Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.137
Ședința publică de la 13 martie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.12718/05.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare.
Se comunică întâmpinarea către apărătorul apelantei, care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținut.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cererea de apel.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligarea intimatei să permită apelantei accesul la hidranții de pe platforma din B,.- nr.8, sector 4 și să pună la dispoziția acesteia schema rețelei de hidranți și documentația referitoare la caracteristicile tehnice ale acesteia. De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata unor daune cominatorii de 10 lei pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel. Depune la dosar înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de judecată. Arată că potrivit convenției nr.4504/19.09.2001 încheiată între părți, pârâta s-a obligat printre altele să asigure accesul la hidranții de pe platforma. Din probatoriul administrat de apelantă rezultă că intimata nu a comunicat soluția tehnică privind modul în care se va proceda pentru a asigura accesul la hidranți, respectiv nu a pus la dispoziția apelantei caracteristicile tehnice ale rețelei și o schemă a acesteia. Susține că legea obligă atât pe apelantă cât și pe intimată să furnizeze aceste informații în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Arată că accesul apelantei la hidranți nu a fost îngrădit, așa cum rezultă și din răspunsul la întrebarea nr.3 din interogatoriul administrat în cauză. Arată că din convenția nr.4504/19.09.2001 nu rezultă că intimata s-ar fi obligat în vreun fel să pună la dispoziția apelantei caracteristicile tehnice ale rețelei și o schemă a acesteia, însă apelanta invocă totuși anumite dispoziții legale privind apărarea împotriva incendiilor, dispoziții care însă nu au aplicabilitate în prezenta cauză. Subliniază că în apel nu se pot modifica cererile inițiale de chemare în judecată prin adăugarea de noi motive. Solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei la daune cominatorii, deoarece acestea de acordă numai în cazul unei obligații de a face. Depune la dosar acte în dovedirea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.12718/05.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, instanța a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamanta având ca obiect obligarea pârâtei la a permite accesul reclamantei la hidranții de pe B din șos. -, nr.8, sector 4, și de a-i pune la dispoziție reclamantei schema rețelei de hidranți însoțită de caracteristicile tehnice, obligând totodată pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, deși apărările cu caracter de excepție ale pârâtei sunt nefondate, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată în măsura în care reclamanta nu a făcut dovada că pârâta îi îngrădește accesul la platforma de hidranți, încălcându-și astfel obligațiile contractuale asumate prin convenția autentificată cu nr.4505/19.09.2001.
Instanța de fond a subliniat că înscrisurile administrate de către reclamantă vădesc nemulțumirile acesteia în ce privește necomunicarea de către pârâtă a soluțiilor tehnice privind modul în care se va proceda prin asigurarea accesului la rețeaua de hidranți și refuzul acesteia de a prezenta schema tehnică a rețelei, în condițiile în care din interogatoriul administrat pârâtei reiese că această parte nu s-a opus accesului reclamantei, acces care este datorat oricum în baza legislației privind stingerea incendiilor.
De asemenea, prima instanță a reținut că, deși reclamanta invocă o încălcare a unei obligații contractuale, din analiza convenției arătate nu rezultă că pârâta s-a obligat la predarea schemei rețelei de hidranți și caracteristicile tehnice ale acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta solicitând schimbarea în tot a hotărârii și prin rejudecare admiterea în tot a acțiunii, așa cum a fost formulată.
S-a arătat că prima instanță a făcut o greșită interpretarea probelor cauzei și interpretarea termenilor convenției în măsura în care executarea obligației de acces la rețeaua de hidranți, pentru a putea fi executată trebuie, în mod necesar, să presupună că pârâta asigură mijloacele tehnice care să asigure reclamantei justa informare asupra schemei tehnice a rețelei, având în vedere regulile de interpretare a convențiilor.
Prevalându-se și de dispozițiile art.20 din Legea nr. 307/2006 și de Normele generale de apărare împotriva incendiilor, rezultă că pentru luarea tuturor măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reclamantei trebuie să-i fie pusă la dispoziție structura tehnică a rețelei de hidranți, obligație pe care pârâta refuză să o execute.
Împotriva acestui apel a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
S-a arătat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă evaluare a probatoriului din care rezultă fără tăgadă că apelantei nu i-a fost îngrădit accesul la rețeaua de hidranți, lucru implicit recunoscut prin expunerea motivelor apelului. În plus, apelanta evocă și conținutul adresei nr.4870/05.09.2007 emisă de Inspectoratul pentru situații de urgență care relevă faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile privind accesul unităților de pompieri mobile la rețeaua de hidranți pentru asigurarea împotriva incendiilor. În cadrul acestor apărări intimata subliniază și că potrivit convenției părților obligația solicitată pârâtei de a pune la dispoziția reclamantei schema tehnică și caracteristicile rețelei nu există.
S-a mai subliniat și că în cadrul apelului apelanta invocă temeiuri juridice noi, neinvocate în fața primei instanțe de fond, ceea ce echivalează schimbării cauzei juridice a cererii, nepermisă în apel, potrivit art.294 Cod procedură civilă.
Mai mult decât atât, temeiurile noi de drept invocate de către apelantă nu sunt de natură, în opinia intimatei, să contureze temeinicia cererii.
În cadrul apelului părțile nu au administrat alte probe decât cele administrate în fața primei instanțe de fond.
Analizand apelul formulat in cauza, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Obiectul actiunii introductive il reprezinta o obligatie de a face, solicitata de catre reclamanta impotriva paratei sub sanctiunea platii daunelor cominatorii, cerere avandu-si cauza juridica in convenția autentificată cu nr. 4505/19.09.2001 la BNP, conventie consemnata la dosarul cauzei si prin care, in cuprinsul clauzei 2 inserata in cuprinsul acesteia se arata ca se obliga sa asigure accesul la reteaua de hidranti situata pe B situata in șos. -, nr.8, sector 4.
Este evident ca patile nu au prevazut modalitatea de realizare a acestei obligatii prin specificarea limitelor care sa determine considerarea sa ca executata, insa, avand in vedere scopul considerat de parti la incheierea conventiei si luand in analiza si continutul corespondentei partilor incepute din luna noimembrie a anului 2006 rezulta ca disputa litigioasa are ca obiect determinarea intinderii acestui angajament, determinare care va fi realizata dupa regulile edictate de art. 977 si urmatoarele Cod civil.
Din datele dosarului, solicitarile de asigurare a accesului si detaliilor tehnice adresate de catre paratei, din modalitatea in care partile au formulat intrebarile si au prezentat raspunsurile in cadrul interogatoriilor administrate in primei instante de fond, rezulta ca intentia partilor a fost aceea de a preveni si de a securiza reteaua de hidranti situata pe B impotriva declansarii incendiilor, de a constata care este starea acestei retele in acord cu cerintele tehnice minimale de preventie obligatorie, reclamanta manifestandu-si chiar disponibilitatea de a efectua, pe cheltuiala proprie, lucrari specifice de instalare contoare si alte lucrari cu conditia colaborarii din partea paratei, pentru gasirea unor solutii comune si in functie de caracteristicile tehnice ale lucrarii.
Aceste aspecte nu puteau fi realizate, din punct de vedere practic fara o corecta informare a reclamantei asupra caracteristicilor tehnice ale retelei de hidranti si acordarea suportului tehnic corespunzator de catre parata, chiar si daca aceasta stipulatie nu-si gaseste expresie proprie in convenția autentificată cu nr.4505/19.09.2001.
solicitari scrise efectuate de catre parata in scopul accesului la reteaua de hidranti numai in conditiile unei reale prezentari a caracteristicilor tehnice ale retelei, care au precedat disputa litigioasa, parata nu le-a dat nici un raspuns, intelegand sa invoce in apararea sa, in cadrul intampinarii, exceptia nulitatii partiale a convenției autentificată cu nr.4505/19.09.2001 pentru lipsa determinarii obiectului obligatiei.
In fond, prin aceasta aparare a produs o suprapunere aprecierilor sale de netemeinicie derivand din lipsa individualizarii modalitatile in care partile au conceput indeplinirea conventiei.
concluziile inserate de catre prima instanta in considerentele hotararii pronuntate, potrivit cu care lipsa detaliilor in care partile au conceput conventia nu poate fi considerata o lipsa de obiect a anagajamantului contractual, Curtea adauga ca prin obiectul conventiei se intelege conduita asumata, obligatiile si drepturile pe care partile si le asuma in mod reciproc, obligatie care se identifica in chiar cuprisul clauzei 2 din conventia contestata.
Curtea retine si apararile formulate in cadrul apelului, potrivit cu care este implicit din formularea raspunsurilor la interogatoriu de catre, ca acesteia nu i s-a ingradit accesul la reteaua de hidranti, raspuns care se completeaza concordant cu adresa nr. 4870/05.09.2007 emisa de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dealul " care atesta ca accesul la reteaua de hidranti este deplin asigurat.
Aceste aparari vor fi combatute de catre instanta de apel.
Potrivit Ordinului Nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor emis de Ministerul Administrației și Internelor, organizarea apararii impotriva incendiilor este o obligatie generala legala, a carei indeplinire este iluzorie in situatia in care subiectul obligatiei nu poate avea detaliile legate de caracteristicile tehnice ale obiectivului, documentatia tehnica de natura a face posibila previzionarea riscului si solutiilor tehnice adoptate si posibilitatea verificarii parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor instalații, echipamente și utilaje tehnologice.
Or, in aceste conditii, neingradirea exclusiv a accesului fizic la de hidranti B de catre parata, dar fara permisiunea accesului la schema tehnica a retelei sau la documentatia referitoare la aceste caracteristici nu reprezinta o reala fi efectiva indeplinire a obligatiei de catre.
De asemenea, este nerelevanta, sub aspectul infirmarii temeiniciei cererii reclamantei, adresa nr. 4870/05.09.2007 emisa de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dealul ", de vreme ce reprezinta un act eliberat exclsiv in privinta, confirmand indeplinirea obligatiilor legale de actre aceasta societate, constatari realizate in urma stingerii unui incendiu izbucnit intr-o hala de depozit a paratei, fara nicio legatura cu obiectul actiunii de si al pretentiei deduse judecatii.
In sensul celor aratate, Curtea considera ca aprecierile primei instante care au conchis in sensul in care parata nu si-a asumat o obligatie contractuala de a pune la dispozitia reclamantei schema rețelei de hidranți însoțită de caracteristicile tehnice sunt rezultatul unei interpretari a conventiei contrar regulilor generale si contextului in care raportul litigios a fost generat.
De aceea, gasind apelul intemeiat, Curtea in va admite si schimband hotararea atacata va obliga pârâta să permită reclamantei accesul la hidranții de pe din B, șos. -, nr.8, sector 4, și să-i pună la dispoziție schema rețelei de hidranți și documentația referitoare la caracteristicile tehnice ale acesteia.
In ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la executarea obligatiei personale de a face, sub sanctiunea platii de daune cominatorii, Curtea o va respinge, in considerarea dispozitiilor art. 5803alin. 5 Cod procedură civilă, potrivit cu care, pentru executarea obligatiilor de a face sau a nu face, implicand un fapt personal al debitorului nu se pot acorda daune cominatorii.
de aceste considerente, acest capat al cererii de chemare in judecata este apreciat nefondat.
In raport cu solutia pronuntata in cadrul apelului, constatand culpa procesuala a paratei in declansarea acestui litigiu o data cu caderea sa in pretentii de reclamanta-apelanta, va fi admisa si cererea accesorie vazand cheltuielile de judecata, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, astfel, va fi obligata la plata lor, in limita dovedirii, in ambele stadii procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta cu sediul în B, șos. -, nr.8, sector 4, împotriva sentinței comerciale nr.12718/05.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu sediul în B, șos. -, nr.8, sector 4.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că:
Admite acțiunea în parte.
Obligă pârâta să permită reclamantei accesul la hidranții de pe din B, șos. -, nr.8, sector 4, și să-i pună la dispoziție schema rețelei de hidranți și documentația referitoare la caracteristicile tehnice ale acesteia.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata unor daune cominatorii de 10 lei/zi de întârziere, ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 2.512,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.03.2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
4 ex.
21.03.2008
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Veronica Dănăilă