Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1383/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.80
Ședința publică de la 25.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - IMPORT EXPORT SRL, în contradictoriu cu intimata - SA, împotriva sentinței comerciale nr.4203/27.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 4.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 11.02.2008, apoi la 18.02.2008 și apoi la 25.02.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentinta comerciala nr. 4203/27.03.2007 pronuntata de Tribunalul B-Sectia a VI a Comerciala, in dosarul nr-, a fost respinsa cererea formulata de reclamanta - IMPORT EXPORT SRL impotriva paratei - ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Urmare negocierilor purtate la 17.01.2000 ( filele 14, 15 din dos judecatoriei) intre parti s-a incheiat contrcatul de leasing nr.1791/07.04.2000 prin care parata in calitate de locator a pus la dispozitia reclamntei in calitate de utilizator, imobilul spatiu comercial in suprafata de 337,94. din B-.9, Complex sector 5, pentru o perioada de 5 ani cu incepere de la 01.02.2000, la pretul total de 970.000.000 lei plus TVA si o redeventa lunara de 12.880.000 lei plus TVA indexata lunar corespunzator evolutiei ratei de inflatie.
Potrivit expetizei contabile reclamanta a achitat pretul convenit si chiar mai mult ( fila 44 ).
Conform art.3 din contract locatorul s-a obligat "sa respecte, la expirarea contractului de leasing imobiliar dreptul de optiune al utilizatorului de cumparare a bunului, in sensul vanzarii care acesta a bunului imobiliar la sfarsitul perioadei dl leasing, la valoarea convenita in prezentul contract.", iar utilizatorul prin art.6 pune 4 s-a obligat "sa cumpere activul care face obiectul contractului de leasing".
Potrivit prevederilor contractuale mai sus citate partile au convenit vanzare cumpararea bunului la sfarsitul perioadei de leasing insa parata refuza incheiere contractului de vanzare cumparare.
Deci părțile si-au asumat o obligatie de a face, pârâta refuzand aducerea la indeplinire iar conform art. 1075 cod civil orice obligatie de a face sau a nu face se schimba in dezdaunari in caz de neexecutare din partea debitorului.
Pe de alta parte, in conformitate art. 1 din OG nr.51/1997 privind operatiunile de leasing, leasingul reprezinta contractul prin care o parte, locator transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun catre o alta parte denimita utilizator contra unei plati periodice, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, sau de prelungi contractul ori de a inceta raporturile juridice.
Rezulta astfel ca utilizatorul in baza contractului de leasing nu dobandeste dreptul de proprietate asupra bunului chiar daca a achitat in totalitate pretul conven pentru toata perioada de locatiune.
are numai un drept la tripla optiune iar nerespectarea dreptului de optiune de catre locatorul proprietar atrage sanctiunea acestuia la plata de daune interese egale cu valoarea reziduala a bunului daca acesta a fost amortizat integral sau cu valoarea de circulatie a acestuia la data expirarii contractului de leasing.
Prin plata in totalitate a pretului leasingului pentru perioada convenita, retine Tribunalul, reclamanta nu a dobandit dreptul real de proprietate asupra bunului si nu se poate aprecia nici ca fiind intervenita vanzarea cumpararea intrucat reclamanta nu a solicitat constatarea acestei operatiuni juridice.
Cum reclamanta a solicitat sa se constate ca este proprietara imobilului din B-,. 9, Complex, sector 5, ca urmare a executarii in totalitate a obligatiilor asumate prin contractul de leasing din 07.02.2000, s-a apreciat ca cererea acesteia este neintemeiata.
In conformitate cu dispozitiile art.16 din OG nr.- astfel cum a fost modificat prin Legea nr.287/2006 instanta judecatoreasca investita cu stabilit daune lor interese va putea pronunta o hotarare judecatoreasca care sa loc de act autentic de vanzare cumparare.
Astfel cum s-a mai aratat, Tribunalul a considerat ca daca reclamanta nu a investit instanta cu o actiune in stabilirea de daune interese, nu se pot aplica dispozitiile legale mai sus citate si nu poate fi pronuntata o hotarare care sa loc de act autentic de vanzare cumparare a bunului dat in leasing.
Impotriva acestei sentinte a declarata pel reclamanta, ce a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel B-Sectia a Va Comerciala.
In motivarea apelului, apelanta sustine ca sentința pronunțată este netemeinică pentru mai multe motive:
Prin cererea introductivă apelanta-reclamantă a solicitat instanței, pe un prim aspect, să constate că aceasta a dobîndit dreptul de proprietate asupra imobilului din-, sector 5 urmare a executării obligațiilor ce și le-a asumat prin contractul de leasing imobiliar încheiat cu intimata la 17 ian. 2000.
Pe baza probelor administrate instanța fondului reține că în cauză apelanta a făcut dovada executării tuturor obligațiilor de plată asumate prin contract și că de asemenea și-a exercitat dreptul de opțiune la finalul perioadei de contract, în sensul cumpărării imobilului ce a format obiectul convenției.
Cu toate acestea, instanța fondului a dispus respingerea cererii ". ca neîntemeiată. " cu motivarea că ". utilizatorul, in baza contractului de leasing, nu dobîndește dreptul de proprietate asupra bunului, chiar dacă a achitat În totalitate prețul convenit.. " iar pe de altă parte ". reclamanta nu a investit instanța cu o acțiune in stabilirea de daune interese. " astfel încat ". nu poate fi pronunțată o hotărare care să țină loc de act autentic de vînzare-cumpărare a bunului dat in leasing.
Solutia instantei este netemeinică sub un prim aspect deoarece este bineștiut că în situația dată (contract de leasing imobiliar cu clauză fermă și irevocabilă de vînzare ), cînd utilizatorul a achitat integral obligațiile de plată, indexate cu rata inflației, inclusiv valoarea reziduală convenită și și-a exprimat opțiunea de cumpărare a bunului) " transferul proprietății se face in momentul În care utilizatorul efectuează plata valorii reziduale, în cuantumul stabilit de părți " (în acest sens, apelanta face trimitere la lucrarea - - LEASING, pag. 192, în colecția, Ed., B 2006).
Așadar, în contextul specific al unui astfel de contract de leasing, exprimarea opțiunii utilizatorului de a cumpăra bunul (opțiune notificată finanțatorului în scris, în temeiul art. 3 și art. 6 pct. 4 din contract) urmată de plata valorii reziduale indexată (sumă ce reprezintă în fapt prețul vânzării-cumpărării au drept efect juridic specific transferul dreptului de proprietate asupra bunului, în cazul de față de la intimata finanțatoare la apelanta-utilizatoare.
Nu trebuie însă confundată această situație cu împrejurarea că înscrisul încheiat la 17 ian. 2000 între părți (contractul de leasing) nu poate constitui titlu de proprietate pentru apelantă, în calitatea sa de utilizator-cumpărător al bunului imobil.
Aceasta este însă eroarea în care s-a aflat instanța fondului, atunci cînd a apreciat că apelanta nu a dobîndit proprietatea bunului dat în leasing deși si-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, iar cererea astfel formulată este neîntemeiată.
Transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil, de la intimata finanțatoare-vînzătoare către apelanta-utilizatoare-cumpărătoare, a avut loc la momentul plății valorii reziduale convenită prin contravt și indexată, cu rata inflației, astfel cum a fost facturată de intimată la 20 dec. 200 (filele 158-159 dosar -).
De la momentul plății, dreptul de proprietate asupra imobilului se regăsește în patrimoniul apelantei iar în temeiul art. 111 pr.civ. aceasta a solicitat instanței să constate existența acestui drept în patrimoniul său.
Pe de altă parte, este de necontestat că apelanta-cumpărătoare nu deține un titlu constatator al dreptului său, contractul de leasing neavînd o astfel de valoare.
De aceea, pe un al doilea aspect s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de act autentic de vînzare-cumpărare asupra bunului ce a format obiectul leasingului. Instanța fondului a respins și această cerere cu motivarea, strict formală, că în raport de prevederile art. 16 din OG 51 /1997 modificată nu există în cauză formulată o cerere pentru stabilirea de daune interese. Si această motivare este greșită intrucat dispozițiile art. 16 (în forma nemodificată, existentă la 20 dec. 2004 respectiv la data achitării valorii reziduale și a transferului dreptului de proprietate) reglementau strict obligația finanțatorului de a plăti utilizatorului daune-interese în situația în care nu respecta dreptul de opțiune al acestuia din urmă.
Textul amintit nu condiționa formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărîri care să loc de act autentic de existenta unei cereri în stabilirea de daune interese.
Finalitatea celor două cereri este complet diferită, prima tinzând la obținerea unui titlu constatator al dreptului de proprietate asupra bunului aflat in proprietatea utilizatorului-reclamant în timp ce pe a doua cale procesuală se tinde la obținerea unor daune-interese în sumele arătate în lege și raportate la valoarea bunului rămas În proprietatea finanțatorului-pârât.
Textul art. 16 nemodificat (text ce constituie legea aplicabilă în cauză, în raport de data achitării valorii reziduale) nu a făcut decît să reglementeze dreptul la acțiune al utilizatorului căruia nu i-a fost respectată opțiunea contractuală, avînd un obiect strict determinat și anume obținerea de daune-interese. Acesta nu îngrădește și cu atît mai mult nu exclude dreptul la acțiune al utilizatorului întemeiat pe prevederile dreptului comun, respectiv art. 942 și urm. 969, 970, 977 și urm. 1073, 1077 și urm. civ. și art. 111 pr.civ. avînd ca obiect pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de act autentic.
Cele două tipuri de acțiune au o finalitate distinctă, nu se confundă dar nici nu se exclud una pe cealaltă iar norma aplicabilă în cauză nu condiționa formularea unei astfel de cereri de existența unei cereri în stabilirea de adune-interese, astfel cum greșit a apreciat instanța fondului.
În același timp, este lipsită de interes pentru apelantă formularea unei cereri în stabilirea de daune-interese în raport de opțiunea contractuală exprimată de aceasta, de dobîndire și păstrare în patrimoniul său a proprietății asupra imobilului și nicidecum de obținere a echivalentului bănesc.
Analizand apelul declarat, prin prisma criticilor invocate de apelanta, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea apreciaza caapelul este fondatsi urmeaza a fi admis pentru urmatoarele considerente:
In primul rand, Tribunalul a apreciat gresit ca pentru admiterea actiunii reclamantei ar fi fost necesara formularea unei cereri de obligare a paratei la plata de daune-interese si numai in cadrul acesteia, se putea pretinde pronuntarea unei hotarari care sa loc de act autentic. Interpretarea pe care prima instanta o da dispozitiilor art. 16 din OUG nr. 51/1997 astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 287/29006 este excesiv de restrictiva si contrara scopului ce a fost avut in vedere de legioitor in adoptarea sa.
Astfel, aceste dispozitii au fost reglementatein favoarea utilizatorului din contractul de leasing imobiliar,pentru situatia in care, acesta, de buna-credinta fiind, si-a executat toate obligatiile contractuale si, la sfarsitul perioadei de leasing, isi manifesta optiunea pentru cumparare. Daca locatorul refuza incheierea contractului, utilizatorul are la indemana mai multe posibilitati, care insa nu se cumuleaza, ci uneori, chiar se exclud reciproc. Daca reclamanta ar fi cerut daune egale cu valoarea reziduala a bunului sau valoarea de circulatie a acestuia, aceasta nu putea obtine cumulat si bunul, in natura, prin pronuntarea unei hotarari care sa loc de act autentic de vanzare cumparare, deoarece s-ar fi realizat o dubla dezdaunare ( care ar fi cuprinsatat bunul cat si valoarea lui) in patrimoniul reclamantei, pe seama saracirii patrimoniului paratei, echivalenta unei imbogatiri fara justa cauza.
Insa, reclamantaa optat pentru dobandirea bunului, tocmai ca efect al manifestarii optiunii sale de cumparare, in urma indeplinirii obligatiilor derivand din contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare.
Din reglementarea contractului de leasing rezulta ca utilizatorul este titularul unui drept de cumparare a bunului dat in leasing, iar locatorul, corelativ, estetitularul unei obligatii de a face, respectiv obligatia de a vinde bunul utilizatorului( daca sunt indeplinite doua conditii: a) utilizatorulsi-a indeplinit toate obligatiiledecurgand din contractul de leasing si b) acestasi-a manifestat optiunea pentru cumparare).
In speta, asa cum rezulta din raportul de expertiza efectuat in cauza (filele 36-152 din dosarul Tribunalului), apelanta-reclamantasi-a indeplinit intocmai obligatiile contractuale decurgand in contractul de leasing.
Pe de alta parte, aceastasi-a manifestat optiunea pentru cumparare, asa cum rezulta din notificarile comunicare paratei (filele 23-27 din dosarul Tribunalului).
Mai mult, apelanta-reclamanta a achitat chiar in plus fata de ce rezulta expres din contract, o diferenta pretinsa de parata cu titlu de inflatie asupra valorii reziduale a bunului, manifestand din nou buna sa credinta in executarea contractului de lesing imobiliar.
Este riguros exacta concluzia instantei in sensul ca utilizatorul nu dobandeste automat dreptul de proprietate o data cu indeplinirea tuturor obligatiilor din contractul de leasing imobiliar ( deoarece daca ar fi fost asa era lipsita de interes o cerere de pronuntare a unei hotarari care sa loc de act autentic de vanzare-cumparare formulata de utilizator) insa aceasta nu inlatura nicidecum dreptul sau ca, in caz de refuz din partea debitoarei obligatiei de a face ( adica a locatorului, de a incheia contractul de vanzare-cumparare a imobilului in forma autentica) sa solicite indeplinirea obligatiei de a face.
juridic declansat de reclamanta pe calea actiunii de fata are la bazainstitutia juridica a executarii obligatiilor de a face, reglementata de dispozitiile art. 1073, art. 1075 si art. 1077 din civil.
Astfel, art. 1073 din civil stabileste cu titlu de principiu:"Creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si, in caz contrar are dreptul la dezdaunari".Pe de alta parte, art. 1077 din civil reglementeaza: " Nefiind indeplinita obligatia de aface, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de aoa dduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului".
Or, reclamanta din cauza de fata fiind interesata exclusiv de a obtine imobilul ce a facut obiectul contractului de leasing imobiliar, ca efect al vanzarii, la care parata s-a obligat prin clauza ferma si irevocabila cuprinsa in art. 3 lit. c) din contractul de leasing (fila 9 din dosarul Judecatoriei sectorului 1), adica de a obtine executarea in natura a obligatiei de a face, iar nu de eventualele despagubiri pentru neindeplinirea obligatiei de catre parata ( constand in sume de bani egale cu valoarea reziduala a bunului sau cu valoarea de circulatie a acestuia), aceasta este indreptatita sa solicite pronuntarea unei hotarari care sa loc de act authentic de vanzare-cumparare.
Aceasta operatiune juridica reprezinta practic o autorizare a creditoarei (in speta reclamanta) de a aduce la indeplinire ea insasi, obligatia de a vinde, asumata ferm si irevocabil de catre locator ( in speta, parata), in sensul art. 1077 din civil. Cum creditoarea nu poate merge la Notarul Public sa incheie cu ea insasi contractul de vanzare-cumparare in forma solemna ceruta ad validitatem pentru transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor ( neputand suplini astfel consimtamantul debitoarei obligatiei de a face), s-a apreciat pe buna dreptate de doctrina si practica judiciara ( ce au fost consacrate ulterior si in texte de lege exprese) ca cea mai buna sanctiune pentru debitoarea de rea-crdinta a obligatiei de a face este chiar pronuntarea unei hotarari care sa loc de act autentic.
Din aceasta perspectiva, este gresita ratiunea instantei in ce priveste necesitatea solicitarii mai intai a unor despagubiri ( in cadrul unei actiuni de dezdaunare pentru refuzul locatorului de a vine) si numai in cadrul acestei actiuni, posibilitatea pentru instanta de a pronunta o astfel de hotarare, deoarece art. 16 din OUG nr. 51/1997 modificata trebuie interpretat in sensul de a produce efecte, iar nu in sensul de a nu produce nici unul (conform principiuluiactus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat). Astfel, legiuitorul a oferit creditorului de buna-credinta din contractul de leasing imobiliar, posibilitatea de a obtine o hotarare care sa loc de act autentic de vanzare-cumparare, in caz de refuz din partea locatorului, alaturi de aceea de a obtine despagubiri, nicidecum conditionat de aceasta din urma, mai ales ca finalitatea celor doua actiuni este diferita.
In drept, avem in vedere atat dispozitiile de principiu reglementate de art. 1073 si art. 1077 din civil, dispozitiile speciale cuprinse in art. 16 din OG nr. 51/1997 modificata, precum si principiul fortei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), confintit de art. 969 din civil, care confera putere de lege clauzei cuprinse inart. 3 litera c) din contractul de leasing imobiliar.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, in temeiul art. 296 din civil, va admite apelul, va schimba in tot sentinta apelata in sensul ca va admite cererea reclamantei, va constata ca aceasta a devenit proprietara imobilului cu destinatia de spatiu commercial situat in B,-, Bloc 9, Complex, sector 5, pronuntand astfel o hotarare care sa loc de act autentic de vanzare-cumparare, in care reclamanta va avea calitatea de cumparatoare, iar parata, calitatea de vanzatoare.
Intrucat in raport de solutia pronuntata, intimata-parata s-a dovedit a fi in culpa procesuala prin refuzul sau de a indeplini de buna-voie obligatia de a vinde imobilul reclamantei, iar apelanta-reclamanta a avansat anumite cheltuieli cu judecata cauzei in fond si apel, in temeiul art. 298 rap. la art. 274 din pr. civ. Curtea va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecata dovedite de apelanta-reclamanta in cele doua faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta- reclamanta - IMPORT EXPORT SRL, cu sediul in B,-, sector 1, impotriva sentintei comerciale nr. 4203/27.03.2007, pronuntata de Tribunalul B-Sectia a VI a Comerciala in Dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata-parata -, cu sediul in B, Piata, -orp A-B-D, sector 1.
Schimba in tot sentinta apelata in sensul ca:
Admite cererea.
Constata ca reclamanta - IMPORT EXPORT SRL a devenit proprietara imobilului spatiu comercial situat in B,-, Bloc 9, Complex, sector 5, in suprafata de 337,94 mp, ca affect al indeplinirii obligatiilor ce ii reveneau din contractul de leasing imobiliar cu clauza ferma, irevocabila de vanzare incheiat cu parata -
Prezenta hotarare tine loc de act autentic de vanzare-cumparare cu privire la imobilul mentionat.
Obliga intimata-parata la plata sumei de 9335,5 lei cheltuieli de judecata efectuate in fond si apel, catre apelanta-reclamanta.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata azi, 25.02.2008, in sedinta publica.
PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER
RED/DACT/RE/4 EX./24.03.2008
Sent. com. nr. 4203/27.03.2007
Tribunalul B-Sectia a VI a Comerciala
Dosarul nr-
Jud.fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
