Anulare hotarare aga Spete. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 4/A/2010

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Irimie

JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.1826/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal părțile au fost lipsă.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față;

Constată că prin sentința nr.1826/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respinsă ca nefondată acțiunea introdusă de reclamanta B împotriva pârâtei SC SA

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Hotărârea AGEA adoptată la data de 10.02.2009 acționarii SC SA prezenți la ședință au aprobat împuternicirea președintelui Consiliului de Administrație de a negocia și semna în numele și pe seama societății o tranzacție pentru a stinge litigiul ce face obiectul dosarului civil nr- de pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA, cu toate sau cu oricare dintre următoarele părți:, SC România, -, G, -,SC SA D/ SC SA P,prin care SC SA să obțină recunoașterea valabilității contractului prin care a cumpărat de la SC SA imobilele înscrise in cartea funciară 1481/x D cu nr. top 3521-3534/64/1, nr. top.3521-3534/66/1,nr.top3521-3534/19/1-astfel cum acestea sunt evidențiate în documentația cadastrală care stat la baza înscrierilor din această carte funciară,precum și contractului prin care vândut aceste imobile către, și a actelor subsecvente, respectiv cel prin care a vândut către G și - și cel prin care G și - au vândut către SC România. In cadrul tranzacției SC SA va recunoaște dreptul de proprietate al SC România asupra acestor imobile și va renunța la toate drepturile și pretențiile pe care societatea le-ar putea afirma împotriva societății indiferent de natura și/sau izvorul lor, sau împotriva celorlalte părți ale tranzacției, care fie vizează Contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public, la data de 22.04.2004, sub nr. 586,încheiat între SC România, dl. G și d-na - sau imobilele la care se referă contractul de vânzare-cumpărare, fie se află în conexiune cu acest contract ori cu aceste imobile, urmând ca in acest sens să încheie orice act juridic și să semneze orice document în vederea recunoașterii transmiterii ori retransmiterii proprietății imobilelor către SC România .In vederea îndeplinirii acestui scop administratorul SA va putea îndeplini orice activitate și semna orice act necesar clarificării și rectificării situației de Carte Funciară a imobilelor menționate. În vederea îndeplinirii mandatului, administratorul va putea submandata orice altă persoană pentru semnarea actelor sau îndeplinirea oricăreia din activitățile menționate.

Susținerea reclamantei privind anularea hotărârii, întrucât s-a dat cu încălcarea art. 153 ind.22 din Legea nr. 31/1990 și a art. 241 din Legea nr. 297/2004 a fost înlăturată și nu are temei legal.

Potrivit art. 153 ind. 22 Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele și în contul societății,prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic,numai cu aprobarea adunării generale acționarilor, dată în condițiile art. 115 iar Legea nr. 297/2004, art. 241 dispune "actele de dobândire,înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește,individual sau cumulat,pe durata unui exercițiu financiar,20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele,vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor".

Din coroborarea acestor dispoziții legale și ținând seama de actele dosarului rezultă că în speță adunarea generală fost convocată pentru a se pronunța asupra mandatarii președintelui Consiliului de Administrație de a încheia o tranzacție, conținutul acesteia fiind menționat în convocator.

Mai mult acționarii au beneficiat printre actele care au stat la baza adoptării hotărârii de un referat care justifică oportunitatea tranzacției prin urmare votul acordat a fost în totală cunoștință de cauză.

Mandatul acordat președintelui Consiliului de Administrație reprezintă un mandat definit, cuprinzând o aprobare prealabilă pentru încheierea unei tranzacții în vederea stingerii unui litigiu.

Din cuprinsul hotărârii rezultă că AGEA cu majoritate de voturi aprobat primul punct de pe ordinea de zi, fiind menționate toate elementele necesare în vederea mandatării președintelui Consiliului de Administrație de a încheia o tranzacție în numele societății.

Tranzacția fiind supusă în mod efectiv aprobării adunării generale, asociații votând în cunoștință de cauză, hotărârea cuprinzând conținutul tranzacției este legală.

Cum interesele reclamantei, în calitate de acționar, nu au fost lezate în nici un fel, cererea astfel cum fost formulată, fi respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anularea hotărârii SC SA din 10.02.2009.

În motivarea apelului susține că sentința instanței a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legii comerciale în privința componentelor statutare ale organelor societății întrucât operațiunea mandatării președintelui Consiliului de Administrație de a încheia o tranzacție este prohibită de lege.

Apelanta arată că hotărârea pârâtei reprezintă în fapt o împuternicire generală acordată administratorilor contrară art.15322din legea societăților comerciale și art.241 din Legea nr.297/2004.

Reclamanta invocă faptul că atribuția dată în cauză aparține strict adunării generale - cea extraordinară și nu se află printre cele care pot fi delegate consiliului de administrație.

În drept se invocă art.282 și următoarele Cod pr.civilă, art.132, 114,15322, 2201Cod pr.civilă din Legea nr.31/1990, Legea nr.297/2004.

Apelul a fost legal timbrat ( fila 7).

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate reclamată raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Critica reclamantei privind încălcarea dispozițiilor art.15322din Legea nr.31/1990 și art.241 din Legea nr.297/2004 întrucât s-ar fi acordat un mandat general administratorilor este nefondată, întrucât mandatul dat președintelui Consiliului de Administrație este special pentru o operațiune strict determinată - încheierea unei tranzacții reglementată expres atât în convocator, cât și în conținutul hotărârii atacate.

Prin hotărârea din 10.02.2009 este aprobat de către adunarea generală tocmai încheierea unui act din categoria celor care necesită aprobarea prealabilă reglementate de art.15322din Legea nr.31/1990 și art.241 din Legea nr.297/2004.

Nu este întemeiată nici susținerea reclamantei că atribuția delegată nu se află printre cele limitativ prevăzute de art.114 din Legea nr.31/1990, întrucât în cauză nu este incidentă o delegare de competențe din sarcina adunării generale extraordinare în sarcina președintelui Consiliului de Administrație, ci prin hotărârea atacată aceasta aprobă mandatarea acestuia să încheie un act juridic determinat.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile reclamantei, urmând ca în baza art.296 Cod pr.civilă să fie respins ca nefondat apelul declarat de aceasta.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.1826/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22.01.2010.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Th.4 ex./24.02.2010

Jud.fond

Președinte:Marius Irimie
Judecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Alba Iulia