Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 66/2010
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - IMPORT EXPORT SRL H împotriva sentinței nr.1883/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâta intimată Banca Comercială Română SA - Sucursala
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea BCR SA- Sucursala H, din care un exemplar se comunică cu mandatarul recurentei.
Mandatarul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe. Cu cheltuieli de judecată justificate conform dovezilor pe care le depune la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința comercială nr.1883/CA/2009 pronunțată în dosar nr- s-a respins în întregime acțiunea precizată de reclamanta - Export SRL H prin care a solicitat (52 - 60): constatarea viciilor contractului de credit nr.23/15.09.2006; constatarea încheierii acestui contract cu rea - credință și anularea acestui contract.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin contractul de credit nr.23/15.09.2006 pârâta Banca Comercială Română SA - Sucursala Haa cordat reclamantei - Export SRL H un credit pentru investiții în sumă de 512.000 lei.
Pentru garantarea contractului acordat, părțile au încheiat la data de 20.09.2006 contractele de garanție reală imobiliară nr.23, nr.23 C și nr.23 B, precum și contractul de fidejesiune nr.23.
Sintetizând motivele pentru care reclamanta a solicitat să se constate nulitatea contractului de credit în: 1. împrejurări vizând încheierea contractului, respectiv, susținerile acesteia legate de încheierea contractului în condiții dezavantajoase prin stabilirea unor garanții imobiliare împovărătoare, care depășeau cu mult necesitățile acoperirii împrumutului; refuzul nejustificat al pârâtei de a accepta finanțarea achiziționării primului imobil, cu consecința pierderii avansului; impunerea unei dobânzi de 16 % care nu a putut fi negociată, deși studiul de fezabilitate aprobat de bancă prevedea o dobândă de 14 %; 2. împrejurări legate de executarea contractului, respectiv perceperea de dobânzi și în perioada de grație de un an de zile de la încheierea contractului ( această chestiune reprezintă totodată și o problemă de interpretare a contractului; inadvertențele dintre graficul de rambursare aprobat prin contract și cel comunicat după o lună de la încheierea acestuia, refuzul pârâtei de a-i acorda linia de credit necesară continuării activității și susținerii creditului inițial, deși depindea de toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestuia; refuzul reevaluării bunurilor ipotecate, deși prin investițiile efectuate, valoarea acestora s-a majorat de la data acordării creditului; caracterul nereal al celei de- doua evaluări; necomunicarea condițiilor generale anexe, decât la insistențele sale și doar după un an și J de la semnarea contractului; perceperea unor rate și dobânzi pentru o perioadă de 5 zile anterioare datei semnării contractului; caracterul abuziv al transferurilor efectuate de pârâtă din încasările societății, pentru acoperirea dobânzilor aferente creditului acordat, începând cu data de 01.10.2006; 3. împrejurări legate de interpretarea clauzelor contractuale, respectiv plata dobânzii în perioada de grație; stabilirea primei rate de restituire a creditului propriu - zis la 15.09.2007, deși termenul de garanție acordat de bancă era de 12 luni de la data îndeplinirii condițiilor, adică, la data de 20.09.2007; faptul că exigibilitatea ratelor de restituire a creditului înainte de termen trebuia prevăzută printr-o clauză expresă în contract, prima instanță a reținut, în ce privește sancțiunea nulității contractului de credit, că nulitatea nu poate fi determinată de împrejurări ulterioare încheierii actului și nici de interpretarea clauzelor acestuia, ci numai de împrejurări anterioare sau, cel mult, concomitente încheierii lui.
În acest context, s-a apreciat că analiza modului de executare a contractului de credit încheiat între părți, ori interpretarea clauzelor acestuia, este lipsită de relevanță, nefiind de natură să influențeze validitatea lui.
În ce privește motivele de nulitate, respectiv acelea împrejurări care vizează modul de încheiere a contractului de credit, instanța a constatat că acestea nu sunt susținute de dovezi și nu pot determina admiterea acțiunii.
În acest sens, s-a reținut împrejurarea că plecând de la realitatea că, pe piața financiar - bancară românească, acționează în condiții de concurență, diverși operatori, reclamanta avea posibilitatea să prospecteze piața și să aleagă ca partener contractual instituția de credit care avea ofertele cele mai potrivite scopului pe care îl urmărea.
Așa fiind, reclamanta putea să solicite prezentarea unor oferte ferme - în care să se stipuleze condițiile de finanțare a investiției, valoarea garanțiilor ce trebuie constituite pentru a asigura rambursarea împrumutului, precum și dobânda ce urmează a fi percepută pentru acordarea creditului.
S-a constatat că reclamanta nu prezintă nicio dovadă în sensul că pârâta i-ar fi făcut vreo ofertă inițială pe care nu a respectat-o, și că, în aceste condiții a fost nevoită să încheie creditul în condiții dezavantajoase, pentru a nu pierde și alte sume de bani ( oricum, și dacă o astfel de dovadă s-ar fi făcut, se punea problema de a stabili dacă contractul era lovit de nulitate absolută sau reclamanta avea doar un drept la despăgubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate)
S-a apreciat în concluzie, că respectivul contract de credit este încheiat cu respectarea prevederilor art.948 Cod civil, iar părțile sunt obligate să-l respecte întocmai în contextul art.969 Cod civil.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea examinării tuturor capetelor de cerere și administrării probelor necesare în cauză.
În motivarea recursului se arată că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare nr.122/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- prin care a dispus cu privire la necesitatea precizării în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată după care instanța urma să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere și asupra tuturor chestiunilor de drept incidente, urmând a ține cont numai de cereri formulate în scris și a obliga părțile să se conformeze acestui principiu. Cu toate acestea în rejudecare, instanța de fond s-a pronunțat inclusiv asupra nulității absolute a contractului de credit deși nu s-a cerut acest lucru.
În acest context, se apreciază că prima instanță nu s-a pronunțat în legătură cu solicitările reclamantei privitoare la constatarea viciilor contractuale ale contractului de credit nr.23/2006 și asupra constatării întocmirii contractului de credit cu rea - credință, aceste două aspecte de cerere fiind formulate pentru a se putea da eficiență cererii formulate în sensul obligării pârâtei la rescadențarea creditului și a dobânzii aferente de 12 luni calculată conform art.4.2 din contract.
În acest sens, invocă faptul că a dovedit împrejurarea că au existat unele diferențe între contractul de credit și condițiile generale de creditare semnate de către părți, că la dosarul cauzei nu a fost depus un scadențar care să fi fost semnat de ambele părți; că de la dosar mai lipsesc o serie de probe privind plățile efectuate de reclamantă la BCR; că pârâta nu a depus cele două grafice de rambursare la care face referire prin întâmpinări; că instanța nu a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art.6.2, 6.3 și 6.4 din contractul de credit raportat la art.8 din Legea specială nr. 190/1999 precum și incidența în cauză a dispozițiilor art.117 alin.1 din OUG nr.99/2006 aprobată prin Legea nr.270/2009 raportat la Cap.III din OG nr.21/1992 actualizată.
Prin întâmpinare, pârâta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că prima instanță a răspuns la toate chestiunile de fapt și de drept ridicate de reclamantă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Rezultă, cât se poate de evident, din ultima precizare de acțiune a reclamantei, avută în vedere de prima instanță la pronunțarea acțiunii, că reclamanta urmărește anularea contractului de credit încheiat între părți, sens în care a solicitat în mod expres acest lucru, în capătul 3 al acțiunii, în considerarea celorlalte două capete de cerere ( nr.1 și 2), respectiv pe baza constatării viciilor acestui contract și a constatării încheierii lui cu rea - credință.
În acest context, nu se poate spune, așa cum susține recurenta, că nu a solicitat anularea contractului de credit. Aceasta cu atât mai mult cu cât, luate separat, primele capete de cerere, formulate ca acțiuni în constatare, apar ca fiind inadmisibile câtă vreme prin capătul de cerere nr.3 s-a solicitat anularea contractului.
În acest context, în care reclamanta a solicitat în mod expres anularea contractului de credit, este evident că nu ar fi putut subzista o cerere de obligare a pârâtei la rescadențarea creditului și a dobânzii aferente, calculată conform art.4.2 din contract, și de altfel, nicio altă chestiune legată de executarea clauzelor contractuale, așa cum se solicită în recurs. De altfel, însăși reclamanta declară în mod expres în " Concluziile scrise"depuse pentru termenul în care a avut loc pronunțarea hotărârii ( fila 65) că " renunță să-și mai susțină noul petit formulat în precizarea de acțiune depusă pentru termenul din 18.05.2009, respectiv de obligare a pârâtei BCR SA - Sucursala H de rescadențare a restituirii creditului și a dobânzii aferente cu respectarea termenului de grație de 12 luni.".
Cât privește cererea de anulare, în mod întemeiat prima instanță a reținut că nu se poate reține vreo intenție de fraudare a reclamantei din partea băncii pârâte ( ca o expresie a relei - credințe ) reclamanta având posibilitatea să prospecteze piața și să încheie contractul de credit cu un alt posibil partener, în alte condiții, eventual mai avantajoase. comercial și profitul face parte din jocul pieței, astfel încât actele întocmite în aceste condiții, cu respectarea regulilor de concurență, nu vor putea fi, prin urmare anulate.
În acest context, reclamanta nu a făcut dovada unor clauze îndoielnice, neclare sau abuzive stipulate în contractul de credit, astfel încât invocarea în recurs a unor acte normative care reglementează astfel de aspecte, este total nerelevantă.
Sub cel de-al doilea aspect, prin care se solicită casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, respectiv pentru administrarea de noi probe, trebuie constatat că pe lângă faptul că nu sunt indicate și probele care ar trebui administrate, reclamanta scapă din vedere împrejurarea că tocmai ea avea această obligație, de a propune probe la prima instanță, în temeiul art.1169 Cod civil, așa încât în recurs nu își poate invoca propria culpă.
Așa fiind, în considerarea celor menționate, soluția primei instanțe, prin care s-a respins cererea reclamantei de anulare a contractului de credit încheiat cu pârâta se dovedește legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului de față.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul - - Export SRL H împotriva sentinței nr.1883/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.4 ex./02.02.2010
Jud.fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
