440/2001 a Curții de Apel Suceava.
Este adevărat că această decizie nu se regăsește la dosar, dar mențiunile expuse anterior denotă faptul că ea a fost pronunțată în cursul anului 2001.
Termenul de prescripție al intimatei de a obține executarea silită a acestui titlu este reglementat în art. 131 alin. 1 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, el fiind de 5 ani și începând să curgă de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de a cere executarea silită.
Prin urmare, dreptul intimatei urma a se împlini la data de 01.01.2007, fiind însă întrerupt de recunoașterea datoriei de către apelant, prin chiar conținutul cererii de chemare în judecată, înregistrată, după cum s-a reținut deja, pe rolul primei instanțe la data de 21.08.2006.
Curtea notează caracterul clar al recunoașterii, de vreme ce apelantul propune o operațiune ce presupune existența a două creanțe, de vreme ce compensarea reprezintă în fond un mod simplificat de executare a obligațiilor, de natură să evite o plată dublă.
Tot în acest context, Curtea apreciază că dispozițiile art. 13 alin. 5 din nr.OUG 51/1998, care instituie un termen special de prescripție de 7 ani, nu-și găsesc aplicarea, căci creanța intimatei decurgând din sentința civilă nr. 289/05.04.2001 pronunțată de Tribunalului Suceava nu se regăsește în categoria celor a căror valorificare este supusă regimului de favoare prevăzut de ordonanța de urgență sus-menționată.
Prin urmare, Curtea constată că dreptul apelantului de a obține obligarea intimatei la plata sumelor achitate în contul contractului este stins, prin prescripție, în vreme ce dreptul intimatei de a obține executarea silită a sentinței civile nr. 289/05.04.2001 a Tribunalului Suceava nu a fost afectat de prescripție.
În aceste condiții, apelantul nu mai deține în prezent vreo creanță certă asupra intimatei, deoarece, o dată stins prin prescripție, dreptului său îi corespunde doar o obligație naturală a intimatei, care n-ar mai putea fi executată silit, cu concursul forței coercitive a statului, ci doar de bună-voie.
Așa fiind, cum doar intimata mai deține o creanță certă, iar nu și apelantul, o operațiune de compensare nu mai poate avea loc, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 1143-1153.civ. motiv pentru care Curtea apreciază că sentința primei instanțe este legală și temeinică, ce se impune astfel a fi păstrată.
Pe cale de consecință, în aplicarea art. 296.proc.civ. apelul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul, cu domiciliul în S,-, -. C,. 9, jud. S, împotriva sentinței comerciale nr. 13525/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, str. -. -.., nr. 50, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. Jud. /4 ex./25.03.2008
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Veronica Dănăilă
