Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.521
Ședința publică de la 13 noiembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I -
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de apelantele prin mandatar și SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5082 /08.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La primul apel nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Curtea dispune ca dosarul sa fie apelat la sfârșitul ședinței de apeluri.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelantele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul intimatului precizează că nu s-a soluționat litigiul pe cale amiabilă.
În continuare Curtea acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul intimatului solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, în dovedirea faptului că apelanta are un birou permanent în România.
Curtea, deliberând, încuviințează intimatului proba cu înscrisuri.
Se administrează de către apărătorul intimatului înscrisurile solicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de apel.
Apărătorul intimatului solicită anularea apelului declarat de apelanta SC SRL, ca netimbrat.
Cu privire la apelul declarat de apelanta solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Face mențiunea că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei apelanta a avut întotdeauna un sediu secundar în România, astfel încât, sentința atacată nu poate fi anulată, fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.5082/08.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosar nr-, instanța a admis cererea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtele și Financial, constatând reziliat contractul (agreement) nr. 15/09.08.2006, cu motivarea că părțile s-au asociat în vederea realizării unui ansamblu rezidențial pe un teren proprietatea reclamantului, dar pârâta Financial nu și-a îndeplinit obligația de asigurare a finanțării proiectului, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația d asigurare a personalului de specialitate necesar realizării proiectului și a realizării infrastructurii necesare în același scop, încălcări de natură a impune sancțiunea desființării de drept a contractului, potrivit pactului comisoriu de ultim grad inclus de părți în art. 6 alin. 3 din contract.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele și Financial, apelul celei dintâi apelante fiind înaintat Curții de APEL BUCUREȘTI fără motivare și fără îndeplinirea obligației legalei sale timbrări.
Cât privește apelul promovat de către pârâta Financial, partea a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților în cauză, respectiv art. 85, 87 pct. 2 și 107 Cod procedură civilă, de natură a impune sancțiunea nulității hotărârii atacate.
Se arată că pentru întreaga durată a procesului Financial a fost citat în B,-, sector 2, respectiv, la sediul unei subsidiare a părții, Management System, societate la care apelanta deține pachetul de 99,998% din totalul acțiunilor emise de către această societate, situație în care nu se poate considera că societatea cu sediul în România este sucursală sau reprezentanță a societății cu sediul în, ci doar o filială a acesteia cu entitate și activitate independentă.
Or, în condițiile în care Financial are sediul în 300, Castle District, citarea sa la sediul filialei din România prin aplicarea dispozițiilor art. 87 pct.2 Cod procedură civilă este nelegală.
Cu privire la fondul dreptului afirmat de către reclamantul-intimat, apelanta a arătat că nu poate formula critici întrucât sentința nu i-a fost comunicată.
La termenul de judecată din 16.10.2008 Curtea a luat în discuție excepția netimbrării apelului declarat de către apelanta și a admis această excepție pentru considerentele regăsite în încheierea dată în acea ședință.
În combaterea recursului intimatul, prin avocat, a administrat proba cu înscrisuri.
In analiza cauzei, Curtea va statua prioritar efectul peremptoriu asupra hotararii de admitere a exceptiei de netimbrare a apelului rpomovat de catre apelanta-parata, hotarare pronuntata la 16.10.2007, si în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 instanța va da eficiență sancțiunii nulității apelului acestei parti.
Cu privire la apelul promovat de catre apelanta-parata Financial, Curtea expune urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 722 si art. 85 si urmatoarele Cod procedură civilă, pentru asigurara functiei citarii partii in procesul civil legea instituie principiul oficialitatii si pe cel al legalitatii procedurilor de citate a partilor in proces.
Astfel, in materia citarii, art. 87 pct. 2 Cod procedură civilă, arata ca persoanele juridice de drept privat vor fi citate la sediul principal, al sucursalei, sau cel al reprezentantei.
Dispozitia este deplin aplicabila in privinta paratei Financial al carei sediu principal este in 300, Castle District, Curtea urmand a verifica daca, la locul de citare din B,-, sector 2, unde citatia pe numele partii a fost emisa, se afla sediul unei sucursale sau reprezentante a acestei societati.
Or, potrivit art. art. 43 al Legii nr. 31/1990 sucursala este un dezmembramant fara personalitate juridica al societatii constituente, conceputa ca modalitate de extindere in teritoriu a activitatii societatii, iar potrivit art. 44 din acelasi act normativ, societatile straine pot infiinta in Romania, intre altele, sucursale sau reprezentante.
Din analiza actelor dosarului, atat cele consemnate in dosarul primei instanta, cat si in cadrul apelului, Curtea retine ca in antetul actelor emise de catre parata Financial aceasta isi identifica atat adresa sediului sau principal, cat si pe cea abiroului reprezentativ din Romania, in B,-, sector 2.
Din acest punct de vedere, se poate considera ca biroul din Romania al societatii a actionat ca o modalitate de extensie teritoriala a activitatii societatii principale unde, dupa conceptia art. 43-44 din Legea nr. 31/1990 si potrivit art. 87 pct. 2 Cod procedură civilă putea fi citata in procedurile judiciare desfasurate pe teritoriul Romaniei.
Curtea subliniaza ca emiterea citatiei la aceasta adresa, avand ca destinatar parsoana citata, Financial, nu poate fi considerata o citare gresita, potrivit sustinerii apelantei care arata ca a fost citata la sediul unei alte persoane juridice, o filiala a paratei cu denumirea Management System.
Imprejurarea ca la aceeasi adresa functioneaza si filiala societatii in cauza, Management System, este disctincta si independenta de faptul ca la tot aceasta adresa Financial isi care un birou permanent unde putea primi actele de procedura.
In acest context, curtea subliniaza ca Financial nu a fost citata la sediul Management System, iar citatia nu a fost destinata acestei filiale, ci partii insesi, la adresa ca care aceasta si-a declinat sediul biroului sau local in toata corespondenta sa anterioara si concomitenta desfasurarii acestui litigiu.
In consecinta, Curtea apreciaza ca procedura de citare a acestei parti a fost legal indeplinita in prima instanta, astfel ca motivul de apel dedus din incalcarea dispozitiilor art. 87 pct. 2 Cod procedură civilă de natura a atrage nulitatea hotaraii pronuntate este fenodnat, iar instanta va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează apelul declarat de către apelanta-pârâtă cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.5082/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu domiciliul în B,-,.1,.4,.4,.120, sector 4, ca netimbrat.
Respinge apelul declarat de către apelanta-pârâtă cu sediul în 300, Castle District,împotriva sentinței comerciale nr.5082/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, ca nefondat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2008.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
I
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
14.11.2008
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean