Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 482/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 120/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 482
Ședința publică de la 13 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
Grefier: - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă PRIN MANDATAR LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA DIN CADRUL FEDERAȚIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI INTEGRARE EURO DIN ROMÂNIA împotriva sentinței comerciale nr.9259/31.10.2006, pronunțată de Secția a V-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr.18313/2006 ce a avut ca obiect acțiune în constatare a calității de acționar, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13 2008 când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 9259 din 31.10.2006, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere formulat de reclamanta în contradictoriu cu SC SA, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în formularea capătului 2 din cerere șipe cale de consecință a respins ca fiind prescris dreptul material la acțiune, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, primul capăt de cerere întemeiat pe articolul 111 Cod procedură civilă în care reclamanta a solicitat să se constate că are calitate de acționar al pârâtei, este inadmisibil, întrucât s-a solicitat constatarea unei situații de fapt și nu constatarea existenței unui drept sau inexistența unui drept.
S-a apreciat că acest capăt de cerere este inadmisibil și raportat la articolul 111 teza finală Cod procedură civilă, având în vedere că reclamanta avea la îndemână o acțiune în realizare, respectiv chiar cea formulată prin capătul 2 de cerere și alte acțiuni cum ar fi, de exemplu, ipoteza acțiunii în regularizare.
În ce privește capătul 2 de cerere tribunalul a reținut că, prin cererea sa reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la aor epune în drepturile ce i se cuvin în calitate de acționar începând cu înscrierea în Registrul Acționarilor și efectuarea cuvenitelor mențiuni la. motivând că a subscris capitalul social al societății fără a figura însă ca acționar.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că reclamanta invocă anumite neregularități, constatate după înmatricularea societății, situație în care ar fi incidente dispozițiile articolului 48 din Legea nr.31/1990 care reglementează acțiunea în regularizare prescriptibilă într-un termen special de prescripție de 1 an de la data înmatriculării societății.
Societatea pârâtă a fost înmatriculată în anul 1991, iar acțiunea a fost formulată abia la 23.05.2006 peste termenul de 1 an, caz în care excepția prescripției este întemeiată.
A apreciat tribunalul și că în ipoteza în care cererea reclamantei nu s-ar califica ca fiind o acțiune în regularizare, excepția prescripției este tot întemeiată în condițiile în care s-a solicitat obligarea pârâtei la repunerea în drepturile ce se cuvin reclamantei, deci obligația de a face, care potrivit articolului 1 și articolului 3 din Decretul nr. - se prescrie în 3 ani.
În condițiile în care reclamanta susține că a subscris capitalul social al pârâtei, plătind contravaloarea unor acțiuni în anul 1991 și a participat la majorarea capitalului social în anul 1995, față de data introducerii acțiunii (23.05.2006) chiar și termenul general de prescripție de 3 ani este împlinit.
Tribunalul a înlăturat apărarea reclamantei privind întreruperea prescripției, întrucât i s-au plătit dividende, având în vedere că aceste susțineri au rămas simple afirmații în lipsa unei dovezi cu înscrisuri în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.
În esență, apelanta susține că în cauză s-a pus în discuție prin primul capăt de cerere existența acțiunilor în patrimoniul reclamantei, fiind vorba de constatarea unui drept real de proprietate, asupra unui bun mobil necorporal, întrucât bunul/dreptul real a intrat în patrimoniul reclamantei la momentul subscrierii și vărsării sumelor reprezentând contravaloarea acțiunilor, urmată de acceptarea sumelor de către pârâta societate pe acțiuni.
Prin urmare, apreciază apelanta, primul capăt de cerere este admisibil - dreptul există în patrimoniul reclamantei apelante, recunoașterea acestui drept fiind discutată în contradictoriu cu pârâta intimată.
Susține apelanta că existența calității de acționar a fost confirmată de pârâta intimată atât în anul 1995 când, ca urmare a neacoperirii capitalului social a mai primit sumele de bani reprezentând contravaloarea acțiunilor (plata bunului și consolidarea dreptului real dobândit în anul 1991) dar și prin adresa nr. 45021 din 11.01.2006 prin care societatea, prin președintele Consiliului de administrație, a făcut o ofertă reclamantei pentru stingerea litigiului, deci existența dreptului este confirmată dar nu și întinderea acestuia.
Apelanta arată și că în mod greșit instanța de fond a reținut că trebuia dovedită de reclamantă plata dividendelor și că aceasta nu a făcut dovada cu înscrisuri, în condiția în care instanța a respins ca neconcludentă proba cu înscrisuri solicitată în temeiul articolului 172 Cod procedură civilă, respectiv de - punerea proceselor verbale AGA ale părții potrivnice și Registrului General al Acționarilor întocmit de pârâtă de la data constituirii societății.
În ce privește capătul al doilea de cerere respins ca prescris, apelanta susține că nu se află în ipoteza reglementată de articolele 46-59 pentru a se putea aplica sancțiunea prescripției prevăzută de articolul 48(3) din legea nr.31/1990, ci capătul de cerere prin care se solicită ca instanța să oblige pârâta să respecte prerogativele dreptului reclamantei de proprietate asupra acțiunilor și să facă opozabil terților dreptul acesteia asupra acțiunilor, deci calitatea de acționar, este imprescriptibil.
Și dacă s-ar admite că dreptul material la acțiune privind capătul al doilea din cerere este prescriptibil, acest termen nu poate fi decât cel general de 3 ani care poate fi întrerupt/suspendat, și cum pe parcursul anilor s-a acționat în vederea clarificării situației generate de reaua-credință a pârâtei care a tergiversat soluționarea, consideră apelanta, că s-a întrerupt cursul prescripției cu atât mai mult cu cât prin adresa nr. 45021/11.01.2006 s-au recunoscut implicit pretențiile reclamantei apelante.
Intimata SC SA a depus întâmpinare în combaterea apelului solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În esență, intimata susține că reclamanta a solicitat instanței să se constate că are calitatea de acționar dar din conținutul motivării, în fapt, rezultă că a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de acționar, iar în al doilea capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtei să o repună în drepturile ce i se cuvin în calitate de acționar.
În aceste condiții, trebuie să se constate că acțiunea este admisibilă numai dacă reclamanta nu are la îndemână o acțiune în realizare, iar pe de altă parte reclamanta a formulat acțiunea în realizare a dreptului prin al doilea capăt de cerere.
În același context, intimata arată că instanța pentru a se pronunța cu privire la al doilea capăt de cerere, trebuie să "constate" dacă dreptul pretins de reclamantă există sau nu, pentru a putea lua hotărârea de a obliga pârâta la respectarea acestui drept, dar această etapă a formării convingerii instanței cu privire la pricina dedusă judecății nu reprezintă o acțiune în constatare în sens juridic.
În plus, intimata cere instanței să constate că reclamanta a solicitat, conform definiției acțiunii civile, protecția dreptului său subiectiv civil și anume protecția drepturilor ce i se cuvin în calitate de acționar al pârâtei, respectiv obligarea societății la respectarea acestor drepturi.
Cum hotărârile pronunțate în acțiunile în constatare nu constituie titluri executorii și nu pot fi puse în executare, pârâta nu poate fi obligată să respecte eventualele drepturi solicitate pe calea unei astfel de acțiuni.
Cu privire la excepția prescripției, intimata apreciază că instanța de fond a soluționat-o corect, cu atât mai mult cu cât societatea a fost înființată la 25.06.1991, actele constitutive fiind semnate de acționarii fondatori în fața notarului public la 24.05.1991, iar la data înființării, valoarea nominală a acțiunii era de 5.000 lei, toate acțiunile fiind subscrise de acționarii menționați nominal în actul constitutiv.
Având în vedere susținerea reclamantei că a achitat contravaloarea a 14 acțiuni la data de 18.04.1991, cu mai mult de două luni înainte de înființarea societății, rezultă că ar fi trebuit să dobândească, de fapt calitatea de acționar - membru fondator și să participe la redactarea și semnarea actelor constitutive, ceea ce nu s-a întâmplat și prin urmare avea deschisă calea acțiunii în regularizare supusă termenului de prescripție ce s-a împlinit la 26.06.1991.
În condițiile în care, după achitarea altor acțiuni la data de 6.11.1991 cu suma de 65.000 lei, nu s-a înregistrat modificarea structurii acționariatului și prin urmare nu i s-a recunoscut calitatea de acționar, dreptul reclamantei potrivit articolului 48(3) din Legea nr.31/1990 s-a prescris la 7.11.1992.
Pe de altă parte, dacă se apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, intimata arată că cererea de obligare a pârâtei la recunoașterea calității de acționar este prescriptibil în 3 ani, termen care a început să curgă de la data efectuării ultimei plăți, respectiv la 6.04.1995 și s-a împlinit la 7.04.1998.
Menționează intimata și că apelanta, în motivarea apelului, face confuzie între dreptul subiectiv și dreptul la acțiunea în justiție pentru apărarea acestui drept.
În sprijinul susținerilor, fiecare din părțile în litigiu au depus înscrisuri.
La termenul de la 31.01.2008, a intervenit pe linia apărării drepturilor omului în România, Liga Democratică pentru din România, din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro- din România, în calitate de mandatar al apelantei (filele 99 și 102).
Părțile din dosar au depus note scrise prin Registratura Curții de Apel București - Secția a Va Comercială, cu dezvoltarea motivelor de apel și respectiv a apărărilor.
Examinând apelul potrivit articolului 295 Cod procedură civilă, în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Raportat la dispozițiile articolului 84 Cod procedură civilă, pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuia să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după natura dreptului și scopului urmărit prin exercitarea acțiunii și mai mult, era obligată să se pronunțe asupra celor solicitate fără a interpreta obiectul cererii de chemare în judecată de așa natură încât să evite a se pronunța asupra capetelor de cerere formulate de reclamantă.
Astfel, din petitul 1 al cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a cerut pe cale judecătorească să se constate că are calitatea de acționar al pârâtei SC SA, motivându-și cererea, pe aceea că a achitat contravaloarea unui număr de acțiuni, că a participat la ședințele AGA la multe din ele fiind secretară, că după cunoștințele sale figurează sau a figurat în Registrul asociaților pârâtei, că a primit dividende din profitul realizat atunci când s-au acordat și că a aflat că pârâta îi contestă calitatea de acționar cu prilejul contestării în instanță a unei hotărâri, acțiune ce face obiectul dosarului nr. 1855/2005.
În aceste condiții, se reține ca fiind greșită aprecierea privind inadmisibilitatea cererii pe motivul că reclamanta solicită constatarea unei situații de fapt și nu constatarea existenței unui drept și inadmisibilitatea în raport de articolul 111 teza finală, pe motivul că reclamanta avea la îndemână o acțiune în realizare, respectiv cel de-al doilea capăt de cerere și acțiunea în regularizare.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea calității de acționar, Curtea reține că nu se poate aprecia în raport de natura dreptului și scopul urmărit de reclamantă, că s-a solicitat constatarea unei situații de fapt.
Cererea de constatare a calității de acționar pentru motivele arătate de reclamantă în susținerea acesteia, nu poate fi decât o cerere de constatare a existenței dreptului de acționar pe care aceasta susține că l-a dobândit prin plata acțiunilor subscrise, plată acceptată de pârâtă prin emiterea chitanțelor.
În acest context, se reține că a se constata calitatea de acționar, echivalează cu a se constata că reclamanta posedă acțiuni, respectiv constatarea existenței dreptului asupra acțiunilor plătite.
Prin urmare, cum scopul urmărit de reclamantă, pe care instanța era obligată să-l verifice pentru a califica acțiunea corect, este obținerea unei hotărâri prin care să i se recunoască și să i se consolideze dreptul contestat de pârâtă, dreptul asupra acțiunilor plătite, deci, calitatea de acționar, Curtea apreciază că cererea este admisibilă potrivit articolului 111 prima teză Cod procedură civilă.
Se reține și îndeplinirea condiției stabilită de legiuitor în articolul 111 teza a doua Cod procedură civilă, câtă vreme se apreciază că reclamanta nu are deschisă calea altor cereri în realizarea dreptului său.
Este adevărat că prin al doilea capăt de cerere reclamanta a cerut repunerea în drepturile ce i se cuvin în calitate de acționar (începând cu înscrierea în Registrul Acționarilor și efectuarea cuvenitelor mențiuni la Registrul Comerțului), care capăt de cerere apare ca o cerere de condamnare a pârâtului la respectarea dreptului constatat prin primul capăt, având deci aparența unei cereri în realizare.
Se reține însă, că această cerere este accesorie primului capăt de cerere, câtă vreme se solicită repunerea în drepturile ce i se cuvin în calitate de acționar, calitate pe care a solicitat ca instanța să o constate pin primul capăt de cerere.
Această cerere nu are regim de sine stătător de vreme ce depinde de constatarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, deci constatarea calității de acționar pe care pârâta o contestă.
Așa fiind, aprecierea instanței, privind incidența articolului 48 din Legea nr.31/1990 care reglementează acțiunea în regularizare, cu calificarea cererii în acest sens și consecința aplicării termenului de prescripție prevăzut de articolul 48(3) din aceeași lege, este greșită.
Dispozițiile prevăzute de articolul 48(3) din Legea nr.31/1990 au fost introduse în lege pentru prima dată, urmare modificării survenită odată cu republicarea Legii nr. - la29.01.1998.
Cum societatea pârâtă s-a înmatriculat la 25.06.1991, prescripția de 1 an era împlinită la 29.01.1998 când a intrat în vigoare Legea nr.31/1990 republicată, caz în care se aplică adagiul tempus regit actum și fiind în domeniul conflictului de legi în timp, avem de-a face cu o situație juridică concretă: legea nouă nu are efect retroactiv și nu poate să repună în discuție ceea ce a fost stins.
Cu alte cuvinte, începutul prescripției se raportează la legea sub imperiul căreia se localizează acest moment, iar nu la o lege ulterioară care se aplică doar situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare.
Termenul de 1 an stabilit de legea nouă, se putea aplica numai în măsura încare prescripția s-ar fi împlinit după intrarea în vigoare a legii noi, or în speță, față de data înmatriculării 25.06.1991 prescripția s-a împlinit la 25.06.1992, cu mult înaintea intrării în vigoare a dispoziției legale privind termenul de prescripție în care se pot formula acțiuni în regularizare (articolul 48(3) din Legea nr.-31/1990).
Nu este apreciată ca întemeiată nici constatarea instanței, în sensul că s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani pentru ipoteza în care se consideră capătul al doilea de cerere drept o obligație de a face.
Câtă vreme primul capăt de cerere reprezintă o acțiune în constatarea calității de acționar, adică a existenței dreptului de proprietate asupra unui număr de acțiuni pe care reclamanta le-a dobândit prin cumpărare, capătul accesoriu la constatarea dreptului este de asemenea nesupus prescripției.
Și dacă s-ar supune prescripției, termenul nu ar putea să curgă decât de la data la care s-a constatat existența dreptului reclamantei.
Mai mult, înscrierea în Registrul acționarilor și efectuarea cuvenitelor mențiuni la. este o obligație legală nepatrimonială ca să poată fi aplicat Decretul nr. 167/1958.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază întemeiate susținerile apelantei și nefondate apărările intimatei și prin urmare le va înlătura pe acestea din urmă. Nu se va reține nici aprecierea intimatei privind modificarea acțiunii în apel și prin urmare aplicarea articolului 294(1) Cod procedură civil și respingerea ca inadmisibil al primului motiv de apel, întrucât obiectul acțiunii și cauza acesteia nu au fost schimbate, după cum s-a arătat în precedent, iar potrivit articolului 84 Cod procedură civilă și articolului 129 alineatele 4 și 5 Cod procedură civilă, judecătorul are dreptul dar și obligația de a califica acțiunea în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Nu se reține nici apărarea intimatei referitoare la imposibilitatea punerii în executare a hotărârii dată în acțiunea în constatare.
Faptul că o hotărâre judecătorească nu constituie în același timp și titlu executoriu, nu are influență asupra naturii dreptului pe care l-a tranșat.
În fine, se reține că cererea în constatarea existenței dreptului așa cum a fost formulată, față de dreptul subiectiv ce se cere a fi consfințit prin hotărâre judecătorească, este o acțiune personală patrimonială, întrucât acțiunile pe care reclamanta susține că le-a cumpărat și ca atare i-ar fi conferit dreptul de a fi acționar, sunt valori mobiliare ce reprezintă o fracțiune din capitalul social al societății.
Așadar, în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecății, intră un drept patrimonial.
Prin urmare, reținând că acțiunea în constatare de față este o acțiune patrimonială întrucât are conținut economic (evaluarea în bani fiind posibilă la nivelul sumei de 20 lei corespunzător valorii acțiunilor achitate în temeiul cărei plăți se solicită chiar constatarea calității de acționar) și constatând că soluția instanței sub aspectul admiterii excepției inadmisibilității primului capăt de cerere și al excepției prescripției celui de-al doilea capăt de cerere, este netemeinică și nelegală pentru considerentele arătate în precedent, Curtea urmează ca în temeiul articolului 297(2) Cod procedură civilă să admită apelul, să anuleze hotărârea atacată și să trimită cauza, potrivit articolului 1 punctul 1 Cod procedură civilă, spre competentă soluționare pe fond la Judecătoria Sectorului 5
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă PRIN MANDATAR LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA DIN CADRUL FEDERAȚIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI INTEGRARE EURO DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, --88,. 1,. 12 sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.9259/31.10.2006, pronunțată de Secția a V-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr.18313/2006 în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL (fostă SC SA), cu sediul în B,--12 sector 5.
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 5
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
12.12.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond: -
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
