Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 110
Ședința publică de la 25 ianuarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iulia Cîrnu
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica Zaharia
GREFIER - -
.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr. 3874 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimații - -, - PLUS SRL prin lichidator judiciar și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
La apelul nominal făcut în ședință publică NU se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr.162/2005, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995 republicată și modificată, împotriva debitoarei PLUS
La data de 7.02.2006, creditoarea a formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului debitoarei, conform art.137 din Legea nr.64/1995.
La data de 14.04.2006, și creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului, conform art.137 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995 republicată.
Prin sentința comercială nr.3874/19.10.2007, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și cererile de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului, ca neîntemeiate, dispunând în baza art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, trebuie îndeplinite cumulativ atât condițiile generale - existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției persoanei a cărei răspundere se solicită, cât și condițiile generale, respectiv: persoanele ce au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere și conducere ale debitoarei sau "orice altă persoană" care a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Instanța de fond a apreciat că pentru a fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea conform legii, reclamanta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 trebuia să probeze faptele administratorului prin care au fost încălcate dispozițiile Legii nr.82/1991 și că aceste nereguli în contabilitate au cauzat starea de insolvență.
Ca atare, a arătat instanța, reclamanta nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, întrucât săvârșirea unei fapte ilicite - dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu, sunt două dintre condițiile necesare, dar nu și suficiente, pentru a fi antrenată răspunderea unei persoane conform art.138 din lege.
Mai mult, din raportul lichidatorului reiese că administratorul debitoarei i-a predat documentele contabile și bunurile societății, documente ce au fost analizate de aceasta, ajungând la concluzia că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 11.12.2007.
În motivarea recursului declarat recurenta a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât din actele dosarului reiese dezinteresul manifestat de administratorul societății și neîndeplinirea dispozițiilor legale privind administrarea societății, constatându-se că societatea a depus în mod sporadic declarațiile privind obligația de plată la bugetul de stat, încălcându-se astfel dispozițiile art.73 coroborat cu art.201 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale.
Mai mult, în raportul lichidatorului se arată că se poate angaja răspunderea personală a administratorului societății, conform art.137 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995 ca urmare a nedepunerii documentelor prevăzute de lege.
Recurenta a arătat că în speță au fost dovedite atât fapta ilicită, respectiv neîntocmirea documentelor contabile ale societății, conform Legii nr.82/1991, republicată, cât și prejudiciul, răspunzător de ajungerea debitoarei în starea de încetare de plăți.
Totodată, a învederat recurenta, a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtei și starea de încetare de plăți, fiind suficient ca faptele administratorului să fi ocazionat insuficiența activelor societății, cu atât mai mult cu cât, conform art.1080 Cod civil, obligația administratorului în îndeplinirea mandatului său se apreciazăin abstracto.
Totodată, conform art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile relative la mandat, respectiv art.1540 Cod civil, culpa pârâtului fiind prezumată conform art.1082 Cod civil, iar mandatul comercial fiind prevăzut cu titlu oneros, conform art. 374 Cod comercial.
Recurenta a arătat că a dovedit și culpa sau vinovăția pârâtului sub forma intenției, întrucât acesta a contribuit vădit la aducerea societății în stare de încetare de plăți.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează ca fiind o formă a răspunderii civile delictuale, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speță, nu aduce nici o modificare sub acest aspect. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile Codului civil privitoare la mandat, respectiv, art.1540 Cod civil, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispozițiile legale fiind speciale și deci, de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adăugând la lege și, conform principiului: ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente-condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanei vizată, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de administrator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii contabilității nr.82/1991, republicată.
În plus, invocarea de către recurentă a încălcării dispozițiilor OG nr.68/1997 privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe, republicată, este fără relevanță în speță, atâta timp cât încălcarea acestor norme legale atrage atât sancțiuni legale, și atâta timp cât, aceste fapte nu au fost probate prin raportare la celelalte elemente de răspundere civilă delictuale.
Ca atare, simplele afirmații în fața instanței, nedovedite în condițiile art.1169 Cod civil, nu pot fundamenta decizia instanței de admitere a cererii formulate, Curtea reținând că neținerea contabilității conform legiiut singuli, fără raportare la celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, nu echivalează cu dovada elementelor răspunderii civile delictuale.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 raportat la art.3041Cod procedură civilă, coroborat cu art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.3874 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimații, PLUS prin lichidator judiciar și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I - alecsandrina rodica
Grefier,
- -
Red.Jud. - 31.01.208
Tehnored. - 11.02.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia CîrnuJudecători:Iulia Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia
