Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1109/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:1109

Sedința publică din 29 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Decebal Taragan

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 3: Ana Maria

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva deciziei comerciale nr.1585/16.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții, atașarea dosarului de fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin decizia comercială nr. 1585 din 16.10.2007, a Curții de Apel București - Secția a a Comercială, s-a constatat, perimat, recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, în contradictoriu cu debitoarea - -, reprezentată prin lichidator judiciar, și intimații pârâți și, împotriva sentinței comerciale nr. 1281 din 29.05.2006 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, în termen legal, contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că, prin sentința comercială nr. 1301 din 17.07.2003, a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, s-a dispus deschiderea procedurii, prevăzută de Legea nr.64/1995, republicată, împotriva debitoarei - -

Contestatoarea a depus, la dosarul cauzei, cerere de admitere a creanței, solicitând înscrierea în tabelul creditorilor, cu suma de 111.746 ron.

Pe data de 20.06.2005, contestatoarea a depus, la dosar, cerere, întemeiată pe dispozițiile articolului 137 din Legea nr.64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, prin care a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare, ce a fost respinsă, prin sentința comercială nr. 1281/29.05.2006.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs.

Prin Încheierea de ședință din 13.02.2007, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul articolului 242 punctul 2 Cod procedură civilă, fără ca încheierea, respectivă, să-i fie comunicată, în calitate de recurentă, pentru a i se da posibilitatea, exercitării recursului, împotriva acesteia, conform articolului 2441Cod procedură civilă.

Astfel, consideră că, prin necomunicarea încheierii de suspendare, contestatoarea nu a fost înștiințată de luarea măsurii suspendării, efective, a judecării cauzei, încălcându-se dispozițiile articolului 2441Cod procedură civilă.

În susținerea contestației în anulare nu s-au solicitat probe, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată, această parte fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor legale în materie, în vigoare.

Contestația în anulare este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, Încheierile pronunțate în faza recursului, au același regim juridic, cu decizia ce urmează a se da în cauză, respectiv: sunt irevocabile și nu se comunică părților.

În cauză, Curtea constată că, instanța a procedat de maniera reținută mai sus, astfel că, practic, contestatoarea invocă propria culpă, în condițiile în care, timp de 6 luni a lăsat dosarul în nelucrare, neurmărind cursul desfășurării procesului, în recurs, care se judecă cu celeritate, în procedura insolvenței, pe care nu o poate invoca, pentru câștigarea unui drept, potrivit articolului 108 alineat final Cod procedură civilă.

În consecință, Curtea constată că, instanța de recurs a reținut o situație de fapt corectă în cauză și a făcut o aplicare și interpretare legală a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, contestația în anulare este neîntemeiată, și urmează a fi respinsă, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de recurenta contestatoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva deciziei comerciale nr.1585/16.10.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și - -, reprezentată prin LICHIDATOR JUDICIAR -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 29.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

10.11.2008

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Decebal Taragan
Judecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1109/2008. Curtea de Apel Bucuresti