Spete procedura insolventei. Decizia 1006/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1006
Ședința publică din 11 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1546 din 6 august 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2767/2006 în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Expert
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar în data de 28 octombrie 2008, prin registratura instanței, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei intimate.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1546 din 6 august 2008 pronunțată în dosarul nr. 2767/2006 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Expert A și, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii de insolvență față de debitoarea A, recum p. și radierea acestei societăți din registrul comerțului. În conformitate cu art. 136 din același act normativ, tribunalul l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, de creditori și asociații debitoarei, aprobând plata din fondul de lichidare a onorariului practicianului în sumă de 2000 lei pentru toată perioada derulării procedurii, dispunând, totodată, notificarea sentinței direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la radierea societății, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că lichidatorul judiciar Expert A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei A, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a faptului că obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B față de raportul final au fost respinse de judecătorul-sindic prin încheierea nr. 251 din 20 februarie 2008, hotărâre care a rămas irevocabilă. De asemenea, acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor culpabile de insolvența societății debitoare a fost soluționată în sensul admiterii cererii prin sentința civilă nr. 1907 din 28 iulie 2007 Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr-, rămasă și ea irevocabilă. În plus, practicianul a arătat că toate cheltuielile procedurale au fost acoperite de către el, la nivelul debitoarei neexistând fonduri pentru începerea executării hotărârii de atragerea a răspunderii, iar creditorii nu doar că nu s-au oferit să avanseze sume, dar nici nu au făcut vreun demers pentru creșterea masei active și acoperirea pasivului, fiind îndoielnică avansarea unor sume în acest sens.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 1194 din 12 iunie 2006, în calitate de administrator judiciar fiind desemnat Expert A, iar prin sentința civilă nr. 3076 din 29 noiembrie 2006 fost declanșată față de societatea debitoare procedura falimentului, fiind confirmat în calitate de lichidator fostul administrator judiciar, judecătorul-sindic a apreciat că în aceste condiții se impune închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, astfel că a aprobat raportul final al practicianului, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței de închidere a procedurii concursuale, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care A le are de achitat, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul inserării în dispozitivul hotărârii a creditorilor neîndestulați, în vederea executării titlului executoriu îndreptat împotriva fostului administrator social.
În motivarea recursului se arată că tribunalul în mod greșit a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar și, pe cale de consecință, judecătorul-sindic în mod nelegal a dispus închiderea procedurii de insolvență față de societatea debitoare fără ca toți creditorii să fie îndestulați. În considerente prima instanță a arătat că închiderea procedurii se impune din lipsa fondurilor necesare continuării administrării acesteia, precum și ca urmare a faptului că nici unul dintre creditori nu a avansat sume în vederea punerii în executare a titlului executoriu obținut împotriva fostului administrator social.
Recurenta consideră că tribunalul a apreciat în mod eronat asupra pricinii deduse judecății în raport de textele legale aplicabile deoarece fondurile necesare continuării procedurii puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, care prevăd în mod explicit că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic.
Închiderea procedurii de faliment fără a se pune mai întâi în executare de către lichidatorul judiciar sentința prin care s-a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari ai falitei este o soluție nu numai greșită, ci și nelegală, întrucât executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform art. 138 se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Referitor la alin. 1 al art. 142, potrivit căruia "executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă", s-a apreciat că legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care practicianul o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent de titlul din care provin și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere) de la debitorii falitului, și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care, de altfel, nu are această competență), ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură. Aceasta nu înseamnă că judecătorul-sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate în temeiul art. 138), iar practicianul nu are obligația (conform Legii nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitate de reprezentant al debitorului) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care falitul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2, în care se arată că "după închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate, de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", se poate deduce că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și ea ar putea continua după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041din Codul d e procedură civilă cu privire la recurs, precum și art. 2, art. 4 alin. 4, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar al debitoarei intimate, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare (filele 8-9) solicitând respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Practicianul a arătat că, în opinia sa, abordarea făcută de creditoare nu doar că este total greșită, dar ea este menită să soluționeze ca paleativ problema dosarului de față, ducând și mai mult la creșterea datoriei din fondul special de lichidare, care, după cum se cunoaște, este la ora actuală "în roșu", ceea ce semnifică nu doar că el nu are lichidități suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de administrare, dar că aceste cheltuieli sunt avansate de cele mai multe ori de către creditori sau administrator/lichidator judiciar, iar recuperarea lor din fond se face chiar și după un an de zile. Ca atare, susținerea recurentei cum că prin avansarea de sume pentru continuarea procedurii nu se va obține decât creșterea creanței creditorului, ar avea ca efect transpunerea acestei consecințe asupra fondului, în care oricum nu există lichidități.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că textul art. 142 din Legea nr. 85/2006 nu lasă loc la interpretări de acest tip, ci este clar și lipsit de echivoc: sentința pronunțată conform art. 138 poate fi pusă în executare de către un executor judecătoresc și nu de lichidatorul judiciar în cadrul dosarului de insolvență, prin intermediul unui executor. În al doilea rând, prin alin. 2 al acestui articol se indică în mod expres procedura pe care executorul o are de aplicat în distribuirea sumelor obținute din executare, aceasta făcându-se în baza tabelului definitiv pus la dispoziția sa de către lichidator și nu prin virarea sumei în contul averii debitoarei de unde distribuirea să fie efectuată de practician în conformitate cu Legea insolvenței.
Lichidatorul judiciar a arătat că deși a încercat recuperarea creanțelor, demersurile sale nu au avut șanse de reușită din motive obiective: debitoarea nu mai funcționa la sediul social declarat de câțiva ani, asociatul majoritar - numit inițial ca și administrator special - era deținut în Penitenciarul Arad, nu au fost identificate bunuri ale societății, iar împotriva fostului administrator s-a formulat acțiune în temeiul art. 138 din lege. Raportat la cele menționate solicitarea recurentei de modificare a hotărârii atacate în sensul continuării procedurii de lichidare până la recuperarea tuturor datoriilor pe care A le are de achitat creditorilor este neîntemeiată, judecătorul-sindic espectând întocmai dispozițiile incidente în cauză.
În drept a invocat art. 131, 138 și 142 din Legea nr. 85/2006, precum și art. 115 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursul creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, judecătorul-sindic a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății și a aplicat în același fel dispozițiile Legii nr. 85/2006, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și nici art. 3041din Codul d e procedură civilă invocat de recurentă.
Față de cele arătate de lichidatorul judiciar desemnat în cauză prin rapoartele de activitate depuse la dosar, în special în cele de la termenele de judecată din 9 ianuarie 2008, 20 februarie 2008 și 6 august 2008 prin care acesta a propus închiderea procedurii colective declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, pe seama debitoarei A întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, act normativ care a înlocuit vechea Lege a reorganizării judiciare și a falimentului, dispunând închiderea procedurii.
Acest text de lege statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea insolvenței, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere că creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare în mod judicios tribunalul a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Pe de altă parte, din formularea art. 142 alin. 2 din lege rezultă fără nici un dubiu că punerea la dispoziția executorului judecătoresc a tabelului definitiv consolidat de creanțe după închiderea procedurii de insolvență este o obligație legală a lichidatorului și nu o facultate pentru acesta, aspect recunoscut, de altfel, chiar și de practicianul desemnat în cauză prin întâmpinarea depusă la dosar.
Potrivit acestei norme, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85 /2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În cazul în care bligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede altfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare. Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul-sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. 2 al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fără ca prin aceasta să se ajungă în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că, potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor. Acesta este și motivul pentru care Curtea apreciază că nu se impune nici modificarea sentinței primei instanței în sensul inserării în dispozitivul hotărârii a creditorilor neîndestulați, susținerile recurentei neavând nicio bază legală în acest sens.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. Însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. 2 legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea prevederilor legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc sau să dispună lichidatorului judiciar să pună în executare hotărârea de atragere a răspunderii motivat de împrejurarea că sentința pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi executată ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Față de cele arătate, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, iar recursul declarat de instituția creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1546 din 6 august 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2767/2006 în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Expert
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 20.11.2008
Tehnored. - 21.11.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
