Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1017/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 591/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1017
Ședința publică de la 13.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și COMITETUL CREDITORILOR SC SRL - prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, în contradictoriu cu intimații și, împotriva sentinței comerciale nr.501/4.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații personal, lipsind recurentele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că recursul formulat de Comitetul Creditorilor SC SRL este netimbrat, aceasta fiind citată cu mențiunea de a timbra.
Curtea pune în discuție aspectul netimbrării recursului formulat de Comitetul Creditorilor SC SRL.
Intimații personal, având pe rând cuvântul solicită anularea recursului formulat de Comitetul Creditorilor SC SRL, ca netimbrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recursul formulat de AVAS și pe excepția lipsei calității procesuale active a recurentei AVAS invocată din oficiu de instanță la termenul precedent.
Intimații personal, având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 501 din 4.02.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca nefondată cererea comitetului creditorilor debitoarei SC SRL de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților G și F și a închis procedura față de debitoare în conformitate cu articol
.//.
131 din Legea nr.85/2006, dispunând notificarea sentinței conform articolului 135 din Legea nr.85/2006 și radierea debitoarei din Registrul Comerțului. A descărcat lichidatorul judiciar conform articolului 136 din lege și a dispus efectuarea plății pentru retribuirea activității acestuia în sumă de 2.000 lei și a cheltuielilor în sumă de 70 lei din fondul prevăzut de articolul 4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că la data de 19.11.2007 Comitetul Creditorilor debitoarei SC SRL a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare, și și obligarea acestora în solidar la suportarea pasivului societății debitoare, în temeiul dispozițiilor articolului 138 litera c din Legea nr. 85/2006, aspect rezultat din rapoartele lichidatorului judiciar și actele dosarului, respectiv faptul că pârâții au dispus continuarea activității debitoarei chiar atunci când situația incapacității de plată era clară.
S-a arătat că administratorul răspunde și pentru culpa cea mai ușoară, că acesta este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul cu multă diligență.
Judecătorul - sindic, față de raportul de activitate prezentat de lichidatorul judiciar la 2.04.2007 în care acesta a precizat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 138 din lege, a autorizat, conform articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006, comitetul creditorilor să formuleze cerere de atragere a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei.
Pe fondul cauzei, judecătorul sindic a apreciat că dispozițiile articolului 138 nu instituie prezumția de culpă a administratorului societății, ci faptele trebuie dovedite, răspunderea administratorului fiind o răspundere specială, personală, ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de articolele 998 - 999 cod civil și numai dacă prin săvârșirea faptelor prevăzute de articolul 138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor articolului 138 litera c din lege, deoarece, reclamantul Comitetul Creditorilor nu a dovedit existența interesului personal al pârâților în continuarea activității, cererea fiind nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și COMITETUL CREDITORILOR debitoarei SC SRL, prin reprezentant, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială, fiind înregistrat astfel dosarul nr- din 25.03.2009.
Prin recursul său a arătat că este creditor al debitoarei cu o creanță în valoare de 10.968,70 lei ce reprezintă obligații
.//.
restante datorate cu titlu de contribuție asigurări sociale de sănătate, dobânzi și penalități calculate de până la 31.12.2003, conform OUG nr.95/2003.
Creditoarea recurentă a criticat hotărârea, susținând că instanța de fond a apreciat greșit că răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr.85/2006 are o natură exclusiv delictuală, în opinia recurentei, fiind incidente dispozițiile legilor comerciale referitoare la mandatul comercial dobândit cu titlu oneros, iar societatea a ajuns în insolvență pe perioada mandatului foștilor administratori.
Este evident, a considerat recurenta că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, faptele culpabile ale administratorilor constând în continuarea unei false activități și acumularea de restante neachitate la termen, nesolicitarea declanșării procedurii de reorganizare a debitoarei, ca și neprezentarea documentelor care să ateste situația scriptică a bunurilor, creând prezumția în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, eventual în interes personal ori în interesul altor persoane și dovedește culpa acestora în ajungerea societății în stare de insolvență, culpă ce este prezumată în baza articolului 1082 Cod civil, raportat la articolul 138 din Legea nr.85/2006.
În drept, articolul 304 punctul 9 și articolul 3041Cod procedură civilă.
Recurentul COMITETUL CREDITORILOR prin reprezentant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 Baa rătat prin recursul său că, în speță, fapta ilicită a administratorului constă în exercitarea unui management defectuos în sensul că aceștia au dispus continuarea activității în condițiile în care pierderile din afaceri erau evidente.
Chiar dacă starea de insolvență a debitoarei se datorează unor cauze obiective, de natură economică (falimentul ), sau nerespectării obligațiilor contractuale de unii parteneri de afaceri, administratorii aveau obligația de diligență, acționând ca mandatari ai falitei, iar legătura de cauzalitate constă în dezinteresul manifestat în ceea ce privește desfășurarea în condiții de legalitate a activității societății.
În drept, articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 Baî nvederat că este scutită de plata taxei de timbru conform prevederilor articolului 17 din Legea nr.146/1997, coroborat cu articolul 299 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
În ședința publică de la 21.04.2008 (fila 20) Curtea a pus în vedere recurentului Comitetului Creditorilor SC SRL, prin SECTOR 2 să achite taxa de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării recursului, recurentul fiind citat cu mențiunea timbrajului (filele 22-23).
.//.
La data de 8.07.2008 (fila 30), SECTOR 2 B, în calitate de Președinte al Comitetului Creditorilor SC SRL a arătat că, potrivit articolului 17 din Legea nr.146/1997 republicată coroborată cu articolul 299 din OUG nr.92/2003 este scutită de la plata taxelor de timbru.
Curtea, în ședința publică de la 22.09.2008 (fila 40) a menținut obligația de timbraj în sarcina recurentului Comitetul Creditorilor SC SRL și nu în sarcina SECTOR 2- sub sancțiunea anulării recursului (filele 33-34, 43).
În ședința publică de la 22.09.2008 (fila 40), Curtea a pus, din oficiu, în discuția părților, excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei. în formularea recursului și a acordat termen, dispunând citarea părților cu mențiunea de a pune concluzii pe excepția invocată.
La termenul de judecată din 13.10.2008 recurentele nu s-au prezentat, după cum nu s-au prezentat la nici unul din termenele acordate pentru judecarea cauzei, solicitând judecarea cauzei în lipsă, în condițiile articolului 242 alineat 2 Cod procedură civilă.
Curtea, asupra excepțiilor invocate din oficiu, de lipsă calitate procesuală activă în formularea recursului a și de nulitate a recursului formulat de Comitetul Creditorilor debitoarei SC SRL, pentru netimbrarea acestuia potrivit dispozițiilor legale, urmează să admită excepțiile pentru următoarele considerente:
1.Excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei în promovarea recursului este fondatăfață de următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor articolului 138 alineat 3 din Lege anr.85/2006, Comitetul Creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introduCă acțiunea prevăzută la alineatul 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoane juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alineatul 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alineat 1 amenință să se prescrie.
Rezultă că, în baza dispozițiilor articolului 138 alineat 1 și alineat 3 din Legea nr.85/2006, judecătorul - sindic poate fi învestit cu judecarea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere și a celorlalte persoane prevăzute la alineatul 1, de administratorul judiciar, de lichidatorul judiciar sau de comitetul creditorilor.
În ce privește Comitetul creditorilor, abilitarea legală este condiționată de prealabila autorizare a judecătorului sindic, iar cererea de acordare de autorizare este condiționată, la rândul acesteia, de cel puțin una dintre împrejurările menționate în alineat 3.
.//.
Așadar, sfera persoanelor abilitate legal să-l învestească PE judecătorul sindic este limitată la administratorul judiciar, lichidatorul judiciar și, în subsidiar, Comitetul Creditorilor.
În speță, judecătorul - sindic a autorizat Comitetul Creditorilor debitoarei să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei (fila 56) prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 19.11.2007, Comitetul creditorilor formulând cererea întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c din Legea nr.85/2006, prin președintele Comitetului Creditorilor, SECTOR 2 (filele 52-55).
Legea nu abilitează pe creditorul individual să promoveze această acțiune reglementată de articolul 138, decât în situația în care acesta este și creditor unic, situație în care acesta își asumă rolul de adunare a creditorilor și de comitet al creditorilor. În această plurală calitate, devine logic faptul de a fi autorizat creditorul unic să formuleze o cerere ce intră în competența Comitetului Creditorilor.
Pe cale de consecință, atunci când în cauză există mai mulți creditori, iar legea prevede obligativitatea constituirii Comitetului Creditorilor ca organ de exercitare a drepturilor și a intereselor colective ale creditorilor, calitate în care legea abilitează comitetul creditorilor cu posibilitatea de a învesti pe judecătorul sindic cu judecarea unei cereri formulate în condițiile articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006, și calitatea de parte în acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute la alineatul 1, o deține tot Comitetul Creditorilor, astfel încât, acesta are și calitatea de a promova calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic la judecarea cererii menționate și nu fiecare creditor, în mod individual.
Aceasta, deoarece, în principiu, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat în materie civilă numai între părțile litigante. Ca atare, dreptul de a o recupera aparține numai părților litigante și succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au calitatea de parte în procesul dedus judecății sau celor care le reprezintă (cu excepția procurorului).
Instanța de control judiciar învestită cu judecarea căii de atac este obligată să verifice calitatea procesuală a celui ce a declarat recurs, respectiv dacă a figurat ca parte la judecata în primă instanță.
În speță, întrucât recurenta nu a avut calitate la instanța de fond, simpla calitate de creditor neconstituind o dovadă a calității procesuale, cât timp sesizarea și învestirea instanței a fost făcută de Comitetul Creditorilor, Curtea constată că aceasta nu are nici calitatea de a promova calea de atac.
Pentru aceste considerente, Curtea admite excepția invocată din oficiu, a lipsei calității procesuale active în promovarea recursului și respinge recursul formulat de ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
.//.
În ceea ce privește recursul declarat de către Comitetul Creditorilor debitoarei SC SRL,Curtea constată că recurentul a refuzat să achite taxele legale de timbru aferente judecării recursului, precum și timbrul judiciar, reprezentantul recurentului, SECTOR 2, în calitate de președinte al Comitetului Creditorilor, susținând că, dată fiind scutirea sa, în virtutea dispozițiilor legale ale articolului 17 din Lege anr.146/1997 și articolului 229 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, de plata taxelor de timbru, nici recurentul nu trebuia să plătească aceste taxe.
acordată însă de dispozițiile legale invocate este specială, făcută în considerația, ca organ al administrației fiscale și nu se extinde și asupra Comitetului Creditorilor care figurează ca parte în cauză, SECTOR 2 fiind doar reprezentanta acestuia, astfel încât taxele legale de timbru nu trebuie plătite de către în nume propriu, ci pentru Comitetul Creditorilor debitoarei.
Pe de altă parte, articolul 77 din Legea nr.85/2006 exceptează expres (scutește) de la plata taxei de timbru, toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, inclusiv pentru recuperarea creanțelor.
Așa fiind, cum rațiunile pentru care este prevăzută scutirea de plata taxelor de timbru nu se regăsesc decât în cazul acțiunilor menționate de textul articolului 77, rezultă, per a contrario, că acțiunea promovată de alte subiecte de drept decât administratorul sau lichidatorul participante la procedura insolvenței sunt timbrabile.
Astfel, și acțiunea promovată potrivit articolului 138 alineat 3 de către Comitetul creditorilor este supusă taxelor de timbru și, pe cale de consecință, și calea de atac a recursului declarat împotriva hotărârii prin care judecătorul sindic a soluționat acțiunea respectivă.
Aceasta deoarece, dacă legiuitorul nu ar fi prevăzut scutirea de plată taxelor de timbru prin articolul 77, taxele ar fi fost plătite din averea debitorului, în timp ce în cazul acțiunilor depuse de către Comitetul creditorilor taxele de timbru urmează, a fi suportate, de către creditori pentru care legea nu prevede nici o scutire de la obligația legală de plată a taxelor de timbru.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția netimbrării recursului de către Comitetul Creditorilor debitoarei SC SRL prin reprezentant SECTOR 2 B și va anula recursul ca netimbrat.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, articolului 20 din Legea nr.146/1997 republicată, admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Respinge recursul ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Anulează recursul declarat de către Comitetul Creditorilor debitoarei SC SRL prin reprezentant. SECTOR 2
.//.
în calitate de președinte al Comitetului Creditorilor ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei
Respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către Comitetul Creditorilor debitoarei prin SECTOR 2, în contradictoriu cu intimații și, împotriva sentinței comerciale nr.501/4.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.10.2008..
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
18.11.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica