Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1046/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1046
Ședința publică de la 16.10.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.2419/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar RECUPERARE GRUP și intimații pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 2419/27.05.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de lichidatorul judiciar RECUPERARE GRUP al debitoarei SC INTERNAȚIONAL SRL în contradictoriu cu pârâta -, și și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva societății debitoare dispunând cuvenitele mențiuni.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a apreciat că, din cererea lichidatorului judiciar întemeiată pe articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006, nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către pârâți și starea de insolvență a debitoarei, lichidatorul rezumându-se în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii patrimoniale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen și motivat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, criticile vizând netemeinicia sentinței atacate și fiind întemeiate pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât atâta vreme cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse la organul fiscal, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, astfel că față de articolele 1, 27 alineat 1 și 11 din Legea nr.82/1991, coroborat cu articolul 1082 cod civil fapta este prezumată fiind îndeplinite condițiile atragerii răspunderii în temeiul articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Arată recurenta și că neprezentarea tuturor documentelor prevăzute de articolul 28 din lege duce la concluzia că nu au fost respectate dispozițiile articolului 1 și articolului 5 din Legea nr. 82/1991, nedepunerea actelor echivalând cu determinarea dispariției acestora și intenția de a se ascunde bunurile societății și disponibilitățile bănești.
Dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constă în dezinteresul arătat prin nerespectarea Legii nr. 82/1991 în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriei.
Se susține în acest sens, că administratorul a omis cu bună știință, îndată ce a observat că societatea se află în încetare de plăți, să solicite declanșarea procedurii insolvenței.
În fine, recurenta apreciază că din modul de redactare a articolului 138 litera d rezultă că, simplul fapt că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți, este suficient pentru a opera atragerea răspunderii fără a mai fi nevoie a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă, în raport de actele cauzei, motivele de recurs, temeiurile de drept invocate de recurentă și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Curtea va proceda la gruparea argumentelor recurentei aduse în sprijinul motivului de recurs întemeiat pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Răspunderea patrimonială reglementată prin articolul 138 din Legea nr.85/2006 este una specială a cărei natură juridică este civil delictuală conform articolului 998 Cod civil în raporturile cu terții, și contractuală în raporturile cu societatea când rezultă din încălcarea mandatului de către administratori, în măsura în care se face dovada existenței mandatului cuprins în actul adițional sau într-o hotărâre a adunării generale și este acceptat de administratori prin semnarea la Registrul Comerțului.
Așa fiind, cum nu s-a probat în cauză existența mandatului în forma cerută de lege, iar recurenta este terț față de societate și invocă încălcarea legii, este fără putință de tăgadă că natura juridică a răspunderii pârâților se situează pe tărâm delictual.
În aceste condiții, culpa pârâților nu este prezumată în temeiul articolului 1082 Cod civil ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, toate alegațiile recurentei bazatepe prezumția neținerii contabilitățiica urmare a nedepunerii de către debitoare a actelor și informațiilor cerute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 și peprezumția intenției de sustragerea societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului general consolidat ca urmare a nedepunerii documentelor financiar - contabile reclamate de legislația în vigoare, nu vor fi primite în lipsa dovezii săvârșirii faptelor enumerate limitativ de lege și a măsurii în care aceste fapte au cauzat ajungerea în insolvență a societății.
În acest context, se reține că fapta omisivă în sensul dezinteresului manifestat de pârâți privind funcționarea normală a societății, așa cum a fost expusă de creditoarea recurentă și întemeiată pe articolul 28 din lege și pe dispozițiile legale ce reglementează obligațiile declarative la organele fiscale, respectiv depunerea raportărilor contabile, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei.
Încălcarea articolului 28 din Legea nr.85/2006 este o faptă ulterioară stării de încetare de plăți a societății și în consecință nu poate duce la insolvența acesteia.
Prin urmare, fapta nedepunerii actelor și informațiilor cerute de acest text de lege nesituându-se înainte de încetarea plăților, nu se poate aprecia că a creat un prejudiciu societății și respectiv creditoarei.
Mai mult, împrejurarea că nu s-au depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din lege, nu numai că nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea dar, legiuitorul sancționează refuzul depunerii acestor acte potrivit articolului 147 din Legea nr.85/2006.
De altfel, ca urmare a nedepunerii actelor prevăzute de articolul 28 din lege, s-a dispus de instanță intrarea în faliment prin procedura simplificată (fila 91 și fila 135 dosar fond).
În fine, se reține că răspunderea directă a administratorilor față de terți poate fi angajată numai când insuficiența pasivului se datorează culpei de gestiune a acestora, culpă ce trebuie dovedită și nu prezumată.
Așadar, susținerile recurentei creditoare întemeiate pe nedepunerea documentelor financiar-contabile reclamate de legislația în vigoare nu duce nici la insolvență cu atât mai mult cu cât organul fiscal este obligat să preîntâmpine un prejudiciu bugetului general consolidat prin efectuarea de controale de fond la agenții economici care nu-și respectă obligațiile declarative, conform articolului 83(4), articolului 94 alineat 1, alineat 3 și articolului 95 din OG nr.92/2003.
În aceste condiții, nedepunerea documentelor contabile, fie ea și culpabilă prin încălcarea dispozițiilor legale, nu este nici pe departe o cauză a ajungerii în stare de insovență a debitoarei, dintre cele prevăzute de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006.
Susținerea recurentei sprijinită pe omisiunea cu bună știință a solicitării de către pârâți a declanșării procedurii de insolvență, ca argument al dezinteresului acestora și respectiv al încadrării faptei în dispozițiile articolului 138 litera d din lege, este nefondată.
Dincolo de faptul că acest argument nu a fost supus analizei judecătorului sindic, având astfel regimul impus de articolul 294 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 316 Cod procedură civilă, dar încălcarea articolului 27 din Legea nr.85/2006 se sancționează potrivit articolului 143 din lege. Chiar în situația în care se apreciază că încălcarea articolului 27 reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea acestuia nu cade sub incidența articolului 138 întrucât această faptă nu poate determina insolvența atât pentru motivul că intervine ulterior stării de insolvență, dar și pentru că trebuie dovedit folosul practic (interesul personal) al pârâților în continuarea activității, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
Nici susținerea recurentei, referitoare la faptul că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți nu va fi primită.â, de vreme ce această faptă se încadrează în articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006, și nu articolul 138 litera d invocat și supus dezbaterii în instanța de fond.
Prin urmare, această susținere excede cererii depusă la fondul cauzei, fiind aplicabile articolului 294 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 316 Cod procedură civilă, apreciindu-se inadmisibilă această susținere în calea de atac, câtă vreme nu a fost supusă dezbaterii la fondul cauzei.
Pentru toate considerentele expuse în precedent, Curtea apreciază că judecătorul - sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 față de situația de fapt configurară de materialul probator administrat, situație în care constată că în cauză nu subzistă motive de modificare ale sentinței atacate în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de modificare sau casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care va respinge recursul în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.2419/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar RECUPERARE GRUP și intimații pârâți, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
14.11.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Gabriela Vințanu, Eugenia Voicheci
