Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1007/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1007
Ședința publică din 11 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 864/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar T și pârâtul intimat.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 864/24.04.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale, formulate de lichidatorul judiciar, cu sediul în mun. T, nr. 3,. 3, jud. T, 0224, și de creditoarea T - prin declarația de creanță - în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în com., nr. 102, jud.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura enței,
A închis procedura enței față de debitorul, cu sediul social în-, sat., com., jud., J-, CUI -.
A dispus radierea debitoarei L din Registrul Comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura enței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar, cu sediul în mun. T, nr. 3,. 3, jud. T, 0224, de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura enței,
A dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul Procedurilor de ență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 24.04.2008 lichidatorul judiciar, cu sediul în mun. T, nr. 3,. 3, jud. T, 0224 desemnat să administreze procedura enței debitorului SC SRL, cu sediul social în-, sat., com., jud., J-, CUI -, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului,
Procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 227/24.05.2007,
S-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței,
Notificarea a fost publicată, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura enței,
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura enței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, s-a constatat lipsa actelor contabile iar creditorii nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii s-a dispus închiderea procedurii enței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Cu privire la propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului, judecătorul sindic a constatat următoarele:
Conform art. 138 alin. 1 din Legea enței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de enta, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de enta a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-
Cererea formulată în acest sens de lichidatorul judiciar și întemeiată pe disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea enței, susținută oral de reprezentanții creditorilor, nu prezintă însă, în concret, faptele comise de persoanele a căror antrenare a răspunderii s-a solicitat, iar susținerile din raportul de închidere a procedurii, conform cărora pârâtul ținut o contabilitate fictivă și nu ținut contabilitatea în conformitatea cu legea, nu pot fi reținute de judecătorul sindic, întrucât lichidatorul nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei, pentru analizarea și verificarea acestora.
De asemenea, motivat de lipsa actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a întocmi un raport privind cauzele și împrejurările care au adus societatea în stare de ență, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de ență, judecătorul sindic a apreciat că se impune administrarea unui probatoriu complex, în vederea dovedirii comiterii faptelor prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea enței, dar și întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 Cod Civil, respectiv stabilirea faptei comise, a prejudiciului cauzat, a vinovăției, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de ență a debitoarei.
Cum în speță astfel de dovezi nu au fost prezentate, judecătorul sindic nu a putut reține culpa pârâtului față de starea de ență a debitoarei, astfel că a respins ca neîntemeiate cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar și de creditoarea prin declarația de creanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
Creditoarea recurentă a arătat că recursul fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, acesta nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă)
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă)
S-a învederat instanței că potrivit art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
De asemenea, s-a menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
S-a susținut că în speța de față, indiferent că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr.31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art.11 alin. 4 din Legea nr.82/1991, republicată - Legea contabilității.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată "obligația și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, care arată că "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului".
Creditoarea a specificat că potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie; că răspunderea membrilor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
S-a menționat că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura enței.
Dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.
În cauză, răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul uni mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, și Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că acesta este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii enței față de debitoarea s-a realizat în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura enței potrivit căruia" "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii".
Aceasta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, având în vedere faptul că lichidatorul nu a identificat nici un fel de bun în patrimoniul societății debitoare și niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii.
Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de ență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura enței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de ență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în ență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de ență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Într-adevăr, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. Însă, în speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituția creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea enței.
Cu toate că Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate T nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.
Prin Raportul de închidere privind debitoarea întocmit de către lichidatorul judiciar T s-a solicitat închiderea procedurii falimentului împotriva societății în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu antrenarea răspunderii numitului, în conformitate cu prevederile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În mod corect prima instanță judecător sindic a reținut că prin cererea formulată de către lichidatorul judiciar SPPI și întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu a prezentat în mod concret faptele comise de persoanele a căror antrenare a răspunderii se solicită.
Se constată că lichidatorul judiciar nu putea să-și întemeieze cererea pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 întrucât acesta nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei pentru analizarea și verificarea acestora.
În mod legal judecătorul sindic a apreciat pentru atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de ență se impune administrarea unui probatoriu complex, în vederea comiterii faptelor prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, dar și îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 Cod civil.
Curtea reține că în cauză lichidatorul judiciar SPPI nu a înțeles să declare recurs împotriva hotărârii prin care i s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în cauză împotriva administratorului social.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, referitor la faptul că prima instanță, prin sentința pronunțată, ar fi încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, având în vedere că prin cererea de recurs creditoarea nu a dezvoltat în nici un fel aceste critici, Curtea se află în imposibilitate de a analiza temeinicia afirmațiilor sale.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 864/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 864/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 28.12.2008
Tehnored. - 29.12.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
