Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA Nr.10/ DOSAR Nr-

Ședința publică din 17 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, precum și de pârâtul împotriva sentinței civile nr.169/SIND din 22 februarie 2007, pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr.187/F/2005 al Tribunalului Brașov.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 ianuarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17 ianuarie 2008.

Asupra recursurilor de față;

Constată că, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr.187/F din 31 martie 2005, reclamanta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Bac hemat în judecată pe pârâtul, în calitate de administrator al debitoarei "", pentru a fi obligat să suporte pasivul societății debitoare, în vederea acoperirii creanțelor bugetare în sumă de 2.051.079.919 lei (ROL).

Prin acțiunea înregistrată la aceiași instanță sub nr.412/F din 20 iunie 2005, reclamanta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.706,26 USD, reprezentând creanța nerecuperată de la debitoarea "" în cadrul procedurii de faliment.

Prin încheierea din 29 septembrie 2005 s-a dispus conexarea dosarului nr.412/F/2005 la dosarul nr.187/F/2005, în care a fost pronunțată sentința civilă nr.169/SIND din 22 februarie 2007 - de admitere în parte a acțiunilor conexate, în sensul obligării pârâtului să suporte din averea personală parte din pasivul debitoarei "" în cuantum de 36.912,13 lei.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul - sindic a reținut următoarele:

Conform raportului privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență întocmit de lichidatorul numit în cauză, cu ocazia inventarierii patrimoniului debitoarei, a fost constatată lipsa: echipamentelor tehnologice în sumă de 41.693.010 ROL, a mobilierului și aparaturii birotice în valoare de 133.287.242 ROL, a materialelor consumabile în valoare de 102.517.131 ROL.

S-a constatat, de asemenea, că din casieria societății au fost ridicate sume în plus ca urmare a restituirii sumelor cu care administratorul a creditat societatea, în cuantum de 118.858.196 ROL, și că există creanțe nerecuperate în valoare de 3.432.007.411 ROL.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a recunoscut că datorează societății suma de 42.124.583 ROL și a susținut că obiectelor care lipsesc din inventarul debitoarei trebuie să li se aplice gradul de uzură aplicat celor evaluate. Aceste susțineri nu au fost primite, întrucât gradul de uzură constatat și aplicat, potrivit raportului de evaluare, obiectelor expertizate, nu putea fi aplicat prin asimilare și obiectelor lipsă, asupra cărora nu existau date privind starea tehnică și modul în care au fost exploatate.

Astfel, echipamentele tehnologice - 4.169,3 lei, aparatură birotică și mobilierul - 13.328,724 lei, au fost luate în considerare la valoarea de inventar.

Pârâtul nu a precizat și nu a justificat motivele pentru care aceste bunuri nu au fost prezentate lichidatorului în vederea inventarierii.

În privința materialelor consumabile în valoare de 10.251,713 lei, pârâtul a susținut că acestea au fost trecute eronat în contabilitate, dar nu a precizat motivul pentru care nu a fost refăcută contabilitatea în mod corect, deși era direct răspunzător pentru acest fapt.

Din documentele contabile, potrivit analizei efectuate de lichidator, a rezultat un stoc de marfă ce figurează în sold creditor, în valoare de 4.590 lei, și care nu a fost identificat.

Ca urmare, s-a concluzionat că pârâtul a folosit bunurile societății în interes propriu și că a deturnat și ascuns activul societății, mărind pasivul acesteia, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit. a și e din Legea nr.85/2006.

Motivul invocat de creditoarea - privind reținerea din salariile angajaților a contribuțiilor la. - nu a fost luat în considerare, nevirarea contribuției la fondul de asigurări sociale neîncadrându-se în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, întrucât nu reprezintă o majorare fictivă a datoriilor societății și nu era o sumă care aparținea debitoarei.

Prejudiciul cauzat de pârât societății debitoare se compune din sumele mai sus indicate.

Sentința a fost recurată de toate părțile în litigiu, după cum urmează:

ReclamantaBac riticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâtului să suporte integral creanțele bugetare în sumă de 205.107 lei (RON).

În motivarea recursului s-a arătat că din sentință nu rezultă componența sumei acordate - de 36.912, 13 lei - și nici cuantumul datorat fiecărei reclamante.

Instanța de fond nu a reținut faptul că debitoarea prin administrator nu a recuperat creanțele în valoare de 343.200 lei.

S-a mai arătat că faptele pârâtului pot fi încadrate și în prevederile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, întrucât contabilitatea societății debitoare nu a fost organizată și condusă în condițiile Legii nr.82/1990.

Prejudiciul cauzat de pârât este constituit din pasivul societății debitoare nerecuperat în procedura falimentului.

Pârâtula invocat motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9, precum și dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererilor de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt incidente prevederile art.138 lit. a și e din Legea nr.85/2006.

Prima instanță nu a avut în vedere rapoartele lichidatorului judiciar aflate la filele 217-219 și 253-255 din dosarul de faliment nr.78/2004. Din aceste rapoarte rezultă că multe din bunurile care nu au fost găsite la primul inventar, au fost descoperite ulterior. A fost justificată lipsa anumitor bunuri din gestiune, precum și lipsa banilor din casieria societății, aceștia fiind ridicați pentru plata salariilor.

S-a mai arătat că nu s-a făcut dovada vinovăției recurentului pârât.

Hotărârea instanței de fond are o motivare sumară și confuză. Nu rezultă cum a fost stabilit cuantumul sumei la care a fost obligat pârâtul și nici modalitatea în care va fi împărțită suma acordată între reclamante.

Intimata, prin întâmpinarea depusă, a cerut respingerea recursului declarat de pârât și admiterea recursului reclamantei S-a învederat că prejudiciul real s-a ridicat la nivelul pasivului debitoarei, pârâtul săvârșind faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit. a, e și f din Legea nr.85/2006.

Reclamanta, prin recursul declarat, a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei, în vederea acoperirii creanței sale în sumă de 8.875,99 RON - care consolidat reprezintă 2.706,26 USD - și a creanței creditoarei B, astfel cum s-a solicitat prin acțiunile introductive.

Recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, arătând că sentința este netemeinică și nelegală, pentru motivele ce se vor arăta.

Din raporturile lichidatorului judiciar și din înscrisurile existente în dosarul cauzei a rezultat că pârâtul s-a făcut vinovat de ajungerea societății în încetare de plăți prin săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. a, e și f din Legea nr.85/2006.

Judecătorul - sindic nu a motivat cuantumul sumei stabilite.

Limitarea cuantumului prejudiciului la nivelul bunurilor lipsă din patrimoniul debitoarei și a sumelor nejustificate, ridicate din casieria societății, nu este întemeiată. Nerecuperarea creanțelor societății în cuantum de 343.200,75 lei a fost una din cauzele care au determinat apariția stării de încetare de plăți și care a generat calculul unor dobânzi și penalități pentru neplata la termen a creanțelor față de bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale și de sănătate. Prejudiciul real se ridică la nivelul pasivului debitoarei.

Examinând sentința atacată, în raport de motivele invocate, instanța constată că recursurile sunt întemeiate.

Recurentele creditoare au formulat cereri în atragerea răspunderii administratorului societății debitoare indicând ca temei de drept art.137 alin.1 lit.a, c, d și e din Legea nr.64/1995.

Judecătorul - sindic nu s-a pronunțat cu privire la toate faptele invocate de creditoare, respectiv cu privire la nerecuperarea creanțelor și la neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile Legii nr.82/1990.

Criticile recurentelor cu privire la cuantumul prejudiciului sunt fondate, întrucât întinderea răspunderii trebuie să fie egală cu prejudiciul produs.

Din considerentele sentinței recurate nu rezultă componența sumei de 36.912,13 lei, la plata căreia a fost obligat recurentul pârât.

Motivul de recurs care vizează defalcarea sumei acordate celor două creditoare este nefondat, iar reținerile judecătorului-sindic din încheierea pronunțată la data de 10 iulie 2007 sunt corecte.

Potrivit art.140 din Legea nr.85/2006 sumele depuse potrivit art.138 alin.1 vor intra în averea debitorului, iar repartizarea se face, conform art.142 alin.2, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe.

Instanța de recurs consideră că este necesar ca JUDECĂTOR 3: Doina Grigoraș l-sindic să se pronunțe cu privire la toate faptele invocate în acțiunile conexate și să stabilească cuantumul sumei destinate acoperirii pasivului.

În consecință, în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, sentința recurată urmează să fie casată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și de pârâtul împotriva sentinței civile nr.169/SIND din 22 februarie 2007, pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr.187/F/2005 al Tribunalului Brașov, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.: / 18.01.2008

Dact.: / 21.01.2008 /- 3 ex -

Judecător-sindic:

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Doina Grigoraș

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Brasov