Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA AVA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
Ședința publică de la 25 ianuarie 2008
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 84
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Mădălina Ioana Holban
JUDECĂTOR 3: Năstase
Grefier -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - - împotriva deciziei comerciale nr. 1263/13.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI- a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, LACURI ȘI LA - B & J SRL, - SRL și - CONSUL-L - administrator judiciar al - -.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul contestatoarei, avocați G și, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care reprezentanții contestatoarei depun la dosar înscrisuri, respectiv cererea de recurs, motive de recurs și precizări ce se află deja depuse la dosar.
Învederează Curții că nu mai au cereri de formulat.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat acordă cuvântul pe contestație.
Reprezentanții contestatoarei solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului potrivit dispozițiilor legale, fără cheltuieli de judecată. Învederează că declarația de recurs a fost depusă anterior redactării hotărârii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 1173/29.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, s-a admis cererea formulată de creditoarea LACURI ȘI și în baza articolului 33 alineat 6 din Legea nr.85/2006 s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei - -.
În motivarea sentinței tribunalul a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creditoarea, Lacuri și Industriale are o creanță certă, lichidă și exigibilă reprezentată de sentința civilă nr.8199/05.11.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, al cărei cuantum depășește valoarea prag prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 și că s-a depășit termenul în care trebuia făcută plata cu mai mult de 30 de zile.
Recurenta a declarat recurs împotriva acestei sentințe la data de 04.04.2007, în termenul legal.
Motivele recursului au fost formulate la data de 12.06.2007, așa cum rezultă din dovada de înregistrare aflată la fila 14 din dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința comercială nr.1173/29.03.2007 nu a fost comunicată până în prezent, recurentei, aceasta fiind una dintre hotărârile prevăzute la art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, a căror comunicare se face potrivit Codului d e procedură civilă.
S-a mai învederat că în mod greșit instanța de fond a reținut că debitoarea se află în stare de insolvență deoarece, în prezent creanța intimatei a fost integral achitată. Au fost atașate înscrisuri în acest sens.
Prin decizia comercială nr. 1263 R/13.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială s-a admis excepția nulității recursului și ca o consecință s-a constatat nul recursul formulat de - - împotriva sentinței comerciale nr. 1173/29.03.2007 ca fiind tardivă motivarea.
Pentru a pronunța această soluție Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a reținut recursul a fost motivat peste termenul legal prevăzut de articolul 303 alineatele 1 și 2 Cod procedură civilă.
Coroborat cu articolul 8 alineat 2 și articolului 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
În acest sens s-a arătat că potrivit dispozițiilor legale aplicabile, termenul de recurs s-a împlinit la 10.05.2007, data publicării sentinței recurate în Buletinul Procedurilor de Insolvență, așa cum rezultă din dovada emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului nr. -/10.05.2007.
Totodată instanța de recurs a reținut că susținerile recurentei în sensul că în speță sunt aplicabile dispozițiile articolului 7 alineat 3 din Legea nr.85/2006 sunt neîntemeiate.
3 are în vedere exceptarea de la regula citării și comunicării oricăror acte de procedură prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, regulă prevăzută de alin.1 și 9 al art.7, doar pentru acele situații, anterioare deschiderii procedurii, când este firesc ca citarea părților în proces să se efectueze conform Codului d e procedură civilă.
Or, actul de procedură al comunicării sentinței de deschidere a procedurii este evident ulterior "deschiderii procedurii" iar "notificarea deschiderii" este actul de procedură specific prin care se aduce la cunoștința creditorilor că s-a deschis procedura împotriva unui debitor.
Prin urmare, având în vedere că "publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării" (art.7 alin.9 din Legea nr.85/2006), Curtea a reținut că recursul a fost motivat la data de 12.06.2007, iar publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a sentinței recurate s-a efectuat la 10.05.2007, astfel că în conformitate cu art.306 alin.1 Cod procedură civilă Curtea a constatat nul recursul, pentru tardivă motivare.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta - - solicitând în temeiul articolului 318 alin 1 punctul 1 Cod procedură civilă anularea acesteia și judecarea recursului pe fond.
În acest sens. contestatoarea a arătat că la 12.06.2007 a depus motivele de recurs, deși sentința comercială nr. 1173 din 29.03.2007 nu fusese comunicată până la acea dată.
Consideră că motivele de recurs au fost formulate și depuse înăuntrul termenului prevăzut de articolul 303 alineat 2 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 13.09.2007, instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului raportat la prevederile articolului 306 Cod procedură civilă, pe care a admis-o, considerând recursul ca fiind nul.
S-a mai arătat că a formulat prezenta contestație în anulare, întemeiată pe prevederile articolului 318 Cod procedură civilă având în vedere că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, Curtea de apel necercetând cu atenție înscrisurile aflate în dosarul cauzei pentru a stabili cu exactitate data la care au fost depuse motivele de recurs și modalitatea de comunicare a hotărârii recurate.
Sentința comercială nr. 1173 din data de 29.03.2007 este una dintre hotărârile prevăzute în articolul 7 alineat 3 din Legea nr.85/2006 coroborat cu articolul 3 din HG nr.460/2005, așa acum a fost ea modificată prin HG nr. 1881/2006, care statuează că numai actele de procedură ulterioare pronunțării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței vor fi comunicate prin Buletinul Insolvenței.
Prin urmare, comunicarea hotărârii mai sus menționate trebuia făcută conform prevederilor Codului d e procedură civilă, astfel că la data de 12.06.2007 se afla în termenul prevăzut de lege pentru formularea motivelor de recurs.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
Potrivit articolului 318 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
În cauză, instanța de recurs a analizat îndeplinirea condițiilor care se referă la actele normative în referire la deschiderea procedurii insolvenței.
Ca atare, primul motiv prevăzut de articolul 318 Cod procedură civilă - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formulate judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Normele privind citarea părților și comunicarea actelor de procedură prevăzute de articolul 7 alineat 3 din Legea nr.85/2006 nu trebuie confundat cu normele privind depunerea motivelor de recurs prevăzut de articolul 8 alineat 2 din legea nr.85/2006.
Așa fiind, instanța care soluționează contestația în anulare trebuie să se raporteze la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, deoarece față de ceea ce instanța avea la dispoziție în acel moment se poate aprecia dacă soluția este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
În cauză, recursul a fost motivat la 12.06.2007, iar hotărârea atacată a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență, la 10.05.2007, deci în mod corect instanța de recurs a constatat nulitatea recursului, conform articolului 306 (1) Cod procedură civilă.
Nefiind îndeplinite condițiile articolului 318 punctul 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea - - împotriva deciziei comerciale nr. 1263/13.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI- a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, LACURI ȘI LA - B & J SRL, - SRL și - CONSUL- - administrator judiciar al - -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./27.02.2008.
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Mădălina Ioana Holban, Năstase