Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.101/
Ședința publică din 11 februarie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- împotriva sentinței comerciale nr.499/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar MB Management, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.499/13.09.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș cu nr.-, judecătorul sindic a respins obiecțiunile formulate de creditorii AVAS B și DGFP T împotriva raportului de închidere a procedurii întocmit de lichidatorul MB Management, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, precum și radierea acestuia din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr.495/01.03.2007 pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului Timiș, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței simplificate față de debitoarea SC SRL, la cererea lichidatorului MB Management, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1 alin.2 lit.e și art. 32 alin.1 din Legea insolvenței, fiind desemnat același lichidator pentru administrarea procedurii.
Pe parcursul administrării procedurii, lichidatorul judiciar a procedat la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în sarcina sa de art.25 din Legea insolvenței, respectiv notificarea potențialilor creditori, a administratorului debitoarei, a publicat anunțul de deschidere a procedurii într-un ziar de mare tiraj și în Buletinul Procedurilor de Insolvență, a solicitat relații de la Primăria, în vederea identificării bunurilor debitoarei, având în vedere că societatea nu mai desfășoară activitate la sediul declarat la ORC, a verificat și înscris în creanțelor declarațiile de creanță formulate de creditorii T și AVAS B.
Întrucât nu a intrat în posesia documentelor contabile ale debitoarei, lichidatorul judiciar nu a putut întocmi raportul privind cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență, dar concluzionează în raportul de închidere a procedurii că, de la data numirii în calitate de lichidator judiciar, nu descoperit indicii care ar fi putut conduce la formularea unei cereri pentru atragerea răspunderii organelor de conducere.
Împotriva raportului cu propunerea de închidere a procedurii au formulat obiecțiuni creditorii T și AVAS B.
Creditoarea arată că nu este de acord cu faptul că lichidatorul judiciar a considerat că nu există elemente de natură a atrage răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitoarei, întrucât, deși societatea funcționa în regres, organele de conducere au consimțit să continue activitatea, astfel că în speță sunt incidente dispozițiilr art.138 lit. c din Legea insolvenței. Societatea a fost dusă spre declinul economic din cauza managementului defectuos și a lipsei de interes a organelor de conducere, iar în susținerea raportului de cauzalitate consideră că este suficient ca fapta respectivă să fi reprezentat doar un element favorizant în ajungerea societății în încetare de plăți.
În concluzie, solicită atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere pentru prejudiciul de 5.606 lei cauzat bugetului de stat.
Creditoarea AVAS B solicită, prin obiecțiunile formulate, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, motivat de faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. A susținut că este prezumată culpa administratorului debitoarei falite, că există prejudiciul produs, constând din însăși creanța pe care o deține față de debitoare și cere se continua procedura iar lichidatorul judiciar să apeleze la prerogativa conferită de art. 138 alin.1 din Legea insolvenței, în sensul de a formula o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La termenul din 13.09.2007 lichidatorul judiciar a formulat răspuns la obiecțiunile creditorilor, solicitând respingerea acestora, cu motivarea că nu a fost dovedită culpa administratorilor și nici celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale. A mai arătat că cei doi creditori nu au făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul afirmativ produs și faptul că debitoarea nu a ținut contabilitatea la zi.
Cu privire la răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere din cadrul societății debitoare, reglementată de art.138 alin.1 din Legea insolvenței, lichidatorul judiciar a răspuns obiecțiunilor că textul prevede situații expres, precis determinate pentru aplicarea sa se cer întrunite și condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 Cod Civil, culpa administratorilor trebuie dovedită, iar simpla continuare a unei activități nerentabile care ducea vădit societatea la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii, dacă nu este făcută și dovada interesului personal.
A raportat răspunsul și la cuantumul debitului propriu-zis care este de 1158 RON, restul sumei până la 5606 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere și a învederat de asemenea că cererea AVAS pentru continuarea procedurii contravine prevederilor art.131 din Legea insolvenței, din moment ce creditorul nu s-a oferit să avanseze sumele necesare administrării procedurii.
Văzând raportul privind lichidarea judiciară a debitoarei falite cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței simplificate în temeiul art.131 din Legea insolvenței, obiecțiunile formulate de creditorii T și AVAS la raport, răspunsul la obiecțiuni dat de lichidatorul judiciar, precum și prevederile art.138 din Legea insolvenței cu privire la condițiile în care creditorii pot cere atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, judecătorul sindic a constatat că obiecțiunile sunt neîntemeiate, astfel că au fost respinse pentru următoarele considerente:
Creditoarea Tas olicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului societății falite pentru prejudiciul în sumă de 5606 lei cauzat bugetului de stat în baza art.138 lit. c din Legea insolvenței, motivat de managementul defectuos și lipsa de interes a acestuia, respectiv a numitei.
Creditoarea nu a cerut în prealabil autorizarea de către judecătorul sindic, conform art.138 alin.3, pentru a introduce acțiunea prevăzută la art.138 alin.1 numai în ce îl privește pe administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și nici nu a dovedit îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege, în sensul că lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoana culpabilă de starea de insolvență a patrimoniului debitorului.
Este adevărat că în acest dosar nu se poate constitui un Comitet al Creditorilor, întrucât în creanțelor sunt înscriși doar cei doi creditori, care au formulat obiecțiuni, dar aceasta nu înseamnă că alin.3 din art.138 nu se aplică în cauzele în care sunt mai puțin de trei creditori înscriși la masa credală.
În realitate, creditoarea nu a formulat o cerere în sensul prevăzut de art.112 Cod Procedură Civilă după obținerea autorizării prealabile prevăzută de art.138 alin.3 din Legea insolvenței, cu chemarea în judecată persoanei afirmativ vinovată, atașarea unui duplicat pentru comunicare și precizarea probelor pe care se întemeiază cererea formulată.
S-a observat, de asemenea că, anterior, prin cererea de admitere a creanței înregistrată la 15.05.2007, creditoarea a solicitat ca administratorul judiciar să ceară atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere care au adus societatea în faliment (filele 27-28 dosar).
această cerere sub formă de obiecțiuni aduse raportului final, judecătorul sindic a apreciat că, de fapt, creditoarea încercă să eludeze aplicarea imperativă a prevederilor art.138 alin.3 din Legea insolvenței.
Sub alt aspect, s-a constatat că lichidatorul judiciar care reprezintă societatea în această calitate încă de la deschiderea procedurii, nefiind administrator judiciar cum arată în declarația de creanță creditoarea T, a scris detaliat în raportul "final" privind lichidarea judiciară a SC SRL, depus la 09.05.2007, că nu a descoperit indicii care ar fi putut conduce la formularea unei cereri pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere și nicidecum nu a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență a debitoarei falite, condiție, de asemenea, imperativ prevăzută de art.138 alin.3 din Legea insolvenței.
S-a mai reținut că obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B sunt neîntemeiate, cu privire la ambele petite, respectiv continuarea procedurii insolvenței și ca lichidatorul judiciar să formuleze cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele care au cauzat starea de insolvență.
Creditorul ignoră cu bună știință condițiile prevăzute în art.131 din Legea insolvenței pentru închiderea procedurii potrivit căruia, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registrul în care a fost înmatriculat.
În speță, creditoarea AVAS nu a făcut nici un moment oferta de a avansa sumele necesare continuării procedurii, și nici creditoarea T, astfel că sunt întrunite prevederile art.131 din Legea insolvenței pentru închiderea procedurii.
Prin aceleași obiecțiuni creditoarea AVAS Baf ăcut o amplă dizertație referitor la răspunderea administratorilor societății, cu trimitere la Legea nr.31/1990, la Legea nr.82/1991, la art.374 din Codul Comercial, art.1082 Cod Civil, toate raportate la art.138 din Legea insolvenței, care nu pot fi supuse analizei de către judecătorul sindic având în vedere că, în prealabil, nu a autorizat, conform art.138 alin.3 din Legea insolvenței, creditorii pentru a formula o cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, întemeiată pe art.138 alin.1.
Prin urmare, s-a reținut că creditorul formulează o cerere inadmisibilă față de prevederile art.138 din Legea insolvenței.
În concluzie, judecătorul sindic a constatat că cererea formulată pentru atragerea răspunderii patrimoniale în nume propriu, de către creditori, este inadmisibilă dacă aceștia eludează procedura prealabilă prevăzută de art.138 alin.3 din Legea insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului, creditoarea arată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, analizând total eronat cerere formulată de creditoare prin care a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere, având în vedere că în speța de față nu s-a putut constitui Comitetul creditorilor.
Creditoarea arată că cererea formulată de AVAS este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006, deoarece în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art.138 din legea nr.85/2006, legea dă posibilitatea creditorilor să formuleze această cerere, iar pentru a putea formula o asemenea cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Se arată că această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea nr.85/2006 și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului, ci este pur și simplu o etapă procesuală impusă de legea nr.85/2006, etapă pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Se arată că este evident că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art.138 alin.3, Teza finală, respectiv că răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 al acestui articol amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.
Se menționează că, potrivit art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiilor legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
Se învederează instanței că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și comercial, operează două reguli principale și anume: răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. Recurenta arată că în speță, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilității, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și alin.2, ale art.134 alin.1 și 2 și ale art.181 din legea nr.31/1990, republicată, ale art.11 alin.4 din legea nr.82/1991, republicată.
Recurenta arată că având în vedere art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, potrivit căruia "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art.1540 Cod civil, conform cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comună comisă în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Se mai invocă de către AVAS faptul că, potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrarie. S-a mai arătat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, conform art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falitei. Se apreciază că, fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, considerând că încauză, răspunderea trebuie apreciatăin abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Creditoarea AVAS a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operabil criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Astfel, consideră că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Art.138 din Legea nr.85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul de față este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii s-a realizat în baza art.131 din Legea nr.85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat". Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
În ce privește susținerea recurentei AVAS B, referitoare la incidența dispozițiilor art.138 alin.3 Teza finală din Legea nr.85/2006, care dispune că "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie", se constată că dispozițiile acestui articol nu sunt aplicabile în speță, deoarece lichidatorul judiciar nu a omis să analizeze cauzele și împrejurările care au determinat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, ci a susținut în raportul său de activitate că nu a descoperit indicii care pot conduce la formularea unei cereri pentru atragerea răspunderii organelor de conducere.
În ce privește susținerea recurentei că administratorul debitoarei nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, Curtea reține că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului debitoarei falite. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 respectiv greșeala
de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului. Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul
a rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit.d din lege, deoarece administratorul nu a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și a omis să întocmească situațiile financiare anuale.
Motivul de recurs nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr.82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență.
Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- împotriva sentinței comerciale nr.499/2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./21.02.2008
Dact./22.02.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul Timiș -judecător
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
