Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1071/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1071/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței comerciale nr. 181 din data de 29.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 181 din data de 29.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a espins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtei; s-a dispus: închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL și radierea acesteia din evidentele T, precum și notificarea acestei sentințe debitoarei, asociaților acesteia, creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului T pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvență; judecătorul sindic constatând că lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență este descărcat de îndatoriri sau responsabilități, potrivit art. 136 din Legea 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin încheierea nr. 731/08.11.2007, la cererea lichidatorului desemnat de judecătorul delegat la ORC, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea - SRL. În îndeplinirea atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege și a întocmit tabelul preliminar și definitiv de creanțe.
Lichidatorul a procedat la notificarea administratorului cu mențiunea de a preda actele contabile ale debitoarei și a constatat că debitoarea nu mai desfășoară activitate la sediul declarat. Lipsa evidențelor contabile indică, în opinia lichidatorului, o administrare frauduloasă a averii debitorului și constituie o premisă pentru aplicarea art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, astfel că a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale în temeiul acestui text de lege.
Cu privire la propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, susținută și oral de reprezentanta creditoarei T, judecătorul sindic a constatat că potrivit art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvența, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvența a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-
S-a reținut că cererea formulată în acest sens de lichidatorul judiciar și întemeiată pe disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea insolvenței, nu prezintă însă, în concret, faptele comise de persoana a cărei antrenare a răspunderii se solicită, iar susținerile din raportul de închidere a procedurii, conform cărora pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și nu a ținut contabilitatea în conformitatea cu legea, nu pot fi reținute de judecătorul sindic, întrucât lichidatorul nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei, pentru analizarea și verificarea acestora.
De asemenea, motivat de lipsa actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a întocmi un raport privind cauzele și împrejurările care au adus societatea în stare de insolvență, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Judecătorul sindic a mai reținut că pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, se impune administrarea unui probatoriu complex, în vederea dovedirii comiterii faptelor prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea insolvenței, dar și întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 Cod Civil, respectiv stabilirea faptei comise, a prejudiciului cauzat, a vinovăției, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Cum în speță astfel de dovezi nu au fost prezentate, judecătorul sindic a considerat că nu poate reține culpa administratorului social față de starea de insolvență a debitoarei, astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar.
Văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, judecătorul sindic a constatat ca in cauza sunt incidente disp art.131 din Legea 85/2006, astfel ca in temeiul acestui text de lege, a dispus închiderea procedurii declanșate fata de debitoare, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacata în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei in temeiul art.138 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că în timpul administrării procedurii de insolvență lichidatorul judiciar a solicitat antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori, cerere susținuta si de către recurentă, dar deși notificat, administratorul societății nu a depus actele contabile solicitate de către lege, motiv pentru care în art.138, lit.d) s-a solicitat antrenarea răspunderii materiale, iar instanța a respins cererea formulata cu motivarea că nu s-a dovedit vinovăția si nici întinderea prejudiciului.
Creditoarea recurentă consideră ca hotărârea pronunțata este data cu încălcarea si greșita interpretare a legii, apreciind că faptul ca administratorul societății debitoare nu si-a îndeplinit obligația legală depune actele solicitate de legea insolvenței, prezumă vinovăția administratorului. Se mai arată că prin încălcarea normelor exprese ale legii insolvenței de a depune actele financiar-contabile, nu numai ca exista prezumția, dar s-a și dovedit reaua credința a administratorului in ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale. Potrivit Legii contabilității 82/1991, republicata, de conducerea evidențelor contabile este răspunzător administratorul societății, or, nedepunerea actelor contabile poate sa la prezumția că ori contabilitatea nu a fost ținuta conform legii, lucru sancționat de art.138, lit. d) ori ca administratorul a făcut ca actele contabile sa dispară, lucru de asemenea, sancționat de aceeași literă a din art.138 al Legii 85/2006.
Recurenta susține că a nu sancționa in vreun fel aceasta atitudine sfidătoare a administratorului societății, va crea precedente in sensul ca administratorii societăților insolvente nu vor mai depune actele solicitate de lege decât sa se expună "riscului" ca activitatea sa să fie controlata de către un judecător si un lichidator judiciar, precum si de către creditorii societății, iar încurajarea unei astfel d atitudini va lipsi de substanță procedura insolvenței, creditorii nemaiavând nici o posibilitate reala de a-și recupera prejudiciile create de astfel de administratori, motiv pentru care consideră ca in astfel de cazuri instanța trebui sa își manifeste rolul activ si sa aplice prezumția vinovăției administratorului.
În legătura cu întinderea prejudiciului, creditoarea recurentă consideră ca este obligația administratorului societății insolvente de a dovedi ca prejudiciul nu este cel solicitat de către creditori, că în fapt creanțele creditorilor sunt supuse unui control atât al judecătorului sindic, cat si al lichidatorului judiciar, iar administratorul societății putea sa formuleze contestație la creditorilor. Or, atâta timp cat acest lucru nu s-a întâmplat, recurenta consideră ca întinderea prejudiciului e dovedita cu acte de către creditori. Prin atitudinea pasiva a fostului administrator care nu a înțeles să întreprindă vreo formă de apărare, recurenta consideră ca aceasta este o prezumție de achiesare cererea formulata, arătând că fostul administrator a fost citat pe parcursul procedurii dar a păstrat aceeași atitudine pasiva, iar faptul ca a predat actele contabile unei alte persoane nu îl absolvă de obligația de a răspunde in fata creditorilor, având apoi dreptul a se îndrepta împotriva persoanei căreia i-a predat actele in mod nelegal. Precizează ca Legea 82/1990 republicată, arata ca tinerea documentelor contabile este responsabilitatea exclusiva a administratorului societății si ca acestea trebuie păstrate la sediul societății.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul delegat pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În cauză, acțiunea de atragere a răspunderii a fost formulată de lichidatorul debitoarei, conform art. 138 din Legea insolvenței, însă judecătorul-sindic a apreciat că cererea acestuia nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză practicianul în insolvență, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea a formulat recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Curtea reține că legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr. 181/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.10. 2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /15.10.2009
Tehn. / 2 ex./16.10.2009
Instanța de fond - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta