Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1062/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 936/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat G, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 pct. 2. pr. civ. nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 936/27.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C- a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B de a promova acțiunea în răspundere, prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/ 2006, invocată de pârâtul G; a respins cererea formulată de reclamanta creditoare B, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului G și a respins cererea reclamantei creditoare pentru aplicarea de măsuri asigurătorii asupra averii personale a pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea introdusă la dosar (fila 151 dosar fond), reclamanta creditoare Bac hemat în judecată pe pârâtul G, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, fost administrator al debitoarei -, și obligarea acestuia la plata pasivului falitei, inclusiv a creanței în cuantum de 2661 lei.
În motivarea acestei cereri, creditoarea a arătat că prin activitatea sa defectuoasă, pârâtul a determinat insolvența societății debitoare, manifestând un cert dezinteres față de starea societății și de pasivul acesteia, prin continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la încetare de plăți. De asemenea, reclamanta creditoare a mai arătat că pârâtul a săvârșit fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/ 2006, întrucât, prin neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și folosirea sumelor respective pentru susținerea activității curente a societății debitoare, acesta se face vinovat de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, respectiv a deturnării sumelor oprite de la angajatul asigurat, care au fost reținute de la angajați dar nu au mai fost virate către Casa de Asigurări de Sănătate.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 12.09.2008 (fila 193-195 dosar fond), reclamanta creditoare a solicitat obligarea pârâtului la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit, inclusiv a creanței, arătând totodată că pârâtul se face vinovat și de săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/ 2006, întrucât a utilizat mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, în sensul că prin nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate s-au folosit acești bani pentru susținerea activității curente a debitoarei, motiv pentru care a solicitat și aplicarea de măsuri asigurătorii asupra averii personale a pârâtului.
Pârâtul a formulat întâmpinare la acțiunea introductivă (fila 161-162 dosar fond) și întâmpinare la precizarea de acțiune (fila 202-205 dosar fond), în care a ridicat, pe de o parte, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, datorită faptului că aceasta solicită în numele său atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, iar pe de altă parte a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, întrucât nu se face vinovat de faptele imputate.
Tribunalul a reținut astfel că prin sentința comercială nr. 395/ JS din 18.05.2006, judecătorul sindic a admis acțiunea reclamantei creditoare C-S și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei -, fiind desemnat în cauză, ca administrator judiciar,
Din conținutul raportului administratorului judiciar (fila 42 dosar fond) rezultă că, în conformitate cu adresa C-S, societatea debitoare a fost dizolvată din oficiu, conform art. 30 din Legea nr. 359/ 2004, (nepreschimbarea certificatului de înregistrare în termen legal) la data de 13.04.2005, motiv pentru care acesta a propus intrarea societății debitoare în procedura simplificată a insolvenței.
Prin sentința comercială nr. 725/ JS din 05.10.2006, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar desemnat în cauză și a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului împotriva societății debitoare -, fiind desemnat, în calitate de lichidator, care, prin încheierea comercială nr. 233/ JS din data de 26.01.2007 (fila 63 dosar fond) a fost înlocuit cu succesorul acestuia în drepturi,
Din conținutul Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență a debitoarei - (filele 75- 76 dosar fond), instanța de fond a constatat că lichidatorului i-au fost predate actele constitutive și documentele contabile ale societății debitoare, acesta identificând, ca principală cauză care a dus la starea de insolvență a societății debitoare, nepreschimbarea certificatului de înmatriculare al societății în termen legal, întrucât, după dizolvarea de drept a societății debitoare, activitatea acesteia a fost sistată.
Prin încheierea comercială nr. 1289/ JS din data de 01.11.2007 (fila 139 dosar fond) judecătorul sindic a autorizat comitetul creditorilor debitoarei - (compus din C-S - președinte; B și Direcția Regională de Drumuri și Poduri T - membri) să promoveze acțiunea prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/ 2006.
Conform procesului verbal al adunării creditorilor din 13.03.2008 (fila 159 dosar fond), creditorul Baf ost împuternicit, ca membru al Comitetului creditorilor, să promoveze acțiunea în răspundere patrimonială împotriva fostului administrator al societății debitoare, pârâtul
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei creditoare instanța de fond, în baza art. 149 din Legea nr. 85/ 2006 raportat la dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, a respins această excepție întrucât reclamanta a formulat acțiunea ca urmare a autorizării judecătorului sindic, în numele tuturor creditorilor, așa cum rezultă din precizarea de acțiune depusă la fila 193 dosar fond, iar nu în nume personal, cum susține pârâtul.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/ 2006, textul presupune că persoanele vinovate de starea de insolvență a persoanei juridice debitoare au dispus în interes personal continuarea unei activități care duce, în mod vădit, societatea debitoare la încetare de plăți.
Judecătorul sindic a opinat în sensul că pentru existența acestei fapte ilicite legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat personal sau să fi dispus în calitatea sa de membru al organului de conducere, în interesul său personal, desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoană juridică.
Așa cum rezultă însă din rapoartele lichidatorului, fostul administrator al debitoarei a încetat orice activitate după dizolvarea de drept a debitoarei, nefiind întrunite cerințele impuse de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/ 2006.
S-a reținut că potrivit art. 138 alin. (1), lit. e) din Legea 85/2006, antrenarea răspunderii administratorului societății poate fi dispusă de judecătorul sindic împotriva persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitoarei societăți comerciale prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Și această faptă ilicită este o faptă care derogă de la dreptul comun în ceea ce privește forma de vinovăție cu care poate fi săvârșită, astfel că este necesar ca aceasta să fie săvârșită cu intenție. Fapta de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice prin intermediul căreia membrii organelor de conducere sau de supraveghere au diminuat activul patrimonial în interes propriu, însă în fraudarea creditorilor debitorului persoană juridică, se poate realiza scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor; mărirea fictivă a pasivului debitorului persoană juridică se poate realiza prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente, prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii. În practică, această faptă ilicită se săvârșește, cel mai adesea, prin omisiunea membrilor organelor de conducere de a iniția demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor pe care debitorul persoană juridică le are față de anumiți parteneri contractuali, creditorii înscriși la masa credală fiind prejudiciați prin nerecuperarea acestor creanțe.
S-a mai reținut că reclamanta - creditoare nu a făcut însă dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu se regăsesc nici în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că instanța a găsit ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei creditoare B pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului G pentru săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 85/ 2006.
În ceea ce privește săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/ 2006, judecătorul sindic a apreciat că textul legal se referă la fapta persoanelor care au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, că această faptă ilicită poate fi săvârșită poate fi săvârșită prin contractarea unor împrumuturi cu dobânzi împovărătoare care întrec nivelul celor practicate pe piața interbancară, sau prin vânzarea unor active sub prețurile practicate pe piață sau la valori mai mici, pentru procurarea fondurilor bănești disponibile cu ajutorul cărora debitorul insolvent să achite anumite datorii exigibile, astfel că prin această prin această modalitate nu se face altceva decât amânarea apariției stării de insolvență.
Reclamanta creditoare a mai arătat că pârâtul, prin neplata contribuțiilor la Fondul Național Unic pentru Asigurări de Sănătate, a dobândit și a folosit mijloace ruinătoare pentru procurarea de fonduri dar, așa cum rezultă din raportul lichidatorului, societatea debitoare și-a încetat total activitatea la data de 13.04.2005, ca urmare a dizolvării de drept, astfel că aceste sume nu au fost folosite pentru întârzierea încetării de plăți, cum impun dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, ale reclamantei creditoare nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță apreciindu-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Astfel, răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art. 998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii sau asociații persoanei juridice debitoare, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
Ori, în prezenta cauză, judecătorul sindic a reținut că nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social sau a asociaților debitoarei, iar dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Cu privire la cererea reclamantei creditoare de aplicare a măsurilor asigurătorii asupra averii personale a pârâtului G, judecătorul sindic a considerat că dispozițiile art. 141 din Legea nr. 85/ 2006 prevăd că aceste măsuri se vor înființa asupra bunurilor din patrimoniul persoanelor care urmează să răspundă în temeiul prevederilor art. 138 din lege, dar, nefiind găsite cazuri de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, pe cale de consecință și această cerere a reclamantei creditoare a fost respinsă, respingând totodată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B, invocată de pârâtul G, precum și cererea formulată de reclamanta-creditoare B, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului G și cererea aceleiași reclamante creditoare pentru aplicarea de măsuri asigurătorii asupra averii personale a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtului la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit de către debitoarea SC - SRL, inclusiv creanța solicitată de către AVAS și neachitată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin procesul verbal încheiat la data de 12.06.2008, cu ocazia Adunării Creditorilor debitoarei, AVAS a fost mandatată sa formuleze cerere de chemare in judecata având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din fosta conducere a debitoarei, in temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificata; că până in prezent lichidatorul judiciar nu este in măsura sa acopere creanțele declarate de către creditorii debitoarei, astfel că fosta conducere este răspunzătoare pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor care revin cu privire la reprezentarea si buna gestionare a societății potrivit prevederilor generale cuprinse in art. 72 si art. 73 din Legea 31/1990.
Dispozițiile art. 138 lit. c din Legea 85/2006 are la baza 2 principii: principiul apărării drepturilor creditorilor societăților comerciale fata de faptele administratorilor acestora care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in încetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază creditorii, iar în vederea realizării acestui deziderat legiuitorul a edictat dispozițiile art. 24 alin 1 din Legea 85/2006 in care se arata ca debitorul aflat in stare de insolvența este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi in termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvența si de asemenea, va putea sa adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolvența este eminenta, respectiv alin. 2.
Recurenta consideră că din analiza acestui text de lege rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite aplicarea Legii 85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plați ci chiar si in situația in care aceasta stare este iminenta. În acest sens, legiuitorul a stabilit chiar si un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență, așa încât formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii 85/2006 pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație, care insa nu a fost îndeplinita de către foștii administratori. Prin neîndeplinirea acestor obligații, creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in încetare de plat! si ca împotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
S-a mai arătat că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd ca: "Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor".
Având in vedere izvorul creanței solicitate de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C-S, recurenta consideră că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite in alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă si constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150 / 2002 modificata, conform cărora utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri si se pedepsește conform prevederilor art. 302 din Codul penal și art. 280 din Codul Muncii.
Pe de alta parte, recurenta a afirmat că pentru nevirarea la timp a acestor contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, in conformitate cu prevederile art. 55 alin. 1 din OUG nr. 150/2002 modificata, s-au calculat dobânzi, de asemenea neachitate de către societate, si care au contribuit, la intrarea societății in incapacitate de plata. Prin neplata la termen a contribuției la Casa de Asigurări de Sănătate A si folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății, apreciem ca foștii administratori se fac vinovați de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plați, fapta prevăzuta de art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006.
AVAS susține că motivele invocate de către acesta analizează de fapt întreaga activitate a societății debitoare, activitate care in urma exercitării defectuoase a condus la apariția stării de insolvență; că având in vedere faptul ca judecătorul sindic a conferit legitimarea procesuala in introducerea acțiunii întemeiate pe art. 138 instituției recurente, i-a recunoscut dreptul, în calitate de creditori bugetari, de a face dovada elementelor delictuale prevăzute de textul de lege indicat.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, potrivit art. 138 al. 1 din Legea insolvenței:"(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori."
Creditoarea recurentă, în numele comitetului creditorilor, a invocat atât în fața primei instanțe, cât și în recurs faptul că pârâtul a săvârșit faptele prevăzute de art. 138 al. 1 lit. c, e și f din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține, la modul general, că pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: apta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorul, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din legea nr. 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale, conform art. 138 din Legea nr. 85/ 2006.
Răspunderea civilă delictuală specială, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind o răspundere atipică, trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-
În speță, instanța de fond prin judecător sindic a efectuat un probatoriu pertinent din care nu a rezultat săvârșirea nici uneia dintre faptele prevăzute de legiuitor pentru a putea fi atrasă răspunderea personală patrimonială a organelor de conducere ale societății debitoare.
Astfel, în cauză, lichidatorul judiciar desemnat, prin rapoartele de activitate depuse la dosar, a constatat cu privire la cauzele ajungerii în încetare de plăți ale societății debitoare, că acestea nu s-au datorat unor fapte imputabile organelor de conducere ale debitoarei.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/ 2006, în mod corect judecătorul sindic a opinat în sensul că pentru existența acestei fapte ilicite legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat personal sau să fi dispus în calitatea sa de membru al organului de conducere, în interesul său personal, desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoană juridică.
Așa cum rezultă însă din rapoartele lichidatorului, fostul administrator al debitoarei a încetat orice activitate după dizolvarea de drept a debitoarei, nefiind astfel întrunite cerințele impuse de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/ 2006.
În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006, antrenarea răspunderii administratorului societății poate fi dispusă de judecătorul sindic împotriva persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitoarei societăți comerciale prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
În mod corect judecătorul sindic a mai reținut că reclamanta - creditoare nu a făcut dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu se regăsesc nici în înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Cu privire la săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/ 2006, reclamanta creditoare a arătat că pârâtul, prin neplata contribuțiilor la Fondul Național Unic pentru Asigurări de Sănătate, a dobândit și a folosit mijloace ruinătoare pentru procurarea de fonduri dar, așa cum rezultă din raportul lichidatorului, societatea debitoare și-a încetat total activitatea la data de 13.04.2005, ca urmare a dizolvării de drept, astfel că aceste sume nu au fost folosite pentru întârzierea încetării de plăți, cum impun dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006.
Astfel fiind, Curtea constată că în cauză judecătorul sindic a considerat în mod temeinic și legal că nu se impune antrenarea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare, sens în care nefiind dovedite motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 936/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /15.10.2009
Tehn. / 2 ex./16.10.2009
Instanța de fond - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta